Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 221/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 221/
Ședința publică din 5 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanta pârâtă PRIMĂRIA ORAȘULUI, cu sediul în Sud,-, județul C, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în P, strada -, nr. 2, -.A,.4, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1153 din 21.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta pârâtă Primăria Orașului reprezentată de d-na avocat conform împuternicirii conform împuternicirii avocațiale nr. 49689/5.01.2009 - Baroul Constanța și intimata reclamantă reprezentată de dl. avocat potrivit împuternicirii avocațiale 39/2009 - Baroul Prahova.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conf. cu disp. art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Pentru apelanta pârâtă Primăria orașului apărătorul acesteia pune concluzii de admitere a apelului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În raport de obiectul acțiunii Primăria nu are calitate procesuală pasivă. Această chestiune a fost reglementată prin apariția Legii nr. 2647/2005 potrivit căreia primăria nu mai are calitate de deținător, deci nu are nici capacitate de folosință și nici calitate procesuală.
Prima expertiză efectuată în cauză a concluzionat că terenul revendicat nu intră în zona de protecție a infrastructurii feroviare, dar intră în zona de siguranță și din acest punct de vedere terenul nu este restituibil în natură, el aflându-se în deținerea și în interesul de deținere al
Având cuvântul pentru intimata reclamantă, avocatul acesteia, în referire la primul motiv de apel, depune concluzii scrise.
În ceea ce privește zona de protecție a infrastructurii feroviare, aceasta poate fi de maxim 100 metrii liniari și nu incumbă trecerea în proprietatea, ci este o zonă ce poate să aibă diverși proprietari. Reclamanta a formulat notificarea în anul 2001 și ulterior terenul a fost indisponibilizat. Expertul se pronunță categoric că acest teren nu lezează cu nimic interesele -ului.
Solicită respingerea apelului, cu obligarea apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat și c/val. transportului, dovedite cu chitanța și bonurile fiscale aflate la pag. 19 din dosar, precum și cu cele depuse astăzi.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra prezentului, apel, constată:
Prin sentința civilă nr. 1153/21.10.2008 a Tribunalului Constanța -secția civilă a fost admisă acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI, prin Primar, autoritatea locală fiind obligată să restituie în natură reclamantei imobilul compus din teren în supr. de 513 mp - lotul 763 din stațiunea Nord, jud. C, situat în partea de sud-vest la ieșirea spre, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Pârâta a fost totodată obligată la plata către reclamantă a sumei de 2.940,04 lei cheltuieli de judecată ( onorariu avocațial și de expert și cheltuieli de transport ).
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a întreprins, în calitate de moștenitoare testamentară a defunctului, demersurile prevăzute de art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001, notificând la data 09.04.2001 Primăria Orașului în vederea restituirii în natură imobilului compus din teren în suprafață de 531 mp reprezentând lotul nr. 763 din Spitalelor Civile B, situat în stațiunea Nord, solicitare la care entitatea juridică deținătoare a imobilului nu a răspuns în modalitatea și termenul prevăzut de legea specială.
Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr.10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22. 12.1989, exprimată în contextul profund reparatoriu, instanța de fond a reținut că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de proprietar prin abuzurile săvârșite de către stat.
Conform dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr.10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură, sau după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietare ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum și moștenitorii legali sau testamentari a persoanelor fizice îndreptățite.
Instanța de fond a constatat că autorul reclamantei a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 531 mp, lot însemnat pe planul parcelar cu nr.763 în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6531 din 21.03.1924 de Tribunalul Ilfov, înscris în registrul de transcripțiuni sub nr.1693 din 23.03.1924 încheiat între Spitalelor Civile din B și; imobilul a fost preluat de către stat în anul 1954 prin expropriere, aspect care rezultă din adresa nr.790 din 17.06.2008 a Direcției Administrației Domeniului Public și Privat al Orașului.
Prin urmare, reclamanta s-a legitimat procesual ca moștenitoare legală a defunctului, decedat la 28.09.1958, conform certificatului de legatar cu titlu particular nr. 272/19.07.2001, dar și ca persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001.
Instanța de fond a dat eficiență în speță prezumției instituite prin art.221din Legea nr.10/2001, în sensul că imobilul situat în Nord care a fost proprietatea autorului reclamantei a făcut obiectul preluării abuzive de către stat, prezumție care nu a fost răsturnată de către pârâtă.
Cu privire la posibilitatea restituirii în natură a bunului, s-a stabilit că în raportul de expertiză efectuat în cauză, în baza planului parcelar, imobilul proprietatea autorului reclamantului a fost identificat ca fiind situat în prezent în Stațiunea Nord, în partea sud-vestică, la ieșirea înspre și că acesta nu este ocupat de obiective cu caracter definitiv.
S-a conchis în sensul că în raport de situația de fapt reținută în baza materialului probator administrat, este posibilă restituirea în natură pe vechiul amplasament, motiv pentru care Primăria Orașului prin Primar a fost obligată să retrocedeze în natură reclamantei terenul în suprafață de 531 mp, astfel cum a fost determinat prin raportul de expertiză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI, PRIN PRIMAR, care a criticat soluția prin prisma greșitei dezlegări în drept date speței.
Apelanta pârâtă a arătat că Primăria nu poate avea calitate procesuală pasivă, față de soluțiile doctrinare care au arătat că o condiție primordială pentru ca o persoană să fie parte în proces este aceea de a avea calitate procesuală (legitimatio ad causam), exprimându-se în acest sens titularul dreptului de a acționa și deopotrivă pe cel al obligației în raportul litigios dedus judecății.
S-au invocat în același context prevederile art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 ( fostul art. 20 alin. 3 ) referitoare la unitățile administrativ-teritoriale deținătoare ale imobilelor supuse legii speciale, apreciindu-se că primăria nu are, conform Legii nr. 10/2001, atribuții de deținere ori de restituire a bunurilor ce fac obiectul legii.
Apelanta a invocat deopotrivă excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei, prin raportare la dispozițiile art. 91 din Legea nr. 215/2001 (art. 77 din legea rep.) care o definește ca fiind o structură funcțională cu activitate permanentă, ce duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale și care este constituită din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului.
Asupra fondului litigiului, apelanta pârâtă a menționat că terenul nu poate fi restituit în natură față de prevederile art. 25 din nr.OUG 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea, care instituie anumite interdicții legale cu referire la zona de siguranță și la zona de protecție a infrastructurii feroviare.
S-a susținut, sub acest aspect, că din situația juridică a lotului nr. 763 rezultă că acesta face parte din suprafața de teren aferentă incintei Stației Nord, pentru care Compania Națională de Ferate - Sucursala Regională Caî ntocmit documentația conform nr.HG 834/1991 în vederea obținerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.
Apelanta pârâtă a arătat că expertiza a demonstrat că imobilul se află la o distanță de 28 de axul căii ferate, motiv pentru care în raport de dispozițiile art. 25 alin. 4 din nr.OUG 12/1998 terenul s-ar afla în zona de protecție a infrastructurii feroviare, nefiind susceptibil de restituire în natură.
Intimata a solicitat, prin notele depuse la dosar, respingerea apelului și obligarea apelantei la cheltuieli de judecată.
În raport de disp. art. 295 al. 2 cod proc. civilă s-a suplimentat materialul probator în cauză prin administrarea unei expertize topografice care să stabilească dacă, în raport de prevederile art. 29 din nr.OUG 12/1998 și de delimitarea în plan a zonei de siguranță și a zonei de protecție a infrastructurii feroviare, lotul nr. 763 este afectat - iar în caz afirmativ, în ce măsură - de restricțiile legale stabilite prin actul normativ menționat. S-a solicitat, totodată, autorității locale să depună documentația întocmită cu ocazia delimitării și a recunoașterii vecinătăților potrivit nr.HG 834/1991, prin procesul-verbal încheiat cu
În raport de criticile dezvoltate în apel, vor fi reținute următoarele considerente:
Cu privire la excepțiile vizând lipsa capacității de folosință și a calității procesuale pasive a Primăriei, ridicate în contextul dat de art. 77 din Legea nr. 215/2001 și respectiv, al art. 294 alin. 1 teza a II-a cod proc. civilă, se va reține că instanța de fond a dat o soluție judicioasă acestei apărări prin încheierea interlocutorie din 07.03.2008, care s-a raportat la textul art. 20 alin. 3 al Legii nr. 10/2001 ( în forma în vigoare la data notificării ) și care conferea primăriilor calitatea de persoană deținătoare pentru bunurile preluate de stat în perioada de referință și care se aflau în domeniul public sau privat al localității.
De altfel, primăria, ca entitate funcțională definită prin Legea nr. 215/2001, asigură prin primar soluționarea problemelor curente ale colectivității locale, între care și cele referitoare la primirea notificărilor fondate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și rezolvarea acestora în condițiile legii, motiv pentru care și primăria, alături de entitatea cu personalitate juridică ( comuna, orașul sau municipiul ) dobândește obligații legale în mecanismul administrativ reglementat de legea specială și deopotrivă calitate procesuală în aceste cauze.
Instanța supremă a statuat, în jurisprudența sa, că deși a fost modificată prevederea din art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, statuându-se că,în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, chestiunea reprezentării acestei unități cu personalitate juridică în relațiile cu terții sau în justiție de către primar nu înlătură sensul dat de textul inițial al legii, anume, că primăriile au atribuții în soluționarea cererilor de retrocedare a acestor imobile.
Pe cale de consecință, urmează a fi înlăturate ca nefondate aceste motive de apel.
Cât privește chestiunea încadrării bunului imobil în zona de siguranță sau de protecție a infrastructurii feroviare, conform dispozițiilor nr.OUG 12/1998 și, raportat la această situație, la imposibilitatea restituirii în natură a terenului, se va reține că probele administrate infirmă această critică de nelegalitate.
Expertiza topo efectuată în cauză de expert atestă că terenul în litigiu nu este afectat de limitele zonei de siguranță a infrastructurii feroviare, astfel cum este aceasta definită prin art. 29 alin. 2 din actul normativ, ca fiind reprezentată de fâșiile de teren, în limită de 20 fiecare, situate de o parte și de alta a axei căii ferate, necesare pentru amplasarea instalațiilor de semnalizare și de siguranța circulației și a celorlalte instalații de conducere operativă a circulației trenurilor, precum și a instalațiilor și lucrărilor de protecție a mediului.
În aceste condiții, chiar dacă terenul în cauză se situează în delimitarea legală a zonei de protecție, care potrivit art. 29 alin. 4 din nr.OUG 12/1998 este dată de terenurile limitrofe, situate de o parte și de alta a axei căii ferate, indiferent de proprietar, în limita a maximum 100 de la axa căii ferate, se va reține că un asemenea amplasament nu exclude restituirea în natură, ci doar autorizarea prealabilă în condițiile actului normativ a oricăror construcții ale titularului dreptului de proprietate asupra terenului.
De altfel, în cuprinsul procesului-verbal de delimitare a vecinătăților încheiat în acord cu prevederile nr.HG 834/1991 s-a consemnat că pentru lotul în cauză limitele urmează a se stabili după soluționarea notificării.
Pentru considerentele arătate, constatând că instanța de fond a dat o corectă dezlegare chestiunilor în fapt și în drept cu care a fost învestită și că motivele de apel sunt nefondate, neexistând nici un impediment în stabilirea măsurii de restituire în natură, apelul urmează a fi respins, cu aplicarea disp. art. 274 cod proc. civilă, în sensul obligării apelantului pârât la 2.010 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă ( filele 15-19 și 75 ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil declarat de apelanta pârâtă PRIMĂRIA ORAȘULUI, cu sediul în Sud,-, județul C, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în P, strada -, nr. 2, -.A,.4, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1153 din 21.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă apelantul pârât la 2010 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond
Tehnored.dec.jud.
18.10.2009
Dact.disp.gref.
4 ex./29.10.2009
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Mihaela Popoacă
