Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 228/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.228/
Ședința publică din 6 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
Grefier - - -
La ordine fiind judecarea apelului declarat de pârâta Instituția Primarului municipiului B, cu sediul instituției în B-, împotriva sentinței civile nr.288 din 29 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila.
La apelul nominal a răspuns apelanta prin consilier juridic, pentru intimatul lipsă, a răspuns avocat, și pentru intimatul lipsă, a răspuns avocat, lipsă fiind intimații - intervenienți, Arta Populară B și
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul intimatului, solicită respingerea cererii de intervenție formulată de cele două interveniente societăți, pe excepția lipsei de interes, având în vedere obiectul prezentului litigiu, acela de obligație de a face.
Apărătorul intimatului, solicită de asemenea respingerea cererii de intervenție formulate de cele două societăți, pentru același considerent anume acela al lipsei de interes în cauză, având în vedere obiectul litigiului prezent.
Consilier juridic pentru apelantă, nu se opune cererii de intervenție formulată de cele două societăți.
Curtea, având în vedere că două din părțile din proces, se opun admiterii cererii de intervenție formulată de intervenientele Arta Populară B și B, respinge cererea de intervenție formulată în baza dispozițiilor art.51 în referire la art.50 alin.3 cod pr. civilă.
Consilier juridic pentru apelantă, solicită admiterea apelului formulat, având în vedere și motivele scrise existente la dosar, schimbarea sentinței de fond în sensul de a se pune în discuție cele 3 notificări formulate în cauză.
Apărătorul intimatului, solicită respingerea apelului formulat, și menținerea sentinței de fond ca legală, solicitând ca apelanta să răspundă notificării formulate, având în vedere și obiectul acțiunii acela de obligație de a face, mai exact apelanta să emisă o dispoziție, fie că cei care au formulat notificare, au sau nu dreptul la imobil.
Apărătorul intimatului, solicitând admiterea în parte apelului formulat de Primăria municipiului B, și a se dispune schimbarea în parte a sentinței de fond, în sensul ca în rejudecare să se dispună obligarea Primarului municipiului B să răspundă notificărilor formulate de intimații și, având în vedere că trei dintre moștenitorii morii, au formulat separat notificări.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului B și Primarul Municipiului B solicitând obligarea acestora la soluționarea notificării nr.1490/2002 din dosarul nr.1490/2002 înregistrat la Primăria Municipiului B, pentru restituirea în natură a imobilului situat în B,- (fosta Moara "").
În fapt, reclamantul a motivat că a depus în termenul legal notificare în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată la Primăria Municipiului B sub nr.1490/2002 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în B,- (fosta Moară ), compus din teren în suprafață de 23.154. și construcțiile existente pe acesta.
Imobilul a aparținut familiei încă din anii 1890, când bunicul său, a cumpărat o parte din teren cu construcțiile aflate pe el.
Ulterior acest imobil s-a extins, transformându-se într-o moară mare.
Moara se identifică în momentul de față la aceeași adresă din B,- și este compusă din teren și construcția aferentă - fosta moară, o clădire pe 6 nivele.
Consideră că Primăria Municipiului B, prin primar, este competentă să soluționeze cererea de restituire a imobilului, conform dovezilor anexate la notificare.
Deși a făcut numeroase demersuri pentru soluționarea notificării, instituțiile pârâte nu au soluționat prin emiterea unei dispoziții, notificarea depusă în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Pentru motivele formulate solicită obligarea instituțiilor pârâte la emiterea unei dispoziții în sensul notificării formulate.
În drept, a invocat dispozițiile art.22 și art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, nr. 498/2003, art. 1073 cod civil și art. 580 Cod civil.
Pentru dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriu.
Primăria Municipiului B și Primarul Municipiului B au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nedovedită, motivând că reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului și că nu a fost identificată unitatea deținătoare.
Pe excepție, a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive, având în vedere că potrivit Legii nr. 215/2001 modificată, primăria este o clădire în care își desfășoară activitatea aparatul propriu al primarului.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând admiterea acțiunii, motivând că este comoștenitor alături de reclamantul, al autorului de pe urma căruia solicită restituirea în natură a imobilului situat în B,-.
Tribunalul Brăila, prin sentința civilă nr.288 din 29 aprilie 2008, admis acțiunea formulată de reclamantul și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul și a obligat instituțiile pârâte Primarul municipiului B și Primăria municipiului B, la soluționarea notificării nr.1490/2002, prin emiterea unei Dispoziții în conformitate cu dispozițiile art.25 din Legea nr.10/2001, privind restituirea în natură a imobilului situat în B- (fostă Moara " ").
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut pe baza probelor administrate că instituțiile sesizate cu notificarea reclamantului aveau obligația să soluționeze notificarea prin emiterea unei dispoziții prin care să stabilească dacă moștenitorii fostului proprietar sunt sau nu îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru imobilul cu privire la care s-a formulat notificarea și cererea de intervenție în interes propriu.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei B, a fost respinsă cu motivarea că vizează modificarea ulterioară a titulaturii, în prezent devenind municipiul B, având aceleași competențe în materia aplicării Legii nr.10/2001.
Instituția Primarului municipiului B, reprezintă municipiul B, care deține în proprietate privată sau publică imobilele ce au fost preluate abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel că au calitate procesuală pasivă fiind obligate, potrivit art.25 din Legea nr.10/2001, să soluționeze notificările cu care au fost sesizate.
Pe fondul cauzei, prima instanță apreciază că apărările formulate în ceea ce privește lipsa dovezilor de preluare, urmează să se pronunțe prin dispoziție motivată.
Impotriva sentinței civile susmenționate, în termen legal a declarat apel Instituția Primarului municipiului B, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, în sensul că în mod eronat prima instanță a obligat-o la soluționarea notificării nr.1490/2002, formulată de, fără a face referire și la celelalte notificări care vizează același treren, formulate de și.
Prin Întâmpinare, reclamantul, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței civile nr.288/29 aprilie 2008 Tribunalului Brăila, ca fiind temeinică și legală.
Intervenientul -, prin întâmpinarea formulată a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței civile atacate în sensul rezolvării notificării formulate de acesta, nr.221/2002. De asemenea a susținut că apelul apare ca nefondat când extinde obligația și la notificarea nr.234/2002 formulată pentru același imobil de.
Apelul este fondat, pentru următoarele considerente;
Tribunalul Brăila prin hotărârea criticată a admis acțiunea în obligație de a face formulată de reclamantul, și cererea de intervenție în interes propriu formulată de, însă a obligat instituțiile pârâte să soluționeze numai notificarea nr.1490/2002 formulată de primul, nefăcând referire și la notificarea nr.224/2002 formulată și de cel de al doilea, în calitate de intervenient.
In aceste condiții, criticile pârâtului cu privire la faptul că nu a fost obligat și la soluționarea notificării nr.221/2002 formulată de, se confirmă, însă cu privire la notificarea nr.234/2002 formulată de, pentru restituirea aceluiași imobil, în mod corect nu s-a pronunțat prima instanță atât timp cât nu a fost parte în proces.
In consecință, față de cele expuse, instanța în baza art.296 cod pr. civilă, urmează să admită apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului B, cu consecința schimbării în parte a sentinței civile atacate în sensul obligării pârâtelor și la soluționarea notificării nr.221/2002 formulată de intervenientul.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta Instituția Primarului municipiului B, cu sediul instituției în B-, și în consecință;
Schimbă în parte sentința civilă nr.288 din 29 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în sensul că obligă pârâtele să soluționeze și notificarea nr.221/2002 formulată de intervenientul -.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2008.
Președinte Judecător
- - - -
Grefier
- -
Red. /5.12.2008
Tehn.
7 ex./10.12.2008
fond -
Președinte:Romeo JirlăeanuJudecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila