Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 23/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 23/A/2008
Ședința publică din 10 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Angela Alb
JUDECĂTOR 2: Carmen Maria Conț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta, prin mandatar, împotriva sentinței civile nr. 683 din 17 octombrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâtul PRIMARUL MUN. C-N, având ca obiect plângere la Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă numitul, în calitate de mandatar al reclamantei apelante, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 decembrie 2007, prin registratura instanței, pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a apelului, un exemplar înmânându-se mandatarului reclamantei apelante.
Mandatarul reclamantei apelante arată că a lecturat întâmpinarea de la dosar și nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru aos tudia.
Instanța lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitatea reprezentantului pârâtului intimat să se prezinte la cauză.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare a cauzei, se prezintă numitul în calitate de mandatar al reclamantei apelante, lipsă fiind celelalte părți.
Nefiind cereri în probațiune de formulat, probe de administrat, excepții ori chestiuni prealabile de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Mandatarul reclamantei apelante depune la dosar copia prin care reclamanta a achitat contravaloarea actualizată a despăgubirilor pe care reclamanta le-a primit la momentul preluării imobilului, în sumă de 10.701,74 RON, reprezentând actualizarea sumei de 20.000 ROL, și arată că a actualizat această sumă potrivit unui Ordin al Ministerului Economiei și Finanțelor; mai depune la dosar un script, intitulat "Precizări", cu titlu de concluzii scrise.
Mandatarul reclamantei apelante solicită admiterea apelului, casarea sentinței apelate, și ca urmare a rejucării cauzei pe fond, să fie obligat pârâtul intimat Primarul municipiului C-N la plata sumei de 15.120 Euro, în lei la cursul zilei în care se va face plata, reprezentând contravaloarea daunelor pentru întârziere în emiterea dispoziției de către pârât, cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând deplasările și cheltuielile efectuate de mandatar pe parcursul procesului în fazele inițiale.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1193/21.12.2006, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta, prin mandatar, împotriva pârâtului Primarul Municipiului C-N și, în consecință, s-a dispus anularea Dispoziției de respingere a notificării nr. 3041/15.09.2006 emisă de pârât; a fost obligat pârâtul Primarul Municipiului C-N să emită o nouă dispoziție prin care să-i restituie reclamantei cota de 1/2 parte din imobilul situat în mun. C-N,-, înscris în 1938 C-N, nr. top 9943, condiționat de restituirea din partea reclamantei a despăgubirilor în sumă de 20.000 lei ROL, actualizate la data plății în raport de indicele de inflație; a fost respinsă ca prematură cererea reclamantei privind întabularea dreptului de proprietate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, reclamanta a fost proprietara tabulară asupra cotei de 1/2 parte din imobilul construcție și teren situat în mun. C-N,-, înscris în 1938 C-N, nr. top 9943, aceasta trecând în proprietatea Statului Român în baza Deciziei nr. 514/1978 emisă de fostul Consiliu Popular al Județului C - Comitetul Executiv în temeiul Decretului nr. 223/1974.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta a depus notificarea înregistrată sub nr. 1176/2001 la BEJ, aceasta fiind soluționată prin Dispoziția nr. 3041/15.09.2006, emisă de Primarul Municipiului Cluj-N, în sensul respingerii acesteia, motivat de faptul că, potrivit art. l pct. 1.4 lit. B din nr.HG 498/2003, preluarea de către Statul Român nu a fost una abuzivă, reclamanta fiind despăgubită la acea dată cu suma de 20.000 lei.
Împotriva acestei dispoziții, reclamanta a formulat prezenta acțiune, solicitând anularea acesteia și restituirea imobilului în natură, acțiunea fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
În mod greșit s-a considerat de către pârât faptul că preluarea imobilului nu întrunește caracterul unei preluări abuzive, întemeindu-și soluția pe dispozițiile cuprinse în nr.HG 498/2003 și aceasta întrucât aceste dispoziții sunt contrare unor prevederi exprese din chiar legea în aplicarea căreia au fost date (art. 1 și 2 lit. h din Legea nr. 10/2001), în redactarea anterioară republicării.
Astfel, excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, a persoanelor ale căror imobile au fost preluate în baza Decretului nr. 223/1974, urmare a cererii de plecare definitivă din țară, încalcă atât dispozițiile legii cadru - care statuează asupra obligației de restituire a imobilelor preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării - cât și pe cele ale legii fundamentale, care consacră ierarhia actelor normative și garantează proprietatea privată.
De altfel, chiar în contextul legislativ al momentului, este greșit a se aprecia că preluarea s-a tăcut "cu titlu valabil", în condițiile în care, deși Constituția de la 1965, în art. 36, ocrotea proprietatea privată, proprietarii au fost obligați să-și înstrăineze construcțiile, pe un temei - schimbarea domiciliului - care nu putea constitui un factor de discriminare între cetățenii români, iar dobânditorul nu putea fi decât statul, care nu a putut justifica un interes public ce ar fi permis un asemenea transfer forțat de proprietate.
Actul administrativ de preluare reprezintă o manifestare de voință unilaterală a Statului Român, iar Decretul nr. 223/1974 - în baza căruia s-a emis acest act - contravenea dispozițiilor constituționale din acea vreme și art. 481 din codul civil, conform căruia, nimeni nu poate fi silit a-și ceda proprietatea decât pentru cauză de utilitate publică și numai cu plata unei echitabile și prealabile despăgubiri.
Așa fiind, față de considerentele mai sus arătate, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și pe cale de consecință, a dispus anularea Dispoziției de respingere a notificării nr. 3041/15.09.2006 emisă de pârât și a fost obligat acesta să emită o nouă dispoziție prin care să-i restituie reclamantei cota de 1/2 parte din imobilul situat în mun. C-N,-, înscris în 1938 C-N nr. top 9943, condiționat de restituirea din partea reclamantei a despăgubirilor în sumă de 20.000 lei ROL, actualizate la data plății în raport de indicele inflație, fiind respinsă ca prematură cererea reclamantei privind intabularea dreptului de proprietate.
În ceea ce privește condiționarea raportat la restituirea despăgubirilor încasate, instanța a apreciat că devin incidente, datorită similitudinii de situație, dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, iar in ceea ce privește restituirea în natură și intabularea dreptului de proprietate sunt aplicabile dispozițiile art. 25 alin. 4 din același act normativ, conform cărora "decizia sau după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară".
Împotriva acestei sentințe au formulat în termen legal recurs reclamanta prin mandatarul său și respectiv apel - pârâtul Primarul Municipiului C-
Reclamanta a apreciat ca nelegală sentința atacată cu privire la capătul de cerere având ca obiect compensarea între suma de 20.000 lei primită ca despăgubire la preluarea de către Statul Român a imobilului și chiria ce trebuia încasată pe o perioadă de 65 de luni, ce cuprinde timpul scurs de la data la care trebuia soluționată notificarea ce a fost înregistrată la Primăria municipiului C-N, anume 13.10.2001 (notificarea fiind înregistrată la 02.08.2001, din acest moment se calculează termenul de 60 de zile pentru soluționarea acesteia, potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, iar apoi termenul de 10 zile în care dispoziția trebuie comunicată persoanei îndreptățite). Or, primăria a emis dispoziția nr. 3041 în data de 15 septembrie 2006.
Chiria este cerută pentru perioada 13.10.2001 - 13.03.2007, cu precizarea că în fața primei instanțe nu s-a concretizat această perioadă. Se subliniază că este solicitată chiria doar pentru perioada arătată în cererea de recurs.
Suma primită ca despăgubire este echivalentul a 4.385,97 USD, pe care reclamanta se obligă să o restituie statului, însă este necesar ca și acesta să plătească pentru apartament chiria aferentă perioadei arătate, în cuantum de 250 Euro pe lună, rezultând un total de 16.250 Euro. Cele două sume se impune a fi compensate, operând de altfel compensarea legală, iar pentru diferență, urmează ca reclamanta să promoveze o acțiune separată.
Prin apelul formulat, pârâtul Primarul municipiului C-N a solicitat modificarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată, cu motivarea că sentința încalcă dispozițiile HG nr. 498/2003 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, unde se statuează la art. pct. 4 lit. b că preluarea nu a fost abuzivă în cazul în care s-a aplicat Decretul nr. 223/1974, în ipoteza în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat; în acest caz, stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit.
Curtea de APEL CLUJ, prin decizia civilă nr. 162/A/07.05.2007, pronunțată în dosar nr-, a admis apelul reclamantei, a respins ca nefondat apelul pârâtului, a casat în parte sentința apelată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în ceea ce privește cererile referitoare la stabilirea chiriei și compensarea legală.
În ședința publică din 10 aprilie 2007, reprezentantul reclamantei a arătat că înțelege să susțină calea de atac formulată ca fiind un apel, sens în care înțelege să califice astfel calea de atac formulată.
S-a reținut de către instanța de apel, că prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la pretențiile reclamantei de a se compensa suma de 20.000 lei primită drept despăgubire, cu valoarea ce ar fi trebuit să o plătească Statul Român, drept chirie pentru perioada în care a folosit imobilul ( 4 dosar tribunal).
Chiar dacă această solicitare nu a fost cuprinsă ca un petit de sine stătător în partea introductivă a acțiunii, ci a fost inserată în partea de considerente a acesteia, această eroare de "topografie" nu trebuie sancționată cu ignorarea acestor pretenții, instanța având datoria, în baza rolului activ instituit de art. 129.proc.civ. de a lămuri cauza sub toate aspectele, în vederea aflării adevărului.
Aceeași pretenție a fost reiterată și precizată în scriptul de la filele 78-79 dosar tribunal, unde se solicită ca instanța să țină cont de faptul că statul a folosit timp de 28 de ani imobilul reclamantei fără să-i achite nici o chirie, astfel încât se impune restituirea în natură a imobilului, fără obligarea reclamantei la restituirea sumei primită ca despăgubire.
Perioada de 28 de ani este evident că include și perioada precizată în cererea de apel, de după data la care notificarea reclamantei ar fi trebuit în mod procedural să fie soluționată, iar decizia să-i fie comunicată acesteia, întrucât imobilul a fost preluat în anul 1978, astfel încât perioada de 28 de ani menționată în fața primei instanțe se întinde până în anul 2006.
Așa fiind, precizarea făcută în apel cu privire la perioada vizată nu reprezintă o pretenție nouă, având în vedere că în apel reclamanta nu extinde această perioadă decât cu cea aferentă judecării căii de atac, ceea ce este în conformitate cu dispozițiile art. 294 alin.2 proc.civ. conform cărora în apel se vor putea cere orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe. Pe de altă parte, în apel, reclamanta renunță parțial la judecată pentru aceste despăgubiri, anume, pentru perioada anterioară datei de 13.10.2001.
Toate acestea reprezintă o nepronuțare a primei instanțe pe un capăt de cerere, fapt care atrage desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în parte, conform dispozițiilor art.297 alin.1 civ.
Cod PenalÎn ceea ce privește apelul pârâtului, și care vizează nelegalitatea dispoziției de restituire în natură a imobilului către reclamantă, pentru considerentul că, în cazul persoanelor cărora li s-a încuviințat cererea de plecare definitivă din țară în baza Decretului nr.223/1974, preluarea imobilului nu este una abuzivă, acesta este nefondat, întrucât, această susținere, deși conformă cu dispozițiile HG nr. 498/2003 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, a fost infirmată în mod constant în practica judiciară, apreciindu-se că acest text legal este în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Un argument în plus sub acest aspect îl reprezintă dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001, ce statuează că prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art.6 alin.1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.
De altfel, această soluție jurisprudențială a fost confirmată de legiuitor prin HG nr.250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a <LLNK 12001 10 11 211 0 17>Legii nr. 10/2001privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, unde la art. 1.4 lit. B, se arată că " <LLNK 11974 223 30 801 0 21>Decretul nr. 223/1974privind reglementarea situației unor bunuri: cu privire la acest act normativ urmează a se considera că preluarea a fost abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului cu titlu de sancțiune pentru cei care au plecat fraudulos din țară sau care, fiind plecați în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară, cât și cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat în mod obligatoriu locuința sa către stat".
Prin urmare, această dispoziție legală trebuie aplicată și în cazul reclamantei. Chiar dacă această modificare legislativă nu vizează o dispoziție de procedură civilă pentru a fi incident principiul aplicării imediate dispozițiilor noi de procedură civilă, ci reprezintă o modificare a dispozițiilor de drept material (în care caz funcționează principiul potrivit căruia dispozițiile legale noi se aplică doar situațiilor ce se sub legea nouă, în timp ce efectele juridice produse sub imperiul legii vechi vor rămâne guvernate de aceasta, fiind apreciate sub aspectul legalității în raport de legea veche), în prezenta cauză se constată că efectele juridice ale notificării nu au încetat de a se produce, dispoziția primarului nerămânând definitivă sub imperiul legii vechi.
Ca atare, în acord cu principiile aplicării legii civile în timp, se impune ca și față de reclamantă să se aplice dispozițiile HG nr. 250/2007, astfel încât rămâne bine stabilit că aceasta trebuie să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 683/17.10.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei, având ca obiect stabilirea chiriei și compensarea legală, cu motivarea că pentru a se putea stabili valoarea chiriei încasată de Statul Român pentru cota de parte din imobil, ar fi fost necesare probe privind nivelul diferit al chiriei de-a lungul anilor, apoi un act oficial privind cursul valutar și paritatea leu/valută, probe ce nu au fost solicitate și nici nu au fost depuse, instanța nefiind în măsură să stabilească aceste date în absența dovezilor ce se impuneau. În plus, potrivit art. 1145. civ. compensarea datoriilor reciproce este posibilă cu condiția să fie îndeplinite cerințele impuse de acest text legal, însă, compensația nu operează, conform art. 1147 pct. 1. civ. în privința unei cereri pentru restituirea lucrului ce pe nedrept s-a luat de la proprietar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta, prin mandatar, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat pe faptul că chiria lunară ce putea fi încasată pentru imobilul în litigiu, începând cu data de 13.10.2001, adică după 70 de zile după data înregistrării notificării, și până la data de 19.09.2007, care a fost primul termen în cauză, în total o perioadă de 72 de luni, era de 250 Euro, mult sub nivelul chiriei lunare practicate în zonă și care este de 300 Euro, instanța apreciind greșit că ar fi vorba de 65 de luni, începând cu data de 02.08.2001. În consecință, valoarea compensației chiriei neîncasate este de 18.000 Euro (250 Euro/lună x 72 luni), sumă care ar trebui compensată, după deducerea impozitului pe profit de 16%, care reprezintă 2.880 Euro, cu suma reactualizată a despăgubirilor de 20.000 ROL, care reprezintă 4.385,95 USD. Făcând această compensare, prin luarea în considerare a parității Euro/USD, care este de 1,4853, rezultă că Statul Român datorează reclamantei suma de 12.167 Euro, sumă la care se impune a fi obligat Statul Român. Pârâta este cea care administrează imobilul de 39 de ani, fiind culpa ei dacă în toată această perioadă a închiriat sau nu acest imobil, câtă vreme l-a folosit cum a crezut de cuviință, ca urmare a compensării, reclamanta nemaidatorând statului nici o sumă de bani.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul intimat Primarul municipiului C-N, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că pentru admisibilitatea cererii reclamantei era necesară administrarea unor probe, probe pe care reprezentantul reclamantei a arătat că nu înțelege să le administreze. Compensarea este inadmisibilă câtă vreme nu se poate vorbi despre o eventuală chirie ( 11-12).
Apelul este nefondat.
Din starea de fapt reținută că primele instanțe, stare de fapt care a fost corect stabilită și nu a fost contestată de către pârât, rezultă că preluarea imobilului de la reclamantă s-a făcut în condițiile Decretului nr. 223/1974, prin plata, către aceasta, la data preluării, 17.11.1978, a sumei de 20.000 lei despăgubiri ( 12-21 dosar fond).
Așa cum pertinent a observat prima instanță de apel, în cauză devin aplicabile și prevederile nr. 250/2007, care, în art. 1.4. lit. B, prevede că în ipoteza imobilelor preluate în baza Decretului nr. 223/1974, preluarea care se prezumă a fi fost abuzivă, atât în situația preluării cu plată a imobilului de către stat, cât și în situația preluării fără plată, fostul proprietar de la care imobilul a fost preluat este îndreptățit la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, însă cu următoarea distincție: dacă locuința nu a fost înstrăinată de către stat către o terță persoană, se impune restituirea în natură, cu obligația respectării drepturilor chiriașilor, prevăzute de lege, concomitent cu obligația rambursării de către persoana îndreptățită a despăgubirii primite la momentul preluării imobilului de către Statul Român, despăgubire actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. 1 al Titlului II din nr.OUG 184/2002; dacă locuința a fost înstrăinată legal către o terță persoană, persoanei îndreptățite urmează să-i fie acordate măsurile reparatorii prevăzute de această lege.
Prin urmare, în speță, dispunându-se restituirea în natură a imobilului solicitat de reclamantă prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, respectiv, a cotei de -a parte din imobilul situat în C-N,-, înscris în CF nr. 1938 C-N, nr.top. 9943, automat se impunea obligarea reclamantei la restituirea despăgubirilor în sumă de 20.000 lei, actualizate conform celor anterior precizate.
Art. 12 din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede că în ipoteza imobilelor deținute de stat, și care urmează a fi restituite în natură persoanei îndreptățite, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit.
Prin urmare, susținerea reclamantei în sensul că nu ar datora Statului Român suma de 20.000 lei, reactualizată cu coeficientul de inflație, este evident lipsită de orice suport legal, urmând să fie înlăturată de către C ca nefondată.
Nu poate fi primită nici susținerea reclamantei în sensul că în ipoteza în care totuși reclamanta ar datora statului această sumă, s-ar impune efectuarea unei compensări între respectiva sumă și contravaloarea chiriei pe care Statul Român i-ar datora-o reclamantei pentru faptul că a folosit imobilul în timp îndelungat, motivat pe următoarele considerente:
Compensația este un mijloc de stingere a două obligații reciproce și de aceeași natură, existente între două persoane, astfel încât fiecare este, concomitent, creditor și debitor al celeilalte, compensația având ca efect stingerea reciprocă a celor două obligații până la concurența valorii celei mai mici dintre ele.
Pentru ca aceasta să opereze este necesar să fie vorba despre obligații reciproce, între aceleași persoane, fiecare având, una față de cealaltă, atât calitatea de creditor cât și de debitor, obligațiile să aibă ca obiect prestația de a da sume de bani (sau bunuri fungibile de aceeași natură), creanțele să fie certe, lichide și exigibile, neîndoielnice, determinată în întinderea lor și în privința lor să se poată cere executarea.
În speță, este evident că această compensație nu poate opera, nefiind întrunite condițiile impuse de art. 1145 civ. respectiv nu este vorba despre creanțe reciproce, certe, lichide și exigibile.
Procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, în privința restituirii imobilelor ce se încadrează în textul art. 2 din această lege, către persoanele îndreptățite, în condițiile și după distincțiile prevăzute de lege și de nr.HG 250/2007 pentru fiecare dintre ipotezele reglementate, este o procedură specială, care impune respectarea cu strictețe a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Legea nr. 10/2001 neprevăzând nici o ipoteză în care ar putea opera o eventuală compensare a despăgubirilor - încasate la momentul preluării imobilelor de către Statul Român - ce se impun a fi restituite de persoanele îndreptățite ca urmare a faptului că li s-au restituit în natură imobile preluate abuziv de Statul Român.
În consecință, față de textul expres al art. 12 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 1.4. lit. b din nr.HG 250/2007, reclamanta - căreia imobilul i-a fost restituit în natură - este ținută la a restitui Statului Român valoarea reactualizată a despăgubirii pe care a primit-o la momentul preluării imobilului de către Statul Român.
Eventuala obligare a Statului Român la o așa-zisă chirie, pentru modul în care a folosit imobilul în decursul anilor, ori la așa-zise daune pentru întârziere în emiterea dispoziției poate fi eventual solicitată de către reclamantă pe calea unei acțiuni de drept comun, iar nu în cadrul procedurii speciale reglementate de art. 24 din Legea nr. 10/2001, redevenit art. 26 după republicarea legii, desigur, sub rezerva dovedirii, prin probe pertinente și concludente a sumelor pretinse de către reclamantă, respectiv, a cuantumului chiriei ce se putea încasa pentru acest imobil pentru diferitele perioade de timp, a cuantumului și naturii prejudiciului cauzat reclamantei prin folosirea de către Statul Român a acestui imobil, a cuantumului și naturii prejudiciului ce i-a fost provocat reclamantei prin întârzierea soluționării notificării. Abia după ce astfel de sume ar fi fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, reclamanta ar putea încerca valorificarea, în condițiile art. 1145 civ. a respectivei hotărâri judecătorești, însă, sub rezerva incidenței prevederilor art. 1147 pct. 1 civ. conform cărora, compensația nu operează în cazul unei cereri pentru restituirea lucrului ce pe nedrept s-a luat de la proprietar.
De altfel, reclamanta a achiesat dispozițiilor legale care o obligau la restituirea contravalorii actualizate a despăgubirilor primite, achitând prin chitanța nr. -/09.01.2008 suma de 10.701,74 RON, cu acest titlu ( 15).
Constatându-se că soluția tribunalului este legală și temeinică, pronunțată în deplină concordanță cu prevederile art. 1169. civ. art. 1144, art. 1145 și art. 1147 pct. 1. civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul apel, în temeiul art. 295, art. 296.pr.civ.
Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta, prin mandatar, împotriva sentinței civile nr. 683/17.10.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
Red./dact.
5 ex./11.01.2008
jud.primă instanță:
Președinte:Alexandrina Angela AlbJudecători:Alexandrina Angela Alb, Carmen Maria Conț
