Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 232/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 232/
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului civil formulat de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C,PRIN PRIMAR, și CONSILIUL LOCAL, toți cu sediul în C, b-dul. - nr. 51, județ C - împotriva sentinței civile nr. 246/C din 26.02.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județ C, cererea de chemare în judecată având ca obiect "contestație în temeiul Legii nr. 10/2001".
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat pentru apelanții pârâții Primarul municipiului C, Municipiul C, prin Primar, și Consiliul Local C, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 167/27.04.2009 aflată la dosar (fila 3), și avocat pentru intimatul reclamant, în baza delegației de substituire nr. 22/13.10.2009.
Procedura este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. pr.civ.
După referatul grefierului;
Cu privire la motivul 2 de apel, apărătorul apelanților pârâții solicită completarea probatoriului. Arată că, în mod greșit instanța de fond a respins obiecțiunile la raportul de expertiză. Socotește că obiecțiunile referitoare la determinarea valorii de circulație a imobilului trebuiau trimise la expert întrucât partea la punerea în executare se va prevala de valoarea din dosar. Completarea probei este necesară pentru soluționarea cauzei.
Luând cuvântul, apărătorul intimatului reclamant susține că proba solicitată de apelanți este inutilă cauzei. Precizează că, instanța de fond în dispozitivul hotărârii apelate a respins cererea de restituire în natură a imobilului-teren, ca nefondată și a obligat pârâții să emită dispoziție motivată prin care să ofere reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în C,-, compus din teren în suprafață de 300 mp. și construcție cu 4 camere și 2 antreuri, în prezent demolată, măsuri ce vor consta în compensare cu teren disponibil la data executării, în patrimoniul municipiului, iar în caz de imposibilitate de executare, în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, urmând ca valoarea finală a despăgubirilor să fie stabilită de Comisia Centrală.
Mai arată că, evaluarea făcută la fond nu are nicio valoare în procedura executării, echivalarea fiind importantă în situația în care Primăria ar fi oferit teren în compensare. Susține că procedura este următoarea: Primăria cheamă reclamantul și îi prezintă oferta de terenuri ce pot fi acordate în compensare, în cazul în care se refuză oferta se merge pe ipoteza
Apărătorul apelanților susține că Judecătoria Constanța este plină de acțiuni privind amendarea Primăriei C pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești.
Luând cuvântul, apărătorul intimatului reclamant susține că este vorba de punerea în executare în obligația de a face și face referire la savantul proces-verbal din noiembrie 2008 unde se pretinde că în baza Legii nr. 10/2001 s-au acordat în compensare 20 de imobile în Stațiunea. La momentul punerii în executare, justiția trebuie să reparare gafele legislativului. Astfel că o cererea apelanților de completare a probatoriului în acest moment este inutilă față de dispozițiile Legii nr. 10/2001. Urmează a se observa că în lista recentă(ianuarie 2009) depusă la dosarul de fond se arată de către Primăria C că "Municipiul C momentan nu dispune de rezerve de teren pentru a fi atribuite în compensare".
Deliberând, față de solicitarea apelanților pârâții de completare a probei de expertiză tehnică de specialitate, Curtea apreciază că această probă nu este utilă cauzei având în vedere că la fond instanța nu a făcut nicio referire la valoarea imobilului în litigiu, nici în considerentele și nici în dispozitivul hotărârii, prin urmare determinarea valorii imobilului este fără nicio utilitate în acest stadiu al procedurii, și în consecință va respinge proba.
Față de dispozițiile instanței, apărătorul apelanților pârâții susține că înțelege să renunțe la motivul 2 de apel.
Având cuvântul, pe rând, apărătorii părților precizează că nu mai sunt alte cererii de formulat sau probe de administrat, astfel încât prezenta cauză se află în stare de judecată.
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra apelului.
Apărătorul apelanților pârâți solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:
1. Consiliul Local C nici în "obligația de a da" și nici în "obligația
de a face" nu are calitate procesuală pasivă.
2. S-a renunțat la motivul 2 de apel.
3.În mod greșit instanța de fond a obligat pârâții la măsuri compensatorii
prin echivalent, în fizic, deși la data pronunțării hotărârii s-a dovedit că Municipiul C nu dispune de rezerve de teren.
4.S-a acordat "plus petita" întrucât reclamantul nu a optat pentru despăgubiri. Acordând alternativa a II-a, instanța a acordat ce nu s-a cerut.
5.Solicită ca sub rezervă să se analizeze existența autorității de lucru judecat.
6.Titlul statului era valabil constituit, așa cum s-a statuat și în revendicarea soluționată irevocabil.
7.Cheltuielile de judecată sunt greșit rezolvate atât din punct de vedere al neacordării către pârâți, deși acțiunea s-a respins în parte, și nici din punct de vedere al acordării integrale către reclamanți, deși acțiunea a fost admisă în parte. Raportat la disp. art. 276.pr.civ. când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, cheltuielile de judecată se acordă în parte pentru ambele părți.
Luând cuvântul, apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea apelului pârâților, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:
1.Consiliul Local C are calitate procesuală pasivă întrucât acțiunea a fost formulată de așa manieră având în vedere lipsa răspunsului la notificare de la autoritate. Dacă restituirea în natură era posibilă, asemănător acțiunii în revendicare Consiliul Local C avea calitate, într-o practică constată.
3.Se pretinde de apelanții pârâți că în mod greșit instanța de fond a dispus
obligarea pârâților la măsuri compensatorii în fizic. Ori, acest aspect nu s-a demonstrat. În ultimul proces-verbal întocmit în baza Legii nr. 10/2001 de Primăria municipiului C se pretinde că nu sunt terenuri pentru a fi acordate în compensare. Apreciază că în mod corect instanța de fond a acordat despăgubiri. Imobil în sensul Legii nr. 10/2001 reprezintă teren și construcții preluate abuziv.
4.În ceea ce privește acordarea de "plus petita" arată că această afirmație este neadevărată, motivul fiind neîntemeiat întrucât în finalul dispozitivului se face trimitere la despăgubiri. Potrivit Legii nr. 10/2001 în finalul demersurilor Statul prin Comisia Centrală acordă despăgubiri. Nu vede care este interesul entității de a nu se acorda despăgubiri de către Stat?
În motivele 5 și 6 de apel, arată că apelanții pârâții pretind că preluarea unui imobil ca efect al uzucapiunii mici (Decretul nr. 218/1960) nu este abuzivă. Ori, Decretul nr.218/1960 este un act normativ samavolnic, reglementând așa zisă "prescripție scurtă" despre care s-a arătat pe larg în pag. 3,4 din acțiunea introductivă, act care face parte conform art. 2 din cele care fac obiectul Legii nr. 10/2001.
În ceea privește motivul de apel vizând cheltuielile de judecată, se arată că potrivit rt. 998 cod civil "Orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara." Ori, culpa procesuală a pârâților este determinată de lipsa unui răspuns la notificare, respectiv atitudinea culpabilă a acestora.
Concluzionând, apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea apelului pârâților în totalitate.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului C, Municipiul C prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că Primarul nu a răspuns notificării sale în termenul prevăzut de lege și să fie obligați parații la restituirea în natură a terenului situat în C,-, la emiterea unei dispoziții privind oferta de teren în compensare pentru restul terenului (imposibil de restituit în natură) și construcția demolată și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă din data de 31.10.1961 a fostului Tribunal Popular al orașului C, imobilul a trecut în proprietatea statului in baza Decretului nr.111/1951, iar în temeiul acestei hotărâri s-a dat decizia nr.558/07.06.1962 a fostului S Popular al orașului Constanta, prin care bunul a fost trecut din administrarea CE în administrarea.
Ulterior, prin sentința civilă nr.5183/13.12.1966 a Tribunalului Popular al orașului Constanta a fost respinsă cererea de trecere a imobilului în proprietatea statului, astfel că prin decizia nr.604/19.07.1967 a fostului S Popular al orașului C imobilul a fost scos din evidențele autorităților locale și predat proprietarilor.
S-a învederat că prin actul de vânzare-cumpărare din 8.04.1968 și C devin proprietarii imobilului în discuție, compus din teren în suprafață de 300. și construcție cu 4 camere si 2 antreuri, iar prin decizia nr.720/29.05.1970 Tribunalului Suprem al a fost admisă acțiunea în revendicare introdusă de Consiliul Popular împotriva proprietarilor inițiali și a cumpărătorilor, în temeiul Decretului nr.218/1960, acțiune respinsă inițial prin sentința civilă nr.1609/15.04.1969 a Judecătoriei Constanta și decizia civilă nr.578/29.07.1969 a Tribunalului Județean
A susținut reclamantul că Decretul nr.218/1960, invocat de Consiliul Popular în acțiunea în revendicare contravenea dispozițiilor Codului civil și principiului egalității părților, întrucât reglementa așa-zisa "prescripție scurtă", prin care statul putea deveni proprietar prin simpla trecere a unei perioade de 2 ani, chiar dacă poseda imobilul "fără nici un titlu".
S-a mai arătat că, ulterior, prin decizia Decizia nr.65/14.03.1972 Consiliului Popular al Județului C, s-a transmis din administrarea Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului C, în folosința Uniunii Județene a Cooperativelor Meșteșugărești C, fără termen și fără plată, suprafețele de teren de 511,08. și 273,28. în vederea amplasării unui complex de deservire. În acest fel, terenul în suprafață de 300. a fost afectat în parte de complexul nou construit, iar construcția demolată, astfel cum rezultă din adresa Proiect SA C nr.4258/25.07.1994.
Reclamantul a învederat că după 1990 început demersurile pentru recuperarea proprietății sale, iar după ce prin Hotărârea nr.283/4.04.1995 Consiliului Local al Municipiului Constanta i s-a respins cererea formulată în temeiul Legii nr.18/1991 pe motiv că terenul nu se încadra în prevederile art.35 din această lege, a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, atât câtre Primăria C, cât și către .
Însă, în ciuda numeroaselor demersuri și audiențe, nu a primit niciun răspuns, nici măcar după ce, prin sentința civilă nr.1549/17.12.2004 a Tribunalului Constanta, Primarul a fost obligat să răspundă notificării nr.46462/29.03.2001.
A susținut reclamantul că se legitimează procesual activ cu actul de vânzare-cumpărare din 1968 și că imobilul solicitat se încadrează în disp.art.2 lit.h) și i) din Legea nr.10/2001 deoarece, așa cum a subliniat si Curtea Supremă de Justiție în practica sa, prin Decretele nr.218/1960 si nr.712/1960 s-a încercat legitimarea dobândirii de către stat a acelor bunuri intrate în posesia sa în fapt, fără niciun titlu. Așadar, ori de câte ori un bun figurează în patrimoniul statului, al unei unități administrativ teritoriale sau al unei persoane juridice care l-a dobândit de la stat, ca fiind dobândit de stat anterior anului 1989 în temeiul celor două acte normative menționate, el a fost preluat fără titlu valabil și va urma regimul juridic corespunzător prevăzut de Legea nr.10/2001.
S-a mai arătat că Decretul nr.218/1960 nu poate fi invocat ca temei al dobândirii imobilelor cu titlu de uzucapiune scurtă, care ar fi operat în termenul de 2 ani prevăzut de acest text întrucât, în realitate, art.III din decret a instituit o prescripție extinctivă sui generis și nu a reglementat acest mod de dobândire a proprietății, atât prin faptul că se referea la acțiunea în revendicare, cât și prin faptul că dispozițiile decretului erau retroactive.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001.
În probațiune, reclamantul a depus următoarele înscrisuri: sentința civilă /31.10.1961 și sentința civilă nr.5183/13.12.1966 ale Tribunalului Popular al orașului Constanta, deciziile nr.558/07.06.1962 și nr.604/19.07.1967 ale fostului S Popular al orașului C, act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1116/08.04.1968, sentința civilă nr.1609/15.04.1969 a Judecătoriei Constanta, decizia civilă nr.578/29.07.1969 a Tribunalului Județean C și decizia nr.720/29.05.1970 Tribunalului Suprem al R, Decizia nr.65/14.03.1972 Consiliului Popular al Județului C, adresa Proiect C nr.4258/25.07.1994, adresa nr.21741/24.11.1994 a Primăriei C, hotărârea nr.283/4.04.1995 Consiliului Local al Municipiului C, notificare din 22.03.2001 și dovada comunicării acesteia către Primăria municipiului Constanta, sentința civilă nr.1549/17.12.2004 a Tribunalului Constanța, certificat de moștenitor nr.2221/04.11.1994, cereri înregistrate la Primăria Municipiului C sub nr. 94347/25.07.2005 și nr.-/06.09.2005, adrese nr./14.07.2003 și nr.-/6.09.2002 ale Primăriei Municipiului C-Direcția administratie publică locală.
La termenul de judecată din 6.11.2007, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice imobiliare având ca obiective: identificarea terenului in litigiu, cu evidențierea eventualelor construcții existente pe acest teren și a porțiunilor de teren liber, ce ar putea fi restituite în natură și stabilirea valorii de circulație a terenului, cu evaluarea distinctă a părții ocupate de eventuale construcții. La termenul din 8.04.2008 s-a stabilit ca obiectiv suplimentar al expertizei stabilirea valorii de circulație a construcției demolate de pe terenul revendicat.
La solicitarea instanței, Primăria Municipiului Cac omunicat documentația ce a însoțit notificarea formulată de reclamant (72-232 dosar fond) și înscrisuri privind situația juridică a imobilului în litigiu (240-253 dosar fond).
Raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de ing. și suplimentul la acest raport au fost atașate la 305-308, 347-349 dosar fond.
Cu adresele nr.-/25.11.2008 și nr.-/13.01.2009, Primăria Municipiului Cac omunicat situația terenurilor de la nivelul unității administrativ teritoriale aflate pe lista alcătuită conform art.1 al.5 din Legea nr.10/2001pe lunile noiembrie 2008 și ianuarie 2009, depunând în acest sens la dosar procesul-verbal nr.-/10.11.2008 întocmit de Comisia pentru identificarea, inventarierea și înaintarea propunerilor de terenuri pentru atribuirea în compensare (334-337, 359-362 dosar fond).
Soluționând pe fond cauza Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr. 246 din 26.02.2009, prin care admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului C, Municipiul C prin Primar și Consiliul Local al Municipiului
A fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 300. situat în C,-, județul C, ca nefondată.
Au fost obligați pârâții să emită dispoziție motivată prin care să ofere reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în C, st. - -, nr. 9, compus din teren în suprafață de 300. și construcție cu 4 camere și în antreuri în prezent demolată, măsuri ce vor consta în compensare cu un teren disponibil la data executării, în patrimoniul municipiului, iar în caz de imposibilitate de executare, în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, urmând ca valoarea finală a despăgubirilor să fie stabilită de Comisia Centrală.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul în temeiul art. 22 din Legea nr. 10/2001 s-a adresat cu notificare Primăriei Municipiului C pentru restituirea în natură a terenului liber de construcții situat în C,- și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul afectat de construcții și pentru construcția demolată de pe acest teren.
Întrucât unitatea deținătoare nu a răspuns la notificare în termenul legal prev. de art. 25 din Legea 10/2001, în temeiul principiului liberului acces la justiție s-a adresat Tribunalului Constanța - secția civilă - pentru soluționarea cererii formulate.
Instanța de fond considerând lipsa răspunsului la notificare ca un refuz nejustificat a păși la soluționarea cauzei.
Conform disp.art. 3 din Legea nr. 10/2001 instanța a reținut că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită legitimându-se procesual cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1116/1968 ca proprietar al imobilului în litigiu, care a fost preluat abuziv de către stat.
Acest imobil a trecut în proprietatea statului conform sentinței civile nr. 4882 din 31.10.1961, pronunțată de fostul Tribunal Popular al orașului C, în baza Decretului nr. 111/1951.
Imobilul în litigiu a fost încadrat de către instanță în categoria imobilelor preluate în mod abuziv, prev. de art. 2 lit.e) din Legea 10/2001 potrivit cu care "imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989.
Reținându-se că imobilul în litigiu se încadrează în categoria imobilelor ce fac obiectul de reglementare a Legii 10/2001 se constată că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru acest imobil.
Întrucât din probele administrate în cauză rezultă că nu este posibilă restituirea în natură instanța de fond a obligat pârâții să emită dispoziție motivată prin care să ofere reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în C,-, compus din teren în suprafață de 300. și construcție cu 4 camere și 2 antreuri, în prezent demolată, măsuri ce vor consta în compensare cu teren disponibil la data executării, în patrimoniul municipiului C, în caz de imposibilitate de executare, în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, urmând ca valoarea finală a despăgubirilor să fie stabilită de Comisia Centrală.
În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 246 din 26.02.2009 au declarat apel pârâții Primarul Municipiului C, Municipiul C și Consiliul Local
Critica soluției se referă la următoarele:
1) În raport de obiectul pricinii, Consiliul Local C nu are calitate procesuală pasivă. În acest sens, sunt reglementările din Legea nr. 215/2001 în care consiliul local este o autoritate cu atribuții limitate.
2) Greșit au fost respinse obiecțiunile formulate de către pârâți la raportul de expertiză cu motivarea că sunt inutile soluționării cauzei. Or, din modul cum a fost rezolvată speța aceste obiecțiuni erau întemeiate și utile cauzei.
3) Greșit instanța a obligat pârâții la compensarea fizică, cât timp s-a dovedit că Municipiul C nu dispune de rezervă de teren. Cu atât mai mult cu cât legea vorbește de "bunuri și servicii" și se acordă teren și pentru construcția demolată.
4) S-a acordat plus petita - obligația la despăgubiri, pe care reclamantul nu o dorește, neavând capăt de cerere.
5) Există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. S-a stabilit în mod irevocabil, în cadrul acțiunii în revendicare, că pârâții au un drept de proprietate asupra imobilului în discuție.
6) Titlul statului era valabil constituit, așa cum s-a statuat și în revendicarea soluționată irevocabil.
7) Cheltuielile de judecată au fost greșit soluționate; acestea trebuiau admise avându-se în vedere că acțiunea a fost admisă în parte.
Analizând sentința apelată în baza motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele:
1) Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana chemată în judecată, pârâtul și subiectul pasiv al raportului obligațional dedus judecății. Cu alte cuvinte, analizarea calității procesuale pasive se va realiza implicit prin raportare la obiectul pretențiilor și specificul acțiunii.
Cererea ce a format obiectul dosarului a vizat o acțiune în restituire sau echivalent, întemeiată pe dispozițiile speciale ale Legii 10/2001, ea urmărind repararea prejudiciului suferit ca urmare a preluării abuzive.
În conformitate cu aceste prevederi ale legii speciale, respectiv art. 21 alin. 4 " în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarului". În același sens, Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevăd la pct. 21.5 " în cazul în care unitatea obligată la restituire este unitatea administrativ teritorială, organul de conducere abilitat expres de lege este primarul.
Având în vedere această precizare expresă a legiuitorului, rezultă că nu este necesară o aprobare prealabilă sau ulterioară a restituirii de către consiliul local ori județean, după caz, responsabilitatea aplicării legii aparținând în totalitate primarului".
Rezultă cu claritate din dispozițiile legale rubricate, în cele ce preced că Primarul municipiului C este organul executiv, expres abilitat de legea specială să emită dispoziție motivată și să pună în aplicare măsurile de restituire în natură și prin echivalent, fără ca această prevedere să contravină dispozițiilor cu caracter general privind administrația publică locală - căci primarul acționează în mod evident ca reprezentant al unității administrative teritoriale în nume personal.
Dispozițiile de ordin general, respectiv art. 3 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale prevăd: rin p. autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii. Acest drept se exercită de consiliile locale și de către primari.
Pe de altă parte conform art. 21 și art. 38 din Legea nr. 215/2001 autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia totală în orașe sunt consiliile locale ca autorități deliberative și primarii ca autorități executive și consiliile locale administrează domeniul public și privat al orașului.
Conform disp. art. 11 alin. 5 din Legea nr. 213/1998 în litigiile referitoare la proprietate, unitățile administrativ teritoriale, în speță municipiul este reprezentat de Consiliul Local, care dă mandat scris în primul caz primarului.
Față de considerentele expuse și de atribuțiile Consiliului Local în administrarea domeniului public privat al Municipiului C, critica ce vizează lipsa calității procesual pasive a Consiliului Local C este greșită.
2) În mod corect instanța de fond a respins obiecțiunile pârâților la raportul de expertiză cu privire la greșita aplicare a standardelor internaționale de evaluare, grilă de comparație care nu a fost avută în vedere, ca nefiind utile cauzei - întrucât valoarea terenului trebuie stabilită în raport de criteriile mai sus menționate - numai în măsura în care există teren liber pentru a fi atribuit în compensare.
Or, din înscrisurile existente la dosar nu rezultă că există terenuri pentru a fi atribuite în compensare.
În situația în care există aceste terenuri se punea problema evaluării, potrivit criteriilor evidențiate de către pârâți atât a terenului ce urma a fi atribuit în compensare, cât și a celui preluat în mod abuziv.
3-4) Conform disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001, instanța de fond a obligat pârâții să emită dispoziție motivată prin care să ofere reclamantului, măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în C,-, compus din teren în suprafață de 300 mp și construcție cu 4 camere și 2 antreuri, în prezent demolată - măsuri ce vor consta în compensare cu teren disponibil la data executării, în patrimoniul municipiului și în caz de imposibilitate de executare, în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale - urmând ca valoarea finală să fie stabilită de Comisia Centrală.
Este adevărat că în prezent Municipiul C nu dispune de teren liber pentru a fi atribuit în compensare - dar la punerea în executare a hotărârii când va deveni irevocabilă - se poate constata acest lucru - și în caz contrar se va proceda la înaintarea dosarului pentru stabilirea despăgubirilor de către Comisia Centrală, astfel cum a procedat instanța de fond.
Procedând în acest mod - instanța nu a greșit - a aplicat întocmai dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 10/2001, privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu preluat abuziv - nu a acordat plus petita astfel cum au susținut apelanții.
Atât în notificare, cât și în cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat atribuirea de teren în compensare și despăgubiri pentru construcția demolată.
Instanța fiind sesizată a judecat în limitele investirii acordând măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu în funcție de dispozițiile legale - aplicabile în speță.
5-6) Prin sentința civilă nr. 4882/31.10.1961 a fostului Tribunal Popular al orașului C, imobilul a fost trecut în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 111/1951. În baza acestei hotărârii s-a dat decizia nr. 558/07.06.1962 prin care imobilul( poziția 29) a fost trecut din administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Orașului C în administrarea Intreprinderii de Locuințe și Localuri
Prin sentința civilă nr. 5183/13.123.1996 a fostului Tribunal Popular al orașului C se respinge cererea de trecere în proprietatea statului a imobilului. Pe cale de consecință, prin decizia 604/19.07.1967 a fostului S Popular al orașului C, imobilul în litigiu se scoate din evidențe, predându-se proprietarilor.
Așadar, în perioada 07.06.1962-19.07.1967, imobilul a fost, aparent, în proprietatea statului în baza decretului nr. 111/1951.
Prin actul de vânzare-cumpărare din 08.04.1968, și C devin proprietarii acestui imobil, compus din 300 mp și construcție compusă din 4 camere și două antreuri.
Împotriva proprietarilor inițiali și a cumpărătorilor, Consiliul Popular introduce o acțiune în revendicare, invocând decizia nr. 218/1960 ca temei juridic.
Prin sentința civilă nr. 1609 din 15 aprilie 1969 - rămasă definitivă prin decizia nr. 720 din 29 mai 1970 - a fost admis recursul și s-a constatat că imobilul în litigiu este proprietatea statului.
Instanța supremă a reținut că Decretele 218 din 1 iulie 1960 și 721 din 1 septembrie 1966 au stat la baza pronunțării deciziei nr. 720 din 29 mai 1970 dar preluarea din acea perioadă a fost nelegală având în vedere modificarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 prin nr.HG 11/1997 care a înlăturat decretele mai sus menționate din categoria actelor normative în baza cărora statul ar fi putut dobândi imobilele cu titlu.
În atare situație nu se poate reține autoritatea de lucru judecat cu privire la acțiunea în revendicare în baza căreia instanța supremă prin decizia pronunțată a stabilit că imobilul revendicat de reclamant este proprietate de stat.
Cu atât mai mult - instanța supremă - în jurisprudență a statuat că Decretul 218/1960 se referea la unele împrejurări intervenite înainte de adoptarea lui - producând astfel un efect retroactiv - nu făcea decât să consfințească împiedicarea accesului la justiție a celui deposedat, rămânând statul în calitate de posesor, la adăpostul fiecărei cererii de restituire în natură sau prin echivalent.
La rândul său Decretul nr. 721/1966 nu a făcut altceva decât să întărească aparența de legalitate a primului decret.
În concluzie, cele două decrete care au stat la baza pronunțării deciziei instanței supreme contraveneau Constituției în vigoare din acea vreme - potrivit cărora dreptul de proprietate era ocrotit de lege - codului civil - art. 480 și 481 și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului - ratificată de România în decembrie 1955.
Se constată că - în raport de cele relatate mai sus, că titlul statului nu era valabil și s-a consfințit printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat - preluarea imobilului a fost abuzivă, fapt ce a determinat admiterea acțiunii având în vedere în același timp calitatea de persoană îndreptățită a celui în cauză.
7) Potrivit art. 274 (1) Cod proc. civilă "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."
Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că pârâții au căzut în pretenții și în mod legal instanța de fond i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Este adevărat că instanța a admis în parte acțiunea respingându-se capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului - dar în același timp s-au acordat despăgubiri pentru terenul preluat abuziv, deci instanța a acordat măsuri reparatorii pentru întreg imobilul - astfel că se impune obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C,PRIN PRIMAR, și CONSILIUL LOCAL, toți cu sediul în C, b-dul. - nr. 51, județ C - împotriva sentinței civile nr. 246/C din 26.02.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județ ca nefondat.
Obligă apelanții către intimat la 1200 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec.jud./11.11.2009
Tehnored.gref./6ex./19.11.2009
Emis 4 com./23.11.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Vanghelița Tase
