Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 233/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA NR.233/
Ședința publică de la 20 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta reclamantă,- domiciliată în Nord,- în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI și COMUNA PRIN PRIMAR, -, judetul Constanta - împotriva sentinței civile nr. 1970 din 7.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- (nr. format vechi 4176/2006), având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta reclamantă prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. -/2008, și intimații pârâți Primarul comunei și Comuna prin Primar prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria - 19145/12.09.2008 pe care o depune la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul intimatilor-pârâti depune la dosar adresa nr.11868/17.10.2008 emisă de Primăria Comunei cu relatiile solicitate de instantă. Arată că nu există o listă a bunurilor și serviciilor ce pot fi acordate în compensare persoanelor îndreptătite și nu s-au identificat bunuri sau servicii în domeniul privat al Comunei.
Apărătorul intimatilor-pârâti solicită efectuarea unei expertize în situația în care această listă a bunurilor și serviciilor nu există.
Instanța, deliberând, respinge proba cu expertiză, motivat de faptul că nu este utilă cauzei de față.
Instanta luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părtilor.
Apărătorul apelantei reclamante, având cuvântul, critică hotărârea instantei de fond. Primul motiv de apel vizează interpretarea și aplicarea gresită în cauză a dispozițiilor art.1 și 26 din Legea nr.10/2001.Instanta a fost învestită cu o contestatie împotriva dispoziției Primarului, prin care s-a solicitat urmare a anulării acesteia și aplicarea măsurilor reparatorii generate de imposibilitatea restituirii în natură a terenului și anume obligarea pârâtilor la atribuirea unui teren în compensare și dacă aceasta nu ar fi posibilă, deoarece nu ar mai exista terenuri libere, obligarea înaintării dosarului pentru acordarea despăgubirilor bănesti la autoritatea competentă, potrivit Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției.
Al doilea motiv de apel vizează cheltuielile de judecată pe care instanta de fond a omis să le acorde și anume onorariu de avocat și onorariu de expertiză.
În concluzie, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatilor-pârâti,având cuvântul solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.2884/2003 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Primarul Comunei și Comuna prin Primar solicitând anularea dispoziției nr.163/12.09.2003 și pe cale de consecință, restituirea în natură a terenului în suprafață de 2000 mp situat în sat, comuna, iar în subsidiar, restituirea prin echivalent, constând în teren în compensare sau despăgubiri bănești.
Reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a autorului său, conform certificatului de moștenitor nr. 132/22.07.1998 emis în baza testamentului autentificat sub nr. 2208/06.05.1998; autorul său a avut în proprietate mai multe loturi de teren, de suprafețe diferite, situate în aceeași localitate: 4823 mp conform actelor ( în fapt, 4873 mp ), 3871,50 mp ( în acte 4000 mp ) și 2000 mp conform actelor ( 2241,60 mp în fapt ).
S-a susținut că obiectul prezentei cauze îl constituie terenul în suprafață de 2000 mp, care a fost dobândit de prin certificatul de moștenitor nr. 4/30.01.1965, de la, în calitate de nepot de soră.
Acesta din urmă a dobândit terenul în baza actului de vânzare-cumpărare încheiat cu, autentificat sub nr. 2187/1934 și transcris sub nr. 4179/1934.
Terenul a fost preluat în patrimoniul statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, conform deciziei nr. 250/27.05.1986, urmare plecării din țară a autorului reclamantei.
După formularea unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, conform Legii nr. 18/1991, lui i s-a reconstituit dreptul conform titlului de proprietate 18489/509/1.02.1994, doar asupra unora dintre loturi: 3047 mp din lotul de 4823 mp și respectiv, 3851 mp din lotul de 3871,50 mp.
Reclamanta a susținut că lotul de 2000 mp nu a făcut obiectul acestui titlu de proprietate, iar la data apariției Legii nr. 10/2001 a inițiat demersurile necesare restituirii lui.
Reclamanta a menționat că lotul de 2000 mp ce face obiectul prezentei acțiuni a fost solicitat prin notificarea înregistrată sub nr. 621/1.08.2001 la BEJ; prin dispoziția nr. 163 fost respinsă cererea sa de restituire în natură, cu motivarea că terenul a fost restituit în temeiul Legii nr. 18/1991, iar dispoziția a fost contestată.
Reclamanta a apreciat că soluția dată prin dispoziția menționată se întemeiază pe o premisă greșită și pe o confuzie generată de împrejurarea că autorul său a deținut mai multe loturi; s-a arătat că lotul solicitat prin prezenta cerere este ocupat de construcții ale unor persoane fizice.
Prin sentința civilă nr.1970/7.11.2007 Tribunalul Constantaa admis ca fondată actiunea formulată de în contradictoriu cu Comuna prin Primar și Primarul Comunei.
A anulat dispoziția nr.163/12.09.2003 emisă de Primarul Comunei și a obligat pârâtii să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 2000. situat în intravilanul localității, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Au fost obligati pârâtii să plătească reclamantei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Pentru a pronunța această solutie prima instanță a retinut în esență, că reclamanta nu a primit despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2000. situat în intravilanul localității în temeiul Legii nr.18/1991 sau în baza Legii nr.10/2001.
Prin titlul de proprietate nr.18489/509/1.02.1994 emis de Comisia Judeteană pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, i-a fost reconstituită autorului reclamant suprafata de 6898 mp teren intravilan din care 3630 mp aferenti constructiei iar prin dispoziția nr.151/15.11.2001 a Primarului Comunei a fost admisă solicitarea reclamantei conform notificării nr.619/2001, fiindu-i atribuit terenul în suprafață de 600 mp. Ulterior prin Dispoziția nr.152/15.11.2001 i s-au restituit reclamantei și o suprafață de 195. în intravilanul acestei localități.
Toate aceste măsuri reparatorii au vizat însă, doar terenul ce a făcut obiectul deciziei nr.250/27.05.1986,iar nu și terenul de 2000. dobândit de autorul reclamantei de la vânzătorul conform actului de vânzare-cumpărare transcris sub nr.4179/11.09.1934 la Tribunalul Constanta. S-a mai retinut că restituirea în natură a acestui teren nu mai este posibilă, fiind în prezent ocupat de constructiile edificate de terti și având destinația de locuinte.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat apel reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
1.Hotărârea apelată a fost pronunțată cu aplicarea gresită a dispozițiilor art.1 și art.26 din Legea nr.10/2001.
Instanța de fond s-a limitat la a reproduce textul art.26 din Legea nr.10/2001, fără a verifica dacă unitatea administrativ teritorială dispune de terenuri libere, ce ar putea fi acordate în compensare reclamantei, pentru terenul notificat în suprafață de 2000. și care este ocupat de constructiile edificate de terți.
Pârâții nu au depus la dosar lista cu bunuri sau servicii disponibile, conform Legii nr.10/2001, iar instanța nu a identificat, printr-o expertiză tehnică de specialitate eventualele terenuri libere, aflate în patrimoniul unității administrativ-teritoriale și care ar fi putut fi acordate în compensare reclamantei.
În ipoteza în care nu se putea identifica în mod concret un teren ce putea fi acordat reclamantei, instanța de fond trebuia să oblige pârâții să înainteze la autoritatea competentă propunere de acordare de despăgubiri conform Legii nr.247/2005.
2. Instanța nu a stabilit în mod corect cuantumul cheltuielilor de judecată la care era îndreptățită reclamanta. Deși acțiunea a fost admisă integral, instanța a acordat partial onorariul de avocat și a omis să se pronunțe cu privire la onorariul de expertiză.
În apel, în baza art.295 al.(2) Cod pr.civilă, la solicitarea părților a fost încuviințată proba cu înscrisuri, respectiv relații de la unitatea administrativ teritorială cu privire la bunurile și serviciile disponibile, ce pot fi acordate reclamantei în compensare, pentru terenul în suprafață de 2000. imposibil de restituit în natură.
Cu adresa nr.11.868/17.10.2008, Comuna prin Primar a comunicat instanței că la nivelul unității administrativ teritoriale nu exista o listă a bunurilor și serviciilor ce pot fi acordate în compensare persoanelor îndreptățite - afișată conform dispozițiilor art.1 alin.(5) din Legea nr.10/2001 republicată - deoarece, până la acest moment, nu s-au identificat astfel de bunuri sau servicii în domeniul privat al Comunei.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate în raport cu criticile reclamantei se constată următoarele:
1.Pornind de la ratiunea adoptării Legii nr.10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 6.03.1945 - 22 decembrie 1989 exprimate în caracterul profund reparatoriu este de precizat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat.
Reclamanta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform art.3 din Legea nr.10/2001, prima instantă retinând în mod corect că terenul în suprafață de 2000. ce a făcut obiectul despăgubirii nu poate fi restituit în natură.
Este real că prin art.26 din Legea nr.10/2001, republicată s-a stabilit o obligatie alternativă în sarcina detinătorului imobilului a cărui restituire în natură nu mai poate fi dispusă, iar obligatia de a acorda persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii are caracter principal în raport cu obligatia subsidiară de a se acorda despăgubiri, dar acest text trebuie coroborat cu prevederile art.1 alin.(5) din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin nr.OUG209/2005, care instituie obligatia primarilor sau, după caz, a conducătorilor unităților învestite cu solutionarea notificărilor de a afișa lunar tabelul bunurilor disponibile și/sau, după caz, al serviciilor care pot fi acordate prin compensare.
Examinarea coroborată a acestor norme legale conduce la concluzia că singura autoritate competentă să stabilească natura măsurilor compensatorii este entitatea învestită cu solutionarea notificării, pentru că ea este singura care poate aprecia dacă măsura este posibilă din punctul său de vedere, iar instanța sesizată de cel nemultumit poate dispune doar în limitele tabelului ce contine bunurile disponibile care se pot acorda în compensare.
Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atributie care revine Consiliului Local, în temeiul art.38 lit."h" din Legea nr.215/2001, consiliul, ca autoritate deliberativă, fiind singura entitate care este îndrituită să analizeze dacă un bun proprietatea unității administrativ teritoriale trebuie sau nu mentinut în proprietatea acesteia, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unității administrativ-teritoriale.
Prin urmare, instanța nu poate dispune de bunuri care nu sunt incluse în lista bunurilor disponibile, pentru că astfel s-ar micșora patrimoniul unității administrativ teritoriale, împotriva vointei titularului dreptului și în absenta oricărei justificări legale.
Acordarea de bunuri în compensare este o obligatie a unității detinătoare, însă o astfel de reparatie nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului ci și de existenta în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
Cum în speță, cu adresa nr.11868/17.10.2008 pârâtii au comunicat instantei că unitatea administrativ teritorială - Comuna - nu dispune de bunuri sau servicii ce ar putea fi acordate în compensare reclamantei, se retine că reclamanta este îndreptățită să primească exclusiv despăgubiri în condițiile Legii nr.247/2005 - Titlul VII.
2. Se retine a fi întemeiată și critica ce vizează modalitatea de stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată datorate de pârâti.
În conformitate cu dispozițiile art.274 Cod procedură civilă partea care cade în pretentii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Principiul ce rezultă din dispozițiile legale invocate, care are la bază culpa procesuală, precum și unicitatea procesului civil, impune ca în cuantumul cheltuielilor de judecată, să fie incluse toate cheltuielile făcute cu procesul, indiferent cu ce titlu, necesar fiind ca partea care le ceruse să fi triumfat, în final, în proces.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde pe cele făcute cu taxele de timbru și de procedură, plata expertizelor, a avocatilor și despăgubirea martorilor.
În speță se retine că reclamanta a făcut dovada efectuării cu ocazia solutionării cauzei la instanta de fond, a unor cheltuieli în valoare de 1000 lei reprezentând onorariu avocat (filele 10 și 94) și 601,80 lei reprezentând onorariu expert tehnic imobiliar (fila 107), iar prin hotărârea apelată s-au acordat reclamantei cheltuieli în valoare de 500 lei, deși actiunea a fost admisă în totalitate, iar pârâții nu au formulat o cerere motivată de reducerea cheltuielilor de judecată.
La baza acordării cheltuielilor de judecată, se află principiul răspunderii civile delictuale, în conformitate cu care reparatiunea trebuie să fie integrală.
Deși judecătorul are posibilitatea ca, în cazuri temeinice justificate, să dispună reducerea cheltuielilor de judecată în raport cu echitatea ori cu activitatea depusă de avocat, această solutie fiind conformă, prin raportarea sa la echitate, prevederilor art.6 din CEDO, în cauză se retine că judecătorul fondului nu a dispus o reducere motivată a onorariului de avocat, ci practic a omis acordarea cheltuielilor reprezentând onorariu expert și diferente de onorariu avocat, achitat în baza celei de a doua chitante depusă la dosar (filele 94 și 107 Dosar nr- al Tribunalului Constanta ).
Pentru considerentele expuse, în baza art.296 Cod pr.civilă se va admite apelul reclamantei, în sensul celor mai sus mentionate. Se vor mentine restul dispozițiilor sentintei.
În baza art.274 Cod pr.civilă obligă intimatul pârât Primarul Comunei la 1000 lei cheltuieli de judecată în apel către reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil formulat de apelanta reclamantă,- domiciliată în Nord,- în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI și COMUNA PRIN PRIMAR, -, judetul Constanta - împotriva sentinței civile nr. 1970 din 7.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- (nr. format vechi 4176/2006).
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă Primarul localității să emită în beneficiul reclamantei dispoziție motivată cu propunere de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru suprafata de teren de 2000 mp situată în intravilanul localității ce nu poate fi restituit în natură.
Obligă pârâtul și la plata diferentei de 1101,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (500 lei onorariu avocat și 601,8 lei onorariu expertiză).
Mentine restul dispozițiilor sentintei.
Obligă intimații-pârâti la 1000 lei cheltuieli de judecată către apelanta-reclamantă.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.10.2008.
Președinte Judecător
- - - -
Grefier
- -
Jud.fond:
Red.dec.jud.
Tehnored.gref.-5 ex.
30.10.2008
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Irina Bondoc
