Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 24/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 24
Ședința publică din data 4 februarie 2010
PREȘEDINTE: Panait Marilena
JUDECĂTOR 2: Radu Adriana Maria
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P- jud. P, în numele Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în B- sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1180 din 2 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocați Asociați și, cu sediul în P- jud. P, precum și cu pârâtul Municipiul P - prin Primar, cu sediul în P- jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații-reclamanți și, ambii reprezentați de avocat A din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 14 dosar, intimatul-pârât Municipiul P - prin Primar prin consilier juridic, lipsind apelanta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice P și Ministerul Finanțelor Publice în numele Ministerului Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a mai învederat că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus din partea intimaților reclamanți întâmpinare înregistrată sub nr. 1549/2.02.2010, iar apelanta pârâtă prin cererea de apel a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Se înmânează intimatei pârâte, prin consilier juridic, întâmpinare.
Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova și acordă cuvântul părților prezenta asupra excepției invocate.
Avocat A, având cuvântul, pentru intimații reclamanți solicită respingerea excepției invocate, având în vedere că este vorba de o lege specială, Legea 10/2001, competentă în soluționarea cauzei fiind Tribunalul Prahova.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimata pârâtă, solicită respingerea excepției invocate, considerând că Tribunalul Prahova este competentă în soluționarea prezentei cauze.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții MUNICIPIUL P prin PRIMAR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR solicitând să se dispună:
- să fie obligați pârâții la restituirea sumelor plătite în contul contractului de vânzare-cumpărare nr.284 N/18.11.1996 încheiat cu SC SA, actualizate cu indicele de inflație;
- să fie despăgubiți reclamanții pentru sporul de valoare adus imobilului situat în P,-, -.3, scara B,.33, constând în cheltuielile necesare și utile;
- să fie despăgubiți reclamanții până la concurența prețului de piață al apartamentului, ca urmare a prejudiciului suferit ca o consecință a evicțiunii;
- să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.284 N/18.11.1996 încheiat cu SC SA au dobândit apartamentul din P,-, -.3, scara B,.33, pentru care au achitat avansul și prețul constând în rate lunare, însă ulterior s-a admis acțiunea în revendicare a fostului proprietar, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare și au fost obligați la restituirea imobilului.
Au arătat că prin decizia nr.953/2007, irevocabilă, Curtea de Apel a constatat că imobilul a fost preluat în anul 1986 fără titlu valabil, astfel că s-a recunoscut irevocabil dreptul de proprietate al foștilor proprietari, dar au precizat reclamanții că pe parcursul celor 12 ani petrecuți în imobil au efectuat îmbunătățiri necesare și utile, care servesc actualului proprietar și a căror restituire o solicită.
Totodată, au cerut și diferența dintre prețul plătit și prețul pieței imobilului, fiind îndreptățiți la o despăgubire pentru evicțiune.
P, în numele MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR, a formulat întâmpinare prin care a arătat că din prețul plătit un procent de 1% a fost încasat de către unitatea specializată în vânzare, respectiv SC SA, astfel că statul nu va putea fi obligat decât la plata actualizată a sumei efectiv încasate.
Cu privire la îmbunătățiri, pârâtul a arătat că această cerere nu poate fi admisă față de Statul Român, singurii ce ar putea fi obligați la plata despăgubirilor fiind actualii proprietari ai imobilului, iar al treilea capăt de cerere privind diferența de valoare între prețul actualizat și prețul pieței nu are temei legal.
Pârâtul Municipiul Paf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la primul capăt de cerere, motivat de aceea că restituirea prețului plătit de chiriași se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995.
Cu privire la al doilea capăt de cerere - obligarea la plata îmbunătățirilor - a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, întrucât persoanele de la care statul a preluat imobilul au redevenit proprietari, astfel încât acestea au preluat în patrimoniul lor imobilul, cu tot cu îmbunătățiri, iar pentru al treilea capăt de cerere, respectiv plata despăgubirilor civile până la concurența prețului de piață al apartamentului, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiat, deoarece nu există temei legal în acest sens.
Prin sentința civilă nr. 1180 din 2 iunie 2009, Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului P cu privire la capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului, a admis în parte acțiunea formulata de reclamanții și, ambii cu domiciliul ales la sediul Cabinetelor de Avocați și în P,-, jud. P, in contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL P prin PRIMAR cu sediul în P,-, jud. P, și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, a obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească reclamanților suma de 16.617 lei reprezentând prețul actualizat al contractului nr. 284N/18.11.1996, suma de 10.650 lei, reprezentând sporul de valoare adus imobilului din P,-, -.3,. B,. 33, județul P și suma de 233.688 lei, reprezentând diferența dintre preț și valoarea de circulație a aceluiași imobil, a respins acțiunea față de Municipiul P pentru lipsa calității procesuale pasive cu privire la restituirea prețului și ca neîntemeiată pentru celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia nr.953/21.09.2007 a Curții de Apel Ploiești, irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.284 - N/12.11.1996 încheiat de reclamanți cu SC SA, fiind obligați reclamanții să lase foștilor proprietari ai imobilului, I și, imobilul din P,-, -.3, scara B,.33, jud.
Potrivit art.50 din Legea nr.10/2001, restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, cum este și cazul și reclamanților, astfel excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului P cu privire la capătul de cerere privind restituirea prețului e întemeiată.
Prin urmare, va fi respinsă cererea privind restituirea prețului fata de Municipiul P ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
În temeiul acestor dispoziții legale, respectiv art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 va fi admisă în parte acțiunea, în sensul că va fi obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor sa restituie reclamanților prețul reactualizat cu indicele de inflație achitat de aceștia în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 284 - N/18.11.1996, respectiv suma de 16.617 lei.
Această sumă a rezultat din expertiza contabilă - fila 129 prin care s-a stabilit că ratele lunare achitate și actualizate cu indicele de inflație reprezintă suma de 12.133 lei, la care s-au adăugat și dobânzile corespunzătoare ratelor achitate în baza aceluiași contract, acestea din urmă actualizate reprezentând suma 4.672 lei- completare expertiză fila 145.
Însă din suma totală de 16.785 lei(12.133 lei rate actualizate +4.672 lei dobânzi actualizate ), va fi scăzut comisionul de 1%, respectiv suma de 167,85 lei ce a fost încasat de către SC SA, astfel că statul va fi obligat numai la suma încasată efectiv și anume 16.617 lei.
În ceea ce privește sporul de valoare adus imobilului, reclamanții și-au întemeiat această cerere pe dispozițiile art.48 alin.1 și 3 din Legea nr.10/2001 potrivit cărora chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoarea adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile, iar în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare.
În speță, în considerentele deciziei nr.953/2007 a Curții de Apel Ploiești - s-a reținut că imobilul din litigiu a fost preluat în proprietatea statului fără un titlu valabil și că nu putea fi vândut în baza Legii nr.112/1995.
Potrivit aceleiași decizii, imobilul a trecut fără titlu în posesia statului, motivat de faptul că actul de preluare - Decretul nr.223/1974, a fost aplicat cu încălcarea prevederilor sale, fără a se reține însă expres o rea-credință din partea reclamanților, care, deși cunoșteau că situația imobilului nu este pe deplin clarificată, nu sunt vinovați de preluarea fără titlu, în condițiile în care au fost recunoscuți ca proprietari o perioadă de circa 12 ani.
Prin expertiza construcții întocmită în cauză de expert au fost evaluate îmbunătățirile efectuate de reclamanți la valoarea de 10.650 lei, ca reprezentând cheltuieli necesare și utile.
În consecință, va fi obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească reclamanților suma de 10.650, reprezentând sporul de valoare adus imobilului din litigiu.
Având în vedere că îmbunătățirile în valoare de 16.617 lei urmează să fie acordate reclamanților, se va ținea seama de valoarea de circulație a apartamentului, dar cea fără îmbunătățiri, respectiv 250.305 lei, conform expertizei - fila 90 dosar.
Potrivit dispozițiilor art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar valoarea despăgubirilor se stabilește prin expertiză.
Lipsa calității de proprietar a statului, care nu putea înstrăina imobilul, nu poate fi imputată reclamanților, Curtea europeană a drepturilor omului statuând prin Hotărârea Raicu contra României că persoanele care și-au dobândit bunurile de bună credință nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității Statului, care a confiscat în trecut aceste bunuri, iar diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate.
Prin urmare, pentru a se realiza o justă și integrală despăgubire a reclamanților, acoperindu-se în acest mod prejudiciul suferit ca urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare, va fi obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor sa plătească reclamanților și suma de 233.688 lei, reprezentând diferența dintre preț și valoarea de circulație a aceluiași imobil(250.305 lei valoare de piață fără îmbunătățiri - 16.617 preț actualizat ).
Având în vedere că, pentru considerentele expuse, cererile privind sporul de valoare și diferența dintre preț și valoarea de circulație vor fi admise numai față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, va fi respinsă acțiunea față de Municipiul P pentru lipsa calității procesuale pasive cu privire la restituirea prețului și ca neîntemeiată pentru celelalte capete de cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Direcția Generală a Finanțelor Publice P, reprezentant al pârâtului Ministerului Finanțelor Publice B, apreciind- netemeinică și nelegală în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere referitor la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, întrucât singurii ce ar putea să fie obligați la plata unor astfel de despăgubiri sunt actualii proprietari ai imobilului.
În acest sens, a invocat prevederile art. 494 alin.3 cod civil potrivit cărora "proprietarul imobilului este obligat să plătească valoarea materialelor și a muncii cu o sumă egală cu aceea a creșterii valorii fondului, precum și cele ale art.997 Cod civil conform cărora "acela căruia i se face restituirea, trebuie să despăgubească pe posesorul, chiar de rea credință, de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut prețul lor".
Având în vedere că persoanele de la care statul a preluat imobilul au redevenit proprietari, acestea au preluat în patrimoniul lor imobilul, cu tot cu îmbunătățiri.
Așadar,a apreciat că nu există vreun temei legal pentru obligarea Statului să plătească contravaloarea unor lucrări care profita unor alte persoane.
Dacă s-ar admite o astfel de soluție, ar însemna o păgubire a statului fără că acesta să aibă vreo culpă. La momentul preluării imobilului de către stat, legislația permitea astfel de acte juridice, astfel încât Statului Român nu i se poate imputa nici vina pentru a putea fi obligat acum, când condițiile social - politice și juridice s-au schimbat, să plătească contravaloarea unor lucrări care nu i-au profitat și nu-i profită.
De asemenea, față de momentul preluării imobilului de către stat, sporul de valoare adus acestuia prin respectivele îmbunătățiri, nu poate conduce decât la o îmbogățire fără just temei a actualului proprietar.
A mai susținut apelanta-pârâtă că, fie și în situația în care se face referire numai la prevederile art.49 și 51 din nr.HG 498/14.05.2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, netemeinicia cererii tot apare ca evidentă.
Astfel, contravaloarea îmbunătățirilor poate fi pretinsă de la stat sau de la unitatea deținătoare numai dacă acestea erau necesare și utile, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
În același timp, a învederat că unitatea deținătoare, în înțelesul Legii nr.1/2001, nu era la vremea executării lucrărilor Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ci autoritatea administrativă locală. În aceste condiții, acordul pentru executarea lucrărilor nu poate fi dat decât de această instituție, astfel încât potrivit pct.49.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, numai aceasta poate fi eventual obligată la plata despăgubirilor.
Apelanta-pârâtă a mai formulat critici privind modul de soluționare al celui de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată. A susținut că reclamanții nu au temei legal pentru a solicita plata de despăgubiri civile reprezentând "diferența de valoare între prețul actualizat și prețul pieței ".
A mai criticat sentința apelată și sub aspectul greșitei obligări a Ministerului Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu se poate reține o culpă procesuală în sarcina sa, întrucât sumele solicitate nu se pot restitui potrivit legii decât în baza unei hotărâri judecătorești. Astfel, nu se poate afirma ca anterior introducerii acțiunii reclamanții au încercat să obțină pe cale amiabilă aceste sume, iar pârâta a refuzat categoric, situație în care s-a ajuns la litigiu.
A solicitat admiterea apelului, în sensul schimbării în parte a sentinței civile nr. 1180/2.06.2009 a Tribunalului Prahova, cu consecința respingerii capetelor de cerere referitoare la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului față de Ministerul Finanțelor Publice, la despăgubirile civile până la concurența prețului de piață al apartamentului și la cheltuieli de judecată.
În ședința publică din data de 04-02-2010 instanța de apel a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a tribunalului în soluționarea în primă instanță a cauzei,excepție pe care o apreciază ca întemeiată și urmează aoa dmite din considerentele ce se vor arăta în continuare:
În soluționarea litigiilor ivite ca urmare a aplicării Legii nr.10/2001 trebuie a se face distincție între diferitele proceduri reglementate de lege.Astfel, o primă procedură instituită e cea referitoare la litigiile ce derivă din desfășurarea fazei necontencioase, când acestea nu se finalizează pe cale amiabilă.
În această situație părțile se pot adresa instanțelor, care au o competență strict reglementată.
În această primă categorie de litigii,în care competența revine în mod expres tribunalului, indiferent de valoarea în litigiu, sunt cele la care se referă art. 24 alin. (7) și (8) și art. 31 din lege.
Deosebit de aceste proceduri speciale, persoana îndreptățită sau cel care solicită pe calea unei acțiuni separate despăgubiri pentru lucrările efectuate asupra unui imobil de care a fost deposedat, se poate adresa instanței în condițiile dreptului comun.
În speță, prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova reclamanții au chemat în judecată pe pârâții Municipiul P prin Primar și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând să se dispună obligarea acestora la restituirea sumelor plătite în contul contractului de vânzare-cumpărare nr.284 N/18.11.1996 încheiat cu SC SA, actualizate cu indicele de inflație, la plata de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului situat în P,-, -.3, scara B,.33, constând în cheltuielile necesare și utile, precum și la despăgubiri până la concurența prețului de piață al apartamentului, ca urmare a prejudiciului suferit ca o consecință a evicțiunii, arătând că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.284 N/18.11.1996 încheiat cu SC SA au dobândit apartamentul din P,-, -.3, scara B,.33, pentru care au achitat avansul și prețul constând în rate lunare, însă ulterior a fost admisă acțiunea în revendicare a fostului proprietar, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare și au fost obligați la restituirea imobilului.
O asemenea acțiune își găsește suport de drept material în prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001.Pentru astfel de acțiuni nu se prevede o competență specială, cererea nefiind determinată de nerezolvarea ei pe cale necontencioasă, astfel că, în raport această împrejurare și de valoarea obiectului litigiului,astfel cum a rezultat din expertiza judiciară efectuată în cauză, văzând și disp. art. 2 pct. 1 lit. b) rap. la art. 1 pct. 1 proc. civ., competența de soluționare revine instanței de drept comun, judecătoria.
Cum din considerentele susmenționate reiese că tribunalul nu avea competența materială să se pronunțe pe fondul cauzei, în baza art. 297 (2) proc.civ. Curtea va admite excepția de necompetență materială a Tribunalului Prahova în soluționarea cauzei, excepție invocată din oficiu, va anula sentința nr. 1180/02.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și va trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de necompetentă materială invocată din oficiu.
Anulează sentința civilă nr. 1180 din 2 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, privind pe reclamanții și, ambii cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocați Asociați și, cu sediul în P- jud. P, precum și pe pârâții Municipiul P - prin Primar, cu sediul în P- jud.P, și Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P- jud. P, în numele Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în B- sector 5, și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Ploiești.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 4 februarie 2010.
Președinte, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.PM
7 expl./24.02.2010
nr- Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Panait MarilenaJudecători:Panait Marilena, Radu Adriana Maria
