Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 24/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.24
Ședința publică din 10 februarie 2010
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelurile declarate de reclamanții, - și -, de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C și, respectiv, de intervenienții și împotriva sentinței civile nr.1293/PI/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, PRIMĂRIA C și CONSILIUL JUDEȚEAN D - Sector Servicii Publice, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat G pentru intervenienții apelanți și, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intervenienților apelanți depune la dosar dovada citării reclamantului apelant - în ziarul Adevărul din data de 20.01.2010 și învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat G, pentru intervenienții apelanți și, solicită admiterea cererii de aderare la apelul formulat de pârâtul Primarul Municipiului C, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar chitanța fiscală nr.353/24.11.2009 pentru suma de 595 lei și factura fiscală nr.479/24.11.2009, pentru aceeași sumă, reprezentând onorariul de avocat. Arată că cererea de aderare la apelul Primarului a fost depusă la dosar până la primul termen de judecată și intervenția vizează dreptul de proprietate al intervenienților. În ce privește apelul reclamanților, solicită respingerea acestuia pentru motivele invocate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, iar soluționarea apelului formulat de Primarul Municipiului C, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.1179/2005 la Tribunalul Dolj, reclamanții, și au solicitat desființarea Dispoziției nr.3979/24.01.2005 emisă de pârâtul Primarul Municipiului C cu consecința restituirii în natură a imobilului situat în C,-.
În motivare au invocat că imobilul a fost preluat de la antecesoarea lor decedată la 23.11.1986 în baza Decretului 92/1950, deși proprietarul nu intra sub incidența acestui act normativ.
În consecință, arată reclamanții, se impune restituirea în natură a întregului imobil (construcții și teren) sau, în subsidiar, a terenului care este liber.
Au mai arătat că persoanele care au dobândit imobilul nu au cumpărat și terenul, iar contractul lor de vânzare-cumpărare este, oricum, nul față de dispozițiile art.948 civ. art.46 din legea 10/2001.
În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții și care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivare au invocat calitatea lor de proprietari ai imobilului pe care l-au dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.3/1996 încheiat în temeiul Legii 112/1995, contract a cărui valabilitate a fost irevocabil consfințită prin decizia civilă nr.1689/2002 a Curții de Apel Craiova.
În cauză au fost introduși ca pârâți Primăria Municipiului C ca deținătoare a dosarului notificării reclamanților, Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice instituție-parte în contractul de vânzare-cumpărare invocat de intervenienți, și, respectiv, Consiliul Local al Municipiului
La termenul de judecată din 08.06.2005 reprezentantul reclamanților a indicat valoarea imobilului înstrăinat intervenienților ca fiind de aproximativ 4 miliarde lei (400.000 RON).
Ca urmare a strămutării dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr.1499/16.05.2006, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr-.
La termenul din 20.03.2007 reclamanții și-au precizat cererea, solicitând și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare invocat de intervenienți.
La 29.05.2007, având în vedere dispozițiile art.1 al.1 pr.civ. tribunalul a disjuns cererea în constatarea nulității contractului care a fost trimisă Judecătoriei Timișoara și a suspendat în baza art.244 pct.1 pr.civ. judecata cererii formulate în baza Legii 10/2001.
Ca urmare a soluționării irevocabile a cererii în nulitate, cauza a fost repusă pe rol la termenul din 02.02.2009.
Prin sentința civilă nr.1293/PI/04.05.2009 instanța a admis în parte cererea reclamanților și a respins cererea de intervenție.
În consecință, a fost anulată în parte dispoziția contestată; s-a propus acordarea de despăgubiri către reclamanți în cuantum de 400.000 lei reprezentând valoarea actuală de circulație a imobilului - construcție și teren; a fost obligat Primarul Municipiului C să transmită Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul administrativ ce a stat la baza emiterii dispoziției contestate; s-a respins în parte cererea de restituire în natură a imobilului; în fine, s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului C și Consiliul Județean
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere, față de probele administrate în cauză și de normele legale incidente că dispoziția contestată a fost emisă în baza legii 10/2001 de Primarul Municipiului C, astfel că pârâții Consiliul Local al Municipiului T și Consiliul Județean D nu au calitate procesuală pasivă.
A mai avut în vedere că prin sentința civilă nr.10311/11.06.2001 a Judecătoriei Craiovas -a reținut irevocabil valabilitatea preluării de către stat în baza Decretului 92/1950 a imobilului în litigiu, imobil (respectiv construcție) care a fost, ulterior, înstrăinat către intervenienții în cauză în temeiul Legii 112/1995.
Prin notificarea ne.16990/08.06.2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură a întregului imobil, cererea fiindu-le respinsă prin Dispoziția nr.3979/24.01.2005 emisă de pârâtul primarul Municipiului C cu motivarea că imobilul a fost înstrăinat conform celor mai sus arătate.
Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost confirmată într-un prim proces prin sentința civilă nr.10311/11.06.2001 a Judecătoriei Craiova rămasă definitivă prin decizia civilă nr.3821/04.12.2001 a Tribunalului Dolj și irevocabilă prin decizia civilă nr.1189/15.04.2002 a Curții de Apel Craiova și, respectiv, într-un al doilea, prin sentința civilă nr.424/16.01.2008 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia civilă nr.425/A/26.05.2008 a Tribunalului Timiș și irevocabilă prin decizia civilă nr.913/R/13.10.2008 a Curții de Apel Timișoara.
În acest context, invocarea pentru a treia oară a acelorași cauze de nulitate ale contractului nu mai pot fi reținute ca temei al contestației, incidente fiind dispozițiile art.1201 civ.; reținută fiind incidența acestei norme este inutil, a reținut instanța, a se mai cerceta excepția prescripției dreptului la acțiunea în nulitatea sus-arătatului contract.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art.7 al.11din Legea 1/2009, cererea de restituire în natură a edificatelor nu poate fi primită.
În ceea ce privește terenul aferent construcțiilor, instanța a avut în vedere că, potrivit concluziilor expertizei efectuate în cauză, acesta este format din parcele mici, fără legătură între ele, astfel că nu poate fi restituit în natură.
Imposibilitatea rezultă și din dispozițiile art.7 al.2 din legea 10/2001 modificată prin Legea 1/2001, instanța reținând că norma care interzice restituirea în natură a terenului aferent construcțiilor înstrăinate în baza Legii 112/1995, normă ulterioară emiterii dispoziției, este de imediată aplicare.
În continuare, instanța a avut în vedere că reclamanții au apreciat valoarea de circulație a întregului imobil - construcție și teren - la suma de 400.000 lei, valoare necontestată de părțile litigante, astfel că efectuarea unei expertize în acest sens era inutilă cauzei, urmând ca valoarea efectivă a despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru întreg imobilul să fie stabilită de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea.nr.247/2005.
Cum în speță, valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost atestată prin hotărâri judecătorești irevocabile, iar terenul aferent este exclus de legea nouă de la restituire în natură, față de dispozițiile legale mai sus citate, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri în cuantum de 400.000 lei, reprezentând valoarea actuală de circulație a construcției și a terenului.
Cererea de intervenție formulată de intervenienții și a fost formulată ca fiind o intervenție în interes propriu, fără însă ca intervenienții să invoce prin cerere un drept propriu, așa cum prevede imperativ art.49 al.2 pr.civ. astfel că, în temeiul art.84 pr.civ. instanța a apreciat că aceasta este o intervenție accesorie în interesul intimatului Primarul Municipiului C și având în vedere admiterea contestației, pe cale de consecință tribunalul a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienți.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate și efectuate de reclamanți, acestea constau doar în onorariul de expertiză, în cuantum de 300 lei; cum soluția de admitere a acțiunii s-a făcut doar în raport de pârâtul Primarul Municipiului C și doar în parte, anume referitor la propunerea de acordare a despăgubirilor, cheltuielile de judecată efectuate și dovedite au fost acordate parțial, fiind obligat pârâtul Primarul Municipiului C în baza dispozițiilor art.274 pr.civ. să plătească reclamanților suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței au declarat apeluri în termen reclamanții și pârâtul Primarul Municipiului C, iar intervenienții au formulat cerere de aderare la apel în sensul art.293 al.1 pr.civ.
Reclamanții au criticat hotărârea ca fiind nelegală și au solicitat în principal schimbarea în sensul admiterii cererii și, în subsidiar desființarea ei cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.
În motivare au invocat nelegala disjungere a cererii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și nelegala suspendare a judecății în baza dispozițiilor art.244 pct.1 pr.civ. în condițiile în care încheierea de disjungere și suspendare nu a fost comunicată, fiind încălcate dispozițiile art.255 al.2 pr.civ. art.244 pct.1 pr.civ. art.261 al.3 pr.civ. art.266 al.3 pr.civ. art.129 al.4, 5.pr.civ. și devenind incidente dispozițiile art.105 al.2 pr.civ.
Au făcut referire la temeiurile de drept care atrag nulitatea absolută a contractului și la atitudinea procesuală a pârâtului Consiliul Județean
Au invocat greșita reținere a incidenței dispozițiilor Legii 1/2009, contrar dispozițiilor art.1 pr.civ.
Au criticat reținerea valorii imobilului ca fiind de 400.000 lei în lipsa efectuării unei expertize de specialitate.
Pârâtul Primarul Municipiului Cas olicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul înlăturării obligației sale de plată a cheltuielilor de judecată și de predare a notificării către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivare a invocat că, fiind respinsă cererea de restituire în natură, reclamanții au fost invitați la sediul primăriei pentru negocieri fiind, astfel, respectate întocmai dispozițiile Legii 10/2001 și ale HG 498/2003 în vigoare la data emiterii dispoziției atacate.
A mai arătat că, întrucât dispoziția a fost contestată în instanță, dosarul notificării nu putea fi înaintat secretariatului.
A criticat obligarea sa la înaintarea dosarului către comisie întrucât, potrivit dispozițiilor OUG 81/2007, centralizarea și predarea dosarelor notificărilor se face de prefecturi și nu direct de emitentul dispoziției.
Prin aderarea la apel intervenienții au solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii lor de intervenție.
În motivare au invocat greșita calificare dată cererii lor de către prima instanță câtă vreme, invocând un drept propriu - dreptul de proprietate asupra imobilului - intervenția lor era una în interes propriu.
Au arătat că, indiferent de calificarea dată cererii lor de intervenție, ea trebuia admisă întrucât cererea de restituire în natură a reclamanților a fost respinsă.
Doar intervenienții au formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului declarat de reclamanți.
Examinând apelurile prin prisma criticilor formulate și în baza art.295 al.1 pr.civ. față de probele administrate și de dispozițiile legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Cu privire la apelul declarat de reclamanți se constată că disjungerea cererii în nulitate s-a dispus dat fiind obiectul precizării de acțiune - nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între intervenienți și Consiliul Județean D -, obiect ce atrage competența de drept comun în soluționare, conform dispozițiilor art.1 al.1 pr.civ. (încheierea de ședință din 29.05.2007 - fila 79 dosar fond).
Se observă, astfel că disjungerea nu s-a dispus ca urmare a nemotivării precizării de acțiune (cum susțin reclamanții) ci exclusiv pentru considerentele mai sus arătate.
În acest context, susținerile apelanților referitoare la motivele pentru care nulitatea se impunea a fi constatată nu se pot constitui în temeiuri de schimbare sau desființare a hotărârii primei instanțe, câtă vreme valabilitatea contractului a fost examinată în dosarul format ca urmare a disjungerii (dosar civil nr- al Judecătoriei Timișoara ).
Susținerile potrivit cu care, neexistând un dosar înregistrat de soluționarea căruia să depindă soluția ce urma a fi dată în prezentul dosar, nu putea fi reținută incidența dispozițiilor art.244 pct.1 pr.civ. nu se constituie nici ele în motive de schimbare sau desființare a sentinței.
Astfel, suspendarea judecății poate fi dispusă în baza art.244 pct.1 pr.civ. când dezlegarea pricinii atârnă de existența sau neexistența unui drept ce face obiect al unei alte judecăți.
În cauza de față, reclamanții au solicitat restituirea în natură a unui imobil ce fusese vândut, astfel că solicitarea de restituire nu putea fi primită câtă vreme contractul era valabil. Or, pe rolul instanțelor (al tribunalului) exista cererea în anularea contractului, fiind indiferent prin prisma art.244 pct.1 pr.civ. că soluționarea acestei cereri intra în competența materială a unei alte instanțe.
Nici criticile referitoare la necomunicarea încheierii de disjungere și suspendare și la efectele acestei necomunicări nu sunt întemeiate.
Astfel, măsura disjungerii are un caracter preparatoriu astfel că nu poate fi atacată decât o dată cu fondul conform art.282 al.2 pr.civ. (ceea ce reclamanții au și făcut). Cum termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii date asupra fondului, instanța nu este ținută să comunice încheierea prin care în cursul judecății a luat măsura disjungerii a unui capăt de cerere.
Reclamanții au mai invocat necomunicarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății în baza art.244 pct.1 pr.civ. arătând că, astfel, devin incidente dispozițiile art.105 al.2 pr.civ.
Or, suspendarea s-a dispus prin aceeași încheiere de ședință prin care s-a dispus și disjungerea și a fost înaintată împreună cu o serie de acte Judecătoriei Timișoara unde reclamanții au primit termen în cunoștință prin apărător (fila 35 dosar nr-), au depus înscrisuri având, astfel, cunoștință despre măsurile dispuse de tribunal (disjungere și suspendare).
Pe de altă parte, instanța apreciază că dispozițiile art.261 al.3 pr.civ. referitoare la comunicarea hotărârii nu sunt aplicabile în cazul încheierii de suspendare.
Astfel, în sensul acestei norme, comunicarea este necesară pentru curgerea termenului de executare a apelului sau recursului. Or, în cazul încheierii de suspendare a judecății, termenul nu curge de la comunicarea încheierii prin care măsura a fost dispusă ci din momentul la care instanța a luat această măsură, respectiv de la data pronunțării, conform dispozițiilor art.2441al.2 pr.civ.
În consecință, criticile vizând măsurile procesuale dispuse și consecințele acestor măsuri neîntemeiate și vor fi respinse ca atare.
În ceea ce privește criticile vizând fondul cauzei, instanța le găsește parțial întemeiate.
Astfel, nu pot fi menținute ca legale argumentele avute în vedere de tribunal cu privire la incidența dispozițiilor Legii 1/2009.
Interdicția de restituire în natură a terenului aferent imobilelor înstrăinate în baza Legii 112/1995 prevăzută de art.7 al.5 din Legea 10/2001 modificată prin Legea 1/2009 se constituie într-o restrângere a aplicării principiului restituirii în natură a bunurilor abuziv preluate de stat, iar norma în forma modificată nu era în vigoare nici la data notificării, nici la data emiterii dispoziției contestate și nici la data sesizării instanței de judecată cu prezenta cerere. Cum reținerea incidenței dispozițiilor al.5 din art.7 al Legii 10/2001 ar echivala cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat în art.1 din Codul civil, instanța de apel va înlătura din considerente referirile primei instanțe la dispozițiile legii noi, inclusiv pe cele privitoare la art.7 al.11din Legea 10/2001 modificată.
Soluția va fi menținută, însă, sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului.
Astfel, cu privire la construcții, în mod corect a reținut prima instanță incidența dispozițiilor legale referitoare la autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat pe numele intervenienților a fost menținut ca fiind valabil prin două hotărâri rămase irevocabile, ultima dintre ele fiind pronunțată în chiar dosarul format ca urmare a disjungerii cererii formulate în prezentul dosar, conform celor mai sus arătate.
În ceea ce privește terenul aferent, prima instanță și-a însușit concluziile d-lui expert potrivit cu care parcelele de teren rămase neocupate de construcții sau utilități au suprafețe mici, nu au continuitate și nu pot fi folosite distinct de imobilul proprietatea intervenienților (filele 182, 183 dosar nr.1179/2005 al Tribunalului Dolj ). Expertul a răspuns și obiecțiunilor formulate de reclamanți (fila 192, 200 dosar 1179/2005).
Ulterior răspunsului, reclamanții nu au formulat noi obiecțiuni vizând raportul de expertiză, nu au criticat răspunsul la obiecțiuni sub aspect procedural sau material în condițiile art.212 al.2 pr.civ. după ce pricina a fost strămutată la Tribunalul Timiș și nici nu au solicitat în apel, în condițiile art.295 al.2 pr.civ. efectuarea unei noi expertize cu privire la existența vreunei suprafețe de teren susceptibilă de restituire în natură.
În consecință, pentru aceste considerente, soluția de respingere a cererii de restituire în natură a terenului va fi menținută.
Nici criticile vizând stabilirea valorii de circulație a imobilului și susținerile vizând necesitatea efectuării unei expertize de specialitate în acest sens nu se constituie în temeiuri de admitere a apelului.
În primul rând, valoarea de 400.000 lei reținută de prima instanță este cea indicată de avocatul reclamanților în prezența acestora la termenul din 08.06.2005 în ședință publică (fila 44 dosar nr.1179/2005 al Tribunalului Dolj ).
În al doilea rând, evaluarea imobilului în vederea acordării de măsuri reparatorii urmează procedura reglementată de dispozițiile art.16 din Titlul VII al Legii 247/2005, decizia emisă de Comisia Centrală putând fi constatată inclusiv sub aspectul valorii despăgubirilor stabilite de Comisie cu respectarea dispozițiilor art.19, 20 din Titlul VII al legii 247/2005.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului C, instanța reține următoarele:
Prin Dispoziția nr.3979/24.01.2005 emisă de pârât a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de reclamanți și, prin aceeași dispoziție, au fost convocați reclamanții în vederea încheierii procesului-verbal de negociere privind acordarea măsurilor reparatorii constând în titluri de valoare nominală sau acțiuni.
Potrivit art.24 al.2 din Legea 10/2001 în forma în vigoare la data emiterii dispoziției, dacă restituirea în natură a unui imobil cu destinația de locuință (situația de față) nu este posibilă, oferta de restituire în echivalent se poate face sub forma de despăgubiri bănești, opțiunea pentru celelalte forme de restituire prin echivalent revenind exclusiv persoanei îndreptățite.
În cauza de față, pârâtul emite o dispoziție prin care convoacă reclamanții la negocieri. Or, dispoziția reprezintă actul final al procedurii administrative și o eventuală negociere nu poate fi propusă prin acest act ci trebuie să preceadă emiterea lui.
Pe de altă parte, inclusiv obiectul negocierilor a fost propus de pârâtul-emitent al dispoziției cu încălcarea dispozițiilor art.24 al.2 din legea 10/2001, conform celor mai sus arătate fiind înlăturată de plano posibilitatea reclamanților de a opta pentru despăgubiri bănești, așa cum prevedea legea (inclusiv art.24 pct.2 din HG 498/2003) în vigoare la acea dată.
În consecință, dispoziția atacată este în parte nelegală; cum în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.275 pr.civ. pârâtul-apelant este în culpă procesuală, astfel că în mod legal a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Cum culpa pârâtului constă în cele mai sus arătate, și nu la omisiunea înaintării dosarului notificării reclamanților la Comisia Centrală, susținerile apelantului la dispozițiile art.16 din HG 1095/2005 sunt nerelevante ca motive de apel și vor fi respinse ca atare.
A mai invocat pârâtul că, față de dispozițiile art.16 al.21din Titlul VII al Legii 247/2005 modificat prin OUG 81/2007 - care prevăd că dispozițiile se centralizează la nivelul prefecturilor, urmând ca prefectul să le înainteze Secretariatului Comisiei Centrale -, va fi în imposibilitate să-și îndeplinească obligația de înaintare la comisie a dispoziției ce va fi emisă în baza hotărârii judecătorești.
Se observă că OUG 81/2007 a fost adoptată în vederea accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor, intenția guvernului fiind cea de a crea un beneficiu pentru persoanele îndreptățite în sensul Legii 10/2001.
În consecință, pârâtul este ținut să înainteze noua dispoziție și înscrisurile însoțitoare către Comisie urmând procedura obligatoriu stabilită pentru el prin actul normativ susmenționat, fiind indiferent că prima instanță s-a referit generic la obligația prevăzută de art.16 din lege. Afirmata imposibilitate poate avea ca efect tergiversarea procedurii de înaintare și încălcarea, astfel, a dispozițiilor OUG 81/2007 cu consecințele sancționatorii prevăzute de lege pentru persoana din culpa căreia se produce întârzierea.
Cu privire la cererea de aderare la apel a intervenienților, instanța reține, în primul rând că, dată fiind neîndeplinirea procedurii de citare cu reclamantul - (care a fost citat în condițiile art.95 pr.civ.), aderarea la apel din 25.11.2009 a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art.293 al.1 pr.civ.
În ceea ce privește fondul susținerilor intervenienților instanța constată că, prin cererea de intervenție, intervenienții au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând calitatea lor de proprietari asupra imobilului în litigiu și lipsa calității procesuale pasive a pârâtului emitent al dispoziției, câtă vreme la data notificării acesta nu putea dispune restituirea în natură.
Se observă, astfel că, deși intervenienții urmăresc conservarea dreptului lor de proprietate, ei nu solicită ca această recunoaștere să se facă și în contradictoriu cu pârâtul ci doar cu reclamanții, invocând o împrejurare care reprezintă o apărare a pârâtului (imposibilitatea restituirii în natură a unui imobil al cărui deținător în sensul Legii 10/2001 nu mai este la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare invocat de intervenienți).
În consecință, prin cererea lor, intervenienții au formulat o apărare a pârâtului, astfel că dispozițiile art.49 al.2 pr.civ. nu sunt incidente.
În consecință, văzând și că a fost admisă (chiar în parte) cererea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Primarul Municipiului C prima instanță a calificat în mod corect cererea de intervenție ca fiind una accesorie în sensul art.49 al.3 pr.civ. și a respins-o cu respectarea dispozițiilor legale.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.296 al.1 pr.civ. instanța va respinge apelurile declarate de reclamanții, - și -, de pârâtul Primarul Municipiului C și, respectiv, de intervenienții și împotriva sentinței civile nr.1293/PI/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului C, Primăria C și Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamanții, - și -, de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C și, respectiv, de intervenienții și împotriva sentinței civile nr.1293/PI/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, PRIMĂRIA C și CONSILIUL JUDEȚEAN D - Sector Servicii Publice.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2010.
Președinte, Judecător,
- - G -
Grefier,
- -
Se comunică:
Reclamanți apelanți - - C, str.-,.14,.A,.3, jud.
- - - C,-,.57,.2,.5, jud.
- - - afișare la ușa instanței
Pârât apelant - Primarul Municipiului C - C, str.-, nr.7, jud.
Intervenienți apelanți - - C,-, jud.
- - C,-, jud.
Pârâți intimați - Consiliul Local al Municipiului C - C, str.-, nr.7, jud.
- Primăria C - C, str.-, nr.7, jud.
- Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice - C, jud.
Emis 9 comunicări
Red.FȘ/16.02.2010
Tehnored.MM/11 ex/10.03.2010
Instanță fond: Tribunalul Timiș - jud.
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu
