Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 241/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 241/
Ședința publică din 29 2009
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea apelurilor civile declarate de către pârâtul MUNICIPIUL B - PRIN PRIMAR și intervenienții în numele apelantei-pârâtă și, împotriva sentinței civile nr. 703 din 14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, în acțiunea civilă având ca obiect legea 10/2001
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru apelanta-pârâtă consilier juridic, în baza delegației depusă la dosar, pentru apelanții-intervenienți av. -, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei și pentru intimata-reclamantă avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că: procedura este legal îndeplinită, după care;
Reprezentantul apelantei-pârâtă și reprezentanții apelanților intervenienți în numele altei persoane și intimata-reclamantă, având pe rând cuvântul, precizează că nu au de formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză și nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul apelantei-pârâtă, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat cu precizarea că Dispoziția de respingere a notificării nr. 9764 din 12.11.2003 emisă de Municipiul B prin Primar, este corectă întrucât notificatoarea nu a făcut dovada de persoană îndreptățită și pentru că imobilul a fost confiscat în baza unei sentințe penale pentru deținere de monede și comerț ilegal, această modalitate nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001.
Instanța de fond nu a reținut infracțiunile și condamnările aplicate pentru acestea, ele nefăcând parte din cele prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001, sens în care au depus și practică judiciară.
Av.- -, pentru apelanții intervenienți în numele altei persoane, arată faptul că în mod corect nu s-a dispus retrocedarea imobilului, motivat de faptul că nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, motivele deposedării neîncadrându-se în dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Autorii reclamantei nu au fost condamnați pentru comiterea unor infracțiuni de natură politică ci pentru speculă, infracțiune care este incriminată. La acest moment nu se pune problema modificării legii sau a se stabili dacă există o disproporție între fapta săvârșită și sancțiunea aplicată ci dacă este vorba de o sancțiune aplicată urmare săvârșirii unei infracțiuni de natură politică sau economică.
Totodată, arată faptul că instanța de fond a anulat o dispoziție și a obligat pârâta la emiterea unei noi dispoziții însă acest lucru nu s-a cerut astfel că instanța s-a pronunțat pe altceva decât s-a cerut plus petita, lăsând nesoluționat C de-al doilea capăt de cerere.
În concluzie, solicită admiterea apelului, casarea sentinței civile pronunțată de Tribunalul Brăila și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Av., în combaterea apelului formulat, arată faptul că, prin motivele de apel, pârâta invocă lipsa unui recurs în anulare ce ar fi trebuit promovat împotriva sentinței penale și împrejurarea că o instanță a Tribunalului Brăilaa apreciat cu privire la aceleași părți, aceeași sentință dar alt imobil, că modalitatea nu este considerată abuzivă întrucât infracțiunile nu sunt dintre cele limitativ prevăzute de Legea nr. 10/2001.
De asemenea, arată faptul că dispozițiile art. 6 al. 2 și 3 din Legea nr. 213/1998 dau putere instanței să se pronunțe asupra valabilității titlului statului.
Cu privire la sentința penală invocată, arată faptul că s-a dispus măsura confiscării averii urmare deținerii de monede de către tată iar fiul și nora au fost condamnați pentru speculă iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 7346/01.11.2007 pronunțată în dosarul nr- a statuat faptul că imobilele au fost preluate abuziv intrând sub incidența dispozițiilor art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește cererea de intervenție solicită ca aceasta să fie respinsă, având în vedere faptul că și au calitatea de chiriași și astfel nu au ce căuta ca părți în prezenta cauză, cauză în care se stabilește dreptul reclamantei de proprietate. Dreptul de locațiune nu are nici o legătură cu dreptul de proprietate în cauza promovată în baza Legii nr. 10/2001.
Intervenienții au criticat dispozitivul sentinței motivat de faptul că instanța de fond s-a pronunțat pe ceva ce nu s-a cerut și nu s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut.
Instanța de fond obligând intimata să emită dispoziție cu privire la notificarea din 2001 în sensul măsurilor reparatorii ce se cuvin lui nu a pronunțat plus petita pentru că de aceeași manieră a procedat și Curtea de Apel București în dosarul nr- având același obiect când, deși părțile au cerut " anularea dispoziției și obligarea intimatei la restituirea în natură" instanța a anulat dispoziția și a dispus obligarea intimatei la emiterea dispoziției de restituire în natură a imobilului.
În ceea ce privește cazul de minus petita instanța nu avea alternativa la restituirea în natură, ca fiind acordarea de despăgubiri, pentru că această cerere care se regăsește în petitul contestației formulată de devenea rezonabilă, obligatorie, numai în măsura în care imobilul nu mai exista, aspect ce nu era cunoscut reclamantei la momentul introducerii cererii.
În concluzie, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Av. - -, în replică, cu privire la cererea de intervenție, arată că au intervenit în numele altei persoane tocmai pentru că nu au drept de proprietate.
În ceea ce privește imobilul situat în-, revendicat de reclamantă, arată faptul că decizia civilă nr. 221/A din 30.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5729/19.05.2009 pronunțată de prin respingerea recursului.
Av., în replică, greșeala aparține părții, care a redactat recursul fără a avea redactate celelalte hotărâri despre care a făcut vorbire la acest moment.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr-, reclamanta a formulat contestație împotriva Dispoziției de respingere nr. 9764/12.11.2003 emisă de Municipiul B prin Primar.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că dispoziția nr.9764/12.11.2003 (care i-a fost comunicată la data de 5.03.2008) este nelegală și netemeinică, susținând, în acest sens, că este moștenitoare testamentară a autoarei, iar dispozițiile art. 4 din Legea 10/2001 stipulează că de dispozițiile legii beneficiază moștenitorii legali și testamentari.
A mai arătat că, potrivit actelor de la dosar, și frații săi, și, au deținut, fiecare, câte din imobilul din- iar ulterior și fiul său au devenit proprietari pe din imobil. De pe urma lui a rămas ca unic moștenitor iar acesta i-a transmis, prin testament, în ianuarie 1983, când a instituit-o ca legatară universală, 3/4 din imobil reprezentând etajul imobilului situat în-. Cu privire la motivul de respingere a notificării care vizează modalitatea de trecere în proprietatea statului, s-a menționat că a avut loc confiscarea imobilului pentru deținere de monede, faptă pedepsită de Legea 284/1947, contestatoarea susținând că prin art.1/2 din OUG 190/2000 s-a statuat că, în sensul acestei ordonanțe de urgență, prin preluare abuzivă se înțelege preluarea efectuată și în baza Legii 284/1947, iar măsura confiscării a fost dispusă cu încălcarea Constituției, a art.481 cod civil și a art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În drept au fost invocate dispozițiile art.2 lit. i din Legea nr.10/2001, Constituția din 1952, CEDO, art.6 din Legea 213/1998.
Prin întâmpinare, intimatul Municipiul B prin Primar a arătat că imobilul din B,- a fost proprietatea fraților, și, iar contestatoarea nu îi moștenește pe frații. Contestatoarea nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită după în ceea ce privește imobilul din B,-, iar preluarea în proprietatea statului a acestui imobil pentru deținerea de monezi și comerț ilegal nu constituie preluare în mod abuziv în înțelesul art.2 al.1 lit. b din Legea 10/2001. Legea specială consideră imobile preluate în mod abuziv doar imobilele preluate în baza unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică săvârșite ca manifestare a opoziției împotriva sistemului totalitar comunist. Intimata a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a dispoziției nr.9764/2003.
Prin sentința civilă nr. 703 din 14.10.2008 a Tribunalului Brăila, a fost admisă contestația, a fost anulată dispoziția atacată și s-a constatat că notificatoarea are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001. A fost obligată intimata să emită dispoziție cu privire la notificarea nr.27316/2001 în sensul măsurilor reparatorii ce se cuvin notificatoarei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 587/24.08.1948 (fila19) a cumpărat de la unchiul său, 1/4 din imobilul situat în B,-, care se compunea în întregime: la parter din două prăvălii, magazii și closet, iar la etaj din patru încăperi, două bucătării, baie și closet, imobil stăpânit în indiviziune cu, și.
La data de 10.07.1954 (tatăl lui ) a cumpărat de la fratele său, partea indiviză de 1/4 din imobilul situat în B,-, potrivit actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2119/10.07.1954(fila 20).
Potrivit certificatului de căsătorie seria -, nr.-(fila 12), la data de 2.12.1950, s-a căsătorit cu iar prin sentința civilă nr.970/17.03.1961(filele 13,14) s-a admis acțiunea de divorț intentată de și s-a dispus desfacerea căsătoriei înregistrată sub nr.1178/2.12.1950.
Prin sentința penală nr. 614/21 aprilie 1959 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului B în dosarul nr. 3035/1959, s-a dispus condamnarea lui, și (fostă ) pentru infracțiunile de deținere de monezi de aur și de speculă și s-a dispus confiscarea totală a averii lui printre care se afla și partea indiviză de 1/2 din imobilul din- precum și confiscarea parțială a averii lui și, printre bunurile confiscate figurând și cota de 1/4 din imobilul din B,-, dobândit în baza actului autentic nr. 583/24.08.1948.
Prin sentința civilă nr.2405/23.07.1963 (fila 29), s-a admis acțiunea de partaj formulată de B, atribuindu-i-se acesteia 3/4 din imobilul situat în B,-, iar lui cota de 1/4.
La data de 12.06.1967, a decedat rămânând ca unic moștenitor fiul său.
Potrivit testamentului autentificat sub nr.908/26.01.1983 (fila 144), a lăsat universalitatea bunurilor sale, instituind-o legatară universală. La data de 26.12.1983, a decedat iar, conform certificatului de moștenitor nr.1052/1984, de pe urma acestuia a rămas unic moștenitor,.
În baza testamentului autentificat sub nr. 16434/26.09.1995 de către notariatul de Stat B (fila 21), contestatoarea este instituită legatar cu titlu particular al autoarei (fostă ), cu privire la imobilul din- și imobilul din B,-. Conform certificatului de deces seria -,nr.-, a decedat la data de 18.03.1998.
Prin notificarea nr.178/9.05.2001 înregistrată la Primăria Municipiului B sub nr.27316/9.05.2001, a solicitat, potrivit dispozițiilor Legii 10/2001, restituirea imobilului situat în B,-, făcând precizarea că revendică doar 3/4 din imobil, fosta proprietate a lui și.
Conform Dispoziției de respingere nr. 9764/12.11.2003 emisă de Municipiul B prin Primar, s-a respins notificarea nr. 184/2001, înregistrată la Primăria Municipiului B sub nr.27316/9.05.2001, cu motivarea că solicitanta a susținut că este moștenitoarea testamentară a (fostă ) fără a prezenta certificatul de moștenitor de pe urma acesteia, că imobilul din- a fost proprietatea fraților, nefăcându-se nici o dovadă că imobilul revendicat a fost proprietatea testatoarei și că etajul imobilului a fost confiscat de la, și pentru infracțiunea de deținere de monezi și comerț ilegal, această modalitate de naționalizare nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001.
Cu privire la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, instanța de fond a reținut că în certificatul de moștenitor nr. 108/17.08.1998 (fila 44) eliberat în urma dezbaterii succesiunii rămase de pe urma defunctei nu era posibilă menționarea ca moștenitor a legatarei cu titlu particular, instituită prin testamentul autentificat sub nr.16434/26.09.1995, întrucât bunurile succesorale care făceau obiectul legatului cu titlu particular nu puteau fi înscrise în masa succesorală atât timp cât nu existau în patrimoniul defunctei la data decesului.
Dovada calității de moștenitor poate fi făcută, însă, cu certificatul de moștenitor iar în lipsa acestuia și cu testamentul.
- urmare, tribunalul a apreciat că în mod greșit s-a reținut de către intimată că nu s-a prezentat de către contestatoarea certificatul de moștenitor de pe urma lui pentru a dovedi că este moștenitoare testamentară, această dovadă făcând-o cu testamentul autentificat sub nr. 16434/26.09.1995.
De altfel, instanța de fond a mai reținut că intimata a avut o poziție diferită referitor la celălalt imobil din-, care făcea obiectul aceluiași legat cu titlu particular. Cu privire la acest imobil s-a emis dispoziția de respingere nr. 4718/24.02.2004 de către Municipiul B prin Primar, respingându-se notificarea nr. 1779/2001 doar cu motivarea că modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea statului nu este considerată abuzivă (confiscare pentru infracțiunea de speculă și deținere de aur) și nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nefiind prevăzută de art. 2 din lege, dar se recunoaște că imobilul situat în municipiul B,- (fost nr. 8) a fost proprietatea autoarei (recăsătorită ), conform actului de vânzare autentificat de Tribunalul Brăila cu nr. 1167/15.05.1940 și că solicitanta este legatară particulară a lui.
Cu privire la C de-al doilea motiv de respingere a notificării tribunalul a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză, deținea 1/4 din imobilul situat în B,- prin cumpărare, iar 1/2 din imobil a fost dobândit prin moștenire de la tatăl său, fiind unicul său moștenitor, având, astfel, drept de proprietate pe 3/4 din imobilul situat în B,-, restul de 1/4 aparținând lui.
Având în vedere că este unica moștenitoare a lui potrivit testamentului autentificat sub nr.908/26.01.1983 și certificatului de moștenitor nr.1052/1984, tribunalul a constatat că în cauză s-a făcut dovada că 3/4 din imobilul situat în B,- este proprietatea testatoarei.
În ceea ce privește modalitatea de trecere a imobilului în litigiu în proprietatea statului, față de dispozițiile art. 2 alin.1 lit. b din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, care prevede că "prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg și acele imobile preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca o manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist", Tribunalul, având în vedere că 3/4 din imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului ca urmare a confiscării în baza sentinței penale nr. 614/21 aprilie 1959, de condamnare a lui, și având ca temei Legea nr. 284/1957 privind regimul metalelor prețioase, a reținut că această lege a fost considerată abuzivă prin OUG 190/2000 modificată prin Legea nr.591/2004, care a reglementat procedura restituirii bunurilor cedate Băncii Naționale.
Prin urmare, a apreciat că trebuie înlăturate și celelalte consecințe patrimoniale determinate de aplicarea Legii nr.284/1947, cum ar fi confiscarea imobilelor, și, fiind vorba de un bun imobil, cadrul legal pentru realizarea reparației nu poate fi decât Legea nr.10/2001(decizia nr.7348/1.11.2007a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că în mod netemeinic și nelegal s-a respins notificarea nr. 184/2001, înregistrată la Primăria Municipiului B sub nr.27316/9.05.2001 cu privire la imobilul situat în B,-.
Împotriva sentinței civile nr. 703 din 14.10.2008 a Tribunalului Brăilaa declarat apel pârâtul Municipiul B prin Primar.
Apelanta a susținut că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală în mod greșit instanța de fond reținând că trecerea imobilului în litigiu în proprietatea statului s-a făcut abuziv și că, astfel, acesta ar putea face obiectul unei restituiri în baza Legii nr. 10/2001.
În realitate, susține apelanta, imobilul a fost confiscat în baza unei sentințe penale, de condamnare a autorilor reclamantei pentru deținere de monede și comerț ilegal, această modalitate de trecere a imobilului în proprietatea statului neputând fi considerată preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001.
Pe cale de consecință, apelanta consideră că imobilul revendicat nu intră sub incidența dispozițiilor actului normativ mai sus menționat astfel încât, soluția de restituire a acestuia către reclamantă este nelegală, impunându-se schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii contestației și menținerii dispoziției de respingere emise de Primar ca fiind temeinică și legală. Reclamanta ar fi trebuit ca, pe calea unui recurs în anulare, să obțină anularea hotărârii de condamnare a autorilor săi și, pe cale de consecință, anularea măsurii confiscării imobilului dispusă față de aceștia, aceasta fiind singura posibilitate care i-ar fi permis ulterior să solicite revendicarea imobilului.
În cauză au formulat cerere de intervenție în interesul apelantei numiții și, chiriași în imobilul în litigiu, care au solicitat, sub un prim aspect, să se constate că dispoziția de respingere a notificării formulate de reclamanta este legală și temeinică, în mod corect reținându-se că imobilul a cărui restituire se solicită și care a aparținut familiei nu poate face obiectul Legii nr.10/2001, neîncadrându-se în dispozițiile art. 2 lit. b din actul normativ mai sus menționat.
Astfel, intervenienții susțin că imobilul a trecut în proprietatea statului ca urmare a confiscării acestuia de la familia, măsură dispusă printr-o hotărâre penală de condamnare a proprietarilor acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de speculă.
Potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 10/2001, sunt considerate imobile preluate în mod abuziv de către stat doar imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist.
Față de dispozițiile legale mai sus citate, este evident, în opinia intervenienților, faptul că imobilul în litigiu nu se încadrează în categoria celor la care se referă textul art. 2 lit. b din Legea nr. 10/2001, infracțiunea de speculă fiind o infracțiune economică și nu una de natură politică, ea neputând fi considerată o manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, condiție stipulată în mod expres de Legea nr. 10/2001.
Sub un alt aspect, intervenienții au susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, încălcând dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, în sensul că, deși prin cererea dedusă judecății reclamanta a solicitat anularea dispoziției de respingere emise de Primar și restituirea în natură a imobilului în litigiu, Tribunalul, anulând dispoziția atacată, a constatat, doar, că reclamanta este persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, și a dispus obligarea pârâtei să emită o altă dispoziție cu privire la notificarea formulată de aceasta.
Pentru acest motiv au solicitat desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În sfârșit, intervenienții au mai susținut că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ pentru a identifica cu exactitate imobilul în litigiu, date fiind modificările care au apărut de-a lungul timpului cu privire la denumirea străzilor și la numerotarea imobilelor.
Pe parcursul judecării cauzei în apel, intervenienții, față de actele depuse de intimată la dosar și expertiza efectuată, au renunțat la acest motiv, apreciind că nu mai există nici un dubiu cu privire la localizarea imobilului a cărui revendicare se solicită.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea apelului și a cererii de intervenție și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Apelul este nefondat.
Principala problemă ce se pune în discuție în cadrul prezentei căi de atac, invocată atât de către apelantă cât și de către intervenienți, este aceea de a se stabili dacă modalitatea de preluare a imobilului în litigiu de către stat, respectiv ca urmare a confiscării acestuia printr-o hotărâre penală de condamnare a proprietarilor pentru săvârșirea infracțiunii de speculă, a fost abuzivă, în sensul Legii nr. 10/2001, de natură a atrage incidența actului normativ mai sus menționat, mai precis a posibilității restituirii imobilului către reclamantă în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001.
Curtea apreciază că, atât timp cât entitatea investită cu soluționarea notificărilor formulate în cadrul procedurii administrative are obligația de a stabili modalitatea de preluare a bunurilor imobile de către stat și de a încadra situația acestora într-una din ipotezele prevăzute în art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în mod corelativ și instanța de judecată, investită cu soluționarea contestației exercitate împotriva dispoziției emise în procedura administrativă, de soluționare a notificării, are aceeași obligație, de a examina pretențiile formulate prin notificare prin prisma dispozițiilor legale mai sus menționate și de a califica titlul statului.
Art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia conferă instanței civile atribuția de a verifica titlul statului indiferent de natura acestuia ori de faptul că acesta s-ar materializa într-o hotărâre judecătorească, fie ea și penală, stabilind, totodată, și criteriile ce trebuie avute în vedere în cadrul acestei operațiuni.
În cauză, instanța de fond a reținut că situația juridică a imobilului revendicat se circumscrie ipotezei avute în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 10/2001, Tribunalul reținând, în acest sens, că imobilul a trecut în proprietatea statului ca urmare a confiscării în baza sentinței penale nr. 614 din 21.04.1959, condamnarea foștilor proprietari ai acestuia având ca temei Legea nr. 284/1957 privind regimul metalelor prețioase. Cum această lege a fost considerată abuzivă prin OUG nr. 190/2000, lege care reglementează procedura de restituire a bunurilor cedate Băncii Naționale, se impune înlăturarea tuturor consecințelor patrimoniale determinate de aplicarea Legii nr. 284/1957, inclusiv a măsurii confiscării imobilelor, situație ce nu poate fi rezolvată decât în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001.
Raționamentul instanței de fond este corect: atât timp cât prin OUG nr. 190/2000 s-a stabilit că preluarea monezilor de aur în baza Legii nr. 248/1947 a fost o preluare abuzivă, pentru identitate de raționament, pedeapsa complementară a confiscării averii, ca o consecință a aplicării pedepsei principale a închisorii în temeiul Legii nr. 284/1947 trebuie considerată ca fiind o preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001.
Cu toate acestea, concluzia la care Tribunalul ajunge, și anume că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 10/2001, nu poate fi primită.
În mod evident, așa cum au susținut și intervenienții din prezenta cauză, infracțiunile pentru care foștii proprietari ai imobilului au fost condamnați, respectiv speculă și deținere de monede, nu fac parte din categoria infracțiunilor de natură politică, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, așa cum se prevede în mod expres în textul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 10/2001, ci sunt infracțiuni economice. În consecință, dispozițiile textului legal mai sus menționat nu pot fi incidente în cauză.
Curtea apreciază, însă, că instanța de fond nu ar fi trebuit să se rezume la a examina contestația formulată de reclamantă doar din perspectiva art. 2 alin. 1 lit. b, text care se referă la o categorie particulară de imobile preluate abuziv de stat, ci ar fi trebuit să se raporteze și la celelalte ipoteze avute în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 2 alin. 1, ceea ce i-ar fi permis să concluzioneze, pornind de la același raționament mai sus prezentat, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile de la litera i, potrivit cărora, sunt considerate imobile preluate în mod abuziv, orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării.
Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului, alături de alte 11 imobile, prin confiscare, ca urmare a condamnării autorilor reclamantei pentru săvârșirea infracțiunii de speculă, în temeiul art. 268/19 din Codul penal de la 1948, modificat prin Decretul nr. 202/1953.
Existența acestei hotărâri de condamnare prin care s-a dispus și confiscarea imobilului nu este suficientă pentru a putea reține, așa cum susțin apelantul și intervenienții, că imobilului nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 întrucât, așa cum s-a arătat și mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. 2 și 3 din Legea nr. 213/1998, instanța are puterea să verifice titlul statului, chiar și atunci când acesta constă într-o hotărâre judecătorească, fie ea și penală.
În aceste condiții, Curtea apreciază, sub un prim aspect, că măsura confiscării averii constând în preluarea unei cote părți din imobilul în litigiu din proprietatea autorilor reclamantei a fost excesivă și disproporționată, fiind luată cu încălcarea dispozițiilor Codului penal în vigoare la 1948.
Astfel, potrivit art. 25 punctul 6 alin. 2 din Codul penal în vigoare la 1948, modificat prin Decretul nr. 202/1953, în cazul infracțiunilor care periclitau securitatea - Populare Române precum și al celor săvârșite contra avutului obștesc, ori de câte ori legea nu prevedea în mod expres confiscarea averii, instanțele judecătorești puteau pronunța, pe lângă pedeapsa prevăzută de lege, și pedeapsa complementară a confiscării totale sau parțiale a averii.
Infracțiunea pentru care au fost condamnați autorii reclamantei nu face, însă, parte din categoria celor avute în vedere de legiuitor la acea dată, întrucât nu a fost periclitată securitatea - Populare Române și nici nu a fost săvârșită împotriva avutului obștesc. Noțiunea de avut obștesc se referea, conform art. 183 punctul 3 bis din Codul penal în vigoare la 1948, la tot ceea ce interesa organele centrale sau locale ale administrației de stat, instituțiile, întreprinderile sau organizațiile economice ale statului, societățile la care statul avea participațiune sub orice formă, organizațiile cooperatiste de orice fel, organizațiile de masă sau asociațiile ori instituțiile cu caracter social sau profesional, astfel încât, este evident că, săvârșirea infracțiunii pentru care autorii reclamantei au fost condamnați și privați, totodată, de proprietatea lor, nu avea nicio legătură cu avutul obștesc.
Mai mult decât atât, Curtea apreciază că măsura confiscării imobilului în litigiu, alături de alte 11 imobile aparținând autorilor reclamantei, a fost disproporționată și abuzivă în condițiile în care infracțiunea pentru care aceștia au fost condamnați era una cu un pericol social scăzut, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite prin dispozițiile art. 268/19 Cod penal pentru sancționarea acesteia, respectiv de la 6 luni la 5 ani închisoare.
Sub un alt aspect, Curtea mai reține că preluarea imobilului de către stat prin confiscare s-a realizat și cu încălcarea dispozițiilor art. 12 din Constituție, în forma ce era în vigoare la acel moment (Constituția de la 1952), dispoziții care ocroteau dreptul de proprietate particulară asupra casei de locuit, dar și cu încălcarea art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care recunoștea acest drept persoanelor fizice, articol ce trebuia respectat de statul român odată ce România dobândise calitatea de membru al Organizației Națiunilor Unite.
Față de toate aceste aspecte, Curtea constată că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil și fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, ceea ce determină încadrarea acestuia în dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001, astfel încât, în mod evident, dispoziția emisă de Primarul Municipiului B de respingere a pretențiilor reclamantei apare ca fiind nelegală.
În condițiile în care dreptul de proprietate al autorilor reclamantei a fost dovedit, la fel și calitatea reclamantei de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, iar situația juridică a imobilului permite restituirea acestuia în natură, Curtea urmează a constata că soluția adoptată de instanța de fond este temeinică și legală.
Deși apelanta susține că reclamanta ar fi trebuit să obțină, în prealabil, desființarea de către o instanță penală a hotărârii de condamnare a autorilor săi, respectiv a sentinței penale nr. 614 din 21.04.1959, Curtea apreciază că o asemenea acțiune nu era necesară deoarece, așa cum s-a arătat deja, art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia conferă instanței civile, investite cu o cauză în care se dispută dreptul de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv de stat, atribuțiile verificării titlului statului, indiferent de natura acestuia și de faptul că el este materializat într-o hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor legii care fac referiri exprese la preluarea imobilelor în baza unor hotărâri judecătorești, nu rezultă necesitatea îndeplinirii unei asemenea obligații ca o condiție prealabilă formulării pretențiilor de restituire a unui asemenea imobil.
Prin urmare susținerea apelantei nu poate fi primită, ea reprezentând o adăugare la lege, lucru ce nu poate fi permis.
S-a mai susținut de către intervenienți că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat pe ceea ce s-a cerut, încălcând dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, în sensul că, deși prin cererea dedusă judecății reclamanta a solicitat anularea dispoziției de respingere emise de Primar și restituirea în natură a imobilului în litigiu, Tribunalul, anulând dispoziția atacată, a constatat, doar, că reclamanta este persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, și a dispus obligarea pârâtei să emită o altă dispoziție cu privire la notificarea formulată de aceasta.
Verificând petitul acțiunii și dispozitivul sentinței atacate prin prisma criticii formulate, se constată că susținerile intervenienților sunt reale.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că, soluția adoptată de instanța de fond este legală.
Dispoziția de respingere contestată în cauză a fost motivată pe faptul că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită, că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor reclamantei și că modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea statului face inaplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.
În condițiile în care, în cadrul contestației formulate împotriva dispoziției de respingere, instanța de fond a lămurit toate aceste aspecte stabilind că, în realitate, reclamanta este moștenitoarea testamentară a și, prin urmare, are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, că s-a făcut dovada titlului de proprietate al testatoarei asupra imobilului și că modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea statului a fost abuzivă, conform art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 ceea ce conferă posibilitatea revendicării imobilului în cadrul procedurii reglementate de acest act normativ, era firesc ca instanța, anulând dispoziția emisă de Primar, să îl oblige pe acesta ca, pornind de la aceste noi premize, să emită o nouă dispoziție cu privire la notificarea formulată de, urmând ca acesta să aprecieze asupra măsurilor reparatorii ce i se cuvin notificatoarei.
Instanța nu putea să dispună, ea însăși, restituirea imobilului în natură sau o altă modalitate de reparare a prejudiciului, câtă vreme entitatea deținătoare a imobilului, prima chemată, potrivit legii, să dispună cu privire la măsurile reparatorii ce pot fi acordate persoanelor îndreptățite, nu a avut posibilitatea de a se pronunța cu privire la aceste aspect în condițiile în care, prin dispoziția inițială de respingere, s-a limitat la a verifica condițiile prevăzute de lege pentru a se putea acorda astfel de măsuri reparatorii, ocazie cu care a apreciat că acestea nu sunt îndeplinite.
Odată lămurite aceste aspecte, entitatea deținătoare a imobilului urmează să emită o nouă dispoziție în sensul măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamantei, legalitatea și temeinicia acesteia putând fi analizată de instanță în eventualitatea contestării ei.
Pentru toate aceste considerente, reținând ca fiind temeinică și legală hotărârea instanței de fond cu completările făcute prin prezenta decizie referitor la modalitatea de preluare a imobilului în litigiu de către stat, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul declarat de pârât, respingând totodată și cererea de intervenție în interesul apelantei formulată de cei doi intervenienți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta MUNICIPIUL B - PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 703 din 14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
Respinge ca nefondată cererea de intervenție în interesul apelantei-pârâte formulată de intervenienții și.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red.și tehnoredactat motivare decizie /29.10.2009
Tehnored. decizie /29.10.2009
6 exp./29.10.2009
Com. 4 exp./30.10.2009
Fond: Tribunalul Brăila - judecătorV.
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu
