Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 243/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR.243/

Ședința publică din 20 noiembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător

JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu

Grefier: - -

S-au luat în examinare, pentru pronunțare, apelul civil declarat de MUNICIPIUL P, cu sediul în-, județul A, împotriva sentinței civile nr.101 din 8 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr.4473/2005, venit spre rejudecare, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în Pitești, str.-, - 5, scara F,.7, județul

Apelul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Dezbaterile asupra apelului de față au avut loc în ședința publică din data de 13 noiembrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când, în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.

CURTEA

Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra apelului de față;

Constată că, prin sentința civilă nr.101 din 8 iunie 2006, Tribunalul Argeș, admițând contestația formulată de reclamantul împotriva dispoziției nr.2659/2005 a intimatului Municipiul Pitești, prin Primar, a anulat-o pe aceasta din urmă și a constatat îndreptățirea reclamantului la restituirea, în natură, a 380 mp. potrivit identificării raportului de expertiză dispus în cauză, precum și la plata de despăgubiri pentru suprafața de 955 mp.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în cauză, că autorul reclamantului a devenit proprietar, prin moștenire asupra unui teren de 1.335m.p., situat în Calea B din Municipiul Pitești.

Proprietatea, alături de restul terenurilor ce au aparținut aceluiași autor, care au fost partajate, a făcut obiectul exproprierii, un total de 955 mp. fiind ocupat, iar 380m.p., liber de detalii de sistematizare, deci susceptibil de restituire în natură.

Apelul declarat de către pârâtul Municipiul Pitești a fost respins de Curtea de APEL PITEȘTI prin decizia civilă nr.246/A/13 noiembrie 2006, ca nefondat, iar cel declarat de către reclamant ca tardiv, prin decizie civilă nr.185/A din data de 2 octombrie 2006.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că hotărârea primei instanțe de fond a fost comunicată reclamantului la data de 13 iulie 2006, în vreme ce apelul a fost declarat la 2 august 2006, peste termenul prevăzut de lege.

În ceea ce privește apelul intimatului Municipiul Pitești, s-a reținut că acesta nu a formulat obiecțiuni la concluziile expertizei prin care s-a constatat că terenul este liber de orice sarcini, neinvocând în fața primei instanțe de fond afectarea acestei părți din fosta proprietate pentru spațiile verzi ce fac parte din domeniul public al municipiului, aprobat prin nr.HG447/2002.

Prin decizia nr.2559 din 22 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul declarat de Municipiul Pitești, prin Primar a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași Curți de Apel, constatând că situația de fapt nu a fost concret stabilită prin lipsa unor constatări cu caracter științific care să justifice concluzia potrivit căreia terenul ar fi restituibil în natură.

Astfel, instanța a acceptat pur și simplu calificarea dată de expert, fără a exista o fundamentare științifică a acestor concluzii, sens în care se impune refacerea probei.

Față de îndrumare, prezenta C, astfel reinvestită, a dispus refacerea lucrării de expertiză tehnică cu relevarea rețelelor utilitare amplasate în zonă, identificarea zonei de protecție a construcțiilor existente, a spațiului de joacă, a aleilor de trecere, ținându-se cont de actele cu care Municipiul Pitești înțelege să dovedească existența lor la momentul de referință al Legii nr.10/2001.

După efectuarea lucrării tehnice, în urma constatării unor suprafețe având caracterul de spațiu și respectiv acces din parcare către blocul din imediata vecinătate, din partea apelantului s-au depus înscrisuri din care rezultă că acestea sunt inventariate din anul 1999 în domeniul public al localității.

Întrucât potrivit inventarierii nu s-a putut verifica dacă exact acest spațiu înscris astfel din anul 1966 este cel în litigiu, s-au făcut cercetări la instituția deținătoare a planurilor de sistematizare aplicate în zonă, anterior apariției Legii nr.10/2000, în prezent Societatea Comercială Proiect A care a realizat proiectul ansamblului de locuințe în vederea căruia s-a dispus exproprierea.

Din examinarea întregului probatoriu se constată că într-adevăr apelul este fondat.

Astfel, într-adevăr, din fosta proprietate revenită reclamantului de la autorii săi, o porțiune a fost afectată extinderii străzii Calea B, o alta, construirii unui bloc și o alta, cea rămasă în litigiu, amenajării ca spațiu.

Chiar și acest spațiu este traversat de o alee de acces ce face legătura între parcarea prevăzută în același plan de sistematizare și blocul de locuințe (filele 113-114).

Pe cale de consecință, se constată că, într-adevăr, în mod greșit prima instanță a apreciat că terenul ar fi liber de detalii de sistematizare, întrucât atât parcarea, cât și aleile și spațiul fac parte din planul de sistematizare transpus în fapt și regăsit acum în teren, în vederea căruia s-a dispus exproprierea.

În această situație, în mod greșit s-a reținut că terenul ar fi restituibil în natură, întrucât potrivit dispozițiilor art.11 pct.4 în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Ca atare, întrucât instanța s-a pronunțat numai asupra chestiunii restituirii în natură fără a verifica și cererea subsidiară potrivit căreia reclamantul a solicitat stabilirea adevăratei valori a terenului în funcție de prețul de circulație, urmează ca, admițându-se apelul formulat de către intimatul Municipiul Pitești, hotărârea să fie desființată și pricina trimisă, spre rejudecare, aceluiași tribunal spre a se pronunța și asupra valorii de despăgubire stabilită în condițiile Legii nr.10/2001, la data emiterii dispoziției atacate, anterior deci intrării în vigoare a modificărilor vizând modalitatea de stabilire a acestei valori.

Cât privește susținerile formulate de către intimatul-reclamant prin avocatul său, urmează a se observa că acestea vizează apelul declarat de el, care însă a fost în mod irevocabil respins ca tardiv declarat, deci ele nu pot fi luate în discuție în prezenta instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de intimatul MUNICIPIUL, cu sediul în-, județul A, împotriva sentinței civile nr.101 din 8 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr.4473/2005, intimat fiind reclamantul, domiciliat în Pitești, str.-, - 5, scara F,.7, județul

Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, pentru verificarea cuantumului despăgubirilor.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile, de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

-,

Grefier,

Red.-/25.11.2008

GM/6 ex.

Președinte:Corina Pincu Ifrim
Judecători:Corina Pincu Ifrim, Florinița Ciorăscu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 243/2008. Curtea de Apel Pitesti