Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 243/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 243

Ședința publică de la 13 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Oana Ghiță

JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț

Grefier: - - -

*****

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta cu domiciliul în Tg.J,- A, județul G și apelanta - fără indicarea adresei, împotriva sentinței civile nr. 79 de la 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG.J cu sediul în Tg.J, b- -, nr. 19, județul G, - PRIMARUL MUNICIPIULUI TG.J, având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă personal, lipsind apelanta, intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG.J, - PRIMARUL MUNICIPIULUI TG.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat depunerea la dosarul cauzei de concluzii scrise formulate de intimații pârâți Primarul Municipiului Tg.J, Primăria Municipiului Tg.J, înregistrate la instanță sub nr-34219/13.10.2009, precum și împrejurarea că apelanta nu a fost parte la instanța de fond, după care;

Apelanta reclamantă a învederat că nu are excepții de invocat, probe de solicitat în susținerea apelului, alte cereri de formulat.

Instanța, din oficiu, a ridicat excepția inadmisibilității apelului declarat de, care nu a figurat ca parte în fața instanței de fond.

Apelanta reclamantă a învederat că apelul este declarat doar de aceasta, iar nu a înțeles să declare apel.

Instanța, în conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedură civilă, a unit excepția cu fondul și, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra apelurilor.

Apelanta reclamantă a solicitat admiterea apelului, conform motivelor scrise depuse la dosarul cauzei, pe care le-a susținut oral.

A lăsat la aprecierea instanței soluționarea apelului declarat de.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr.79 din 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr-, s-a respins ca nefondată contestația împotriva dispoziției nr.1031/2008, formulată în baza Legii nr.10/2001, de reclamanta, împotriva pârâților Primăria Municipiului Tg-J și - Primarul Municipiului Tg-

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința nr.312 din 27.10.2004, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.3868 din 14.05.2007 pronunțată în dosarul nr- de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, s-a stabilit situația suprafeței de teren de 447,p. și a suprafețelor de teren de 90. 25. 9,37. cu privire la care s-a prevăzut expres că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent.

Dispoziția contestată nr. 1031/26.08.2008 a fost emisă în temeiul acestor hotărâri judecătorești, și în conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea 247/2005.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal au declarat apel reclamanta și.

Apelanta reclamantă a susținut următoarele motive de netemeinicie și nelegalitate:

Atât prin nr. 312/2004, pronunțată în dosarul nr. 535/2004 al Tribunalului Gorj, cât și în decizia nr. 2792/2005, pronunțată în dosarul nr. 1207/2005 de Curtea de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3868/2007 a ÎCCJ, s-a soluționat în mod greșit cererea reclamantei de restituire în natură a suprafeței de 149 mp, posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent fiind condiționată de acordul persoanei îndreptățite, care, în speță, față de caracterul preluării, nu a pierdut niciodată calitatea de proprietar.

Apelanta reclamantă a mai susținut că s-a apreciat în mod greșit că i-au fost restituite prin dispoziția nr.821/2004, modificată prin dispoziția nr. 112/2004, suprafața de teren de 9,37 mp și suprafața de 41 mp aferentă postului și a fost ignorată nr.1765/19.03.2004 pronunțată în cererea de ordonanță președințială care a făcut obiectul dosarului nr. 4555/2004 al Judecătoriei Tg.- J, precum și procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc în dosarul nr. 107/E/2004, în executarea acestei hotărâri judecătorești.

A solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a, în sensul admiterii contestației împotriva dispoziției nr. 1031/2008 emisă de Primarul Mun.Tg.- J, și restituirea în natură a suprafeței de 149 mp, ce face parte integrantă din suprafața totală de 810 mp, și se află în continuarea proprietății reclamantei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 - 298 Cod pr. civ.

Apelanta nu a motivat calea de atac.

La dosarul cauzei s-au depus: planșe fotografice și concluzii scrise formulate de intimatele pârâte.

Apelul declarat de este inadmisibil, și se va respinge ca atare, potrivit art. 296 Cod pr.civ. având în vedere faptul că titulara căii de atac nu a figurat ca parte la judecata în primă instanță, și astfel nu are legitimare procesuală activă în promovarea apelului.

Apelul declarat de reclamanta este nefondat.

Dispoziția nr.1031/26.08.2008 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII al legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv a fost emisă de Primarul Mun.Tg.-J ca urmare a anulării dispozițiilor anterioare nr. 821/17.02.2004 și nr.1112/3.03.2004, prin decizia nr.2792/26.10.2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 1207/2005, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 3868/14.05.2007, pronunțată de ÎCCJ, potrivit căreia suprafața de teren de 447 mp nu poate fi restituită în natură.

Suprafața solicitată de 149 mp face parte din terenul de 447 mp, iar examinarea aptitudinii de restituire în natură, potrivit Legii 10/2001, s-a făcut în urma exercitării controlului judecătoresc împotriva dispozițiilor inițiale emise în soluționarea notificării, prin decizia civilă nr. 2792/2005 a Curții de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, stabilindu-se că forma măsurilor reparatorii aferente acestui imobil este aceea prin echivalent.

Prin motivele de apel formulate reclamanta a adus veritabile critici împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul contestațiilor față de dispozițiile nr. 821/17.02.2004 și nr. 1112/3.03.2004, hotărâri care însă sunt irevocabile, se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că se prezumă că reflectă adevărul, iar aspectele cu privire la care s-a statuat nu mai pot fi repuse în discuție în prezentul litigiu.

Referirile apelantei reclamante la hotărârea pronunțată în ordonanță președințială și la actele de executare întocmite subsecvent sunt lipsite de relevanță juridică în acest cadru procesual, dat fiind pe de o parte, caracterul vremelnic al măsurilor dispuse pe calea acestei proceduri și absența antamării fondului raportului juridic litigios, iar pe de altă parte, autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești în executarea cărora a fost emisă dispoziția contestată.

Față de considerentele expuse, se apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de apelanta reclamantă, astfel că, potrivit art. 296 Cod pr. civ. apelul declarat se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta cu domiciliul în Tg.J,- A, județul G, împotriva sentinței civile nr. 79 de la 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG.J cu sediul în Tg.J, b- -, nr. 19, județul G, - PRIMARUL MUNICIPIULUI TG.

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de apelanta - fără indicarea adresei, împotriva sentinței civile nr. 79 de la 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG.J cu sediul în Tg.J, b- -, nr. 19, județul G, - PRIMARUL MUNICIPIULUI TG.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

Tehn.6 ex/19.10.2009

Președinte:Oana Ghiță
Judecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 243/2009. Curtea de Apel Craiova