Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 247/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (551/2009)
Completul 6
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.247
Ședința publică de la 16.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 2: Ilie MARI -
GREFIER - I -
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - contestatoare, împotriva sentinței civile nr. 1642 din 03.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
are ca obiect - Legea nr. 10/2001 - contestație conform legii 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelanta - contestatoare prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială nr. 103/- emisă de Baroul București și intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin consilier juridic, care depune la dosar delegație nr. 9768/06.04.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul apelantei - contestatoare, învederează că din eroare a fost menționat pe motivele de apel, recurs împotriva sentinței civile nr.1642/2008 motiv pentru care solicită să i se dea posibilitatea de face cuvenitele modificări în cererea formulată.
Curtea înmânează apărătorului apelantei - contestatoare, cererea depusă la dosar, reprezentând motivele de apel depuse la dosar, aceasta modificând în fața completului de judecată eroarea ivită, în sensul menționat mai sus.
Intimata prin consilier juridic, depune la dosar întâmpinare, pe care o comunică și apărătorului apelantei - contestatoare.
Apărătorul apelantei - contestatoare, învederează că nu solicită acordarea unui termen de judecată, pentru a lua cunoștință de întâmpinare, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra apelului formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la motivele de apel.
Apelanta - contestatoare prin apărător, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței civile apelate, în sensul admiterii acțiunii și obligarea intimatei la plata contravalorii măsurilor reparatorii.
Arată că deși tribunalul a menționat în motivarea hotărârii pronunțate, faptul că apelanta - contestatoare nu a făcut dovada calității de moștenitor a autorului cât și a dreptului de proprietate al acesteia pentru imobilul în litigiu, aspecte care rezultă din înscrisurile aflate la dosar, respectiv contractele de vânzare din 1948, 1956, 1957 cât și alte acte din care, reiese totodată și calitatea de moștenitor al autorilor apelantei. In continuare, învederează că aceste înscrisuri nu au fost luate în considerare de tribunal, deoarece acestea nu au fost înscrise în cartea funciară, deși la acel moment conform legilor în vigoare înscrierea nu era obligatorie.
Apărătorul apelantei - contestatoare, învederează cu privire la dreptul de proprietate faptul că, acest drept rezultă din înscrisurile aflate la dosar, precizând că instanța tribunalului trebuia să aibă în vedere dispozițiile legii 10/2001 cât și a Normelor metodologice de aplicare a acestei legi. Depune practică judiciară.
Intimata prin consilier juridic, solicită respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că înscrierea sau transcrierea bunului în cartea funciară, nu conduce la apariția vreunui drept de proprietate asupra acestuia.
CURTEA,
Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr-, la data de 01.10.2007, contestatoarea a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului anularea deciziei nr.224 emisă de intimată la 21.08.2007 și acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafață de 3120 mp, cuprins în CF nr.994 al localității sub nr. top.1264/7/1/2/2, evidențiat în patrimoniul SC Utilaj SA O S, respectiv pentru terenul în suprafață de 1717 mp, cuprins în CF nr.994 al localității sub nr.top.1264/7/1/2/1/2, evidențiat în patrimoniul SC SA O
În motivarea acțiunii contestatoarea a arătat că prin decizia atacată intimata a respins notificarea nr.889/2001, formulată de contestatoare, prin care aceasta solicitase acordarea de măsuri reparatorii pentru cele două imobile menționate mai sus și pentru a pronunța această decizie s-a reținut, în esență, că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al petentei sau al soțului acesteia asupra imobilelor în cauză, precum și că nu s-a făcut dovada calității de moștenitor a notificatoarei după soțul defunct și nici dovada preluării abuzive a terenurilor conform art.2 din Legea nr.10/2001, republicată.
A susținut contestatoarea că decizia atacată este neîntemeiată, fiind dată cu încălcarea legii, întrucât pe de o parte a depus certificatul de calitate de moștenitor și acte de stare civilă prin care a dovedit calitatea sa de moștenitor după soțul său și pe de altă parte a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor prin depunerea copiei contractelor de vânzare - cumpărare prin care a dobândit terenurile în cauză.
S-a arătat că dreptul de proprietate nu a fost trecut în Cartea Funciară, însă, la vremea redactării contractelor a achitat integral prețul de cumpărare stipulat de vânzător și a intrat în posesia terenurilor, acesta fiind un veritabil drept de proprietate extratabular, recunoscut în sistemul de Carte Funciară.
În legătură cu al treilea motiv de respingere a notificării, respectiv lipsa dovezii preluării abuzive a terenurilor în cauză contestatoarea a susținut că intimata dă dovadă de inconsecvență întrucât reține totodată și faptul că terenurile se identifică în patrimoniul a două societăți comerciale privatizate.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr.10/2001, fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art.50 din Legea nr.10/2001.
La data de 13.11.2007 a fost atașată la dosar întâmpinarea formulată de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, fiind reiterate motivele reținute în decizia contestată.
A fost încuviințată și administrată pentru ambele părți proba cu înscrisuri, depuse în fotocopie la dosar și la solicitarea tribunalului în scopul verificării situației juridice a imobilelor ce fac obiectul notificării, societățile comerciale în patrimoniul cărora se regăsesc terenurile în litigiu au comunicat instanței modalitatea în care bunurile au devenit proprietatea lor și înscrisurile prin care și-au dovedit dreptul de proprietate.
Prin sentința civilă nr.1642/03.11.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
Contestatoarea a formulat în temeiul Legii nr.10/2001 notificarea înregistrată la intimata AVAS sub nr.32138/31.10.2001 (fila 43), precum și notificarea comunicată prin executorul judecătoresc sub nr.889/7.08.2001 (fila 42), aceasta din urmă fiind înregistrată la SC SA și apoi înaintată intimatei AVAS.
Prin notificare contestatoarea a solicitat în temeiul art.21 din Legea nr.10/2001, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 3120 mp, cuprins în CF nr. 994 al localității sub nr. top.1264/7/1/2/2, evidențiat în patrimoniul SC Utilaj SA O S, respectiv pentru terenul în suprafață de 1717 mp, cuprins în CF nr.994 al localității sub nr.top.1264/7 /1/2/1/2, evidențiat în patrimoniul SC SA O
A susținut notificatoarea că aceste terenuri intravilane sunt înscrise în CF încă din anul 1946 în favoarea lui, de la care s-a făcut înstrăinarea, dar au fost cumpărate de ea și de soțul ei la 1.12.1948 și 10.01.1951, fapt dovedit cu două contracte de vânzare - cumpărare.
Prin decizia nr.224/21.08.2007, intimata AVAS a respins notificarea nr.889/2001 formulată de contestatoarea, reținând în acest sens că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al petentei sau al soțului său asupra terenurilor revendicate conform art.23 din Legea nr.10/2001 republicată, dovada calității de moștenitor după soțul petentei și nici dovada preluării abuzive a terenurilor revendicate conform art.2 din Legea nr.10/2001, republicată.
Împotriva acestei decizii a fost formulată prezenta contestație, pe tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată pentru considerentele care urmează:
În prezent imobilul teren în suprafață de 1717 mp, cuprins în CF nr.994 al localității nr. top.1264/7/1/2/1/2, este proprietatea SC SRL, fiind transmisă acestei societăți proprietatea bunului prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.101/23.11.1999, de către SC SA (filele 96-97).
La rândul său, societatea vânzătoare și-a justificat dreptul de proprietate asupra imobilului prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0016, emis la 4.11.1997 de Consiliul Județean H (fila 93), în temeiul Legii nr.15/1990 și al HG nr.834/1991.
Societatea menționată a învederat tribunalului că în arhiva societății nu există înscrisuri care să ateste modalitate în care acest teren a intrat în folosința societății, dreptul său de folosință fiind constatat prin sentința civilă nr.1714/17.1 0.1997 pronunțată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc (filele 87-89).
În ceea ce privește terenul în suprafață de 3120 mp, cuprins în CF nr.994 al localității nr. top.1264/7/1/2/2, acesta se găsește în patrimoniul SC GA SA, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.1120, emis la 110.07.1995 de Ministerul Agriculturii și Alimentației (fila 101) și fiind înscris în Cartea Funciară în favoarea acestei societăți (fila 100).
Potrivit adresei depusă de intimata AVAS la fila 127 în dosar, la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, 14.02.2001, statul nu era acționar la aceste două societăți comerciale, care erau privatizate integral.
Având în vedere aceste împrejurări, tribunalul a reținut ca dovedită dobândirea de către societățile comerciale amintite a terenurilor ce fac obiectul notificării de la Statul Român, care a emis prin autoritățile sale administrative titlurile de proprietate menționate mai sus conform Legii nr.15/1990.
Din probele administrate nu a rezultat însă nici modalitatea concretă în care statul a devenit proprietar și nici nu s-a confirmat susținerea contestatoarei că la momentul intrării bunurilor imobile în proprietatea statului ea era titulara dreptului de proprietate împreună cu soțul său.
În acest sens, reclamanta a depus la dosar două înscrisuri sub semnătură privată întocmite în limba maghiară filele 10-12, precum și traducerea autorizată și legalizată a acestora (filele 34-36), care atestă că la datele de 10.06.1957, 20.10.1948 și respectiv 1.12.1948, numitul și soția sa au cumpărat terenul situat în nr.994, regiunea O S, Carte Funciară nr. nr.topo.1264/7/1/2, cu dimensiunile de 1 iugăr și 426 stânjeni pătrați adică 1013 stânjeni pătrați.
Potrivit mențiunilor din Cartea Funciară a imobilului amintit (filele 48-51, 67-82), contestatoarea și soțul său nu și-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilelor pentru care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că actul consemnat în înscris sub semnătură privată, fără dată certă, nu era a produce efectul transmiterii dreptului de proprietate, dată fiind necesitatea formei autentice la momentul încheierii sale.
Pe de altă parte, se impune a arăta că terenurile se aflau într-o zonă supusă regimului de publicitate imobiliară reglementată de Decretul-Lege nr.115/1938, care prevedea efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în Cartea Funciară, astfel că inexistența unui contract de vânzare - cumpărare consemnat într-un înscris autentic, coroborată cu inexistența înscrierii în Cartea Funciară, conduc la concluzia instanței în sensul că în speță nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate a titularului notificării.
Chiar și în regimul probatoriu reglementat de art.24 din Legea nr.10/2001 republicată, neexistând act normativ sau de autoritate care să ateste preluarea bunului și nici act doveditor al dreptului de proprietate, tribunalul nu a putut reține vocația contestatoarei la aplicarea măsurilor reparatorii reglementate de actul normativ citat.
În privința înscrisului depus de contestatoare la fila 54 dosar, ce reprezintă o înștiințare din partea autorităților cu privire la obligația sa de achitare a impozitului pentru terenul cuprins în CF nr.994 din orașul, tribunalul a reținut că acesta nu poate duce la o altă concluzie în privința problemei analizate, înscrierea în evidențele fiscale făcându-se pe baza declarațiilor contribuabilului și neproducând efecte translative de proprietate.
Tribunalul a constatat că și cel de-al treilea considerent avut în vedere de intimată este întemeiat, prin prisma împrejurării că nu s-a putut verifica preluarea abuzivă a imobilului în sensul art.2 din lege.
Este adevărat că textul citat permite calificarea ca preluare abuzivă a oricărei modalități de apropriere a bunului de către stat, chiar și în fapt și fără un act normativ sau de dispoziție, însă preluarea abuzivă este strâns legată de calitatea de proprietar a titularului notificării, fără de care nu poate fi examinată aplicarea art.2 citat.
Aceasta întrucât art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001, prevede îndreptățirea la acordarea de măsuri reparatorii a persoanelor fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziva acestora, astfel că analiza preluării abuzive se face în primul rând în raport de persoana de la care bunul s-a preluat, iar Legea nr.10/2001 nu instituie o prezumție relativă în sensul că existența bunului în patrimoniul statului implică și preluarea abuzivă.
Pentru aceste considerente și constatând că era întemeiată numai susținerea contestatoarei în sensul că are calitatea de moștenitor a soțului său, conform certificatului de moștenitor nr.22/2004 depus la fila 7 în dosar, fără însă ca această împrejurare să atragă temeinicia contestației, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Împotriva sentinței instanței de fond a formulat apel contestatoarea, cererea acesteia fiin inregistrata pe rolul Curții de Apel București Secția III a Civilă.
Apelanta solicită admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul admiterii contestației formulate împotriva Deciziei nr.224 a AVAS și acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafața de 3120 mp cuprins în CF nr.994 al sub nr.top 1264/7/1/2/2, evidențiat în patrimonial Utilaj S, respective pentru terenul în suprafață de 1717 mp, cuprins în CF nr.994 al localității sub nr.1264/7/1/2/1/2, evidențiat în patrimoniul
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat în ceea ce privește aspectul legat de dovada calității de proprietar, că în mod greșit prima instanța a reținut că "nu s-a făcut dovada calității dreptului de proprietate al titularului notificării" întrucât autorul sau a avut calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra celor două terenuri în litigiu, acest drept fiind dobândit în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate la data de 10.06.1957, 20.10.1948 și respectiv 01.12.1948 cu numita.
Se precizează că dreptul de proprietate al titularului recurentei era un drept de proprietate extratabular, recunoscut în sistemul de carte funciar. Cu privire la problema recunoașterii existenței unui drept de proprietate extratabular, altfel spus, care nu respectă obligația înscrierii în Cartea Funciară, arată că "în practica judiciară, mai ales în aceea a instanței supreme, sfera drepturilor reale extratabulare a fost extinsă și la unele drepturipersonaleprin recunoașterea în cazul convenției a efectelor translative de drepturi chiar între părți, precum și față de terții care au avut cunoștință de existența acesteia, indiferent de efectuarea înscrierii în cartea funciară.
Astfel, s-a decis ca "în sistemul cărții funciare, drepturile reale se pot dobândi numai prin înscrierea lor în cartea funciară, dar, din ansamblul prevederilor Decretului-Lege nr.115/1938 rezultă că lipsa înscrierii nu poate fi opusă de o parte contractantă celeilalte părți contractante, acestea fiind ținute de obligațiile pe care și le-au asumat prin convenție.
Dreptul real constituit prin convenție este opozabil și terților care au luat la cunoștință de existența lui, chiar dacă dreptul respectiv nu este înscris în cartea funciară (Tratat de publicitate imobiliară, pag.370.) Această interpretare a dispozițiilor legale este susținută și de decizii ale instanței supreme, în acest sens fiind: Decizia nr.284/1987 a Tribunalului Suprem.
În mod similar a dispus și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.7246/2005 unde se reține faptul că "este adevărat că în sistemul cărților funciare, drepturile reale se pot dobândi numai prin înscrierea lor în cartea funciară, dar, din ansamblul prevederilor Decretului-Lege nr.115/1938 rezultă că lipsa înscrierii unor astfel de drepturi în cartea funciară, nu poate fi opusă de către o parte celeilalte părți. De asemenea, un astfel de drept real constituit prin convenția părților este opozabil și terților care au luat cunoștință de existența lui, deși nu este înscris în cartea funciară".
Având ca punct de plecare interpretarea pe care jurisprudența adoptat-o cu privire la înscrierea transmiterilor de drepturi reale în Cartea Funciară, raportat la speța supusă judecății, solicită să se constate că, transmiterea dreptului de proprietate, chiar și în zonele geografice supuse regimului de Carte Funciară reglementat de Decretul-Lege nr.115/1938 se putea realiza prin convenția părților, fără a fi necesară o înscriere în cartea funciară, câta vreme în speța de față, avem un caz tipic de convenție intervenită între părți privind transmiterea dreptului de proprietate, fără a se realiza operațiunea de înscriere a transmiterii în cartea funciară.
Un alt aspect relevant cu privire la sistemul de carte funciară anterior menționat este și faptul că instanța supremă a reținut că o astfel de convenție translativă de drepturi este opozabilă și terților care au luat cunoștință de existența ei. Raportat la speța de față, solicită să se observe că, autoritățile statului din acea perioadă, deși terți în raport de actul de vânzare-cumpărare au avut cunoștința despre această transmitere a dreptului de proprietate, dovada în acest sens fiind chiar "înștiințarea de plată" înscris depus la dosarul cauzei, în care se precizează că în urma cumpărării terenului de la vânzătoarea - are obligația de a plati impozit. Or, aceasta adresa, este, in opinia apelantei, o dovadă indubitabilă că transmiterea dreptului de proprietate a operat, ba mai mult, această modalitate de transmitere, respectiv prin act sub semnătură privată, era recunoscut și acceptat de legislația vremii.
Față de aceste aspecte, susținerile instanței de fond potrivit cărora "nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate" nu pot fi primite, fiind în mod evident vorba despre o interpretare eronată a legii.
Un element suplimentar cu privire la această situație este și cel legat de faptul că autoarea tabulară a recurentei, respectiv vânzătoarea, sau moștenitorii acesteia, nu au făcut niciodată demersuri legale pentru a obține retrocedarea acestor terenuri, tocmai pentru că prin încheierea acelei convenții s-a apreciat că a operat în mod legal transmiterea dreptului de proprietate.
Cu privire la dovada preluării abuzive, arată că prin contestație s-a susținut că preluarea a fost una faptică, nefiind dublată de întocmirea unor înscrisuri.
Instanța de fond, deși reține că "legea permite calificarea ca preluare abuzivă a oricărei modalități de apropiere a bunului de către stat, chiar și în fapt și fără un act normativ sau de dispoziții" apreciază că "preluarea abuzivă este strâns legată de calitatea de proprietar a titularului notificării, fără de care nu poate fi analizată această problemă. Plecând de la premiza că instanța de recurs va acorda eficiență juridică susținerilor anterioare ale recurentei referitoare la dovada dreptului de proprietate asupra terenului, cu privire la modalitatea de preluare arată că aceasta a fost una strict faptică. Această susținere este justificată și de faptul că cele două societăți comerciale în patrimonial cărora au fost evidențiate cele două terenuri nu dețin documente cu privire la modul în care cele două terenuri au ajuns în patrimonial autorilor acestora, dreptul de proprietate fiind dovedit prin certificate de atestare a dreptului de proprietate emise de către Consiliul Județean
Ideea că preluarea abuzivă s-a realizat doar în fapt este, de asemenea, susținută și de înscrisurile depuse la dosarul cauzei de recurentă, respectiv Actul de emis la 10.10.1996 în favoarea O Prin acest act, din terenul proprietatea autoarei, teren în care era inclus și terenul dobândit de recurentă și soțul acesteia se formează două corpuri de proprietate:
- un corp de proprietate unde este menționată ca și proprietar;
- un corp de proprietate unde este menționat ca și proprietar Se poate astfel observa că S devine proprietar al unui teren fără a se menționa modalitatea în care s-a realizat acest transfer al dreptului de proprietate. Aceste aspecte dovedesc pe deplin susținerea recurentei din contestație cu privire la faptul că modalitatea de preluare a terenurilor a fost una strict faptică, autoritățile din acel moment neîntocmind nici un act care să ateste această preluare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă, Legea nr.10/2001, precum și pe orice alte dispoziții legale incidente în cauză.
Intimata a depus întâmpinare la termenul de judecata din data de 16.04.2009, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate că fiind legala și temeinica.
În motivare s-a arătat, în esența că apelanta contestatoare nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate, terenuri care se afla în zona supusa regimului de publicitate imobiliara reglementat de lega nr. 115/1938, întrucât în sistemul cărților funciare, intabularea are efect constitutiv de drepturi iar aceste dispoziții legale au caracter imperativ și nu pot fi eludate, nici preluării abuzive a acestor terenuri și nici dovada calității sale de moștenitor după soțul sau, conform art. 23 din legea nr. 10/2001.
La termenul de judecata din data de 16.04.2009, apelanta formulat precizări sub aspectul naturii caii de atac exercitata în cauza, în sensul că cererea formulata este un apel, aspect de care instanța a luat act, prin raportare și la prevederile înscrise în art. 2821Codul d procedură.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Verificând sentința apelată, respectiv stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în limitele cererii de apel, potrivit art.295 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că prezentul apel este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza motivelor de fapt subsumate criticilor formulate împotriva sentinței de fond, curtea constată că acestea vizează în esență statuarea primei instanțe referitoare la calitatea contestatoarei de persoana îndreptățită la acordarea de masuri reparatorii, în sensul art. 3 din legea nr. 10/2000, respectiv dacă, apelanta, pe baza probelor administrate, a făcut dovada dreptului de proprietate invocat în susținerea notificării formulate în temeiul legii nr. 10/2001.
Analizând din această perspectivă legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate, curtea retine că apelanta se prevalează în susținerea pretențiilor sale exclusiv de înscrisurile sub semnătura privată, întocmite în limba maghiară, aflate la filele 10-12 și 60 dosar fond, în copie și traducere legalizata.
Curtea retine că sfera persoanelor ce beneficiază de masurile reparatorii, reglementate de Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, este determinată prin art. 3 al acestei legi, potrivit căruia sunt îndreptățite la masuri reparatorii, constând in restituire in natura sau după caz prin echivalent persoanele fizice -proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Se limitează astfel dreptul la acordarea acestor măsuridoar persoanelor titulare ale unui drept de proprietate asupra imobilului, drept ce a fost pierdut prin trecerea bunului imobil in patrimoniul Statului R printr-unul din modurile enumerate prin art. 2 din Legea nr. 10/2001.In acest sens sunt si prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acesta a fost modificată, potrivit căruia actele doveditoare ale dreptului de proprietate vor fi depuse ca anexe la notificare.
Se retine totodată că în cauză terenul care face obiectul notificării este situat în localitatea, O S și că apelanta contestatoare se prevalează în susținerea apelului de 3 înscrisuri încheiate sub semnătura privată, intitulate convenții de vânzare cumpărare, în raport de care susține că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.
Potrivit art. 17 din Decretul lege nr. 115/1938, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate,iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciarăiar potrivit art. 18 din același act normativ, dispozițiunile privitoare la dobândirea sau stingerea drepturilor se vor aplica, de asemenea, în cazul modificărilor lor. Situație în care înscrisurile de care se prevalează contestatoarea erau supuse înregistrării în cartea funciară, ca condiție de valabilitate.
Așadar, în sistemul cărților funciare,reglementat de Decretul lege nr. 115/1938, drepturile reale se puteau dobândi numai prin înscrierea lor în cartea funciară, înscrierea având efect constitutiv. Spre deosebire de regimurile în care se aplica sistemul de publicitate al registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni, în sistemul cărților funciare, prin convenție nu se putea transmite dreptul real,pentru transmitere fiind necesară intabularea dreptului.
În acest sistem, convenția creează între părți doar un drept personal pe baza căruia partea contractantă poate pretinde de la cealaltă satisfacerea obligațiilor asumate, adică darea unui act pentru intabularea dreptului.
Din ansamblul prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938 privind unificarea dispozițiilor referitoare la cărțile funciare, pus în aplicare în Transilvania prin Legea nr. 241/1947, rezultă că lipsa înscrierii unor astfel de drepturi în cartea funciară nu poate fi opusă deo parte contractantă celeilalte părți contractante, ambele fiind ținute de obligațiile pe care și le-au asumat prin convenția încheiată între ele.
Astfel, întrucât la data încheierii acestor înscrisuri erau în vigoare prevederile legale anterior citate, în mod corect a procedat prima instanța la analiza aspectele ce fac obiectul apelului prin raportare la aceste prevederi legale, potrivit regulei "tempus regit actum".
În cauză, așa cum recunoaște și apelanta, aceste convenții nu au făcut obiectul înscrierii în cartea funciară, dreptul de proprietate pretins a fi fost dobândit de către apelanta nefiind intabulat în favoarea acesteia sau autorului sau -.
În ceea ce privește susținerea apelantei în sensul că dreptul de proprietate al acesteia și al autorului său, deși era un drept extratabular (care nu respecta obligația de înscriere în cartea funciara) era opozabil terților care aveau cunoștința de existenta lui și deci și autorităților statului care aveau atribuții în domeniul stabilirii taxelor și impozitelor, curtea apreciază ca fiind nefondată, reținând că prevederile înscrise în art. 26 din Decretul Lege 115/1938, care consacră drepturile extratabulare au caracter limitativ, fiind prin urmare de strictă interpretare și aplicare și, prin urmare, în afara cazurilor prevăzute de acest articol (succesiune, accesiune, vânzare silită, și expropriere), drepturile reale imobiliare nu se puteau dobândi decât prin înscrierea în cartea funciară, care avea efect constitutiv de drepturi. Aceasta rezultă din interpretarea coroborată prevederilor înscrise în 1, 17 și 18 din Decretul lege nr. 115/1938, care consacra în terminis efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciara și art. 38 din legea nr. 242/1947, pentru transformarea cărților funciare provizorii în cărți de publicitate funciară.
Pe de altă parte, referitor la argumentul invocat de apelanta și întemeiat pe existenta unei practici judiciare constante și consecvente în sensul recunoașterii efectelor translative de proprietate unor astfel de înscrisuri, în raport cu terții, curtea retine pe de o parte că apelanta nu a probat o atare împrejurare iar pe de alta parte, că jurisprudența reprezentată de cazuri de speță, nu constituie izvor de drept de lege dar și faptul că opiniile exprimate în doctrina sub acest aspect sunt de asemenea diferite, chiar autorul la care se face referire în apel exprimându-și opinia contrară susținerilor acesteia (Tratat de publicitate imobiliară,vol. 1, pag. 393, ediția 2006).
În consecință, chiar dacă în ceea ce privește terenul ce face obiectul revendicării, s-a întocmit actul de vânzare-cumpărare care era de a fi intabulat în cartea funciară, câta vreme autorul reclamantei nu a făcut acest lucru, neprocedând la a înscrierea dreptului său de proprietate, reclamanta nu are un titlu valabil de proprietate în regim de carte funciară.
În altă ordine de idei, potrivit susținerii apelantei, imobilul ar fi trecut în patrimoniul statului, fără nici un titlu.
Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanța că nu poate fi opus în cauză, art. 24 din Legea 10 / 2001, cum invocă apelanta prin motivele sale de apel, câta vreme în cauză, nu a existat, cum însuși apelantul a precizat, vreun act normativ sau de autoritate prin care să se fi dispus măsura preluării abuzive sau să se fi pus în executare măsura preluării abuzive, neputându-se trage vreo concluzie, prin prisma prezumției instituite de art. 24 din lege.
Mai mult, potrivit art. 23 din Legea 10 /2001, "actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării".
Se constată din partea a doua a textului legal menționat, faptul că însuși legiuitorul a înțeles să facă distincție între actele doveditoare ale dreptului de proprietate și diverse înscrisuri care descriu imobilul ( în cazul nostru, terenul ). Or, în intervalul cuprins între data întocmirii înscrisurilor anexate la dosar 1948 și 1957, momentul emiterii adresei pe care se întemeiază apelanta-1953 (data la care nici nu fuseseră întocmite toate înscrisurile invocate) și care are natura unei încunoștințări cu privire la stabilirea unui debit derivând din impozite aferente terenului și momentul preluării în fapt a imobilului, la fel de bine, imobilul putea fi transmis către o altă persoană, extratabular, toate acestea fiind elemente care atrag incertitudinea asupra caracterului suficient al acestor înscrisuri depuse, pentru realizarea dovezii dreptului de proprietate cu atât mai mult cu cât nimic nu impieta, la nivelul anului 1948-1957, intabularea dreptului de proprietate pe baza acestor acte, în condițiile în care exista o carte funciară deschisă pentru imobilul în cauză, sub nr. 994, astfel cum rezultă din conținutul actelor -fila 48 dosar fond.
Pe de alta parte, în mod corect a apreciat prima instanța în sensul că înscrierea în evidentele fiscale nu prezintă relevanță sub aspectul ce face obiectul analizei, în condițiile în care acestea puteau fi făcute chiar pe baza unei simple declarații autorului reclamantei cu atât mai mult cu cât la dosar, apelanta nu a fost în măsură să anexeze nici o dovada că în ceea ce privește acest bun, ar fi continuat să achite impozit și ulterior anului 1953 și aceasta în condițiile în care cea de-a treia convenție a fost datată 1957, deci ulterior.
În raport de dovezile depuse în dosarul de fond, Curtea a reținut, în legătură cu motivele de apel formulate în cauză, că, astfel cum s-a reținut prin sentința apelată, contestatoarea nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită, în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată.
În această situație în mod corect contestația formulată de apelanta a fost respinsă, făcându-se aplicare corectă dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată, care impun obligația în sarcina persoanelor ce se consideră îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii, de a face dovada dreptului lor de proprietate asupra imobilul în discuție.
În raport de toate considerentele expuse, curtea, în aplicarea prevederilor înscrise în art. 296 Codul d procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - contestatoare, domiciliată în S,-, județ H, împotriva sentinței civile nr.1642/03.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - MARI -
GREFIER
-
Red.
.//
4 ex./13.05.2009
TB-4 -
Președinte:Rodica SusanuJudecători:Rodica Susanu, Ilie
