Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 251/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR.251
Ședința publică din 11 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Dr.- -
JUDECĂTOR 1: Adriana Corhan
GREFIER: - -
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 524/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului A și Primarul municipiului A, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 4 noiembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a amânat pronunțarea la data de azi, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
prin sentința civilă nr.524/3 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de contestator; a fost respinsă excepția inadmisibilității contestației formulată de intimați; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului A invocată de intimați; a fost respinsă contestația precizată formulată de contestatorul împotriva intimaților Primăria Municipiului A și Primarul municipiului A și a fost obligat contestatorul să plătească intimaților 4.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Tribunalul a reținut că prin contestația înregistrată la 12.03.2008 contestatorul în contradictoriu cu intimații Primăria municipiului A și Primarul municipiului Aas olicitat anularea dispoziției nr.786/06.02.2008 emisă de Primarul municipiului A cât și a adresei nr.21.001/06.02.2008 precum și atragerea răspunderii contravenționale a Primarului G, pentru exercitarea cu rea credință de către acesta a prerogativelor conferite în temeiul funcției pe care o deține de dispozițiile Legii nr.10/2001, republicată.
În motivarea contestației arată că dispoziția atacată încalcă principiul autorității de lucru judecat și este nulă absolut datorită fraudei la lege comisă prin emiterea ei de către intimat, cu rea-credință și cu scopul de a se sustrage de la executarea silită pornită împotriva Primăriei municipiului
De asemenea, arată că atât dispoziția, cât și adresa atacată, conțin prevederi abuzive și chiar false, contrare legii.
A mai arătat că numita a formulat notificare în temeiul Legii 10/2001 la 14.08.2001, solicitând restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de stat, înscris în CF 14232 cu nr. top 4583/3.9 și nr. 4583/6.2, iar prin dispoziția nr.203/28.02.2003 Primarul municipiului Aar espins cererea de restituire.
Arată că această dispoziție a fost atacată în justiție și a făcut astfel obiectul dosarului nr.29220/2003 al Tribunalului Arad, instanță care, prin sentința civilă nr.388/18.07.2003, ce constituie titlu executoriu în prezenta cauză, a dispus obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului, iar în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură nu este posibili, s-a dispus restituirea în echivalent.
Contestatorul arată că după pronunțarea acestei sentințe, în baza unui contract de cesiune de drepturi a devenit titularul drepturilor conferite de sentința civilă nr.388/18.07.2003.
Mai arată că sentința nu a fost atacată și a rămas irevocabilă, astfel că s-a adresat reprezentanților primăriei, iar față de refuzul acesteia de a executa sentința a cerut executarea silită, ce face obiectul dosarului nr.32/2007 al
Primăria A, arată în continuare, a formulat contestație la executare, soluționată prin sentința civilă nr.5233/19.06.2007 și decizia civilă nr.876/23.08.2007, prin care s-a consfințit calitatea de debitoare a Primăriei A și obligația acesteia de restituire, precum și sentința civilă nr.989/18.02.2007.
Contestatorul solicită anularea dispoziției atacate, susținând că aceasta a încălcat principiul autorității de lucru judecat, câtă vreme notificarea a fost soluționată prin dispoziția nr.203/28.02.2003, iar aceasta a fost atacată în justiție și anulată prin sentința civilă nr.388/18.06.2003, definitivă și irevocabilă, ce a fost pusă în executare.
În acest sens, contestatorul susține că nulitatea absolută a dispoziției este determinată de frauda la lege săvârșită prin emiterea ei cu rea-credință, singurul scop fiind acela de a se sustrage de la executarea silită.
Totodată, arată că dispoziția atacată și adresa nr.22001/6.02.2008 conțin prevederi abuzive și chiar false, având suspiciunea că terenul nu ar fi în proprietatea Primăriei A, deoarece în anul 2005, la 2 ani după ce contestatorul a obținut hotărârea definitivă și irevocabilă de restituire, pârâta Primăria Aaî nstrăinat întreg terenul din incinta către aceasta, iar terenul despre care susține că ar fi liber și în proprietatea sa este folosit pentru depozitarea diferitelor materiale reziduale de către, terenul fiind contaminat într-un grad deosebit de ridicat, iar exploatarea sa în condiții normale nu este posibilă.
De asemenea, contestatorul susține că mențiunea din dispoziție referitoare la acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 pentru parcela de teren ce nu poate fi restituită înfrânge forța executorie a sentinței civile nr.388/18.06.2003, din moment ce se nu se recunoaște forța acesteia și se dispune acordarea de despăgubiri de către Fondul Proprietatea.
Contestatorul mai arată că prin adresa nr.22001/6.02.2008 intimata Primăria A îl încunoștințează că prin dispoziția atacată i s-a restituit în natură cota de 15300/37318 mp identificat pe parcela cu nr. cadastral 1707/67, iar diferența de 24140 mp se află în incinta SC A, situație în care, în temeiul art.27 din Legea nr. 10/2001 republicată trebuie să se adreseze deținătorului terenului.
Astfel, contestatorul susține că din nou este înfrântă puterea sentinței civile nr.388/18.06.2003, deoarece prin această sentință Primăria municipiului Aaf ost obligată la restituirea terenului în natură sau prin echivalent, așa încât aceasta nu poate să dispună ulterior schimbarea debitorului acestei obligații.
Prin întâmpinare pârâții au solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă și nefondată, invocând totodată lipsa calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului
Cât privește aplicarea sancțiunilor contravenționale, cerută se contestator, pârâții arată că aceasta nu este de competența instanței.
Mai arată că anularea adresei, cerută de contestator este de asemenea inadmisibilă, deoarece aceasta nu este un act administrativ, ea neproducând efecte juridice prin ea însăși, ci este doar o formalitate tehnico-materială, ce nu este supusă controlului jurisdicțional.
Contestatorul a precizat contestația și a arătat că față de starea de fapt în cauză temeiul de drept îl reprezintă art.26 pct.3 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Cu referire la angajarea răspunderii pârâtului Primarul municipiului A contestatorul a invocat dispozițiile art.33 din același act normativ prin raportare la dispozițiile dreptului comun, respectiv art.998 și urm. Cod civil.
Analizând contestația și apărarea pârâților, în raport de probele administrate în cauză tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr.388/18.06.2003 Tribunalul Arada admis contestația formulată de contestatoarea și a anulat dispoziția nr.203/28.02.2003 emisă de Primarul municipiului A, dispunând restituirea în natură a terenului înscris în CF 14232 în suprafață de 37318 mp și 6241 mp, iar în situația în care acesta nu mai există acordarea de despăgubiri bănești.
A reținut că în baza acestei sentințe pârâtul Primarul municipiului Aae mis dispoziția nr.786/6.02.2008, prin care a dispus restituirea în natură a terenului în cotă de 15300/37318 din CF 14232 A cu nr. top 4583/3/9, iar pentru suprafața de 6246 mp, care nu se poate restitui în natură să se acorde despăgubiri.
Tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr.388/2003, deoarece obiectul acestei cauze îl constituie dispoziția nr.786/2008, ce nu a fost supusă controlului judecătoresc.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, de asemenea, tribunalul a apreciat că aceasta nu poate fi reținută deoarece aceasta ar fi de natură să împiedice accesul la justiție și nu există rațiuni care să împiedice controlul măsurilor luate de primar în ce privește această cauză.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Aaf ost reținută ca întemeiată, întrucât primăria este o instituție administrativă, fără personalitate juridică, fiind aplicabile dispozițiile art.77 din Legea 215/2001 republicată.
Cu privire la fondul cauzei tribunalul a apreciat că prin dispoziția emisă Primarul municipiului Aas tabilit modul în care se pune în executare sentința civilă nr.388/2003, de o manieră în care exclude orice elemente care să contravină dispozițiilor acesteia.
Cât privește reaua-credință și atragerea răspunderii civile a pârâtului Primarul municipiului A în temeiul art.33 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că din probele administrate nu rezultă că sunt întrunite condițiile răspunderii civile, aceasta putând fi eventual atrasă dacă s-ar fi refuzat emiterea unei dispoziții.
În consecință, tribunalul a apreciat că se impune respingerea contestației.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel în termen, solicitând schimbarea ei în tot, iar în fond admiterea contestației.
După calificarea căii de atac și arătarea istoricului cauzei, contestatorul arată că în mod greșit nu s-a reținut excepția autorități de lucru judecat ca argument pentru anularea dispoziției nr.786/6.02.2008, deoarece această dispoziție înfrânge sentința civilă nr.388/2003.
În acest sens, arată că în mod greșit prima instanță a apreciat că pârâtul poate emite o nouă dispoziție la 5 ani după respingerea notificării printr-o dispoziția ce a fost anulată, cu toate că în acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat într-o serie de cauze, exemplificând decizia nr.103/2007.
Mai arată că Legea nr. 10/2001 nu dă posibilitate pârâtului să revină asupra dispoziției sale, schimbând-o, cu atât mai mult cu cât între timp s-a pronunțat instanța judecătorească, deoarece în astfel s-ar admite că pe această cale este posibilă modificarea hotărârilor judecătorești.
Contestatorul susține că și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Aaf ost greșit reținută, deoarece în materia drepturilor izvorâte din dispozițiile Legii nr.10/2001 aceasta are calitate, iar între părți în toate litigiile s-a respins o asemenea excepție, sens în care indică dosarele nr-, -, -, ultimele două fiind conexate la dosarul nr-.
Cât privește fondul cauzei, contestatorul arată că în mod greșit instanța a reținut că dispoziția atacată nu a fost emisă în temeiul art.26 din Legea 10/2001, ci urmează dispozitivul sentinței, cu toate că în realitate pentru punerea în executare a sentinței civile nr.388/2003 pârâtul trebuia să emită doar un proces-verbal de punere în posesie, cu atât mai mult cu cât s-a început executarea silită.
Mai arată că susținerile pârâților, în sensul că sentința civilă nr.388/2003 impune obligații alternative, nu sunt întemeiate, deoarece în realitate, potrivit dispozițiilor art.1026-1028 Cod civil, pârâților li s-a impus o singură obligație.
Contestatorul arată că prin dispoziția atacată s-a modificat soluția pronunțată prin sentința civilă nr.388/2003, având în vedere mențiunile din această dispoziție ce trimit la suprafața de 15300 mp de pe parcela cu nr. cadastral 1707/67, ce aparține A, situație care nu exista la data formulării notificării, și în același timp dispune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 pentru suprafața de 6247 mp teren, deși această lege nu era în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr.388/2003, de unde concluzionează că prin dispoziția atacată i se creează o situație mai rea, în condițiile în care din vina pârâților sentința civilă nr.388/2003 nu a fost pusă în executare.
De asemenea, mai arată că prin adresa atacată este îndrumat să se adreseze pentru suprafața de 22140 mp teren actualului deținător, A, căruia Primăria A i-a înstrăinat terenul după pronunțarea sentinței civile nr.388/2003, dar cu toate acestea instanța de fond nu a sesizat că prin cele două acte se modifică în tot sentința civilă nr.388/2003.
În fine, invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil, având în vedere că de la data pronunțării sentinței civile nr.388/2003 pârâta nu și-a îndeplinit obligația, ci a emis dispoziția nr.786/2008 ce face obiectul cauzei.
Cu privire la atragerea răspunderii civile a pârâtului Primarul municipiului A contestatorul arată că în mod greșit instanța a reținut dispozițiile art.33 din Legea nr.10/2001, câtă vreme s-au invocat dispozițiile art.998 din Codul civil, iar administrarea de probe în acest sens nu a fost admisă și cu toate acestea instanța a reținut că din probe nu rezultă condițiile angajării răspunderii.
Prin întâmpinare pârâții Primăria municipiului A și Primarul municipiului A au solicitat respingerea apelului, arătând că în mod corect instanța de fond a reținut lipsa calității procesuale pasive a Primăriei municipiului A și inadmisibilitatea cererii de anulare a adresei nr.21001/6.02.2008, invocând dispozițiile art.77 din Legea 215/2001 republicată și împrejurarea că adresa nu este un act administrativ și nu produce prin ea însăși efecte juridice, ci atestă numai conformarea primarului cu dispozițiile Legii nr.10/2001.
În ce privește anularea dispoziției, arată că aceasta a fost emisă în baza sentinței prin care Primarul municipiului Aaf ost obligat să restituie terenul în natură, iar în cazul în care nu există să acorde despăgubiri bănești.
Pârâții susțin că față de precizarea temeiului de drept al contestației aceasta este inadmisibilă, potrivit art.26 pct.3 din Legea nr. 10/2001 republicată, câtă vreme prin dispoziție s-a dispus restituirea și acordarea de despăgubiri.
Pârâții susțin că decizia nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de contestator nu este relevantă în cauză.
Cât privește modalitatea în care ar trebui restituit terenul, respectiv prin procedura de executare silită, iar nu printr-o altă dispoziție a primarului, pârâții arată că Legea 10/2001 prevede că numai prin dispoziție motivată se poate dispune aceasta, dispoziție ce poate fi emisă chiar dacă există o sentință prin care s-a dispus obligarea primarului de a restitui imobilul, făcând trimitere la art.25 al.4 din Legea 10/2001, potrivit căruia dispoziția este actul administrativ ce face dovada proprietății imobilului.
Pârâții arată că și în situația în care instanțele sunt competente să dispună restituirea în natură nu se poate susține că unitatea astfel obligată nu mai are posibilitatea să execute de bună voie această sentință.
Mai arată că insistența contestatorului de a continua procedura executării silite, în ciuda faptului că primarul a procedat la executarea obligație de bună voie, denotă rea-credință din partea contestatorului și dorința acestuia de a obține nu imobilul în natură, ci o sumă exorbitantă, prevalându-se de titlul executoriu cu consecința împovărării instituției pârâte.
Arată, totodată, că referirea la obligația alternativă în raport de dispozițiile Codului civil este greșită, deoarece art. 7 din Legea nr. 10/2001 stabilește principiul restituirii în natură.
Pârâții susțin că numai Primarul municipiului Aaf ost parte în procesul finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr.388/2003, iar nu și Primăria municipiului
În ce privește acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005, pârâții susțin că dispoziția este legală, deoarece art.1 prevede că despăgubirile obținute în baza Legii 10/2001 urmează a fi plătite prin intermediul Fondului Proprietatea.
În cauză s-au depus concluzii scrise de către părți.
Analizând apelul, în raport de susținerile reclamantului și de apărările pârâților,Curtea apreciază că este întemeiat după cum urmează:
având a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate de părți, conform art.137 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că în această cauză corect instanța de fond a reținut lipsa calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului A, din moment ce este atacată dispoziția emisă de primar, în calitate de emitent al dispoziției atacate în cauză, precum și în raport de atribuțiile conferite celor două entități primar și primărie de Legea 215/2001 republicată.
Drept urmare, Curtea apreciază că susținerile reclamantului în apel sunt neîntemeiate sub acest aspect.
Pe fondul cauzei, în fapt, Curtea reține că în temeiul Legii nr.10/2001 autoarea reclamantului, numita, a formulat notificarea înregistrată la 14.08.2001, solicitând restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de către stat înscris în CF 14232 cu nr. top 4583/3.9 și 4583/6.2.
Notificarea fost soluționată prin dispoziția nr.203/28.02.2003 prin respingerea cererii de restituire.
Această dispoziție a fost atacată în justiție, iar prin sentința civilă nr.388/18.07.2003 pronunțată în dosar nr.29220/2003 Tribunalul Arada admis contestația și a anulat dispoziția, iar în consecință, a admis cererea contestatoarei și a dispus restituirea în natură a terenului înscris în CF 14232 A cu nr. top 4583/3.9 în suprafață de 37318 mp și nr. top 4583/6.2 în suprafață de 6241 mp, iar în cazul în care terenul nu mai există acordarea de despăgubiri bănești.
Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă, ceea ce înseamnă că se opune părților cu putere de lucru judecat.
Curtea apreciază că în mod corect prima instanță nu a reținut excepția autorității de lucru judecat, deoarece obiectul primului proces, finalizat prin sentința civilă nr.388/18.02.2003, l-a reprezentat dispozițiile nr.203/2003, iar obiectul acestei cauze îl reprezintă dispoziția nr. 786/6.02.2008. Așadar, Curtea constată lipsa condiției identității de obiect, ca una din cerințele autorității de lucru judecat prevăzută de art.1201 Cod civil.
De aceea, apreciază că susținerile reclamantului în apel sunt neîntemeiate sub acest aspect. Cu toate acestea, susținerile referitoare la puterea de lucru judecat a acestei sentințe sunt întemeiate.
Contestatorul a devenit titularul drepturilor conferite prin această sentință urmare a contractului de cesiune de drepturi încheiat cu numita.
Din dispozitivul acestei sentințe rezultă că instanța, anulând dispoziția nr.203 /28.03.2003 a Primarului municipiului A, a soluționat cauza pe fond, sens în care a admis cererea de restituire în baza Legii nr. 10/2001 și a dispus așa cum s-a arătat, fără a impune vreo obligație directă pârâtului Primarul municipiului
Curtea apreciază astfel că sentința civilă nr.388/18.06.2003 constituie titlu pentru reclamant, motiv pentru care de altfel acesta a și pornit executarea silită în dosarul execuțional nr.32/2007 al BEJ
Urmare a cererii de executare silită, Curtea constată că între părți au avut loc mai multe litigii privind executarea silită, edificatoare fiind sentința civilă nr.989/18.02.2008 pronunțată în dosar nr-, prin care admițându-se contestațiile la executare formulate de Primarul municipiului A și Primăria municipiului A s-a constatat posibilitatea executării în natură a sentinței civile nr.388/2003 prin restituirea terenului în cotă de 15300/37318 din CF 14232 A cu nr. top 4583/3/9, identificat cadastral pe parcela cu nr.1707/67, fiind menținute formele de executare silită pentru diferența de 21541 mp teren la valoarea actuală de circulație. Această sentință, așa după cum rezultă din susținerile părților, este atacată cu recurs la Tribunalul Arad, iar judecata recursului este suspendată.
În consecință, Curtea constată că sentința civilă nr.388/2003 nu a fost executată.
În cauză, prin precizarea contestației, reclamantul a invocat dispozițiile art. 26 al.3 din Legea nr. 10/2001 republicată, în raport de care susține nulitatea dispoziției atacate, deoarece a fost emisă după finalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Curtea apreciază că aceste susțineri ale reclamantului sunt întemeiate.
Astfel, dispoziția atacată a fost emisă la 6.02.2008, după întocmirea dosarului execuțional nr.32/2007, împrejurare ce denotă că susținerile pârâților privind executarea voluntară a obligațiilor sunt neadevărate.
Pe de altă parte, față de dispozitivul sentinței civile nr.388/2003, prin dispoziția nr.786/6.02.2008 se dispune încă o dată restituirea în natură a terenului în cotă de 15300/37318 din CF 14232 A cu nr. top 4583/3/9 identificat cadastral în parcela cu nr.1707/67, arătându-i-se vecinătățile și acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 pentru parcela în suprafață de 6246 mp din același CF cu nr. top 4583/6.2, care nu poate fi restituită în natură.
Pentru a emite această dispoziție pârâtul Primarul municipiului Aaa vut în vedere, așa cum rezultă din preambul ei, notificarea nr.886/14.08.2001, sentința civilă nr.388/18.06.29003 precum și dispozițiile art.1 al.1, art.4 al.2, art.7 al.1, art.9 art.26 și art.27 din Legea nr. 10/2001 republicată, HG nr.250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, precum și Titlul VII din Legea 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Curtea constată astfel că dispoziția nr. 786/6.02.2008 a fost emisă pentru soluționarea notificării nr.886/14.08.2001 formulată de autoarea reclamantului și în raport de sentința civilă nr.388/18.06.2003.
Însă, notificarea nr.886/14.08.2001 a fost soluționată de Primarul municipiului A prin dispoziția nr.203/2003, dispoziție anulată ulterior prin sentința civilă nr.388/18.06.2003, hotărâre prin care Tribunalul Arada soluționat pe fond notificarea.
Ca urmare, Curtea constată că dispoziția nr.786/6.02.2008 nu mai putea fi emisă nici pentru soluționarea notificării și nici pentru a se pune de acord cu sentința civilă nr.388/18.06.2003, deoarece Primarul municipiului s-a dezinvestit de notificare prin emiterea dispoziției nr.203/2003, iar notificarea a fost soluționată pe fond de tribunal prin sentința civilă nr.388/18.06.2003.
Așadar, Curtea constată că dispoziția nr.786/6.02.2008 a fost emisă în afara cadrului legal impus de Legea nr. 10/2001, chiar dacă în preambulul ei au fost invocate prevederi din acest act normativ.
De aceea, Curtea apreciază că dispoziția nr.786/6.02.2008 a fost emisă în contra sentinței civile nr.388/18.06.2003, iar nu pentru a se pune de acord cu aceasta, așa cum se susține în apărare de către pârâți.
Analizând dispozițiile Legii nr.10/2001 invocate de pârât în preambulul dispoziției atacate în această cauză, Curtea constată că acestea privesc soluționarea notificării, cu toate că, așa cum s-a reținut, notificarea a fost soluționată, iar asupra ei în final s-a pronunțat instanța judecătorească prin sentința civilă nr.388/18.06.2003.
Curtea apreciază, de asemenea, că dreptul la despăgubiri al reclamantului s-a născut în temeiul sentinței civile nr.388/2003, ceea ce înseamnă că nu se mai poate dispune ulterior în privința acestuia, deoarece prin aceasta s-ar nega existența lui de la data pronunțării acelei sentințe, 18.06.2003, cu consecințe în ce privește conținutul acestui drept.
Pârâtul nu mai avea competența de a dispune asupra unei cereri ce a fost soluționată de justiție, decât nesocotind cele hotărâte de justiție.
Pe de altă parte, referirea la HG nr. 250/2007 și la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 înfrânge principiul neretroactivității legii înscris în art.16 din Constituția României revizuită, din moment ce situația juridică s-a finalizat, astfel încât în privința ei nu retroactivează dispozițiile unor legi ulterioare.
În consecință, Curtea apreciază că dispoziția nr.786/6.02.2008 a fost emisă de pârât în afara cadrului legal impus de Legea nr. 10/2001, fapt ce antrenează nulitatea ei.
În ce privește anularea adresei nr. 21001/6.02.2008, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că aceasta nu cade sub controlul instanței, din moment ce reprezintă numai o operațiune tehnico-materială pentru aplicarea dispoziției nr.786/6.02.2008.
Referitor la atragerea răspunderii civile pârâtului Primarul municipiului A, Curtea apreciază că față de temeiul invocat de reclamant în cauză trebuie îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, condiții ce nu au fost dovedite.
Având în vedere aceste considerente și dispozițiile art.282 - 296 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că se impune admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței primei instanțe în sensul admiterii contestației și constatării nulității Dispoziției nr.786/6.02.2008 emisă de intimat.
În rest, Curtea urmează a păstra dispozițiile sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.524/3.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite contestația și constată nulitatea dispoziției nr.786/6.02.2008 emisă de intimat.
în rest dispozițiile sentinței apelate.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR Dr.- - - -
GREFIER
- -
Red.AC/26.11.2008
Dact./26.11.2008
Tribunalul Arad -JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat
5 ex/3 com
Se comunică cu:
- B, sector 3,-,.4,.7 - la av.
Primăria municipiului A - Bv. nr.75, județ
Primarul municipiului A - idem
Președinte:Adriana CorhanJudecători:Adriana Corhan, Maria Lăpădat
