Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 253/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.253
Ședința publică din data de: 18.11.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aglaia Vălan
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelanta reclamantă împotriva sentinței civile nr. 762/30.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL și intimatul intervenient.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă apelanta reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială nr.20.10.2008, intimatul intervenient - prin avocat cu împuternicirea avocațială nr.-/20.10.2008, lipsind intimatul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Reprezentantul apelantei reclamante depune la dosar o notă de probatorii și un borderou prin care arată înscrisurile pe care le depune.
Reprezentantul intimatului intervenient - arată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse de apelanta reclamantă la termenul de judecată de astăzi.
Reprezentantul apelantei reclamante solicită ca în temeiul art. 129 alin 5 Cod procedură civilă și în conformitate cu dispozițiile art. 6 din O administrarea probei cu expertiză medico-legală psihiatrică, probă ce a fost solicitată și prin motivele de apel. În susținerea acestei probe arată că este absolut necesară pentru aflarea adevărului, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, dar și pentru respectarea dreptului la un proces echitabil. Expertiza va avea ca obiective: care sunt caracteristicile afecțiunilor psihice ale reclamantei; dacă aceste afecțiuni erau de natură să o împiedice să acționeze pentru apărarea și conservarea drepturilor sale; dacă aceste afecțiuni sau caracteristici ale bolii erau de natură să-i distorsioneze capacitatea de apreciere asupra acțiunilor practice de administrare a vieții; să stabilească dacă, raportat la afecțiunile rezultate din actele medicale prezentate ca probe, reclamanta a avut afectat discernământul în perioada 14.03.2001-14.03.2002; dacă natura afecțiunii de care suferea recurenta reclamantă i-a putut afecta capacitatea normală de administrare a problemelor vieții sale, respectiv 14.03.2002 până în decembrie 2007; dacă poate fi stabilită cu certitudine momentul la care o astfel de afecțiune cronică încetează și să se precizeze în ce măsură, în cazul acestui tip de afecțiune, continuarea tratamentului la care este supusă reclamanta și în prezent este necesară pentru a se evita recidiva, recăderea în stare de invaliditate anterioară. Solicită admiterea probei cu expertiză medico legală psihiatrică, astfel cum a fost solicitată.
Reprezentantul intimatului intervenient - solicită respingerea acestei probe, întrucât a mai fost solicitată și în fața instanței de fond; solicită a se avea în vedere că la momentul când s-au întocmit constatările medicale, medicii legiști au avut în vedere aceleași acte medicale astfel că se invocă această situație de ordin medical pentru că se dorește să se calculeze cele 15 zile de la care curge termenul conform codului d e procedură civilă. Mai arată că în anul 2003 reclamanta dă o procură prin care abilitează unele persoane calificate să identifice toate înscrisurile pentru aor epune în drepturi la succesiune. De asemenea, solicită a se constata că în mod corect instanța de fond a apreciat această probă ca nefiind utilă în soluționarea cauzei.
Curtea, după deliberare, respinge proba cu expertiză medico-legală psihiatrică solicitată de apelanta reclamantă prin reprezentant ca nefiind pertinentă și utilă cauzei.
Părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de apel.
Reprezentantul apelantei reclamante solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii principale și respingerea cererii de intervenție în interesul pârâtei. În susținerea cererii de apel solicită a se avea în vedere că din istoricul medical al reclamantei consemnat în certificatul medico legal din 20.12.2007 și din certificatul medical rezultă că au existat afecțiuni de natură psihică încă din anul 1994, aceste afecțiuni medicale au evoluat și s-au agravat, ajungându-se ca la nivelul lunii martie 2006 să conducă chiar la expertizarea psihiatrică a acesteia în vederea punerii sub interdicție și desemnarea unui tutore. Din coroborarea actelor medicale rezultă ca starea de invaliditate psihică și de incapacitate de administrare a reclamantei este caracterizată prin posibilitatea recăderilor, astfel că după 14 ani de tratamente ale afecțiunii cronice, abia la începutul anului 2008 medicii săi curanți pot confirma o stabilizare a stării sale, astfel că solicită instanței sub acest aspect să aprecieze asupra temeiniciei acțiunii reclamantei, demonstrate cu toate documentele depuse la dosar asumate de medici-experți judiciari, care o au în tratament încă din anul 1995 și să constatați că reclamanta nu a avut toți acești ani capacitatea deplină pentru a acționa în sensul exercitării drepturilor sale. Concluzionând, solicită a se constata că reclamanta a probat în suficientă măsură existența unor împrejurări mai presus de voința sa ce au împiedicat-o să-și exercite drepturile ce decurg din legea 10/2001 în termenele prevăzute de această lege, astfel că soluția de admitere a acțiunii se impune cu necesitate ca legală și temeinică.
Reprezentantul intimatului intervenient - solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea dispozițiilor sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Solicită a se avea în vedere că starea medicală a reclamantei, pretins nefavorabilă exercitării unor acte juridice în perioada de până la data de 20.12.2007, nu a împiedicat-o însă ca în toată această perioadă să fie prezentă în România pentru a exercita periodic, în nume propriu sau prin mandatari speciali aleși, acte și fapte juridice pentru proceduri de restituire imobiliară. Totodată arată că trebuie subliniat faptul că legile speciale de restituire imobiliară nu prevăd în mod explicit procedura repunerii în termen, aceasta fiind o procedură aplicabilă în dreptul comun, nicidecum în proceduri administrative ale legilor speciale. Pe de altă parte, atunci când legiuitorul a considerat necesar, a prelungit în mod succesiv termenele scadente de depunere a cererilor de restituire imobiliară până la data de 14.08.2002. Concluzionând arată că nu a existat nici un motiv personal care să o împiedice pe reclamantă să-și exercite atribuțiile și că intervenientul nu îi contestă cota de coproprietate indiferent dacă va fi repusă în termen sau nu.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect cererea de apel formulată de către apelanta reclamantă împotriva sentinței civile nr. 762/30.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL și intimatul intervenient.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la sub numărul 288/3/7 ianuarie 2008 la Tribunalul București secția a III-a civilă, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B prin Primarul General solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună repunerea sa în termenul de depunere a notificării pentru restituirea imobilului situat în B,-, sector 3 în baza Legii nr. 10/2001.
În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 103.pr.civ. și art.19 din Decretul nr.167/1958, reclamanta a arătat că întrucât are vocație succesorală la moștenirea autorilor săi, și, iar imobilul solicitat a fi restituit a aparținut numitului, fiind preluat de stat în mod abuziv prin Decretul nr.92/1950, are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, potrivit Legii nr. 10/2001, drept pe care nu a putut să îl exercite în termenul legal prevăzut de art. 21 și 22 din Legea nr.10/2001 prin depunerea unei notificări întrucât a fost împiedicată ca urmare a unui accident suferit în. Respectivul accident i-a cauzat tulburări de personalitate și a impus un tratament psihiatric și psihologic permanent, care a împiedicat-o să-și gestioneze cu discernământ problemele curente ale existenței sale. A mai arătat reclamanta că abia la momentul actual starea sănătății sale s-a stabilizat, motiv pentru care a depus, la data de 4 ianuarie 2008, notificarea adresată Primăriei B prin care a solicitat restituirea imobilului mai sus menționat.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar un set de acte ce atestă situația stării sale medicale și acte de stare civilă.
Pârâta a formulat în cauză o întâmpinare, solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr.10/2001 și art. 22 alin.5 din Legea nr. 10/2001.
La data de 6 februarie 2008, numitul - a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâtei, arătând că solicită respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, justificându-și interesul prin aceea că în calitatea sa de moștenitor al foștilor proprietari ai imobilului a formulat în termen legal notificarea impusă de Legea nr.10/2001 prin care a solicitat restituirea în natură a aceluiași imobil, notificare aflată în curs de soluționare pe rolul Comisiei de Aplicare a Legii nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr. 762/30.04.2008, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii (invocată de către intervenient).
A admis cererea de intervenție formulată în interesul pârâtei de către intervenientul -, dispunând respingerea acțiunii principale ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că: în cauză reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de art. 103.pr.civ. pentru a justifica repunerea ei în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001 de depunere a notificării.
Faptul că Legea nr.10/2001 nu prevede în mod expres posibilitatea prelungirii sau repunerii în termenul de formulare a notificării, nu exclude însă aplicabilitatea dispozițiilor dreptului comun, respectiv art.103 pr.civ. așa încât sub acest aspect a fost apreciată ca neîntemeiată excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată în cauză.
Pe fondul cererii principale, s-a reținut că motivele de ordin medical pe care reclamanta le-a invocat ca fiind de natură să fi contribuit la împiedicarea sa de a exercita în termen legal dreptul la acțiune prev. de art. 21 din Legea nr.10/2001 nu pot fi apreciate ca pertinente, întrucât din actele depuse la dosar rezultă că anterior promovării prezentei acțiuni reclamanta fie personal, fie prin reprezentant a mai formulat cereri în justiție, în calitate de intervenientă (dosar nr. 3256/2003 al Tribunalului București Secția a III a Civilă) sau de reclamantă (dosar nr. 19359/2006 al Judecătoriei Sector 2, dosar nr- al Tribunalului București ), cereri având ca obiect alte imobile sau constatarea nulității unui certificat de moștenitor, împrejurări ce atestă capacitatea pe care aceasta a avut-o de a exercita acte și fapte juridice și de a da procuri unor avocați sau altor persoane alese de ea pentru aor eprezenta în diferite faze procesuale de revendicare a unor proprietăți imobiliare sau de valorificare a unor drepturi patrimoniale.
De asemenea, reclamanta nu a putut face în cauză nici dovada momentului la care cauzele împiedicării sale în exercitarea dreptului invocat ai încetat, pentru a putea fi în măsură instanța să constate că prezenta cerere a fost formulată în temeiul de 15 zile de la încetarea împiedicării prev. de art. 103 pct.2 pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.
În motivarea apelului se arată în esență că:
1. Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Instanța de fond a statuat în sensul că: "tribunalul admițând cererea de intervenție în interesul pârâtei va respinge acțiunea formulată de reclamanta ca neîntemeiată". Admiterea cererii de intervenție se face fără însă a se motiva în nici un fel de către instanța aceasta soluție, practic ca o consecință a respingerii ca neîntemeiate a cererii principale. Instanța instituie un raport de subsecvența între cele două cereri, admițând intervenția doar pe considerentul că respinge cererea principală.
Procedând în acest mod instanța a înlăturat practic fără nici un fel de analiza toate apărările apelantei, formulate prin întâmpinarea la aceasta cerere, referitoare la chestiunile de drept și de fapt cuprinse în cererea de intervenție.
2. Instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei, fără însă a analiza înscrisurile medicale depuse la dosar, hotărârea fiind astfel rezultatul unei aprecieri eronate a probelor administrate în cauză.
In motivarea soluției pronunțate, instanța de fond apreciază că "motivele de ordin medical pe care reclamanta le-a invocat ca fiind de natură să fi contribuit la împiedicarea sa în exercitarea în termen legal a dreptului la acțiune prevăzut de art.21 din legea 10/2001, nu pot fi apreciate ca pertinente ". O astfel de motivare dovedește - în susținerea apelantei - că instanța nu a avut în vedere probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză, ignorând pur și simplu toate susținerile reclamantei referitoare la motivele ce au împiedicat-o pe aceasta să formuleze notificarea în termenul prevăzut de Legea 10/2001.
Din istoricul medical al reclamantei - consemnat în certificatul medico-legal din 20.12.2007 - au existat afecțiuni de natura psihica încă din 1994, care au evoluat și s-au agravat, ajungându-se ca la nivelul martie 2006 să conducă chiar la expertizarea psihiatrica a acesteia în vederea punerii sub interdicție și desemnarea unui tutore. La data de 7.03.2006 expertul judiciar din Franța înscris pe lista experților Curții de Apel din (locul de domiciliu al reclamantei) a stabilit că este necesara punerea ei sub tutela având în vedere că "nu este conștienta de caracterul patologic al stării ei și al consecințelor acestuia în ceea ce o privește; trebuie ajutată, controlata și monitorizată pentru a putea duce la bun sfârșit acțiunile necesare unei vieți civile și pusă sub tutela". Aceasta concluzie de la nivelul datei de martie 2006 era punctul culminant al unei perioade de boala, care rezulta din celelalte acte medicale depuse ca probe: certificatul medical eliberat de Spitalul Universitar din psihiatrie adulți din care rezultă că: dr. a tratat-o pe reclamanta din 17.11.2003 pentru tulburări obsesivo-compulsive de colecționare, copleșitoare și extrem de invalidante, afectându-i capacitatea de socializare și împiedicând-o să efectueze vreo activitate complexă de gestionare proprie sau de viața curentă".
Starea de sănătate a reclamantei s-a ameliorat si stabilizat treptat, fără ca afecțiunile acesteia să dispară, așa cum rezultă și din certificatul medical eliberat de medicul curant, eliberat în ianuarie 2008. De altfel și la expertizarea făcută de medicii legiști din România s-a reținut că reclamanta este încă în tratament. Din coroborarea actelor medicale rezulta ca starea de invaliditate psihica și de incapacitate de administrare a reclamantei din perioada ce trebuia analizată este caracterizată prin posibilitatea recăderilor.
afecțiunii reclamantei în perioada anterioară - tulburare obsesivcompulsivă - este acela că starea ei de incapacitate este întreruptă de scurte momente de luciditate, după care se recade în starea de invaliditate anterioara. Chiar și în prezent, deși a ajuns ca starea sa de sănătate ameliorată să se stabilizeze, are nevoie de tratament de specialitate pentru a evita recăderea și pentru a ajunge la permanentizarea stării medicale prezente.
Ultimul certificat medical al doctorului din 12.02.2008, care confirma că este vorba de o stabilizare a stării de sănătate (comparativ cu perioada anterioară de boală), însă nu poate fi vorba de o vindecare completă a acesteia, ceea ce subliniază încă o data specificul afecțiunii sale, dar și situația sa medicală din perioada când a fost împiedicată să acționeze corespunzător pentru exercitarea drepturilor sale civile.
Instanța fondului s-a raportat doar la doua acte de administrare întocmite de către reclamanta și anume cererea de intervenție formulată în dosarul civil nr. 3256/2003 al Tribunalului București și promovarea în calitate de reclamantă a dosarului nr. 19359/2006 al Judecătoriei Sector 2 ca și la împuternicirile date unor terțe persoane în vederea valorificării drepturilor sale.
In privința respectivelor acte, se arată că ele au fost încheiate în fața unor notari publici, avocați, persoane ce nu au abilitatea profesionala de a stabili în mod concret și corect gradul de discernământ al solicitantului de servicii notariale sau avocațiale. grad de profesionalism și bună credință ar avea aceștia în exercitarea atribuțiunilor lor, rămân licențiați în științe juridice, nu în domeniul psihiatriei. Nici unul dintre aceste acte nu a fost însoțit de vreun document medical la acea dată din care să se desprindă concluzia că la momentul întocmirii lor reclamanta se bucura de o stare psihica buna și stabila.
Mai susține apelanta că faptul că a înțeles să mandateze alte persoane cu administrarea drepturilor sale patrimoniale, nu face altceva decât să confirme faptul că aceasta nu a avut posibilitatea să o facă singura. Mandatul dat unor persoane pentru valorificarea drepturilor ce i se cuveneau în baza legilor proprietății implică însă și posibilitatea de a da indicații clare acelor persoane, de a le furniza informații legate de posibilele bunuri succesorale ale autorilor săi, cât și posibilitatea de a verifica modul de executare a mandatului acordat. Or tocmai aceste posibilități concrete de acțiune i-au lipsit reclamantei: boala, starea socială precară, domiciliul în altă țară și imposibilitatea materială de deplasare, ascunderea informațiilor necesare de către ceilalți doi membri ai familiei.
Acelor acte - reținute de instanța - reclamanta le-a opus concluziile certificatului medico-legal de specialitate psihiatrica încheiat la data de 29.12.2007, act ce nu a fost contestat de către nici una din părțile din proces. Pârâta și intervenientul nu au reușit să producă în contraproba nici o dovada de aceeași forță probantă din care să rezulte că reclamanta a beneficiat de capacitate de administrare în termenul prevăzut de legea 10/2001.
In acest context probator, consideră apelanta-reclamantă că a probat in suficienta măsura existența unei împrejurări mai presus de voința sa ce a împiedicat-o să-și exercite drepturile ce decurg din legea 10/2001 în termenele prevăzute de aceasta lege.
În privința momentului la acre au încetat cauzele împiedicării apelantei de a exercita dreptul invocat se susține că, având în vedere actele medicale depuse la dosarul cauzei, în accepțiunea textului de lege invocat, acesta a fost marcat de data stabilirii discernământului acesteia prin constatarea din expertiza medico-legală din 20.12.2007. Raportat la această dată, la data de 04.01.2008 a fost formulată acțiunea ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului București. Anterior acestei date starea de sănătate a reclamantei a împiedicat-o în mod obiectiv să se ocupe de toate aspectele vieții ei civile, inclusiv de formularea acestor notificări. sa medico-legală era singura modalitate de obiectivizare a situației în care starea de sănătate a reclamantei s-a stabilizat de asemenea natura încât să-i permită promovarea acțiunii.
3. S-a încălcat principiul aflării adevărului prevăzut de disp. art. 129 alin. 5 Cod proc. civ. pentru că instanța a respins cererea reclamantei ca nefondată, fără însă a administra probatoriul solicitat de către aceasta tocmai în vederea dovedirii aspectelor relevate în motivarea cererii de chemare în judecată.
Cu excepția probei cu înscrisuri, toate celelalte probe solicitate de către reclamantă au fost respinse de către instanța de fond ca nefiind utile și concludente soluționării acestei cauze. Proba testimonială solicitată și respinsă ar fi putut proba - în completarea actelor depuse: situația socială si familială a reclamantei, ruptura totală de familia paternă ca urmare a divorțului părinților și a plecării sale în Franța, dar și atitudinea rudelor sale de a-i ascunde existența bunurilor succesorale pe care le-ar fi putut solicita în baza legii 10/2001. Proba cu expertiza medico-legală psihiatrică solicită avea ca obiective: stabilirea de către persoane de specialitate dacă natura afecțiunii de care suferă aceasta a putut constitui motiv temeinic pentru abolirea sau diminuarea discernământului acesteia până la data de 20.12.2007 și dacă aceasta i-a putut afecta capacitatea normală de administrare a problemelor vieții sale civile. In lipsa administrării unei astfel de probe, judecătorul nu putea să aprecieze în mod temeinic dacă natura afecțiunilor reclamantei nu au constituit motive temeinice de împiedicare a acesteia de a acționa cu discernământ pentru conservarea drepturilor sale civile, prin depunerea notificării, cât și pentru aflarea informațiilor necesare formulării unei astfel de cereri.
In aceste condiții instanța de fond a procedat la limitarea dreptului la apărare al reclamantei. Considerăm că administrarea acestui probatoriu este absolut necesară soluționării pe fond a acestei cauze, astfel încât se impune că acest probatoriu să fie administrat în calea devolutiva de atac a apelului.
Apel scutit de taxa de timbru.
În apel, a fost încuviințată părților proba cu înscrisuri.
Analizâns apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 295.pr.civ. Curtea constată caracterul nefondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Cererea de intervenție formulată de intervenientul - avea ca obiect respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată, fiind formulată cu caracter accesoriu spre a sprijini apărările pârâtului Municipiul
În condițiile în care instanța fondului, apreciind că reclamanta nu a dovedit - corespunzător obligației ce îi revine în puterea dispozițiilor art. 1169.civ. - temeinicia cererii principale, a constatat că nu există temei spre aoa dmite, cererea de intervenție accesorie nu o putea aprecia decât ca fiind întemeiată ca și consecință a constatării netemeiniciei cererii principale, fără a avea relevanță faptul că nu s-a dat eficiență tuturor apărărilor pe care intervenientul a înțeles să le formuleze în sprijinul pârâtului.
Altfel spus, intervenientul neinvocând pretenții proprii pe care să le opună reclamantei-apelante, nu avea - din perspectiva art. 1160.civ. - obligația de a dovedi apărările făcute, el plasându-se pe poziția pârâtului (în al cărui interes a intervenit) care nu este obligat, în procesul civil, să iasă din pasivitate formulând și susținând apărări față de pretențiile reclamantului.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că nu este fondată critica prin care apelanta susține că hotărârea apelată nu conține motivele pe care se sprijină soluția pronunțată în privința cererii de intervenție.
Nu poate fi primită nici critica prin care apelanta susține că prima instanță ar fi ignorat susținerile sale și înscrisurile medicale administrate ca probe în cauză. Din considerentele hotărârii reiese că instanța a avut în vedere respectivul probatoriu, dar l-a apreciat în contextul întregului material probator concluzionând că reclamanta a acționat cu discernământ în intervalul în care a pretins a fi fost împiedicată să procedeze în acest mod, pentru că a îndeplinit acte juridice de dispoziție de natură a infirma teza susținută prin cererea de chemare în judecată.
Potrivit art. 8 din Decretul 31/1954 "Capacitatea deplină de exercițiu începe de la data când persoana devine majoră. Persoana devine majoră la vârsta de 18 ani".
Pe de altă parte, prin art. 11 din același act normativ se dispune în sensul că " Nu au capacitate de exercițiu: a) minorul care nu a împlinit vârsta de patrusprezece ani; b) persoanele puse sub interdicție. Pentru cei ce nu au capacitate de exercițiu, actele juridice se fac de reprezentanții lor legali."
Prin normele juridice enunțate, legiuitorul instituie o prezumție legală relativă de existență a capacității depline de exercițiu în favoarea de persoanelor care au împlinit vârsta majoratului și totodată se stabilește în mod limitativ situația în care poate fi răsturnată respectiva prezumție, și anume aceea în care persoana majoră este pusă sub interdicție, în condițiile legii.
Atât susținerile reclamantei-apelante din cererea de chemare în judecată cât și actele medicale depuse în cadrul probatoriului administrat relevă existența unor afecțiuni pe fondul cărora aceasta a necesitat tratament psihiatric în perioada 1994-2008, neexistând însă vreun element probator care să ateste împrejurarea că ar fi fost inițiate demersuri pentru punerea ei sub interdicție, ori cel puțin că discernământul apelantei-reclamante a fost complet abolit în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii 10/2001 (14 februarie 2001) și momentul la care s-a efectuat expertiza medicală din data de 20.12.2007.
Mai mult, din cuprinsul certificatului medico-legal nr. C/1837/2007/20.12.2007 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală V Curtea reține că reclamanta are studii de drept, ceea ce înseamnă că a avut aptitudinea psihică de urma și cursurile unei instituții de învățământ superior în perioada ulterioară accidentului suferit, dovedindu-se astfel nesinceră susținerea potrivit căreia, ca și consecință a accidentului suferit la vârsta de 13 ani, ar fi avut discernământul afectat în mod continuu, într-o asemenea măsură încât nu ar fi putut conștientiza dacă poate sau nu să acționeze pentru gestionarea propriilor interese.
Această situație, coroborată cu aceea reținută prin sentința apelată - în sensul că reclamanta a făcut, în perioada 2001-2008, acte de dispoziție precum mandatarea unor persoane pentru declanșarea și susținerea unor proceduri judiciare având ca finalitate revendicarea unor bunuri imobile și valorificarea unor drepturi succesorale, și chiar încheierea de către reclamantă, prin prezentarea ei în fața unui notar public, a unei tranzacții - justifică pe deplin concluzia potrivit căreia nu poate fi reținută temeinicia susținerilor prin care reclamanta pretinde punerea sa intr-o situație de imposibilitate de a formula notificarea înăuntrul termenului reglementat prin Legea 10/2001.
Cu alte cuvinte, nu numai că reclamanta nu a răsturnat prezumția legală menționată anterior în singura modalitate permisă de lege, respectiv prin dovedirea punerii ei sub interdicție întreaga perioadă analizată, dar înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu relevă măcar împrejurarea că aceasta nu ar fi avut, până la momentul prevăzut de art. 103 alin. 2.pr.civ.(adică 15 zile anterior datei sesizării instanței cu acțiunea pendinte), aptitudinea de a conștientiza că trebuie fie să întreprindă ea însăși demersurile necesare valorificării drepturilor conferite de Legea 10/2001, fie să solicite asistență calificată pentru valorificarea drepturilor respective, așa cum a procedat în susținerea intereselor sale ce au făcut obiectul unor alte litigii derulate înăuntrul acestei perioade.
Împrejurarea că reclamanta-apelantă nu ar fi avut posibilitatea de a acționa ea însăși pentru identificarea imobilelor pentru care era îndreptățită să formuleze notificare, din cauza problemelor de sănătate evocate nu poate fi calificată drept o împiedicare absolută, în sensul prevederilor art. 103.pr.civ. atâta vreme cât era suficient să conștientizeze ocazional situația în care se află și să mandateze o persoană de încredere ori o persoană cu calificare juridică să întreprindă asemenea demersuri.
Pe aspectul utilității și pertinenței probei cu martori, pretins a fi fost respinsă în mod nelegal de către prima instanță, Curtea constată că aspectele ce se tindea a fi dovedite pe această cale (situația socială și familială a reclamantei, ruptura totală de familia paternă și atitudinea rudelor din partea tatălui, care i-ar fi ascuns existența bunurilor succesorale ce ar fi putut fi solicitate în condițiile Legii 10/2001) sunt străine de motivele medicale prin prisma cărora s-a argumentat împiedicarea reclamantei de a respecta termenul de formulare a notificării corespunzător prevederilor Legii 10/2001. Așa fiind, nu se poate reține că o atare probă ar fi fost utilă și pertinentă în raport de susținerile reclamantei, și de exigențele art. 129 alin. ultim pr.civ.
Pentru că în expunerea situație de fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a făcut referire și la "situația familială", expunând aspecte care evocă împrejurarea că nu a avut relații de familie apropiate cu rudele sale pe linie paternă, trebuie făcută mențiunea că dificultățile întâmpinate de către persoanele care ar fi fost îndreptățite să solicite măsuri reparatorii în baza Legii 10/2001, în privința cunoașterii drepturilor ce i-ar fi legitimat să formuleze o astfel de solicitare nu pot fi circumscrise situațiilor de împiedicare în a îndeplini actele de procedură necesare valorificării drepturilor subiective în sensul prevederilor art. 103.pr.civ. în condițiile în care respectiva normă procedurală are în vedere exclusiv aspecte formale, care privesc (im)posibilitatea de a pune în practică o decizie luată deja, și nicidecum impedimente care au intervenit în procesul decizional al titularului de drept.
Și în ceea ce privește proba cu expertiză, Curtea apreciază - ținând seama și de considerentele expuse anterior - că în mod corect s-a apreciat că aceasta nu era o probă utilă și pertinentă soluționării pricinii, ea nefiind de natură a permite răsturnarea prezumției legale menționate, corespunzător exigențelor art. 11 alin. 1 lit. din Decretul 31/1957.
Față de concluziile reținute și de dispozițiile legale menționate, curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de către recurentă sentinței civile nr.762/30.04.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă, urmând ca în baza art. 296.pr civ să se dispună respingerea apelului astfel susținut.
Văzând și dispozițiile art. 299 și urm..civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de către apelanta reclamantă, cu domiciliul ales la. și Asociații în B, sector 1,-, -. 6,. 3, împotriva sentinței civile nr. 762/30.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în B, sector 5,- și intimatul intervenient, cu domiciliul în B, sector 4,-, --16,. B,. 6,. 46, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
/red /5ex/19.12.2008
Judecător fond: Tribunalul București - Secția a III-a Civilă
Judecător:
Președinte:Aglaia VălanJudecători:Aglaia Vălan, Georgeta Stegaru
