Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 258/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.258/
Ședința publică din 27 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului civil declarat de către pârâta PRIMARIA, împotriva sentinței civile nr. 544 din 2.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele PREFECTURA V, CONSILIUL LOCAL și reclamanta, în acțiunea civilă având ca obiect legea 10/2001.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 25 2008, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 27 2008, când,
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr-, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Primăria - Comisia locală pentru aplicarea Legii fondului funciar și Prefectura Județului V să se constate că a depus cerere pentru restituirea suprafeței de 2500 mp teren precum și restituirea acestei suprafețe, pe același amplasament sau prin compensare, în altă locație, dacă vechiul amplasament nu este liber.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este proprietara terenului în suprafață de 2500 mp situat în orașul, sat în calitate de moștenitoare directă a bunicii sale care, la rândul ei, a dobândit terenul în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 3567/1938.
Terenul se află în prezent în domeniul public al orașului fiind ocupat de Școala.
Reclamanta a mai arătat că a formulat cerere de restituire a terenului adresată Primăriei precum și acțiune în revendicare (dosar nr-) dar ambele au fost respinse.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin întâmpinare, pârâta Primăria Orașului a arătat că este adevărat că reclamanta a formulat cerere pentru restituirea suprafeței de teren în litigiu dar aceasta a fost formulată în anul 1998 și a fost întemeiată pe prevederile legilor fondului funciar.
Cererea a fost respinsă de către Comisia Locală pentru aplicarea Legii fondului funciar ca fiind tardiv formulată.
Reclamanta nu a contestat această hotărâre și nu a mai formulat de la acel moment o altă cerere în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005, astfel încât pârâta a invocat excepția prematurității acțiunii reclamantei.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că terenul în litigiu face parte din domeniul public al orașului, fiind folosit de Școala Generală, astfel încât el nu poate face obiectul restituirii în natură.
Față de întâmpinarea depusă de pârâtă, la termenul din data de 13.05.2008 reclamanta și-a completat acțiunea solicitând repunerea în termenul de a formula notificare susținând, în esență, că din cauza stării de sănătate nu a putut respecta prevederile Legii nr. 10/2001.
La termenul din data de 27.05.2008 reprezentantul pârâtei a precizat că nu contestă formularea în termen a notificării de către reclamantă aceasta fiind înregistrată sub nr. 162 din 10.01.2002.
A fost depusă, totodată, lista terenurilor libere pe care le deține Primăria și care pot fi acordate în compensare, în cauză fiind efectuată o expertiză de identificare și măsurare a unei suprafețe de teren în scopul atribuirii în natură către reclamantă.
La termenul din data de 08.07.2008 reclamanta și-a completat acțiunea cu un nou capăt de cerere solicitând anularea parțială a titlului de proprietate nr. 131.759/2003 emis pe numele Consiliului Local.
Prin sentința civilă nr. 544 din 02.09.2008 a Tribunalului Vranceaa fost admisă acțiunea reclamantei și, pe cale de consecință, s-a dispus restituirea către aceasta, prin compensare, a suprafeței de 2500 mp teren pășune situat în extravilanul orașului, tarlaua 66, parcela 1981.
S-a dispus totodată, anularea în parte a titlului de proprietate nr. 131.759/2003 emis pe numele pârâtului Consiliul Local.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită la restituirea suprafeței de 2500 mp teren pe care se află în prezent Școala Generală, aspect stabilit cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 3732 din 27.09.2007.
S-a mai reținut că deși reclamanta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu încă din anul 1998, aceasta nu a fost rezolvată de Primăria orașului nici până în prezent și că, în condițiile în care Primăria a constatat că cererea astfel formulată nu se încadrează în dispozițiile Legii fondului funciar, aceasta avea obligația de aod irecționa către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
S-a mai reținut că reclamantei îi poate fi atribuită în compensare o altă suprafață de teren de 2500 mp, identificată prin expertiza efectuată în cauză și că titlul de proprietate pe care Consiliul Local îl are cu privire la terenul respectiv a fost emis în afara dispozițiilor legale, impunându-se astfel anularea lui.
Împotriva sentinței civile nr. 544 din 02.09.2008 a Tribunalului Vranceaa declarat apel pârâta criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta susține sub un prim aspect că reclamanta nu a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 și că cererea formulată de aceasta în anul 1998 nu poate fi asimilată notificării reglementate prin actul normativ mai sus menționat.
A mai susținut că în dispozitivul hotărârii atacate s-a strecurat o greșeală cu privire la numărul parcelei în care este situat terenul pentru care s-a dispus restituirea, acesta fiind 1981 și nu 198 cum eronat s-a consemnat.
Apelanta a criticat soluția instanței de fond și sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere având ca obiect anularea titlului de proprietate emis pe numele pârâtei susținând în acest sens că în mod nelegal s-a dispus anularea parțială, pentru suprafața de 2500 mp în condițiile în care terenul respectiv face parte dintr-o suprafață mult mai mare de teren, respectiv de 216 ha pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Consiliului local, potrivit Legii fondului funciar întrucât acesta a fost proprietatea Primăriei încă din anul 1947, dreptul de proprietate este intabulat în cartea funciară și face parte din domeniul public al orașului.
Pârâta a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.
Apelul este întemeiat și urmează a fi admis cu consecința desființării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă.
Astfel, Curtea constată că motivarea soluției adoptate de Tribunal nu răspunde cerințelor impuse prin dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului pricinii, instanța de apel neputând efectua controlul judiciar cu privire la legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate în primă instanță.
Sub un prim aspect, din actele dosarului și din susținerile părților rezultă fără putință de tăgadă faptul că reclamanta nu a formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care să solicite restituire terenului ce a aparținut autorilor ei.
În anul 1998 reclamanta a solicitat, în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 2500 mp, cerere înregistrată la Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată sub nr. 456/1998.
În cadrul procedurii reglementate de Legea fondului funciar, cu adresa nr. 162 din 10.01.2002, reclamantei i s-a comunicat faptul că cererea sa nu se încadrează în prevederile art. 9 din Legea nr. 169/1997 și ale art. 3 din Lega nr. 1/2000, astfel încât Comisia Locală a propus respingerea cererii.
Reclamantei i s-a adus la cunoștință totodată faptul că această hotărâre poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare.
Nu rezultă din actele dosarului dacă reclamanta a contestat sau nu această hotărâre. Cert este însă faptul că, din 1998 și până în prezent, reclamanta nu a mai formulat o altă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate sau de restituire a terenului în litigiu, nici în conformitate cu Legea nr. 10/2001 și nici potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005.
Pe parcursul judecării cauzei în fond, reclamanta a formulat o cerere de repunere în termenul de a formula notificare potrivit Legii nr. 10/2001, depunând totodată la dosar o serie de acte medicale cu care a încercat să facă dovada imposibilității obiective în care s-a aflat de a formula notificarea în termen.
Instanța nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la aceasta, limitându-se la a reține, în cuprinsul unei fraze că "în condițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958 cererea de repunere în termen se rezolvă implicit prin admiterea acțiunii".
Instanța a mai reținut că, pentru a respecta legea, Primăria, sesizată cu cererea reclamantei de reconstituire a dreptului de proprietate, trebuia, în condițiile în care nu a rezolvat această cerere, să o înregistreze "de la Legea nr. 18/1991 la Legea nr. 10/2001".
Aprecierea instanței de fond în sensul celor mai sus arătate este lipsită de orice fundament juridic. Nu există nici o dispoziție legală care să permită acest lucru, cele două proceduri fiind total diferite, competența de soluționare fiind de asemenea diferită.
Mai mult decât atât, solicitarea reclamantei formulată în anul 1998, în mod evident potrivit Legii fondului funciar în vigoare la acel moment, în sensul de a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafața de 2500 mp a fost soluționată în sensul respingerii cererii pe considerentul că aceasta nu se încadrează în prevederile Legii nr. 169/1997 și ale Legii nr. 1/2000. Reclamanta avea posibilitatea de a contesta această soluție potrivit procedurii reglementate de Legea fondului funciar, neputând fi primită susținerea potrivit căreia, cererea reclamantei trebuia înregistrată "de la Legea nr. 18/1991 la Legea nr. 10/2001".
Aceasta cu atât mai mult cu cât la data formulării cererii de către reclamantă, respectiv în anul 1998, Legea nr. 10 nici măcar nu era în vigoare.
De altfel, cererea reclamantei înregistrată sub nr. 456/1998 nici nu a fost depusă la dosar lucru ce face imposibilă orice discuție și apreciere cu privire la conținutul acesteia.
Prin urmare instanța de fond nu a lămurit dincolo de orice dubii problema existenței sau inexistenței notificării, a legalei sesizării a Primăriei cu o cerere de restituire a terenului în litigiu și a modului în care însăși instanța a fost sesizată cu pretențiile reclamantei.
Sub un alt aspect, chiar dacă s-ar aprecia că cererea reclamantei de restituire a terenului în litigiu ar fi fost formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, Curtea constată că instanța de fond, soluționând pretențiile reclamantei, nu a lămurit cauza sub toate aspectele în sensul că, din considerentele hotărârii pronunțate nu rezultă motivele, argumentele care au format convingerea instanței că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii 10/2001 și că terenul pentru care se solicită restituirea face parte din categoria celor care pot forma obiectul Legii nr. 10/2001.
Nu rezultă din considerentele hotărârii nici că s-ar fi făcut dovada proprietății cu privire la terenul în litigiu și nici cea a trecerii abuzive a acestuia în proprietatea statului.
Cât privește cererea reclamantei de a se dispune anularea parțială a titlului de proprietate pe care Consiliul Local îl deține pentru terenul cu privire la care s-a dispus restituirea către reclamantă, Curtea constată, dincolo de faptul că aceasta a fost formulată cu mult după prima zi de înfățișare, cu încălcarea dispozițiilor art. 132 Cod procedură civilă, că instanța a admis-o fără nici un fel de motivare, limitându-se la a reține că titlul de proprietate în discuție " nu este reglementat nici de Legea nr. 18/1991", fiind emis în afara dispozițiilor legale, astfel încât se impune anularea lui.
Lipsa unei motivări argumentate face imposibil controlul judiciar.
În consecință, cum cauza nu a fost lămurită sub toate aspectele, Curtea apreciază că, practic nu a fost soluționat fondul pricinii ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare vor fi avute în vedere toate aspectele mai sus arătate, pornind de la verificarea existenței sau inexistenței notificării, continuând cu analiza solicitării reclamantei de a fi repusă în termenul de formulare a notificării, cu analiza condițiilor impuse de Legea nr. 10/2001 a căror îndeplinire este obligatorie pentru a se putea dispune acordarea de măsuri reparatorii, a condițiilor în care cererea reclamantei de anulare a titlului de proprietate opus de pârâtă mai poate fi primită dată fiind formularea sa dincolo de prima zi de înfățișare precum și a legalității emiterii acestuia, motivarea soluției adoptate urmând a respecta condițiile impuse de art. 261 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelulcivil declarat de către pârâta PRIMARIA, împotriva sentinței civile nr. 544 din 2.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-.
Desființează sentința civilă nr.544 din 02.09.2008 a Tribunalului Vrancea și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 2008.
Președinte, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.-22.12.2008
Dact.AP-22.12.2008/6 ex.
Fond: C-
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu
