Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 261/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 261
Ședința publică din data de 27.11.2008
PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea apelului civil formulat de reclamantele domiciliată în F,-. 10, jud. V, domiciliată în F,-,. 10, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 389 din 22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimații Primăria Mun. F și Primarul Mun. F jud. V, în acțiunea civilă având ca obiect restituirea dreptului de proprietate în baza Legii 10/2001.
La apelul nominal a răspuns apelanta asistată de avocat - care răspunde și pentru apelanta lipsă, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatele.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul apelantelor solicită admiterea apelului și pe fond schimbarea în parte a sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul restituirii ca măsură compensatorie și a suprafeței de 400 mp, conform schiței nr. 1 din raportul de expertiză topo întocmit în cauză pentru motivele arătate în cererea de apel și susținute în concluziile scrise pe care le depune la dosar.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele;
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea la nr- reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului F și primarul Municipiului F obligarea pârâților la emiterea dispoziției și restituirea terenului în suprafață de 1360 mp iar dacă restituirea în natură nu este posibilă acordarea ca măsură compensatorie a unei suprafețe pe alt amplasament.
Au arătat că sunt moștenitoarele def. care a fost proprietarul unei case și a suprafeței de 1360 mp situat în F, că ulterior terenul și casa au trecut la stat și casa a fost demolată.
Deși au formulat notificare în 2001 potrivit Legii nr.10/2001 nici până în prezent nu s-a emis dispoziția prevăzută de această lege.
Au depus la dosar acte și au solicitat efectuarea unei expertize de identificare a vechiului amplasament precum și a altui amplasament ce poate fi atribuit în compensare.
Prin sentința civilă nr. 389/22.05.2008 Tribunalul Vranceaa admis în parte acțiunea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu Primăria Mun. F și Primarul Mun. F.
S-a dispus restituirea în natură către reclamante, prin compensare suprafața de 960 mp în F, str. - - identificată prin raportul de expertiză ( schița nr. 2).
Au constatat că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 400 mp situată în F-.
S-a reținut în motivarea sentinței că suprafața de 960 mp identificată de expert în str. - - este liberă de construcții și utilități, are aceeași categorie de folosință și valoare cu vechiul amplasament și poate fi restituită în natură.
În ceea ce privește suprafața de 400 mp identificată de expert în str. - cu str. M instanța a apreciat că nu poate fi restituită în natură întrucât din schița anexă a raportului de expertiză rezultă că terenul este aferent unor blocuri de locuit fiind necesar ca spațiu și parcare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele și criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive;
- greșita constatare că terenul în suprafață de 400 mp nu poate fi restituit în natură deoarece acesta nu este afectat de utilități sau construcții;
- nu se poate susține că terenul nu poate fi restituit în natură deoarece s-ar putea amenaja în viitor un spațiu sau o parcare având în vedere schița anexă la raportul de expertiză.
Apelul declarat de reclamante este fondat.
Potrivit disp. art. 10 pct. 4 din Legea 10/2001 republicată se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public, aprobate, dacă nu a început construcția acestora ori lucrările aprobate au fost abandonate.
În speță expertul în expertiza efectuată la instanța de fond - filele 40 - 48 dosar - a Tribunalului Vranceaa precizat că suprafața de 400 mp identificată în F str. - cu strada M ( schița 1) este liberă de utilități și sarcini.
Terenul de joacă și spațiul de parcare se învecinează cu această suprafață propusă a fi restituită în natură așa cum rezultă din schița nr. 1 anexă la raportul de expertiză.
Prin urmare în spiritul legii speciale de retrocedare nu există nici un impediment legal de restituire în natură, prin compensare, a suprafeței respective de 400 mp identificată de expert.
Pentru aceste considerente în conformitate cu disp. art. 296 cod proc.civilă urmează a se admite apelul declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr. 389/22.05.2008 a Tribunalului Vrancea.
Se va schimba în parte sentința civilă 389/22.05.2008 a Tribunalului Vrancea în sensul că se va dispune restituirea în natură reclamantelor și a suprafeței de 400 mp conform schiței nr. 1 anexă la raportul de expertiză efectuat de expert ca măsură compensatorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantele domiciliată în F,-. 10, jud. V, domiciliată în F,-,. 10, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 389 din 22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
Schimbă în parte sentința civilă nr. 389/2008 a Tribunalului Vrancea în sensul că dispune restituirea și a suprafeței de 400 mp conform schiței nr. 1 din raportul de expertiză întocmit de expert - dosar fond ( ca măsură compensatorie), situată în F str. - cu str. M).
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR Grefier
- - - - - -
Red.RJ/16.12.2008
Dact.6ex./18.12.2008
Fond.
Președinte:Romeo JirlăeanuJudecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila