Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 266/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 266
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu
Grefier - -
Pe rol judecarea apelurilor formulate de pârâții PRIMĂRIA COMUNEI M, PRIMARUL COMUNEI M din comuna M, jud. D și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D cu sediul în C,-, jud. D împotriva sentinței civile nr.196 din 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în comuna M, jud. D având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D și avocat pentru intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Consilier juridic, pentru apelantul pârât, a solicitat scoaterea din cauză a Statului Român și introducerea în cauză a AVAS B ca urmare a transferării calității procesuale către această instituție conform art. II din Legea 302/2009.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a considerat că in momentul sesizării instanței Statul Român avea calitate procesuală, solicitând respingerea cererii.
Instanța, a respins cererea formulată de reprezentantul Statului Român, având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art.31 din Lg.10/01 ce au fost modificate prin Lg. nr.302/2009, reclamantul solicitând măsuri reparatorii în calitate de proprietar și nu de asociat al unei societăți comerciale.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat,s-a acordat cuvântul asupra apelurilor.
Consilier juridic, pentru apelantul pârât, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și înlăturarea obligării Statului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la apelul formulat de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI M, PRIMARUL COMUNEI Mas olicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Avocat, pentru intimatul reclamant,a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea apelurilor ca nefondate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față:
La data de 27 iunie 2005, reclamantul, a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria comunei M, solicitând anularea dispoziției nr.947/27.12.2004, emisă de Primăria com. M și obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilelor preluate prin procesul-verbal nr.19/12.04.1955, iar pentru cele care nu există, să-i fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent, în conformitate cu prevederile Legii 10/2001.
În fapt, reclamantul a arătat că este moștenitorul legal al autorului G, care a deținut un imobil compus din casă, dependințe și terenul aferent acestora, ce a fost preluat abuziv în baza Decretului nr.224/1951, pentru neplata unor impozite, imobilul respectiv trecând în proprietatea statului.
A arătat că, s-a adresat prin notificare Primăriei M, care i-a respins cererea, motivând că imobilul nu mai există, deoarece după preluare, acesta a fost demolat, iar materialele rezultate au fost folosite la construirea unor clădiri de interes public, situație în care a înaintat dosarul Prefecturii D, pentru stabilirea măsurilor prin echivalent.
Reclamantul a susținut că dispoziția nr.947/2004, este nelegală și netemeinică, întrucât dispozițiile Legii 10/2001 reglementează și situația imobilelor preluate de stat sub pretextul neplății impozitelor. Această deposedare făcută de regimul comunist a fost una abuzivă, chiar dacă s-a făcut în baza Decretului 224/1951, Legea 10/2001 referindu-se la toate modurile de preluare a imobilelor de către stat, indiferent dacă preluarea s-a făcut sau nu în concordanță cu legislația în vigoare la acea dată.
Caracterul abuziv al acestei deposedări este dat și de cuantumul exagerat al impozitului stabilit, punând astfel pe autorul său în imposibilitate de a plăti (aproximativ 50.000 lei la acea dată).
Pe de altă parte, autorului reclamantului și familia acestuia, făcând parte din categoria chiaburilor, au fost persecutați de fostul regim comunist, punându-i astfel în situația de a nu putea plăti impozitele ce le-au fost stabilite.
La data de 14.09.2005, pârâta Primăria Maf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M,iar pe fond a arătat că în cauză este vorba despre un imobil sechestrat în baza Decretului nr.224/1951, reclamantul neachitând în termenele legale datoriile din impozite, taxe, din motive imputabile lui.
În ceea ce privește cuantumul exagerat al impozitului, care ar justifica acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii 10/2001, urmare a aplicării disp. art.2 alin.1 lit.d, a susținut că sunt neîntemeiate, întrucât impozitele ce s-au urmărit erau prevăzute de către lege.
La data de 24.10.2005, reclamantul a depus o completare a motivelor acțiunii, prin care a reiterat solicitările din cererea introductivă. Pe lângă aceste aspecte a mai arătat că autorul său a fost arestat împreună cu fiul său în acea perioadă, singurii întreținători ai familiei, fiind astfel în imposibilitatea de a-și plăti impozitele
La data de 26.10.2005, pârâta DGFP Daf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin MFP, întrucât reclamantul contestată o dispoziție emisă de Primăria M și nu de
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor solicitate de reclamant, a arătat căStatulnu are calitate procesual pasivă, întrucât potrivit Legii 247/2005, Comisia Centrală constituită la nivelul Autorității Naționale pentru Restituire Proprietaților și care funcționează în subordinea Cancelariei Primului Ministru, are ca principală atribuție, analizarea și stabilirea cuantumului despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor titlului VII din Legea 247/2005.
Prin sentința civilă nr.228 din 26 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- a fost respinsă contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Primăria comunei M și Primarul comunei M, ca nefondată.
S-a respins contestația formulată față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.
Pentru se pronunța astfel instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, este întemeiată, întrucât potrivit art.25 din Legea 10/2001, obligată să se pronunțe asupra cererii persoanei îndreptățite este persoana juridică deținătoare a imobilului.
Notificarea formulată de către reclamantul a fost adresată Primăriei com. M, solicitând de la aceasta restituirea în natură a imobilului preluat în baza Decretului 224/1951.
Analizând pe fond contestația formulată de reclamant împotriva dispoziției nr.947/2004 emisă de Primarul com. M, instanța constatat că aceasta este nefondată, întrucât neplata impozitelor nu s- a datorat unor împrejurări neimputabile autorului contestatorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Critica a vizat împrejurarea că instanța de fond în mod greșit a considerat că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele art. 2, lit. d din Lg. 10/2001.
Prin decizia civilă nr.770/20 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr- a fost admis apelul, a fost desființată sentința civilă și s- dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut că imobilul poate fi considerat un imobil preluat abuziv, în sensul art. 2, lit. d din Lg.10/2001, deoarece, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, autorul reclamantului împreună cu tatăl său au fost persecutați de regimul comunist, fiind arestați în perioada 1949-1952, iar în registrul pe anii 1951-1955 ei figurau la categoria socială chiaburi.
A mai motivat că măsura preluării imobilului a fost abuzivă, deoarece impozitul de peste 42.000 lei, la acea dată, era foarte M, din adresele depuse la dosar rezultând că în anul 1969, pentru o casă similară cu cea a autorilor, impozitul era de 60 lei/an.
Impunerea unui impozit exagerat de M pentru a-l pune pe proprietar în imposibilitate de a plăti constituie o măsură abuzivă impusă de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Recursul declarat de pârâta Primăria comunei împotriva acestei decizii a fost respins, ca nefundat, prin decizia nr. 2421/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr-.
În rejudecare, Tribunalul Dolj prin sentința nr.196 din 26 mai 2009 admis contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Com. M și Primarul com. A fost anulată dispoziția nr.947/27.27.12.2004 emisă de Primăria Comunei S-a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor pentru imobilul demolat, în cuantum de 84.500 lei conform suplimentului raportului de expertiză.
S-au obligat intimații la 1800 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reținut că neplata impozitelor s-a datorat unor motive independente de voința proprietarului care a fost arestat o perioadă îndelungată de timp, familia sa fiind lipsită de mijloacele materiale de existență, situație în care sunt incidente dispozițiile art.21 lit.d din Lg.10/2001.
A mai reținut că autorii contestatorului au figurat în registrul agricol din perioada 1951-1955 la categoria socială - chiaburi, fiind persecutați de fostul regim, fiind făcută dovada că le-au fost preluate în mod abuziv și alte bunuri, utilaje și unelte agricole, conform Decretului nr.115/1959.
A concluzionat că impunerea unor impozite și taxe în sumă de 49.322,26 lei, exagerat de M pentru perioada respectivă, reprezintă o măsură abuzivă impusă de stat, întrucât l-a pus pe autorul reclamantului în imposibilitatea de a plăti, cu scopul vădit de a-i prelua bunurile imobile - astfel că preluarea imobilului s-a făcut cu încălcarea Decretului 224/1955 - fiind o preluare abuzivă.
Împotriva acestei decizii au declarat apel pârâții Primăria Comunei M și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin motivele formulate de Primări Comunei M s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii.
Apelanta a susținut că în cauză nu sunt incidente dispoz.art.2 alin.1 lit.d din Lg.10/2001, text ce prevede condiția ca neplata impozitelor să se datoreze unor motive independente de voința proprietarului - pentru ca preluarea imobilului să fie considerată abuzivă, cerință neîndeplinită în speță - deoarece neachitarea impozitelor este imputabilă autorului contestatorului.
În privința cuantumului impozitului, apelanta a susținut că a fost corect, fiind stabilit cu respectarea procedurii legale.
Direcția Generală a Finanțelor Publice prin apelul declarat pentru Statul Român, a solicitat schimbarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii față de Statul Român - pentru lipsa calității procesuale pasive.
Dezvoltând acest motiv - apelantul a arătat că, deși prin considerentele sentinței nu s-a reținut nici o obligație în sarcina Statului Român, s-a admis acțiunea în contradictoriu cu acest pârât.
În susținerea excepției a indicat Decizia 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că prevederile cuprinse în art.16 din Lg.247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a Legii, dispoziții contestate în termenul prevăzut de Lg.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Lg.247/2005.
A mai argumentat că reclamantul a formulat acțiunea având ca temei de drept Lg.10/2001 și înțelegând să urmeze procedura administrativă instituită de Legea 10/2001 - și că potrivit art.26 din lege, unitatea deținătoare are obligația să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, precum și dispoz.art.25 alin.1 al aceluiași act normativ - conform căruia când restituirea în natură nu mai este posibilă, deținătorul imobilului este obligat, prin dispoziție motivată,în termenul prevăzut de art.23 alin.1, să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent corespunzător valorii imobilului.
Cu referire la speță a arătat că se contestă un act administrativ care nu este emis de apelant. A mai arătat că Statul Român prin poate fi chemat în judecată numai în situația în care nu se cunoaște unitatea deținătoare a imobilului solicitat - conform art.28 din Lg.10/2001.
A invocat ca jurisprudență în acest sens - Decizia nr.417/2006 a și decizia nr.770/2009 a Curții de APEL CRAIOVA.
A criticat și obligarea Statului Român la plata cheltuielilor de judecată, deși prin sentința pronunțată nu s-a reținut nici o obligație în privința pârâtului.
Apelul declarat de pârâta Primăria M, este nefondat.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă a primit o soluționare irevocabilă în primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr.228/2007 a Tribunalului Dolj, Înalta Curte de Casație și Justiție confirmând, prin decizia nr.2421 din 11 aprilie 2008 respingerea excepției.
Instanța supremă a arătat că, deși potrivit Legii 215/2001 sunt persoane juridice de drept public și pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, comunele, orașele, municipiile și județele, adică unitățile administrativ - teritoriale, în cadrul de aplicare al Legii 10/2001, anterior modificării sale prin Legea nr.247/2005, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art.20, alin.3 care dispune că în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primăriilor, respectiv a Primarului General al Municipiului
A argumentat că, potrivit textului citat, primăria era entitatea obligată la restituire, iar, prin lege, abilitat să emită dispoziția, decizia motivată, era numai primarul. În speță notificarea formulată de reclamant a fost adresată primăriei iar aceasta, ca unitatea deținătoare notificată avea calitate procesuală pasivă în acțiunea formulată în temeiul art.24 alin.7 din lege la data de 20 mai 2003.
A mai motivat că prin art.20 alin.3 din Lg.10/2001 republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire, unității administrativ teritoriale, dar aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o potrivit legii până la data intrării în vigoare a Legii 247/2005.
S-a mai arătat că legiuitorul, cu ocazia adoptării diverselor acte normative, nu a fost consecvent în folosirea acelorași termeni pentru desemnarea persoanelor juridice de drept public ori cu privire la reprezentanții legali ai acestora, însă, instanțelor judecătorești le revine obligația în baza rolului activ, de a califica și reține denumirea acestor persoane juridice pe care o apreciază a fi cea mai indicată în prezent de litigiul dedus judecății, acesta fiind și cazul Legii 10/2001 care folosește denumirea de primari pentru a desemna persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului, comuna, orașul sau municipiul și nu o așa zisă structură funcțională.
În primul ciclu procesual s-a stabilit în mod irevocabil și calitatea reclamantului de persoană îndreptățită ca moștenitor al fostului proprietar deposedat abuziv.
S-a reținut astfel că împotriva autorului reclamantului a fost începută procedura de executare silită reglementată prin Decretul 224/1951 și că Tribunalul Popular al Raionului Băilești a încuviințat prin sentința civilă nr.1197 din 23.07.1955 vânzarea imobilului în litigiu pentru lichidarea unor impozite și taxe restante datorate bugetului de stat.
S-a mai reținut, pe baza probelor administrate, că neplata impozitelor s-a datorat unor motive independente de voința fostului proprietar, care a fost arestat împreună cu unul dintre fii săi, o perioadă îndelungată de timp, familia sa fiind astfel lipsită de mijloacele materiale de existență, situație în care sunt incidente prevederile art.2 lit.d din Lg.10/2001 republicată.
S-au avut în vedere și datele din registrul agricol din perioada 1951-1955 în care autorul reclamantului figura la categoria socială chiaburi și dovedirea deposedării familiei reclamantului și de alte bunuri ca urmare a persecuțiilor la care a fost supusă, precum și valoarea exagerată a taxelor și impozitelor impuse pentru imobilul în litigiu.
S-a concluzionat - prin decizia nr.2421 din 11.04.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală că preluarea imobilului s-a făcut cu încălcarea Decretului 224/1951 - astfel că cererea reclamantului pentru acordarea măsurilor reparatorii este întemeiată.
Cum cele două probleme de drept invocate prin apelul pârâtei au fost dezlegate în primul ciclu procesual, nu se mai pot repune în discuție în rejudecarea cauzei, judecată limitată la stabilirea măsurilor reparatorii și a valorii lor.
Apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru Statul Român, este fondat.
Prin întâmpinarea formulată în faza primului ciclu procesual - Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr.228 din 26.02.2007 a respins contestația față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - reținând că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât, potrivit art.25 din Lg.10/2001 obligată să se pronunțe asupra cererii persoanei îndreptățite este persoana juridică deținătoare a imobilului.
Prin apelul declarat împotriva acestei sentințe, reclamantul nu a criticat modul de soluționare a excepției și nici soluția de respingere a contestației față de Statul Român - astfel că sub acest aspect sentința a rămas irevocabilă.
Efectul devolutiv al apelului a fost limitat, prin voința apelantului reclamant - doar la soluția de respingere a acțiunii față de Primăria comunei
Reclamantul care a introdus o cerere de chemare în judecată împotriva mai multor pârâți poate, prin apelul declarat împotriva hotărârii ce i-a respins cererea respectivă,să reafirme pretențiile sale numai față de unii dintre pârâții de la prima instanță.
Prin urmare, cadrul procesual al rejudecării cauzei s-a limitat și sub aspectul pârâților.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține că efectul devolutiv al apelului nu a fost limitat și că în lipsa unei precizări apelul s-a referit la toate aspectele judecate de prima instanță - și câ desființarea sentinței și trimiterea cauzei s-a făcut pentru rejudecarea tuturor aspectelor ce au făcut obiectul judecății prin sentința desființată, se constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român este întemeiată.
Conform dispozițiilor art.26 alin.3 din Lg.10/2001, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, putea fi chemat în judecată de către persoana îndreptățită doar în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, ceea ce nu-i cazul, în speță.
Prin urmare, soluția ce se impunea în rejudecarea acțiunii, era de respingere a acțiunii față de Statul Român, iar nu de admitere în contradictoriu cu ambii pârâți.
Prima instanță trebuia să stabilească în mod clar calitatea procesuală pasivă a părților chemate în judecată - să stabilească care parte are calitatea de unitate deținătoare a imobilului.
În speță, are această calitate comuna - unitate administrativ teritorială căreia i s-a predat.prin fostul sfat popular,imobilul preluat abuziv în baza Decretului 224/1951.
În consecință, acțiunea reclamantului pentru măsuri reparatorii trebuia admisă doar față de Primăria Com. M ca unitate deținătoare și emitentă a dispoziției contestate, acesteia revenindu-i și obligația de a plăti cheltuielile de judecată cuvenite reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâții Primăria Comunei M, Primarul Comunei M, jud. D împotriva sentinței civile nr. nr.196 din 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în comuna M, jud. D având ca obiect Legea 10/2001.
Admite apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D, împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința, în sensul că respinge contestația față de Statul Român și înlătură obligarea Statului la plata cheltuielilor de judecată către contestator.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
30.09.2009
Red.jud.-
Tehn.MC/7 ex.
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Ionela Vîlculescu
