Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 269/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(1825/2007)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.269

Ședința publică de la 29.04.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Vlad

JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu

GREFIER - - -

* * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.429 din 23.03.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimații-pârâți SC SA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CURTEA DE A și PRIMARUL MUNICIPIULUI CURTEA DE

Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 22.04.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 29.04.2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând, asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei de A sub nr. 12 din 06 ianuarie 2004, reclamantele și au solicitat obligarea pârâtei SA - Sucursala Curtea de A, la plata despăgubirilor rezultate din neexecutarea obligației prevăzută de art. 23 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 în cuantum de 500 lei/zi de întârziere și obligarea pârâtei să restituie în natură terenul preluat abuziv situat în-.

În motivarea cererii reclamantele au arătat că în calitate de moștenitoare ale bunicului lor patern sunt proprietarele terenului în suprafață de 6.600 mp. situat în Municipiul Curtea de A, deținut în prezent de pârâtă.

Deși au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 până în prezent unitatea deținătoare nu a emis o decizie sau dispoziție motivată cum prevede art. 23 din Legea nr. 10/2001. Reclamantele au arătat că sunt îndreptățite pe deplin să li se restituie în natură terenul preluat abuziv în perioada regimului comunist și pentru care pârâta nu justifică un titlu. Prin întâmpinarea formulată la 15 ianuarie 2004, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei care nu a formulat notificare, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepția necompetenței Judecătoriei Curtea d Argeș și excepția prematurității formulării cererii.

Prin sentința civilă nr. 429 din 23 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și s-a respins acțiunea formulată de către această reclamanta, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; s-a admis excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtei SC SA și s-a respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis excepția de inadmisibilitate și s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta față de pârâții Primăria de A și Primarul Municipiului Curtea de

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că:

Numai reclamanta a formulat notificările nr. 655E/2001 și nr. 16 E din 15 ianuarie 2002 trimise către pârâta SC SA, astfel încât numai aceasta este titulară a dreptului de a solicita prin justiție măsuri reparatorii pentru imobilul ce a aparținut autorului său, reclamanta neavând această calitate, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, neavând deci nici calitate procesuală activă.

La rândul său pârâta SC SA nu are calitate procesuală pasivă întrucât din actele dosarului rezultă că aceasta nu deține nici o suprafață de teren care să fi aparținut autorului reclamantei și astfel nu are calitate de unitate deținătoare.

Pe teritoriul comunei de A a mai rămas o diferență de 1.710 mp. teren din suprafața de teren deținută de autorul reclamantelor, pentru care nu s-a făcut însă nici o dovadă că a fost preluată de stat și că face obiectul Legii nr. 10/2001, în condițiile în care celelalte suprafețe de teren au format obiectul Legii nr. 18/1991.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 care stabilește că nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, tribunalul a constatat că reclamanta nu are deschisă calea de a solicita în baza Legii nr. 10/2001 obligarea pârâților Primăria de A și Primarul orașului Curtea de A să îi restituie terenurile care au format obiectul Legii nr. 18/1991 și pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea altui moștenitor al autorului comun, sau care intrau în domeniul de aplicare a Legii nr. 18/1991.

În apel s-a administrat proba cu înscrisuri și cu expertiză tehnică.

Curtea, examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate și având în vedere probatoriul administrat în cauză, atât la instanța de fond cât și în apel, reține caracterul fondat al apelului pentru următoarele considerente:

Din concluziile raportului de expertiză tehnică, efectuat în instanța de apel și completarea la acest raport, rezultă că din terenul revendicat de către reclamante, 3.565. sunt ocupați de și, iar diferența de 3435. este ocupată de și, rude ale apelantei-reclamante cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991.

Prin urmare, are calitate procesuală pasivă în cauză.

La termenul din data de 23.04.2008, reprezentantul acestei intimate-pârâte a precizat că această societate este o societate comercială pe acțiuni, cu capital integral de stat.

În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art.21 pct.1 din Legea nr.10/2001 potrivit cărora: "Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unităților deținătoare".

De asemenea, Curtea constată că instanța de fond a admis excepția de inadmisibilitate și a respins ca inadmisibilă cererea formulată în contradictoriu cu pârâții Primăria Curtea de A și Primarul Municipiului Curtea de A, fără a avea în vedere că, potrivit art.8 pct.(1) din Legea nr.10/2001 "Nu intră sub incidența prezentei legiterenurile situate în extravilanul localitățilorla data preluării abuzive sau la data notificării"; precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare ".

Or, din acelaș raport de expertiză rezultă că la data notificării terenul se afla în intravilanul orașului Curtea de A, astfel încât, din acest punct de vedere, terenul revendicat se supune prevederilor Legii nr.10/2001.

Având în vedere că tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului, Curtea, în temeiul dispozițiilor 297 Cod procedură civilă, va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Urmează ca instanța de fond să verifice și susținerile apelantei-reclamante în sensul că terenul solicitat de aceasta în baza Legii nr.10/2001, este un teren expropriat, altul decât cel restituit rudelor sale în baza Legii nr.18/2001, pentru a stabili și din acest punct de vedere dacă sunt sau nu incidente dispozițiile art.8 din Legea nr.10/2001.

Totodată, instanța va avea în vedere admisibilitatea acțiunii față de pârâtele Primăria Curtea de A și Primarul Municipiului Curtea de A, precum și calitatea procesuală pasivă a acestora raportat și la susținerile intimatei în sensul că terenul pe are îl deține îl are în administrare și nu în proprietate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta - reclamantă, domiciliată în B,-, - 2,. B,. 7,. 67, sector 6 și în-, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 429 din 23 martie 2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în B,-, - 2,. B,. 7,. 67, sector 6 și cu intimații - pârâți SC SA, cu sediul în B,-, sector 2, PRIMĂRIA CURTEA DE și PRIMARUL MUNICIPIULUI CURTEA DE, ambele cu sediul în Municipiul Curtea de A, județ

Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la fond - Tribunalul București.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - -

Red.

./

8 ex./12.06.2009

-5.-

Președinte:Elena Vlad
Judecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 269/2009. Curtea de Apel Bucuresti