Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 27/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie
DECIZIA CIVILĂ NR.27/ApDosar nr.-
Ședința publică din data de:-5 Martie 2008
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi- -- președinte secție civilă
-- - -- JUDECĂTOR 2: Carmen Maria Tică
--- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtulMunicipiul Târgu S prin Primar, împotriva Sentinței civile nr.1490/F din data de 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul civil nr.-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Având în vedere actele, lucrările și probele dosarului, față de lipsa părților și de faptul că partea a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, la termenul de judecată din data de 21 februarie 2008, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a rămas în pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul Municipiul Târgu S prin Primar, conform celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar eventuale concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea asupra apelului civil de față pentru data de 27 februarie 2008, când, având aceeași componență și pentru aceleași motive, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 5 martie 2008.
Analizând actele dosarului, lucrările și probele administrate în cauză, în urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Covasna sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tg.S, anularea Dispoziției nr.496/29 iunie 2007, prin care a fost respinsă notificarea și obligarea acestora la restituirea imobilului situat în Tg.S, - 17, nr.3.
Prin Sentința civilă nr.1490/14 decembrie 2007, Tribunalul Covasnaa admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tg.S și, în consecință, a anulat Dispoziția nr.496/29 iunie 2007 și a obligat pârâtul să restituie reclamantului imobilul situat în Tg.S,-, înscris în CF nr.1668, nr.top.1994, casă din piatră cu suprafața de 54 mp. preluat în mod abuziv de Statul Român.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Imobilul situat în Tg. S,-, înscris în CF nr.1668 Tg.S, cu nr.top.1994 casă de piatră în suprafață de 54 mp proprietatea mătușii reclamantului ns., a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950 prin nr.263/1958 a Comitetului Executiv al Spitalului Popular al Orașului de Subordonare Raională Tg.
Prin Decizia de dotare nr.29/30.07.1959, acest imobil a fost dat în folosința și administrarea SC "-Com" SRL Tg. S, care la rândul ei l-a închiriat SC""SRL, în baza contractului de închiriere nr.5130/15.12.2003.
Reclamantul este unicul moștenitor (nepot gr. IV) al proprietarei tabulare a imobilului din litigiu căsăt., singură moștenitoare (înch. nr.11065/1904) care a fost preluat în mod abuziv la stat.
După apariția Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, reclamantul moștenitor unic după defuncta proprietatea tabulară a imobilului în litigiu, în temeiul art.21 și urm.din lege s-a adresat cu notificare pârâtului Municipiul Tg.S, pentru restituirea imobilului preluat abuziv de stat.
Pârâtul a refuzat restituirea imobilului, motivând că reclamantul nu ar fi dovedit calitatea de moștenitor față de, emițând Dispoziția de respingere a notificării nr.496/29.06.2007.
Întrucât reclamantul a făcut dovada că este îndreptățit la restituirea imobilului preluat abuziv de stat în calitatea sa de moștenitor (nepot) al proprietarei tabulare, tribunalul a anulat Dispoziția de respingere a notificării nr. 496/29.06.2007 emisă de primarul municipiului Tg.
Având în vedere faptul că imobilul a fost abuziv preluat de stat, în temeiul art. 1, 7, 9 din Legea nr.10/2001 tribunalul a apreciat că se impune restituirea în natură către reclamant.
Împotriva sentinței, a declarat apel pârâtul Municipiul Tg.S prin Primar, solicitând desființarea acesteia și respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de apel, se arată faptul că sentința pronunțată nu este legală cu privire la constatarea calității de moștenitor al reclamantului, nepot de gradul IV, față de autorul, născută. Prima instanță a menționat doar că reclamantul a făcut dovadă că are calitate de nepot al proprietarei, fără a preciza însă, ce fel de nepot este și dacă, într-adevăr, este moștenitor unic.
Se consideră că instanța trebuia să solicite reclamantului depunerea la dosar a unui certificat de calitate de moștenitor emis de un notar public.
Analizând sentința în raport cu actele, lucrările dosarului și cu motivele de apel, instanța reține următoarele:
Potrivit art.23 din Legea nr.10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate sau, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate - pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Art.22.1, lit.b din Hotărârea de Guvern nr.498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 prevede că, prin "acte doveditoare" se înțeleg actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, respectiv certificat de moștenitor, testament sau acte de stare civilă.
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reprezentând acte de stare civilă și adresele emise de Primăria Tg.S - Starea civilă nr.630/ 10 aprilie 2002 și nr.316/18 februarie 2002, precum și adeverința nr.431/2007 emisă de din Tg.S atestă rudenia reclamantului cu titularul inițial al dreptului de proprietate, (născută ).
În situația în care există și alți moștenitori legali sau testamentari ai proprietarului tabular, care însă nu au formulat notificare în condițiile Legii nr.10/2001, sunt aplicabile dispozițiile art.4, alin.4 din Lege, conform căruia de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art.296 Cod procedură civilă, instanța va respinge apelul declarat de apelantul pârât Municipiul Tg.S, împotriva Sentinței civile nr.1490/14 decembrie 2007 Tribunalului Covasna.
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul pârâtMunicipiul Târgu, împotriva Sentinței civile nr.1490/14.12.2007 a Tribunalului Covasna.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 martie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Alina
- - - - -
Grefier,
-
Red.:-/14.04.2008
Dact.:-/ 5 ex./15.04.2008
Jud.fond:-
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Carmen Maria Tică, Alina