Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 27/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 27/
Ședința publică de la 17 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă, cu domiciliul procesual ales în C,-,.1,.2, la sediul " și " împotriva sentinței civile nr. 805/29.06.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța -secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâțiiPRIMARUL ORAȘULUI și ORAȘUL, PRIN PRIMAR,mbii cu sediul în Sud,-, județ C, cererea de chemare în judecată având ca obiect " contestație în temeiul Legii nr. 10/2001".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru apelanta reclamantă -, în baza împuternicirii avocațiale nr. 670/27.10.2009, iar pentru intimații pârâți Primarul Orașului și Orașul prin Primar răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. -/16.02.2010, pe care o depune la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, conform art.87 și urm. Cod proc. civilă.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 51 din Legea nr. 10/2001.
Grefierul expune referatul cauzei prin care învederează părțile, stadiul dosarului și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Apărătorul ales al intimaților pârâți depune la dosar împuternicire avocațială seria - nr. -/16.02.2010, eliberată de Baroul Constanța și, în copie, factura nr. 212/02.04.2009, în cuantum de 595 lei, reprezentând onorariu avocat.
. fiind, părțile având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de propus și solicită acordarea cuvântului asupra apelului, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de propus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul, asupra apelului, pentru dezbateri.
Apărătorul apelantei reclamante, având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 805/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr-, cu consecința desființării în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâților la restituirea în natură a terenului în suprafață de 945 mp, lot. 1353, situat în loc., jud. C, cu cheltuieli de judecată.
Apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică întrucât terenul în cauză, poate fi restituit chiar dacă face parte din domeniul public al Orașului, întrucât nu este afectat de utilitate publică și nu îndreptățește autoritatea la respingerea cererii. de "spațiu " nu îndreptățește autoritatea administrativă să includă acest spațiu în domeniul public și nu există nici un impediment legal pentru restituirea sa.
Arată apărătorul ales al apelantei reclamante că în subsidiar, se impunea obligarea directă a pârâtelor la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constatând în compensarea cu alte bunuri și servicii sau la acordarea despăgubirilor.
Având cuvântul, apărătorul ales al intimaților pârâți, pune concluzii de respingere a apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 805/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr-, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate. În opinia sa, terenul nu poate fi restituit în natură, așa cum rezultă și din probatoriul administrat la fond, respectiv din expertiza tehnică imobiliară și situația juridică prezentată, care dovedesc că terenul are destinație de utilitate publică. Potrivit normelor metodologice de aplicare a legii sintagma "inventarul domeniului public" cuprinzând și spațiul cu destinația parc și alei pietonale, astfel încât, apelantul reclamant poate fi îndreptățit, eventual, la o despăgubire în echivalent. Solicită obligarea apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanta --, în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului și Orașul prin Primar, a formulat contestație împotriva refuzului tacit al Primarului de a răspunde notificării, solicitând obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului-teren în suprafață de 945,00 mp.-lotul 1353 din "-", situat în parcul de din localitatea Sud, jud.C sau la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2390/11.04.1923 și transcris la Grefa Tribunalului Constanța, Dr. și soția sa au achiziționat de la Societatea "-" lotul 1353 în suprafață de 945,00 mp. situat în comuna, cătunul, ce figurează în planul de parcelare aprobat de Prefectul Jud.C sub nr.7007/27.06.1898.
Lotul 1353 figurat înscris în evidențele Circumscripției Fiscale ale Orașului la matricola nr.1852/1945 pe numele. Prin procesul verbal nr.8/23.01.1951 Administrația Financiară a localității a stabilit în sarcina acesteia anumite debite cu titlu de impozit pentru terenul posedat, iar din înscrisuri rezultă că în anul 1957 încă se plătea impozit pentru acest teren.
S-a arătat că, ulterior, lotul în discuție a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.712/1966, în mod abuziv, fiind întabulat la matricola nr.1402/1971.
După decesul autorilor și, imobilul a fost dobândit prin moștenire de G, în calitate de unic fiu. Acesta a decedat la data de 10.02.1985, lăsând ca succesoare testamentară universală pe reclamanta --, potrivit certificatului de moștenitor nr213/04.04.1985, eliberat de către notariatul de Stat Local al sectorului 4
A menționat reclamanta că, în baza prevederilor art.21 din Legea nr.10/2001, a solicitat pârâților restituirea în natură a imobilului individualizat mai sus, formulând în acest sens notificarea înregistrată sub nr.2064/19.10.2001 la BEJ și sub nr.16128/24.10.2001 la Primăria Orașului.
În condițiile în care nu a primit un răspuns la notificare în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, a formulat acțiune în instanță pentru obligarea pârâtului Primarul Orașului la emiterea dispoziției motivate, însă nici după admiterea acestei acțiuni prin sentința civilă nr.125/12.02.2008 a Tribunalului Constanța nu a obținut un răspuns din partea persoanei notificate.
Întrucât refuzul de a răspunde la notificare echivalează cu lipsa unei rezolvări favorabile, a susținut reclamanta că este îndreptățită să se adreseze instanței de judecată pentru analizarea pe fond a cererii sale, invocând în acest sens Deciziile nr.20/2007, nr.197/20.01.2004, nr.2767/07.04.2004 și nr.3575/14.05.2004 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei, reclamanta a precizat că, în raport de prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1 și art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001, este îndreptățită la restituirea în natură a terenului în suprafață de 945 mp. lot nr.1353, situat în localitatea Sud, Jud.C, deoarece are calitatea de moștenitoare a foștilor proprietari, iar imobilul se încadrează în categoria imobilelor preluate de stat în mod abuziv și fără un titlu valabil, reglementate de art.2 alin.1 lit.i din lege.
S-a arătat că, potrivit dispozițiilor art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, dreptul de proprietate al reclamantei și al autorilor săi nu a încetat nici un moment, deoarece, în raport de prevederile art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998 și ale art.480 civ. imobilul nu a intrat în proprietatea statului în mod legal.
Prin sentința civilă nr. 805/29.06.2009 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea reclamantei, s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 945 mp reprezentând lotul nr. 1353 din parcelarea " ", oraș și cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma compensatorie, ca nefondate.
A fost obligat pârâtul Primarul Orașului să emită dispoziție motivată prin care să ofere reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent, ce vor consta în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, pentru imobilul - teren individualizat mai sus și să înainteze dispoziția împreună cu documentația aferentă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență că reclamanta se legitimează ca succesor testamentar al defunctului Gh. conform certificatului de moștenitor nr. 213/04.04.1985 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 4 B, acesta din urmă legitimându-se la rândul său, ca unic succesor al numiților și, proprietari ai terenului notificat de reclamantă.
S-a mai reținut că terenul în suprafață de 945 mp situată în intravilanul orașului a fost preluat de stat în mod ilegal, în anul 1971, conform Deciziei nr. 712/1966, situație în care reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii conform art. 2 alin. 1 lit. (1) din Legea nr. 10/2001.
Întrucât terenul este afectat în prezent de detalii de sistematizare, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului notificat, iar în condițiile în care, unitatea administrativ teritorială nu dispune de alte terenuri cu aceleași caracteristici tehnico-edilitare pentru a fi atribuite reclamantei în compensare, Tribunalul Constanțaa reținut că reclamanta este îndreptățită exclusiv la măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte.
1.În mod greșit instanța de fond a reținut că terenul notificat în suprafață de 945 mp reprezentând lotul nr. 1353 din parcelarea nu poate fi restitui în natură întrucât face parte din domeniu public al Orașului. În condițiile în care terenul nu este afectat de lucrări de utilitate publică, el trebuie să fie restituit în natură conform art. 9 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
2.În subsidiar în ipoteza în care restituirea în natură nu era posibilă se impune obligarea directă a pârâtelor la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii, ori obligare directă a unității deținătoare la despăgubiri conform jurisprudenței, care a statuat că Fondul Proprietatea nu este funcțional.
Analizând legalitatea hotărâri apelate în raport de criticile reclamantei se constată următoarele:
1.Se rețin a fi nefondate criticile referitoare la aprecierea eronată a imposibilității de restituire în natură a terenului în suprafață de 945 mp notificat de reclamantă.
Legea nr. 10/2001 reglementează măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite și consacră principiul restituirii în natură.
Ca urmare, în situațiile în care legea interzice restituirea în natură prin dispoziții exprese sau prevede că măsurile vor fi acordate în echivalent, nu are loc o restituire.
Imobilul teren în suprafață de 945 mp a fost identificat, prin expertiză efectuată de ing., în intravilanul Orașului, pe teritoriul actualului parc orășenesc din fața Primăriei Orașului, fiind ocupat în totalitate de bazinul colector al fântânii arteziene, de aleile de promenadă și de spații verzi, conform schiței anexă la expertiză (fila 79 dosar de fond). În raport de înscrisurile depuse la dosar și concluziile raportului de expertiză, în mod judicios prima instanța a apreciat că terenul este afectat de amenajările de utilitate publică și că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (2) și (10) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit alin. (2) al textului de lege menționat, în cazul în care pe terenurile preluate abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rural, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Prin urmare, chiar legea car constituie fundamentul juridic al pretențiilor cu caracter reparator prevede posibilitatea refuzului restituirii în natură în cazurile expres reglementate prin art. 10, iar instanța de fond nu putea ignora aceste dispoziții legale.
Soluția privitoare la acest imobil nu încalcă principiul restituirii în natură consacrat de legea specială, cum în mod eronat, susține apelanta deoarece tribunalul a constatat justificat că terenul nu este liber și că pe cale de consecință, nu poate fi restituit în natură, iar în acest context singura modalitate de rezolvare a solicitării în cadrul Legii nr. 10/2001, era acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Imposibilitatea restituirii în natură a fost corect apreciată pentru că actuala destinație a terenului intră în aria de cuprindere a sintagmei "amenajări de utilitate publică a localităților urbane și rurale" astfel cum este determinată de prevederile 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001; astfel din adresa nr. 3518/24.06.1998 a Orașului (fila 16 dosar fond), din nr.HG 904/2002 (filele 84-88) și din raportul de expertiză efectuat de inginer la instanța de fond, reiese că pentru acest imobil au fost emise documentații de urbanism legal aprobate și că destinația lui actuală este cea menționată în NR.HG 904/2002, prin care, terenul și amenajările realizate pe teren au fost incluse în domeniul public de interes local al unității administrativ teritoriale.
Este reală susținerea apelanților conform căreia simpla încadrare a terenului în domeniul public de interes local al Orașului nu are relevanță în aprecierea posibilității de restituire în natură a acestuia pentru că statul nu a avut constituie un titlu valabil și prin urmare caracterul inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al Proprietăți publice nu i se aplică, însă în prezenta cauză imposibilitatea restituirii în natură rezultă din destinația actuală a ternului-teren ocupat de fântâna arteziană și alei de acces în parcul public, stabilită ca atare prin documentația de amenajare a teritoriului anterioară anului 2001.
2.Se reține a fi fondată critica ce vizează prioritatea măsurii acordării în compensare a unor bunuri sau servicii, față de propunere de acordare de măsuri reparatorii conform legii speciale (Legea nr. 247/2005).
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent care vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea investită cu soluționarea notificării cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Aceeași reglementare, pentru situația în care restituirea în natură nu este posibilă, este conținută de art. 26 din Legea nr. 10/2001, care stabilește în principal, ca măsură reparatorie, compensarea cu alte bunuri sau servicii și numai în subsidiar, dacă măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, măsura acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale.
În speță, raportat la situația juridică a imobilului -teren imposibil de restituit în natură, întrucât este încorporat într-un detaliu de sistematizare cu afectațiune publică - instanța de fond, în mod greșit a apreciat că nu poate fi stabilită o obligație alternativă în sarcina pârâtului și anume obligarea în principal la acordarea unor bunuri sau servicii în compensare în funcție de disponibilitățile unității administrativ teritoriale la plata executării hotărârii judecătorești și în subsidiar acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale (Titlul VIII din Legea nr. 247/2005).
Acordarea de bunuri în compensare este o obligație a unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului ci de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
Cum identificarea unor astfel de bunuri și aprecierea asupra caracterului lor disponibil inclusiv posibilitatea dezafectării în viitor a unor bunuri proprietate publică și trecerea lor în proprietate privată a unității administrativ teritoriale) sunt în competența entității investite cu soluționarea notificării, iar în cauză, intimații pârâți nu au înțeles să depună toate listele de bunuri sau servicii disponibile, întocmite lunar conform art. 1 al. (5) din Legea nr. 10/2001, pe perioada derulării litigiului și nici nu au probat că nu este posibilă acordarea unui teren în compensare având aceleași caracteristici tehnico-edilitare ca și terenul notificat, se impune a se stabili în sarcina pârâtului o obligație alternativă -în principal obligația de a oferi reclamantei, după rămânerea irevocabilă a hotărârii, un teren în compensare, și în subsidiar propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Stabilirea unei obligații alternative în legătură cu măsurile reparatorii prin echivalent, cuvenite reclamantei, nu încalcă dispozițiile legale în materie și are drept scop tocmai evitarea pronunțării unei hotărâri judecătorești a cărei executare să fie imposibil de realizat.
În ipoteza în care entitatea obligată la restituire nu poate identifica în patrimoniul său bunuri pe care să le ofere în compensare, la momentul rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, sau dacă oferta nu este acceptată de reclamantă, hotărârea nu va fi lipsită de forță juridică, subzistând obligația subsidiară de propunere de despăgubiri conform legii speciale (Titlul VII din Legea nr. 247/2005).
Pentru considerentele expuse în baza, art. 296 Cod procedură civilă, constatându-se că în mod greșit prima instanță nu a avut în vedere ordinea de preferință a măsurilor reparatorii prin echivalent reglementate de Legea nr. 10/2001, va admite apelul reclamantei și va schimba în parte sentința apelată în sensul celor mai sus-menționate.
Scopul stabilirii în mod alternativ a acestora a fost atât sancționarea conduitei unității administrativ teritoriale care nu a înțeles nici în fond și nici în apel să facă dovada îndeplinirii obligației impuse în sarcina sa prin dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, cât și pentru a se evita impunerea unei obligații imposibil de executat și prelungirea sine die a termenului în care reclamanta urmează să fie despăgubită pentru imobilul preluat abuziv și pentru care, deși a formulat notificare în anul 2001, nu și-a văzut realizat dreptul, din culpa unității administrativ teritoriale, nici după aproape 9 ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă, cu domiciliul procesual ales în C,-,.1,.2, la sediul " și " împotriva sentinței civile nr. 805/29.06.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța -secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâțiiPRIMARUL ORAȘULUI și ORAȘUL, PRIN PRIMAR,mbii cu sediul în Sud,-, județ
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâții să acorde reclamantei în compensare un imobil echivalent valoric cu terenul în suprafață de 945 mp, lotul nr. 1353 din, Sud, ce nu mai poate fi restituit în natură și în subsidiar, în ipoteza în care un asemenea bun nu este disponibil sau oferta nu este acceptată de reclamanți, obligă pârâtul Primarul Orașului să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri în condițiile legii speciale, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr. 805/29.06.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța -secția civilă, în dosarul nr-.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.02.2010.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond.
Red.dec.jud.-/24.02.2009/
Tehnored./25.02.2010/5ex./
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
