Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 273/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția civilă

Decizia civilă nr.273/

Ședința publică din 9 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Elena Romila

JUDECĂTOR 2: Valentina Gabriela Baciu

Grefier - - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta, domiciliată în F-.4 jud. V, împotriva sentinței civile nr.399 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 4 decembrie 2008, și s-au consemnat în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 9 decembrie 2008.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta în contradictoriu cu pârâta Primăria mun.F, a solicitat repunerea în termenul de depunere a notificării privind restituirea în natură a imobilului preluat abuziv.

In motivarea cererii a arătat că împreună cu soțul său decedat în anul 1998 deținut în F str. -. nr.40, o casă de locuit cu 600 mp. teren aferent imobile expropriate potrivit 79/1987 și pentru care au primit 36.076 lei despăgubiri.

A precizat că nu a putut notifica pârâta să-i restituie imobilul în natură deoarece starea de sănătate și familială nu i-au permis să se deplaseze încă din anul 2000 fiind foarte bolnavă.

A susținut că a fost foarte des internată în spitale și sub stricta supraveghere medicală respectiv s-a aflat în perioade de izolare datorită stărilor depresive și lipsei vederii în proporție de 80% precum și a tumorii descoperite.

A invocat și caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 precum și starea pecuniară precară în care se află datorită vârstei și bolilor de care suferă.

In dovedirea cererii a depus acte de stare civilă, adeverință CUP F privind situația imobilului, certificat de moștenitor nr. 455/1965 un număr de 33 acte medicale, ancheta socială din 17.09.2007 și certificat de încadrare în grad de handicap nr. 6476/2007.

Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr.399 din 28 mai 2008 respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta, pentru repunerea în termen, potrivit Legii nr.10/2001.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate(acte medicale, rețete, investigații, bilete de trimitere din care rezultă că starea de sănătății reclamantei, s-a agravat începând cu anul 2005 și culminând cu anul 2007 fiind înscrisă în grad grav de handicap) că starea precară și dezastruoasă a sănătății, sunt reale dar nu au relevanță în cauză, legiuitorul prevăzând și prelungind termenul pentru îndeplinirea procedurii prevăzute de art.21.

In consecință a constatat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.103 cod pr. civilă.

Impotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta invocând netemeinicia și nelegalitatea acesteia în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea în condițiile în care a făcut dovada cu prisosință cazul de forță majoră și imposibilitate dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, de a solicita restituirea proprietății.

Prezența tumorii cerebrale în zona șelară, i-a provocat dureri de cap, imposibilitatea deplasării, a informării în scris și citit precum și orbire parțială.

In concluzie a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile atacate și pe fond admiterea cererii de repunere în termen potrivit Legii nr.10/2001.

Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente;

Analizând și verificând sentința civilă apelată prin prisma motivelor invocate de reclamantă, se reține că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale în materie, pronunțând o soluție legală și temeinică.

Procedura administrativă prealabilă instituită de legea specială reparatorie este o procedură prealabilă cu caracter obligatoriu.

In acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin decizia nr.21/2004.

Termenul de depunere a notificării a fost conform art.22 din Legea nr.10/2001, republicată, de 12 luni, calculat de la data intrării în vigoare a legii, respectiv de la data de 14 februarie 2001, termenul împlinindu-se la data de 14 februarie 2002.

Nerespectarea termenului atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii.

Așa cum s-a subliniat în literatura de specialitate, acest termen este unul de decădere, care curge ireversibil, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen.

Pentru ca cererea de repunere în termenul de depunere a notificării să fie admisibilă, reclamanta ar fi trebuit să dovedească potrivit art.103 cod pr. civilă, că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să îndeplinească această procedură până la data de 14 februarie 2002.

Ori, din actele medicale depuse la dosar, rezultă că starea sănătății reclamantei s-a agravat în perioada anilor 2005 - 2007, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

In concluzie, cu actele medicale depuse la dosar, reclamanta nu a dovedit cazul de forță majoră, reglementat de dispozițiile mai sus amintite.

In jurisprudența, în cauza Z și alții contra Regatului Unit (2001) s-a statuat că accesul la un tribunal nu este absolut ci poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau de decădere.

Față de această situație, se constată că nu se poate aduce atingere dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană.

Față de cele ce preced, instanța în baza art.296 cod pr. civilă, urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta, domiciliată în F - - - nr.4.4 jud. V, împotriva sentinței civile nr.399 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2008.

Președinte Judecător

- - - - -

Grefier

- -

Red. /8.01.2009

Tehn.

4 ex./9.01.2009

fond -

Președinte:Elena Romila
Judecători:Elena Romila, Valentina Gabriela Baciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 273/2008. Curtea de Apel Galati