Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 276/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 276/
Ședința publică din 27 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor civile formulate de apelanții reclamanți-
intimați și, ambii cu domiciliul ales în B, b-. - Unite nr. 4, bloc 106,. B,. 38, sector 5 (la. " și ") și apelanții pârâții-intimați PRIMARUL ORAȘULUI și ORAȘUL PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în Sud,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. nr. 442/31.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, cererea de chemare în judecată având ca obiect "contestație în temeiul Legii nr. 10/2001".
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 25.11.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, pentru a da posibilitate apelanților reclamanți-intimați
și să depună concluzii scrise, în temeiul disp. art. 260 alin. 1 în referire la art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra apelului la data de 27.11.2009, dată când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului contată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.4833 din 19.06.2008 pe rolul Tribunalului Constanta astfel cum a fost precizată, reclamantul și intervenientul forțat au chemat în judecată pe pârâții Orașul prin Primar și Primarul Orașului solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâți să fie obligați să restituie în natură imobilul teren în suprafață de 300 mp, iar dacă acest lucru nu este posibil pârâții să fie obligați să acorde măsuri reparatorii în echivalent prin compensare cu teren în altă zonă de aceeași valoare, sau acordarea de despăgubiri bănești în condițiile Legii 10/2001.
Argumentându-si demersul judiciar inițiat prin motivarea relatata in scris in cuprinsul actului procedural investitor de instanță, reclamanții au arătat în esență că sunt succesori legali ai defunctului autorul lor fiind proprietarul imobilului situat în, reprezentat de lotul 1224,cuprins între Marea-Neagră și Lacul.
Prin notificarea nr. 1849 din 07.11.2001,reclamanții au solicitat Primarului Orașului restituirea imobilului compus din teren in suprafață de 300 mp însă această entitate nu a răspuns în modalitatea și termenul prevăzut de legea specială de reparație.
S-a mai arătat în continuare că atitudinea persoanei juridice deținătoare a imobilului de a temporiza soluționarea notificării,echivalează cu un refuz de restituire,fapt ce deschide persoanei îndreptățite accesul direct la justiție.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile din Legea nr.10/2001.
Prin întâmpinare pârâtul Primarul Orașului și-a precizat poziția procesuală reținându-se în esență că se invocă pe cale de excepție lipsa interesului în formularea acțiuni,excepție care ulterior nu a mai fost susținută de pârât instanța luând act de această împrejurare prin încheierea de ședință, iar pe fond a solicitat respingerea acțiuni motivat de faptul că instanța judecătorească nu se poate substitui în atribuțiile unități deținătoare în sensul obligării acesteia la emiterea dispoziție de restituire în natură.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică de specialitate.
Prin sentința civilă nr. 442/31.03.2009 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamantul și de intervenientul în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului și Orașul, prin Primar.
S-a constatat că reclamanții și au calitate de persoane îndreptățite la restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent.
Au fost obligați pârâții Primarul Orașului și Orașul, prin Primar să emită dispoziție motivată cu propunerea de despăgubiri conform legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru suprafața de 300. teren astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză ce nu poate fi restituit în natură.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul și intervenientul s-au legitimat procesual ca moștenitori legali ai defunctului, aspect necontestat de pârâți.
S-a mai reținut că, în speță a operat prezumția relativă instituită de art. 22 din Legea nr. 10/2001, iar în absența unui act formal de preluare a terenului proprietatea autorului reclamantului, deținerea terenului în suprafață de 300 și afectarea lui de șoseaua de legătură Nord- Sud și DN 39, se prezumă că preluarea bunului a fost abuzivă, reclamantul și intervenientul fiind îndreptățiți să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.
De asemenea, s-a mai reținut că în condițiile în care terenul este afectat de lucrări de amenajare a unor căi de comunicații și este inclus în domeniul public al Orașului, nu mai este posibilă restituirea sa natură reclamanții fiind îndreptățiți la plata unor despăgubiri bănești conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel atât pârâții Primarul Orașului și Orașul, prin Primar cât și reclamantul reclamantul și intervenientul.
Pârâții au criticat legalitatea și temeinicia hotărârii Tribunalului Constanța sub următoarele aspecte:
1.Tribuinalul C nu s-a pronunțat pe cererea de intervenție formulată de, deși acesta a intervenit în proces prin voința sa și a pretins un drept propriu și un interes personal alături de co-notificatorului .
2. În mod greșit a fost obligat Orașul să emită dispoziție motivată de despăgubiri.
Conform dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 1/2001 republicată în cazul imobilelor deținute de unitatea administrativ-teritorială restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziție motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului
Prin urmare unitatea administrativ teritorială - în speță Orașul nu are vreo atribuțiune legală în legătură cu emiterea dispoziției privind imobilul notificat.
3. În mod incorect s-a apreciat că terenul se află sub incidența Legii nr. 10/2001.
Obiectul Legii nr. 10/2001 îl poate face numai un imobil preluat în mod abuziv, ori în speță nu s-a dovedit că terenul autorului reclamanților a fost preluat de stat fără un titlu valabil.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport de criticile pârâților se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Conform dispozițiilor art. 129 ultimul aliniat Cod proc. Civilă, instanța
este obligată să se pronunțe cu privire la toate capetele de cerere cu soluționarea cărora a fost investită, respectiv față de toate părțile implicate în conflictul judiciar. Soluționarea cauzei cu respectarea dispozițiilor legale citate trebuie să rezulte din dispozitivul hotărârii.
Din analiza dispozitivului sentinței civile nr. 442/31.03.2009 rezultă că
instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu care a fost investită, Tribunalul Constanța soluționând în mod direct notificarea formulată de cele două persoane îndreptățite și, - moștenitori ai defunctului, în condițiile în care, în termenul legal de 60 de zile, unitatea deținătoare a terenului nu a răspuns notificării nr. 1849/2001 formulată de cei doi moștenitori (fila 5, dosar fond).
Instanța sesizată direct de reclamantul și de intervenientul în interes propriu, cărora nu li s-a răspuns în termen la notificarea formulată, a soluționat această notificare cenzurând astfel refuzul nejustificat al Orașului de a emite o dispoziție motivată cu privire la notificarea reclamanților, soluție în deplin acord cu decizia XX/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii ce a avut ca obiect interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împrejurarea că în dispozitivul hotărârii notificatorul a fost calificat ca fiind reclamant nu constituie o cauză de nelegalitate a hotărârii judecătorești și nu produce nicio vătămare părților din proces, care să determine nulitatea hotărârii în conformitate cu art. 105 alin. 2 Cod proc. Civilă.
2. Nici critica ce vizează greșita obligare a Orașului prin Primar să
emită o dispoziție motivată cu propunere de despăgubiri nu poate fi reținută ca fiind fondată pentru următoarele considerente:
modalitatea de exercitare a dreptului la restituirea imobilelor preluate abuziv, Legea nr.10/2001 a instituit două etape ale procedurii de restituire, una necontencioasă și alta contencioasă, iar în art.22 a stabilit părțile între care se desfășoară aceste proceduri și anume, "persoana îndreptățită la restituire" și "persoana juridică deținătoare a imobilului". Art.21 din lege stabilește categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituirea proprietății către persoanele îndreptățite, prin dispoziția motivată a organelor de conducere, și prevede în alin.4 că au calitatea de unități deținătoare și unitățile administrativ teritoriale, în cazul cărora restituirea se face prin dispoziția motivată a primarilor ori, după caz, a președintelui consiliului județean.
"Persoana îndreptățită la restituire", care are calitate procesuală activă, și "unitatea deținătoare", care are calitate procesuală pasivă, figurează ca atare în ambele faze ale procedurii speciale reglementată de Legea nr.10/2001 și nu pot fi înlocuite de o altă parte astfel că, în cazul în care bunul aparține patrimoniului unei unități administrativ teritoriale, obligația de soluționare a notificării prin care se solicită restituirea lui în natură sau prin echivalent nu poate fi opusă decât "deținătorului", respectiv comunei, orașului sau municipiului, ca persoane juridice de drept public, iar nu reprezentantului lor legal, în nume propriu.
Această interpretare se impune întrucât persoana juridică de drept public are, potrivit legii, personalitate juridică, capacitate de folosință și un patrimoniu în care se pot găsi bunuri care cad sub incidența acestui act normativ, iar din interpretarea legii speciale rezultă cu evidență că în întreaga procedură de restituire primarul nu figurează în nume propriu, ci reprezintă unitatea administrativ teritorială.
În exercitarea atribuțiilor care îi revin ca reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită și atribuția stabilită prin art.67 din Legea nr.215/2001, în sensul că emite o dispoziție motivată, intenția legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările, iar nu aceea de a stabili o "obligație în nume propriu".
Ca atare, este nefondată susținerea apelanților, în sensul că în litigiile fundamentate pe prevederile Legii nr.10/2001 calitatea procesuală pasivă aparține primarului, în nume propriu, iar nu unității administrativ teritoriale, deoarece dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii nu este emisă de primar în nume propriu, ci ca reprezentant al deținătorului imobilului, respectiv al unității administrativ teritoriale.
3. Se reține a fi nefondată și critica ce vizează calificarea ca fiind abuzivă
măsurii de preluare a terenului în suprafață de 300. - proprietate a autorului notificatorilor - defunctul.
Conform dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la
măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilului la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptățite.
Sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită în condițiile art. 3 lit. (a) și de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Prin noțiunea de acte doveditoare în sensul art. 23 din lege se înțelege orice acte translative de proprietate, cate care atestă calitatea de persoană îndreptățită - titular al bunului preluat sau moștenitorul acestuia (acte de stare civilă, certificat de moștenitor) și acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă.
Art. 1 lit. (e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin nr.HG 250/2007 prevede că în cazul în care pentru imobilul preluat nu se face dovada formală a preluării de către stat, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului abuzive, soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă - deci fără titlu.
În cauză se reține că terenul în suprafață de 300. fostă proprietate a autorului intimaților a fost identificat prin expertiza efectuată la prima instanță de ing. ca fiind situat între localitățile Nord și Sud între Marea Neagră și Lacul.
Acest teren este ocupat de alei de acces și spații verzi, iar în subsolul acestui teren se găsesc rețelele de alimentare cu apă și de refulare, iar în viitor va fi afectat de sistematizarea (lărgirea), la limita căruia este situate lotul.(filele 53-63 dosar fond).
Inexistența unui act formal de preluare a acestui teren și deținerea lui de către localitatea, care l-a introdus într-un plan de sistematizare - constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă așa, cum în mod judicios a reținut și prima instanță - iar această prezumție nu a fost răsturnată, pârâții neputând dovedi faptul că la momentul preluării terenului de la autorul reclamanților acesta ar fi fost despăgubit de către stat sau că autorul intimaților ar fi donat statului terenul în litigiu pentru realizarea obiectivelor de interes public, care îl grevează în prezent (căi de acces, spații verzi, conducte de alimentare cu apă și de refulare).
Prin urmare intimații reclamanți au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra terenului în suprafață de 300. cât și faptul că în prezent este deținut de Orașul și este inclus într-un plan de sistematizare a localității, unitatea deținătoare nefiind în măsură să dovedească titlul în baza căruia deține acest teren.
În condițiile în care unitatea deținătoare nu a răsturnat prezumția simplă instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, se reține că prima instanță a reținut în mod corect că preluarea imobilului - teren în suprafață de 300. proprietatea tatălui intimaților - a fost abuzivă situație în care, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 2 lit. (i) din Legea nr. 10/2001.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod proc. Civilă se va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții Primarul Orașului și Orașul, prin Primar.
La rândul lorreclamantul și intervenientul au criticat legalitatea hotărârii pronunțate de Tribunalul Constanța, susținând că prima instanță a omis să menționeze în dispozitivul hotărârii cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățiți notificatorii, respectiv suma de -,300 lei care reprezintă valoarea de circulație a terenului, astfel cum a fost stabilită prin expertiză.
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța în raport de această critică se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 16 alin.(1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale investite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubire se înaintează Secretariatului Comisiei Centrale, care după evaluare va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.
Din modul de formulare a textului art. 16 alin.(1) din Titlul VII al Legii 247/2005, care se referă la decizii/dispoziții emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, la ordine ale conducătorilor administrației publice centrale investite cu soluționarea notificărilor în care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, care trebuie predate Secretariatului Comisiei Centrale în cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii 247/2005, rezultă că este vorba de notificări soluționate până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Se reține că dispozițiile art. 16 alin.(1) din Titlul VII al Legii 247/2005 nu sunt aplicabile în speță, notificarea reclamanților nefiind soluționată anterior intrării în vigoare a Legii 247/2005, ci ulterior acestei date, prin sentința civilă nr. 442/C/2009 a Tribunalului Constanța.
Dimpotrivă alin.(2) art. 16 din Titlul VII privește numai notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii 247/2005, statuând că deciziile, dispozițiile sau ordinele conducătorilor administrației publice centrale care conțin propunerile motivate de acordare a despăgubirilor vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la data adoptării lor.
Numai prin Legea nr. 247/2005 s-a introdus un articol nou, art. 1 alin. 21, potrivit căruia măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri și servicii se acordă prin decizia/dispoziția motivată a entității investită cu soluționarea notificării, în timp ce măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, se propun a fi acordate prin decizia/dispoziția entității investită cu soluționarea notificării.
Legea nouă se aplică imediat situațiilor obiective care iau naștere sub imperiul ei. Dreptul subiectiv reclamat își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de legea nouă - Legea 247/2005, existentă la momentul emiterii deciziei/dispoziției, de imediată aplicare.
Întrucât în planul dreptului intertemporal, dispozițiile cuprinse în legea în vigoare la data soluționării notificării, de imediată aplicare din momentul intrării lor în vigoare, sunt imperative, iar după intensitatea și puterea lor, obligatorii, rezultă că legea veche rămâne fără aplicare.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005 unitatea administrativ teritorială investită cu soluționarea notificării este obligată, în ipoteza în care restituirea în natură a bunului nu mai este posibilă, să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Din dispozițiile legale mai sus menționate rezultă că legiuitorul a stabilit în mod expres care este procedura de urmat în cazul acordării de despăgubiri bănești, precum și autoritățile competente în desfășurarea acesteia, iar valoarea finală a despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții va fi stabilită de Comisia Centrală, hotărârea pronunțată de aceasta fiind supusă controlului de contencios administrativ.
În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52/2007 a statuat, într-un recurs în interesul legii ce viza aplicabilitatea și interpretarea art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, că aceste dispoziții legale nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei că legiuitorul a înțeles să facă distincție între notificările ce erau deja soluționate la data intrării în vigoare a acestei legi prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziții a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubire - ipoteză la care se referă alin. (1) și notificările care nu erau încă soluționate într-o asemenea modalitate, în privința cărora s-a reglementat în cuprinsul alin. (2) să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de documentele cu propuneri de acordare de despăgubiri, urmând ca soluționarea lor să se realizeze conform noilor dispoziții ale Legii nr. 247/2005.
Prin urmare, în condițiile în care notificarea apelanților reclamanți nu fusese soluționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, ci a fost dedusă judecății în mod direct instanței judecătorești, care a statuat prin sentința civilă nr. 442/31.03.2009 a Tribunalului Constanța că reclamanții sunt persoane îndreptățite să beneficieze de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, iar bunul preluat de la autorul lor intră sub incidența art. 2 din Legea nr. 10/2001, în mod judicios prima instanță a reținut că valoarea despăgubirilor cuvenite moștenitorilor fostului proprietar se va stabili de Comisia Centrală, conform procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod proc. Civilă se va respinge ca nefundat și apelul formulat de reclamantul și de intervenientul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelanții reclamanți-intimați
și, ambii cu domiciliul ales în B, b-. - Unite nr. 4, bloc 106,. B,. 38, sector 5 (la. " și ") și apelanții pârâții-intimați PRIMARUL ORAȘULUI și ORAȘUL PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în Sud,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. nr. 442/31.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, ca nefondate.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond--
Red.dec.jud./04.12.2009
Tehnored.gref./6ex./15.12.2009
Emis 4 com./15.12.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
