Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 2760/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2760/R/2009

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Denisa Băldean vicepreședinte al Curții de APEL CLUJ

JUDECĂTORI: Denisa Băldean, Traian Dârjan Sergiu Cătălin

---

Grefier:

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea -. împotriva deciziei civile nr. 1516/12.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr- privind și pe intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI C- N și.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta contestatoarei, avocat cu împuternicire avocațială la dosar și mandatarul intimatului -domnul, lipsă fiind intimatul și reprezentantul intimatului Primarul municipiului C-

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației în temeiul prevederilor art. 317 pct.2 pr.civ și art. 317 pct.1 pr.civ, considerând că instanța competentă pentru soluționarea acțiunii era Tribunalul Cluj și nu Judecătoria Cluj, apreciind că în mod nelegal cauza a fost soluționată de Judecătoria Cluj - N, solicitând admiterea contestației în anulare și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj.

La întrebarea instanței, reprezentanta contestatoarei precizează aspectul privind nerespectarea normelor legale a competenței nu a fost invocat în recurs.

De asemenea precizează că la termenul din 12 iunie 2009, cererea de amânare a fost respinsă în mod nelegal întrucât cererea era justificată, considerând că s-a aflat într-o situație de lipsă totală de apărare fiind incidente prev. art. 317 pct.1 pr.civ, solicitând admiterea contestației în anulare și admiterea în totalitate a acțiunii introductivă de instanță așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Mandatarul intimatului solicită respingerea contestației în anulare întrucât aspectul privind nerespectarea normelor legale ale competenței nu au fost invocate în recurs acest aspect nefiind contestat iar cu privire la neasigurarea dreptului la apărare consideră că doamna avocat putea să-și desemneze un alt coleg care să o reprezinte în cauză, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Prin contestația formulată de contestatoarea - "E & M & L" C-N la data de 13 iulie 2009 și înregistrată sub nr.de mai sus, s-a solicitat anularea deciziei civile nr.1516/R din 12 iunie 2009 a Curții de APEL CLUJ, modificarea deciziei atacate, admiterea cererii așa cum a fost formulată, admiterea cererii introductive de instanță și în consecință, anularea dispoziției primarului nr.3514/22.02.2007, radierea dreptului de proprietate al pârâtului, suspendarea executării sentinței civile nr.5582/2008, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a susținut că la termenul de judecată din 12.06.2009, i-a fost grav și iremediabil prejudiciat dreptul la apărare, prin respingerea cererii justificate de amânare și lăsarea cauzei în pronunțare.

Contestatoarea și-a mandatat ca reprezentant pe avocatul care s-a aflat în concediu medical, motiv pentru care a solicitat amânarea judecării cauzei, justificată cu actul medical, însă prin respingerea cererii de amânare, i s-au încălcat grav drepturile și interesele procesuale.

Pe fondul cauzei, contestatoarea a susținut că atât instanțele fondului cât și instanța de recurs, au considerat ca fiind legală și temeinică soluția primei instanțe, respectiv de respingere a cererii de chemare în judecată și menținerea dispoziției primarului. Unicul argument în susținerea acestui punct nejudicios de vedere, este împrejurarea că argumentele invocate în considerentele acțiunii, nu vizează încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr.-.

Instanțele de fond au reținut calitatea procesual activă a contestatoarei și i-au recunoscut interesul acesteia în cauză. Aceleași instanțe de fond au "avansat aberația jurică conform căreia singura în măsură să conteste restituirea în natură a imobilului ar fi fost persoana îndreptățită", a mai susținut contestatoarea.

Pârâtul prin notificarea nr.2500/09.11.2001, a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul din care face parte și spațiul închiriat de contestatoare. Întrucât imobilul a fost naționalizat în baza art.3 din Decretul nr.218/1960, acțiunea în revendicare a pârâtului este prescrisă, astfel că în prezent nu este îndreptățit să solicite restituirea în natură a imobilului.

Notificarea de restituire a fost semnată de așa-zisul mandatar al acestuia, în baza unei copii xerox a unei procuri. Oricum, prin notificare s-a solicitat doar acordarea de despăgubiri, iar nu restituirea în natură.

Pârâtul de rd.1 a fost de totală rea-credință la momentul emiterii dispoziției, raportat la împrejurarea că a continuat reînnoirea contractului de asociere cu consiliul local, pentru spațiul comercial, cu societatea comercială care este contestatoarea.

Intimatul prin întâmpinare depusă la dosar 21, a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

Intimatul Primarul municipiului C-N prin întâmpinare depusă la dosar 28-29, a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată.

La termenul de astăzi, reprezentantul contestatoarei și-a precizat contestația în anulare, în sensul că a solicitat anularea deciziei atacate și pe temeiul art.317 pct.2 pr.civ. susținând că instanța competentă să judece acțiunea, era Tribunalul Cluj iar nu Judecătoria Cluj -N, menționând că nu a invocat în recurs motivul privitor la necompetența primei instanțe.

Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:

Prin decizia civilă nr.1516/R din 12 iunie 2009 a Curții de APEL CLUJ, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de - "E & M & L" C-N, împotriva deciziei civile nr.1112/R din 4 mai 2009 a Curții de APEL CLUJ.

Pentru termenul de judecată din 12 iunie 2009, reprezentantul revizuientei, a depus anterior, la data de 11 iunie 2008, 11, dos.revizuire, o cerere de amânare a judecării cauzei, pe motive de sănătate, la care a anexat un certificat de concediu medical pentru perioada 1.06.2009 - 30.06.2009 și un bilet de ieșire din spital, din care rezultă că fost internată în perioada 25.05.2009 - 04.06.2009. Așadar, reprezentanta revizuientei s-a externat din spital la data de 4.06.2009, dar se afla în concediu medical postnatal și la data de 12.06.2009, când s-a judecat revizuirea împotriva deciziei pronunțate în recurs.

Curtea a respins cererea de amânare, cu motivarea că se tinde la tergiversarea nejustificată a procesului, deoarece revizuienta avea cunoștință de starea în care se află avocata aleasă, aceea de concediu postnatal, astfel că avea posibilitatea angajării unui alt avocat, iar avocatul ales avea posibiltiatea substituirii sale.

Amânarea soluționării cauzei în temeiul art.156 alin. (1) pr.civ. este facultativă, instanța fiind suverană să aprecieze dacă este sau nu justificată.

Contestatoarea și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art.317 alin. (1) pct.1 pr.civ. conform cărora hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

În speță, procedura de citare a revizuirii pentru data de 12 iunie 2009, a fost legal îndeplinită cu aceasta, 8 dosar de revizuire, reprezentanta revizuientei formulând cererea de amânare ce i-a fost respinsă.

Întrucât revizuienta a cunoscut termenul la care urma să fie judecată cererea ei de revizuire, încă din data de 2.06.2009, curtea apreciază că nu este prezent motivul prevăzut de art.317 alin. (1), pct.1 pr.civ.

La termenul de astăzi, reprezentanta contestatoarei a invocat oral în fața instanței și motivul prevăzut de art.317 alin. (1) pct.2 pr.civ. recunoscând că nu l-a invocat pe calea recursului.

Potrivit art.317 alin. (1) pct.2 pr.civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență,numai dacă acest motiv nu a pututfi invocat pe calea apelului sau recursului.

Este adevărat că reclamanta - "E & M & L" C-N, a formulat o acțiune împotriva pârâților Primarul municipiului C-N și, prin care a solicitat anularea dispoziției primarului nr.3514 din 22 februarie 2007 emisă în temeiul Legii nr.10/2001, ce a fost înregistrată sub nr.1436/117 din 20.03.2007 pe rolul Tribunalului Cluj, acesta declinându-și competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Cluj -N, prin sentința civilă nr.455/08.06.2007 a Tribunalului. Împotriva acestei sentințe, reclamanta putea exercita calea de atac a recursului.

Acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect anularea dispoziției primarului, a fost respinsă prin sentința civilă nr.5582/07.05.2008 a Judecătoriei Cluj - Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost respinsn prin decizia civilă nr.677/A din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Cluj, iar împotriva deciziei tribunalului, aceeași reclamantă a declarat recurs ce a fost respins prin decizia civilă nr.1112/R din 4 mai 2009 a Curții de APEL CLUJ.

Deși avea posibilitatea, reclamanta nu a invocat nici în apel și nici în recurs, necompetența soluționării acțiunii în primă instanță de către judecătorie, situație în care nu mai poate invoca necompetența primei instanțe direct în contestația în anulare, câtă vreme conform art.317 alin. (1) pct.2 pr.civ. necompetența poate fi ridicată prin contestația în anulare, "numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului".

Dincolo de neregularitatea invocării acestui motiv de contestație în anulare, dispoziția nr.3514/22.02.2007 a fost emisă de Primarul municipiului C-N, în favoarea persoanei îndreptățite. Conform art.26 alin. (3) din Legea nr.10/2001, republicată, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului. Reclamanta - actuala contestatoare -, nu este "persoană îndreptățită" în sensul dispoziției legale, ci un terț care poate ataca dispoziția primarului doar în condițiile dreptului comun, iar nu ale legii speciale.

Prin urmare, nu este întemeiat nici motivul prevăzut de art.317 alin. (1) pct.2 pr.civ.

Motivele privind fondul cauzei, invocate de contestatoare, ar putea fi verificate numai în ipoteza în care s-ar admite contestația în anulare, cererea de revizuire și recursul împotriva deciziei tribunalului, ceea ce nu este posibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.317 alin. (1) pct.1 și pct.2 pr.civ. se va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea - "E & M & L" C-N, împotriva deciziei civile nr.1516 din 12 iunie 2009 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - ---

Red.DT: 27.11.2009

Dact.CA: 30.11.2009 - 5 ex.

Jud.recurs:;;

Președinte:Denisa Băldean
Judecători:Denisa Băldean, Traian Dârjan Sergiu Cătălin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 2760/2009. Curtea de Apel Cluj