Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 278/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 278

Ședința publică din data de 11.12.2008

PREȘEDINTE: Gabriela Baciu

JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea apelului civil formulat de pârâta Primăria orașului P cu sediul în- jud. V, împotriva sentinței civile nr. 486 din 3.07.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimații I domiciliată în Focșani,-, -. 50, jud. V, Instituția Prefectului jud. V, cu sediul în Focșani, bd.- - nr. 1, jud. V, în acțiunea civilă având ca obiect restituirea dreptului de proprietate în baza Legii 10/2001.

La apelul nominal a răspuns pentru intimata I avocat care substituie pe avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind apelanta și intimata Instituția Prefectului jud.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că s-a depus la dosar de către apelantă o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă; că s-a depus la dosar de către intimata I întâmpinare.

Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Apărătorul intimatei I solicită respingerea apelului ca nefondat pentru motivele arătate în întâmpinare și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței dată de instanța de fond.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată;

Prin cererea înregistrată sub numărul - pe rolul Tribunalului Vrancea, petenta Iac onstestat Dispoziția nr.1846/11.07.2007 emisă de Primăria P și a solicitat anularea acesteia și obligarea intimatei să-i restituie în fizic pe alt amplasament suprafața de 436. pentru care s-a făcut propunerea de acordare de despăgubiri.

Prin cererea înregistrată la nr-, Iac ontestat Dispoziția nr.4785/17 decembrie 2007 emisă de Primăria P și a solicitat anularea acesteia și obligarea intimatei să-i restituie în fizic pe alt amplasament suprafața de 666. Contestatoarea a arătat că suprafața de 666. este cea care i se cuvine și nu 566. pentru care s-a făcut propunerea de acordare de despăgubiri.

Dat fiind legătura strânsă dintre cele două cauze prin încheierea din 17 aprilie 2008 s-a dispus conexarea lor.

Tribunalul Vrancea prin sentința civilă nr. 486/3.07.2008 a admis contestațiile formulate de contestatoarea Iaa nulat dispozițiile nr. 1847/11.07.2007 și nr. 4785/17.12.2007 emise de primăria oraș

A atribuit contestatoarei în compensare pentru suprafața de 1.102 mp preluați abuziv, suprafața de 1025 mp compusă din 808 mp teren situat în intravilanul orașului P, T 58, Pc. 2718 identificată în schița 2 la raportul de expertiză între reperele 11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-1 și din 217 mp situat în intravilanul orașului P, identificată în schița 1 la același raport de expertiză între reperele 1-2-3-4.

A obligat contestatoarea să restituie despăgubirile primite la data preluării abuzive pentru suprafața de 1025 mp actualizate.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente;

Contestatoarea a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru suprafața de 1.102 mp.

Cum prin Ordinul Prefectului nr. 82/13.03.1996, s-a restituit contestatoarei suprafața de 209 mp rezultă că este îndreptățită la restituire și pentru suprafața de 666 mp.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză, au fost identificate suprafețele de 808 mp teren situat în intravilanul orașului P, T 51, Pc 2718 și suprafața de 217 mp situat în intravilanul orașului P, Pc 1808, libere și cu o valoare de piață sub valoarea terenurilor preluate abuziv.

Contestatoarea exprimându-și acordul de a prelua aceste terenuri în compensarea celor preluate abuziv de stat a făcut aplicațiunea disp. art. 1 alin. 2 din Legea 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primăria orașului P prin reprezentant legal Primar, considerând-o greșită pentru următoarele motive;

- Contestatoarea nu a făcut dovada cu acte că autorului ei i-a fost luată în mod abuziv de către statul român prin expropriere suprafața de 875 mp teren.

În mod greșit s-a apreciat că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate prin înscrisul aflat la fila 16 din dosar întrucât aceasta este o scrisoare comercială datată în anul 1992, iar din cuprinsul adeverinței nr. 9937/14.08.2001 rezultă că defunctul a fost expropriat de suprafața de 775 mp ( 250 mp + 525 mp).

- Suprafața de 217 mp teren identificată de expert ca fiind disponibilă pentru restituit în compensare, este parte dintr-un imobil fosta proprietate a defunctului și pentru care există notificare depusă de către moștenitoarea acestuia Ester.

Intimata I prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului, hotărârea apelată fiind temeinică și legală.

Cu privire la suprafața de teren arată că în adeverința nr. 9937/14.08.2001 este vorba de o consemnare greșită a suprafeței de teren preluată abuziv.

În ceea ce privește suprafața de 217 mp teren arată că existența notificării nu schimbă regimul juridic al terenului câtă vreme notificarea nu a primit răspuns favorabil.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivelor de apel invocate constată apelul fondat sub următoarele aspecte;

Primul motiv de apel este nefondat avându-se în vedere faptul că petenta a depus actul de proprietate al autorului său din care rezultă suprafața de teren ce a deținut-o și care i-a fost preluată de stat.

Validitatea acestui act pentru o întindere de teren de 35 metri lungime și 25 lățime, nu a fost contestată de apelantă.

Petentei i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii dar nu pentru întreaga suprafață menționată în act.

Cum din act rezultă că suprafața de teren pe care autorul petentei a deținut-o în proprietate a fost de 875 mp teren în mod corect instanța de fond a reținut această suprafață de teren.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de apel reține că este fondat pentru următoarele considerente;

Potrivit disp. art. 1 alin. 2 din Legea 10/2001 măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare se dispun cu bunuri oferite de entitatea investită cu soluționarea notificării.

Astfel, nu orice teren liber poate fi și atribuit în compensare, trebuie avute în vedere numai bunurile disponibile ce sunt oferite conf. disp. art. 1 alin. 5 din Legea 10/2001 republicată.

Simplul fapt că un teren aflat în patrimoniul unei localități este liber, în sensul că nu este ocupat de construcții, nu este de natură să îi confere și calitatea de teren disponibil, calitate care să permită atribuirea sa în compensare.

Față de considerentele expuse mai sus și văzând disp. art. 296 cod proc.civilă va admite apelul, va schimba în parte sentința civilă 486/3.07.2008 a Tribunalului Vrancea în sensul că înlătură mențiunea restituirii în natură a suprafeței de 217 mp teren în intravilanul P și dispune acordarea de despăgubiri în echivalent pentru această suprafață, despăgubiri ce se vor stabili conform dispozițiilor titlului VII din Legea 247/2005, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâta Primăria orașului P cu sediul în- jud. V, împotriva sentinței civile nr. 486 din 3.07.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Schimbă în parte sentința civilă nr. 486/3.07.2008 a Tribunalului Vrancea în sensul că înlătură mențiunea restituirii în natură a suprafeței de 217 mp teren în intravilanul P și dispune acordarea de despăgubiri în echivalent pentru această suprafață, despăgubiri ce se vor stabili conform titlului VII din Legea 247/2005.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11.12.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR Grefier

- - - - - -

Red.GB/29.12.2008

Dact.IS/5ex./5.01.2009

Fond.

Președinte:Gabriela Baciu
Judecători:Gabriela Baciu, Romeo Jirlăeanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 278/2008. Curtea de Apel Galati