Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 278/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 278
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 201 din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare B, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
dezbaterilor, a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 10 noiembrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru deliberare și pentru a se depune concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi,
R E A,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 201 din 15.04.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare B, pentru pretenții.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Arad la 21 decembrie 2007, reclamanta a chemat în judecată Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare B solicitând obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea suprafeței de 1964 mp teren intravilan situat în A,-, motivând că terenul a fost proprietatea sa și a soțului și în anul 1975 fost expropriat în favoarea pârâtei pentru construirea unui canal de transport -
Prin sentința civilă nr.507/29.01.2008, apreciind incidența art.2 din Legea nr.10/2001 Judecătoria a declinat în favoarea Tribunalului Arad competența de soluționare a cauzei.
Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare SA B,prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză, reclamanta precizându-și acțiunea în sensul că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârât Administrația națională a Îmbunătățirilor Funciare
Prin întâmpinarea din 04.07.2008 pârâta ANIF Bai nvocat excepția de necompetență a Tribunalului Arad, solicitând ca în conformitate cu disp.art.26 al.3 din Legea nr.10/2001, să fie declinată competența soluționării cauzei în favoarea secției civile a Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 678 din 3 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr-, a fost admisă excepție de necompetență teritorială, și s-a reținut că obiectul judecății îl constituie despăgubiri pentru imobile preluate abuziv de Statul Român, care intră sub incidența art.2 din Legea nr.10/2001, astfel că potrivit art.26 al.3 din același act normativ competența de soluționare revine secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare a imobilului, aceasta fiind pârâta ANIF B, singura care are personalitate juridică în cauză, potrivit Legii 138/2004, iar în baza art.158, 159 al.1 pct.3 cod procedură civilă s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției civile a Tribunalului București.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii excepției de necompetență teritorială a Tribunalului Arad.
În motivarea recursului reclamanta arată că și-a întemeiat, în principal,acțiunea pe prevederile dreptului comun și anume pe prevederile art. 480, 481 cod civil și nu pe cele ale Legii 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 985 din 21 octombrie 2008,pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis recursul reclamantei, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că reclamanta își întemeiază pretențiile în principal pe dispozițiile art. 480-481 Cod civil.
S-a reținut că reglementarea competenței teritoriale a instanțelor în soluționarea litigiilor civile este cuprinsă în art. 5 din Codul d procedură civilă, unde este înscrisă dispoziția de principiu,potrivit căreia cererea se face la instanța domiciliului pârâtului, însă, aceasta dispoziție cunoaște mai multe excepții ce se referă,printre altele și la cazurile în care legea desemnează ca instanță competentă o anumită instanță, alta decât aceea de la domiciliul pârâtului, recunoscându-i o competență excepțională exclusivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că atâta timp cât pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1989 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.
Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil,cât și la cele preluate fără titlu valabil, precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora le permite să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute (art. 18 lit. c, art. 29), așa încât argumentul în sensul că nu ar exista o suprapunere în ce privește câmpul de reglementare al celor două acte normative nu poate fi primit.
Reține că Legea nr. 10/2001 instituie, atât o procedură prealabilă, dar și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.
Dacă persoana îndreptățită a formulat notificarea, în temeiul prevăzut de lege, care a fost respinsă prin dispoziția (decizia) unității deținătoare și a atacat-o cu "contestație", iar, apoi, cu apel și recurs, în final fiind respinsă ca nefondată sau tardivă, o nouă acțiune, în revendicare, întemeiata pe dreptul comun, este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, dreptul la acțiune a fost deja exercitat (fiind epuizat) și nu mai poate fi valorificat pe nici o altă cale, iar pe ce altă parte, este exclusă de natura specială a procedurii Legii nr. 10/2001.
A reținut că problema raportului dintre legea specială și legea generală a fost rezolvată în același mod de Înalta Curte, atunci când a decis, în interesul legii, că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publica nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989 ( LIII din 4 iunie 2007).
Prin dispozițiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
Tribunalul a concluzionat că acele persoane care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 sau care nu au declanșat în termenul legal o atare procedură sau care, deși au urmat-o, nu au obținut restituirea în natură a imobilului, nu au deschisă calea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480.civ.
Existenta unei proceduri speciale în care dreptul de proprietate poate fi valorificat, precum și stabilirea unor termene în acest scop nu constituie prin ele însele o încălcare a art. 21 al. 2 din Constituție și a art. 6 al. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atâta timp cât asemenea restricții sunt rezonabile și determinate de necesitatea clarificării, în termen scurt, a unor situații litigioase și asigurării, pe aceasta cale a securității juridice a circuitului civil.
În termen împotriva sentinței civile nr. 201/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad a declarat recurs, recalificat de instanță ca fiind apel, reclamanta care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Arad.
În motivare a arătat că în mod greșit a respins tribunalul acțiunea ca inadmisibilă, reținând că nu mai pot fi exercitate acțiuni în revendicare introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Persoanele care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, sau care nu au declanșat în termenul legal o atare procedură, sau care, deși au urmat-o nu au obținut restituirea în natură a imobilului, nu au deschisă calea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil.
Arată că nu se poate aprecia că existența Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, întrucât este necesar a se analiza în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură admiterea acțiunii în revendicare ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit de lege, ori securității raporturilor juridice.
Prin decizia nr. 33/2008 a se arată că "aplicarea altor dispoziții decât cele ale legii speciale, atunci când acestea din urmă sunt contrare Convenției, trebuie să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de Convenție aparținând altor persoane, or, prin admiterea acestei acțiuni nu s-ar aduce nici o atingere vreunui drept al altei persoane.
Susține că din înscrisurile depuse la dosar, rezultă faptul că în anul 1975 fost expropriată suprafața de 1964 mp de teren intravilan, proprietatea soțului reclamantei, teren situat în A-, pentru construcția unui canal de desecare - Exproprierea s-a făcut pentru cauza de utilitate publică, construcția fiind necesară pentru eliminarea excesului de umiditate din acea zonă. Chiar dacă exproprierea s-a făcut pentru cauza de utilitate publică, conform art. 481 Cod civil, "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru o cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire". De altfel, la acea dată, s-a încheiat un înscris numit "acord", prin care suprafața de 964 mp a fost expropriată și transmisă în proprietatea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare prin A, proprietarul de teren urmând să fie despăgubit cu contravaloarea terenului expropriat, potrivit tarifelor legale în vigoare, ceea ce nu s-a întâmplat.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare Bas olicitat respingerea recursului (calificat de instanță ca apel), arătând că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantei întrucât nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Arată că în mod corect a respins prima instanță acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil, în situația în care există o lege specială cu privire la restituirea în natură către persoanele îndreptățite a imobilelor preluate de stat.
Examinând sentința civilă atacată în raport de motivele invocate, raportat la probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.
Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta, îl constituie obligarea pârâtei Societatea Națională a Îmbunătățirilor Funciare B, la plata unei despăgubiri reprezentând c/valoarea suprafeței de 1964 mp, teren intravilan, înscris în CF 476/6-7/147, 148, 149, care așa cum rezultă din actul intitulat "acord", a fost expropriat de la antecesorul reclamantului și transmis prin F A, proprietarul urmând să fie despăgubit cu contravaloarea terenului expropriat.
S-a menționat că pe suprafața de teren respectivă este amplasat canalul și reprezintă zonă de protecție, motiv pentru care, acest teren a fost expropriat.
Pentru imobilul din litigiu reclamanta a formulat la data de 30.11.2005 "Notificare", prin intermediul Biroului executor Judecătoresc, prin care a solicitat restituirea în natură prin echivalent sau acordare de despăgubiri.
Conform comunicării nr. 902/15.02.2007, emisă de Primăria municipiului A anexată la dosar, reclamanta nu a respectat termenul prevăzut de art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Nu rezultă din actele dosarului că s-a formulat altă notificare anterioară datei de 14.02.2002.
Susținerea reclamantei în sensul că în mod greșit s-a apreciat că existența Legii nr. 10/2001 exclude posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare, nu este întemeiată, întrucât așa cum a reținut prin decizia nr. L III din 4 iunie 2007 "prin dispozițiile sale Legea nr. 10/2001 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și fără să diminueze accesul la justiție a adus perfecționări sistemului reparator subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special".
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia mai sus menționată a rezolvat astfel problema raportului dintre legea specială și legea generală, dispunând că prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989.
Raportat la dispozițiile deciziei nr. L III din 4 iunie 2007 și la împrejurarea că obiectul cererii formulate de reclamantă îl constituie obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru terenul expropriat pentru cauză de utilitate publică ( ce intră sub incidența Legii nr. 33/1994, chiar dacă aceste dispoziții legale nu sunt menționate ca temei de drept a cererii), rezultă că în mod corect a apreciat prima instanță că atâta timp cât pentru imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22.12.1989, s-a adoptat o lege specială ce prevede în ce condiții aceste imobile se restituie sau se acordă despăgubiri, nu se poate susține că legea specială derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu aceasta.
Mai mult, prin Decizia nr. 33/9.06.2008 pe care reclamanta o invocă în motivele apelului, a reținut că Legea nr. 10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural instituind controlul judecătoresc al reparațiilor prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție în concordanță cu dispozițiile Constituției (art. 21) și ale art. 6 din CEDO.
În consecință, atâta timp cât Legea nr. 10/2001 este o lege reparatorie în ceea ce privește imobilele preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, ce interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1944 ce reglementează exproprierea pentru cauză de utilitate publică (fiind și cazul imobilului din litigiu) ca și dispozițiile art. 480 și 481 Cod civil (invocate de reclamantă), conform cărora " nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire", nu mai pot servi ca temei în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar acest aspect este în concordanță și cu condițiile prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 și cu practica CEDO în materie.
Față de considerentele arătate, Curtea constată că hotărârea atacată este temeinică și legală, astfel că în baza art. 296. pr. civ. va respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 201 din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 201 din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red. /30.11.2009
Tehnored. 5 ex./ 09.12.2009
Prima instanță:
PREZENTA SE:
reclamanta -, - A,-, jud. A
- A, B-dul - nr.19,.1, jud.
la Societatea Civilă de Avocați " și Asociații"
pârâta - Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare B,
Șoseaua nr. 35-37, Sector 4
Președinte:Claudia RohneanJudecători:Claudia Rohnean, Maria Lăpădat
