Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 279/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 279/A/2009 | |
Ședința publică din 4 noiembrie 2009 | |
ța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Traian Dârjan | - - |
JUDECĂTOR 2: Tania Antoaneta Nistor | --- - |
GREFIER: | - - |
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 286 din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, privind și pe pârâta - D, având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei-apelante, avocat și reprezentantul pârâtei-intimate D, consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul pârâtei-intimate depune la dosar delegația de reprezentare și întâmpinare, din care un exemplar comunică reprezentantului reclamantei-recurente.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul reclamantei-apelante susține apelul așa cum a fost formulată în scris, solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, fără cheltuieli de judecată. Consideră că notificarea nu a fost soluționată în totalitate, unitatea deținătoare a soluționat cererea cu privire la restituirea în natură, soluție care de afltfel a fost menținută de instanța de fond, fără a se pronunța cu privire la măsurile reparatorii. Reclamanta a atacat în instanță decizia de respingere a cererii de restituire în natură, nu notificarea în întregime, care nu a fost soluționată complet deoarece soluționarea presupune și pronunțarea cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Reclamanta solicită doar acordarea de despăgubiri nbănești, nu restituirea în natură a imobilului. Emiterea unei asemenea decizii nu duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice civile întrucât nu se modifică sau anulează nici un raport juridic încheiat.
Reprezentantul pârâtei-intimate pune concluzii în sensul respingerii apelului și în consecință menținerea ca temenică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 86 din 5 mai 2009 Tribunalului Cluj a fost admisă excepția tardivității introducerii plângerii și a fost respinsă ca tardivă plângerea formulată de reclamanta prin mandatar în contradictoriu cu pârâta
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că instanța a calificat plângerea formulată de către reclamantă ca fiind o plângere împotriva Deciziei 1237/2001 emisă de pârâtă ca răspuns la notificarea formulată de către reclamantă în baza legii 10/2001.
Notificarea reclamantei a fost soluționată de către pârâtă în sensul respingerii cererii de restituire în natură. Decizia de respingerea a fost atacată în instanță, reclamanta nereușind să obțină anularea deciziei.
Între motivele de nemulțumire a reclamantei în raport cu decizia de respingerea nu figurează și cea referitoare la nepronunțarea asupra îndreptățirii reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent sau despăgubiri.
ța a apreciat că orice nemulțumire legată de Decizia nr. 137/2001 emisă de către pârâtă, inclusiv aceea legată de nepronunțarea asupra îndreptățirii la despăgubiri ar fi trebuit criticată prin plângerea exercitată împotriva deciziei.
Nu poate veni acum reclamanta, la peste 8 ani de la data emiterii deciziei să invoce aspectul nepronunțării asupra îndreptățirii la despăgubiri, aducându-se atingere principiului stabilității circuitului civil.
Nu este legală în opinia instanței procedura pe care încearcă reclamanta să o acrediteze, în sensul emiterii unei noi dispoziții care să stabilească dacă reclamanta este îndreptățită la despăgubiri în sensul art. 20 din Legea 10/2001 care să poată fi din nou atacată în justiție.
Notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001 se finalizează cu o dispoziție sau decizie, iar împotriva acesteia, persoanei îndreptățite îi este recunoscut dreptul la o singură cale de atac în justiție, potrivit art.26 alin.3 din Legea 10/2001.
Împotriva acestei sentin ț e a promovat în termen legal apel reclamanta solicit țnd admiterea apelului ș i trimiterea cauzei spre rejudecare primei instan ț
Reclamanta a învederat că instan ț a de fond a calificat gre ț it ac ț iunea cu care a fost investită. Potrivit principiului disponibilită ț ii instan ț a nu avea puterea de a recalifica ac ț iunea cu carea a fost investită, mai ales că a fost promovată de către un avocat. Reclamanta a arătat că a formulat o ac ț iune prin care a solicitat obligarea pârâtei la la emiterea unei decizii cu privire la acordarea despăgubirilor de către instan ță și această cerere nu poate fi calificată ca o plângere împotriva deciziei nr. 1237/2001.
În al doilea rând instan ț a a plecat de la premiza gre ș ită că ac țiunea reclamantei ar fi o plângere împotriva deciziei nr. 1237/2001 i prin urmare a expirat termenul prevăzut de art. 26 /2001.
Pârâta s-a pronun ț at numai asupra cererii de restituire în natură prin deciziei nr. 1237/2001 ș i această solu ț ie a fost men ț inută prin Decizia civilă nr. 150/22.11.2002 a Cur ții de APEL CLUJ ș i decizia civilă nr. 5684/19.10.2004 a Înaltei Cur ț i de Casa ție ș i Justi ț ie. Însă nici unitatea de ținătoare ș i nici instan ț a nu s-a pronun ț at asupra acordării de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma compensării cu bunuri sau servicii sau despăgubiri băne ști.
Apelanta arată că astfel nu a fost solu ț ionată în totalitate notificarea arătându-se că art. 26 al.3 10/2001 face distinc ție între decizia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură stipulându-se că ambele pot fi atacate cu plângere.
Se consideră de către apelanta reclamantă că prin acordarea despăgubirilor băne ș ti nu se încalcă principiul stabilită ții circuitului civil, deoarece nu pârâta este cea care trebuie să plătească despăgubirile ce i se cuvin, ci vor fi acodate potrivit procedurii prevăzute de 247/2005.
Prin întâmpinare, pârâta Societatea Cooperativă Me ș te șugărească Das olicitat respingerea apelului ca nefondat. S-a arătat că notificarea a fost respinsă deoarece reclamanta nu ș i-a dovedit preten țiile fată de intimată.
Analizând sentin ț a apelată raportat la motivele de apel curtea re ține următoarele:
Prin decizia nr. 1237/2001 s-a respins notificarea formulată de reclamantă deoarece aceasta a beneficiat de despăgubiri potrivit 112/1995, pentru imobilul înscris în CF 584 D ș i pârâta a dobândit dreptul de proprietate prin dona ție ș i sunt dobânditori de bună credin ț Această decizie a fost contestată de către reclamantă ș i prin sentin ța civilă nr. 90/2002 a fost admisă plângerea ș i restituit în natură imobilul în litigiu. Prin decizia civilă nr. 150/2002 a fost schimbată solu ț ia pronun ț ată de prima instan ță ș i s-a men ț inut dispozi ț ia emisă de pârâtă deoarece imobilul în litigiu a fost înstrăinat până la apari ția legii. Pârâta a cumpărat imobilul în litigiu în 17.11.1967 ș i pre ț ul acestuia a fost achitat, făcându-se dovada acestui fapt cu dispozi ția de plată, iar reclamanta nu a atacat actul prin care pârâta a dobândit dreptul de proprietate.
Această decizie a fost men ț inută de Înalta Curte de Casa ție ș i Justi ț ie care a respins recursul declarat de reclamantă prin decizia civilă nr. 5684/19.10.2004. În considerentele deciziei s-a re ținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului prin 92/1950 ș i antecesoarea reclamantei a fost trecută ca proprietar în anexă, dar în cartea funciară era men ț ionat ca proprietar Asocia ț ia Industrială a Cu privire la dreptul de proprietate al antecesoarei reclamantei, Înalta Curte re ț ine că, intabularea în favoarea lui era condi ț ionată de soarta prenotării procesului dintre Asocia ția D și Banca pentru Agricultură ș i Casa de Păstrare SA Astfel concluzionează că antecesoarea reclamantei a pierdut dreptul de proprietate în urma solu ționării acelui litigiu ș i nu ca urmare a na ționalizării imobilului. Apoi s-a mai arătat că ș i în ipoteza în care imobilul ar fi dost na ționalizat nu putea fi restituit în natură deoarece nu a fost atacat actul prin care pârâta a dobândit dreptul de proprietate.
Prin urmare, considerăm că în cadrul plângerii formulate de reclamantă împotriva deciziei emise de a fost analizată atât calitatea de persoană îndreptă țită cât și posibilitatea restituirii în natură a imobilului.
După cinci ani de la rămânerea irevocabilă a acestei hotărârii reclamanta a investit instan ța cu o cerere de obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de acordare de despăgubiri pentru imobilul în litigiu.
ț a de fond nu a recalificat gre ș it cererea reclamantei apelante deoarece o ac ț iune de obligarea pârâtei la emiterea unei decizii putea fi formulată numai în circumstan ț ele în care pârâta nu s-a pronun ț at asupra notificării reclamantei. În cazul de fa ț ă rezultă cu claritate că pârâta s-a pronun ț at asupra notificării, decizia fiind supusă verificării de către instanță, care a statuat atât cu privire la calitatea de persoană îndreptă țită a reclamantei cât și cu privire la posibilitatea restituirii în natură a imobilului, ca motivare subsidiară.
Prin urmare o ac ț iune de obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de stabilirea despăgubirilor mai poate fi emisă după emiterea deciziei de către unitatea notificată? Consideram că răspunsul este negativ atâta vreme cât art. 26 /2001 prevede o procedură unică pentru contestarea deciziei emise de pârâtă, plângerea în care reclamanta trebuia să solicite măsuri reparatorii în echivalent dacă nu se putea restitui în natură imobilul. După emiterea dispozi ției sau deciziei la notificarea formulată pârâta s-a dezinvestit ș i nu poate fi obligată la emiterea altei decizii dacă nu este obligată de instan ță în procedura plângerii.
Or, atâta vreme cât a fost emisă o decizie o ac ț iune ulterioară promovată împotriva pârâtei nu poate fi considerată decât o plângere împotriva deciziei, încadrarea în drept a cererii, putând fi făcută de instan ț
Nu poate fi primită critica că a fost încălcat principiul disponibilită ț ii deoarece instan ț a trebuia să califice ac ț iune rapotat la dispozi ț iile 10/2001. Această problemă a recalificării ac ț iunii a fost pusă în discu ț ia contradictorie a păr ț ilor, astfel în cât au fost respectate principiul contradictorialită ții și dreptul la apărare.
Este real că art. 26 al.3 10/2001 prevede posibilitatea de a fi contestate atât decizia de respingere a notificării cât ș i decizia de respingere a restituirii în natură, dar in cazul de fa ță s-a emis o decizie de respingere a notificării șa încât în cadrul acesteia reclamanta avea posibilitatea de a critica faptul că nu i s-a restituit în natură imobilul ș i putea solicita, potrivit principiului disponibilită ții, în subsidiar acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.
Prin urmare, stabilirea stării de fapt ș i aplicarea dispozi ț iilor legale s-a făcut corect de către prima instan ță motiv pentru care curtea în temeiul art. 296 Cod Pr. Civilă va respinge ca nefondat apelul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 286 din 5 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red. dact. GC
4 ex/03.12.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Traian DârjanJudecători:Traian Dârjan, Tania Antoaneta Nistor
