Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 28/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 28
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Dan Spânu
Grefier - - -
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, str. -, nr.7, județul D, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C - PRIN PRIMAR, ambele cu domiciliul în B, sector 1, str. -, nr. 5, împotriva sentinței civile nr. 244 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Civilă în dosarul -, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în C, str. -. -, nr. 2, județul D, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic reprezentând apelanții pârâți Primarul Municipiului C, Primăria Municipiului C, avocat, reprezentând apelantele pârâte, avocat și avocat, reprezentând intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
A fost interpelat intimatul reclamant, prin apărători, pentru a preciza dacă se află în posesia altor înscrisuri care să completeze înscrisul sub semnătură privată încheiat în anul 1950.
Avocații și, pentru intimatul reclamant, au precizat că nu dețin alte înscrisuri în afara originalului contractului sub semnătură privată, act ce a fost prezentat la instanța de fond. Au arătat că la dosarul cauzei a fost depusă o copie identică a acestui act. Totodată, părțile nu contestat contractul și nu s-a făcut înscrierea în fals a acestuia.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelurilor, punând în discuție, în raport de prevederile art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și.
Consilier juridic, pentru apelanții pârâți Primarul Mun. C și Primăria Mun. C, a solicitat admiterea excepției, arătând că pârâtele și nu au calitate procesuală pasivă, o eventuală comparare de titluri putându-se realiza în baza dreptului comun, nu în baza Legii 10/2001.
A solicitat admiterea apelului, arătând că autoritatea locală nu și-a revocat propriul act administrativ. Astfel, prin dispoziția din anul 2002 doar s-a dispus înaintarea dosarului spre o instituție competentă să soluționeze notificarea, respectiv Prefectura Județului Ulterior, competența a revenit autorității locale, fiind emisă dispoziția din anul 2007.
Avocat, pentru apelantele pârâte și, a solicitat admiterea excepției invocate, considerând că pârâtele pe care le reprezintă nu au calitate procesuală pasivă.
Pe fond, a solicitat să se ia act de renunțarea la apelul declarat, susținând că între părți, mai puțin Primăria Mun. C, a intervenit o tranzacție, acestea urmând să-și continue separat revendicările în contradictoriu cu autoritatea locală. A depus declarație notarială, în acest sens, a reclamantului.
A lăsat la aprecierea instanței soluționarea apelului declarat de pârâții Primarul mun. C și Primăria mun.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a considerat că pârâtele și au calitate procesuală pasivă, doar pentru a le fi opozabilă hotărârea, au interesul de a cunoaște situația imobilului. A solicitat respingerea excepției puse în discuție.
A solicitat respingerea apelului declarat de pârâții Primarul mun. C și Primăria mun. C, apreciind că prin emiterea celei de-a doua dispoziții
s-a încălcat principiul irevocabilității actelor administrative intrate în circuitul civil și principiul stabilității raporturilor juridice. Astfel, prin dispoziția emisă în anul 2007 s-a făcut o revocare expresă a primei dispoziții.
S-a susținut că reclamantul nu ar avea calitate de persoană îndreptățită, însă actul său, respectiv contractul de vânzare-cumpărare reprezintă un act translativ de proprietate în temeiul prevederilor art. 23, 24 din Legea 10/2001 și art. 23 pct. 1 din HG250/2007. A făcut precizarea că în lege se face vorbire de faptul că actele sub semnătură privată erau acte valabile înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950, astfel contractul reclamantului este un act doveditor al proprietății.
A lăsat la aprecierea instanței apelul declarat de pârâtele și.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a considerat de asemenea că pârâtele au calitate procesuală pasivă, întrucât în dispoziția primarului se face vorbire că acestora le-a fost restituit imobilul notificat. A solicitat respingerea excepției.
Cu privire la apelul declarat de pârâții Primarul mun. C și Primăria mun. C, a apreciat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1950 s-a transmis dreptul de proprietate, reclamantul fiind persoană îndreptățită, făcând dovada acestei calității în temeiul Legii 10/2001.
A arătat că în anul 2002, Primarul a emis o dispoziție în sensul acordării despăgubirilor bănești reclamantului, iar în anul 2005 fost emisă o nouă dispoziție în sensul restituirii imobilului apelantelor pârâte și. În anul 2007, reclamatului nu i se comunicase modul de soluționare a notificării sale. A solicitat respingerea apelului.
A lăsat la aprecierea instanței apelul declarat de pârâtele și.
Consilier juridic, pentru apelanții pârâți Primarul mun. C și Primăria mun. C, a lăsat de asemenea la aprecierea instanței apelul declarat de pârâtele și.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 4 decembrie 2007, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI - PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUN. C, anularea dispozițiilor nr. 22881/2007, 5921/2005 și 708/2006 emise de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C și menținerea dispoziției nr. 6520/2002.
În motivare a arătat că prin dispoziția nr. 6520/2002 s-a dispus înaintarea către Prefectura Dan otificării sale formulate în temeiul legii 10/2001, modalitate de acordare a măsurilor reparatorii acceptată de reclamant. Ulterior, prin dispoziția 22881/13.11.2007 s-a respins notificarea sa, deși prima dispoziție intrase în circuitul civil și nu îi pot înceta efectele întrucât nu fusese până în prezent anulată printr-o hotărâre judecătorească. A considerat că are calitatea de persoană îndreptățită cât timp a prezentat actul de proprietate al autorilor săi și actele sale de stare civilă.
Intimatele, au depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii. Au arătat în esență că la momentul naționalizării, imobilul a aparținut autorului lor, și că, prin Dispozițiile 5921/2005 și 708/2006 li s-au acordat măsuri reparatorii pentru imobilul construcție iar terenul le-a fost restituit în natură. Au arătat că nu recunosc semnătura autorului lor pe actul sub semnătură privată invocat de reclamant și nu au cunoștință despre acest act.
La termenul de judecată din data de 09 Aprilie 2008, instanța a dispus disjungerea capătului nr. 2 din acțiune privind anularea dispozițiilor Primarului cu nr. 5921/2005 și 708/2006 și formarea unui nou dosar, având acest obiect.
Prin sentința civilă 244 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj s-a admis acțiunea astfel cum a fost precizată, s-a dispus anularea dispoziției nr. 22881/13.11.2007 emisă de Primăria Mun.
S-au menținut efectele Dispoziției Primarului Mun. C cu nr. 6520/14.08.2002.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin Dispoziția nr. 6520/14.08.2002, Primarul Municipiului Cac onstatat că petentul este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești - eventual titluri de valoare -, la valoarea estimată de petiționar, pentru imobilul situat în C,-, notificat sub nr. 390/N/2002.
La 13.11.2007, Primarul Municipiului C, având în vedere aceeași notificare, a respins cererea de restituire a imobilului situat în C,-, cu motivarea că petentul nu a făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, pronunțând în acest sens dispoziția nr. 22881/13.11.2007. A mai constatat că imobilul a fost restituit numitelor, prin emiterea dispozițiilor nr. 5921/2005 și 708/2006, în calitate de moștenitoare ale autorului lor,.
S-a apreciat că prima dispoziție, prin care se atestă reclamantului calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii 10/2001, a intrat în circuitul civil și nu mai putea fi revocată de autoritatea publică emitentă iar prin emiterea celei de a doua dispoziții s-a încălcat în mod grav principiul irevocabilității actelor administrative intrate în circuitul civil și principiul stabilității raporturilor juridice.
Tribunalul a apreciat că petentul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită prin actul de vânzare cumpărare încheiat în data de 10.04.1950 prin care autorul petentului a dobândit imobilul în discuție de la numitul, iar în raport de disp. art. 23.1 din normele metodologice ale lg. nr. 10/2001, prin acte doveditoare se înțelege și actul sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950.
Împotriva acestei decizii au declarat apel primăria și Primarul Mun. C și pârâtele și.
În motivarea apelului declarat de primărie, prin primar s-a susținut că la data emiterii dispoziției 22881/2007 au încetat efectele dispoziției 6520/2002, care a fost emisă în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea 10/2001 iar la data respectivă instituția competentă să analizeze cererea era prefectura. S-a criticat soluția instanței referitoare la atestarea calității de persoană îndreptățită a reclamantului prin dispoziția inițială, arătând că primăria nu a analizat în fond cererea de notificare și actele depuse de reclamant, nu a hotărât dacă are calitatea de persoană îndreptățită și nici dacă are dreptul la acordarea de despăgubiri. S-a concluzionat că prima instanță a interpretat greșit dispoziția 6520/2002, prin care, de fapt, s-a predat dosarul prefecturii, caz în care nu s-a încălcat principiul irevocabilității actelor juridice.
S-a arătat că după modificarea legii 10/2001, competența de soluționare notificărilor inclusiv pentru cererile de acordare de despăgubiri a revenit primăriei, care, în exercitarea acestei atribuții, a emis cea de a doua dispoziție.
A apreciat că reclamantul nu este persoană îndreptățită deoarece a invocat în favoarea sa doar un act sub semnătură privată, care nu se coroborează cu alte înscrisuri, astfel că dispozițiile art. 23.1 lit. a din Normele metodologice nu au fost analizate în integralitate. Autorul pârâtelor figura în toate evidențele ca fiind proprietarul imobilului, așa încât imobilul a fost restituit celor care au făcut dovada de proprietari.
În finalul motivelor de apel s-a arătat că prin menținerea dispoziției 6520/2002 s-ar ajunge la acordarea unei duble despăgubiri pentru același imobil, iar dispoziția nu ar putea fi executată deoarece prefectura nu are competența de a acorda măsurile reparatorii, ci prin Comisia Centrală.
Prin declarația autentificată sub nr. 2337/2 decembrie 2008 de BNP apelantele pârâte și au arătat că înțeleg să renunțe la apelul formulat împotriva sentinței tribunalului, astfel că potrivit art. 246 se va lua act de renunțarea acestora la judecarea apelului.
La data de 15 ianuarie 2009 reclamantul intimat a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
Instanța de apel, din oficiu, a pus în discuție calitatea procesuală pasivă a pârâtelor și, apreciind că acestea nu au calitate procesuală în cauză. Contestația formulată de reclamant este întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din legea 10/2001, iar cadrul procesual este determinat de lege sub aspectul persoanelor chemate în judecată. Un astfel de litigiu are loc între persoana care a formulat notificare și unitatea care a emis dispoziția ce se contestă, situație în care terții care nu au raporturi juridice stabilite prin dispoziție nu pot fi părți în contestație.
Citarea pârâtelor și în dosar s-a justificat inițial, pentru că prin acțiunea introductivă s-a solicitat și constatarea nulității dispozițiilor ce au fost emise de primar pentru acestea. După disjungerea acțiunii și formarea unui alt dosar având ca obiect constatarea nulității dispozițiilor 5921/2005 și 708/2006, tribunalul a rămas investit cu contestația împotriva dispoziției emisă reclamantului, caz în care terții față de această dispoziție nu mai aveau calitate procesuală pasivă. Chiar dacă în dispoziția atacată se face vorbire despre cele două pârâte, nu li se conferă calitate procesuală deoarece referirea respectivă constituie parte a motivării respingerii cererii reclamantului, primăria arătând că pentru același imobil s-au acordat măsuri reparatorii altor persoane.
Deși există interesul reclamantului de a fi soluționată acțiunea sa în contradictoriu cu pârâtele, ca și interesul acestora de cunoaște stadiul litigiului de față, nu trebuie confundată acest tip de interes cu calitatea procesuală pasivă, care presupune identitatea între pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, ori persoana care a încălcat drepturile ce se cer a fi protejate.
Apelul declarat de primărie și primar este fondat pentru următoarele considerente.
Prima parte a criticii din apel, referitoare la efectele dispoziției 6520/2002, este apreciată ca fiind fondată.
Starea de fapt și conținutul dispozițiilor emise de primărie au fost greșit reținute de tribunal.
Prin dispoziția 6520/14.08.2002, primăria a înaintat dosarul cu notificarea către prefectură cu propunerea de acordare a despăgubirilor bănești, fără a face aprecieri asupra altor elemente ale notificării ce-i fusese înaintată.
La data când a fost emisă dispoziția 6520/14.08.2002, era în vigoare legea 10/2001 în forma sa publicată în Monitorul Oficial 497/10.07.2002, astfel că legalitatea dispoziției trebuie raportată la dispozițiile în vigoare la data emiterii.
Potrivit art. 21 din lege, persoana îndreptățită trebuia să notifice unitatea deținătoare a imobilului, solicitând restituirea în natură. Art. 23 obliga unitatea deținătoare să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură, iar potrivit art 24, dacă restituirea în natură nu era posibilă, aceasta trebuia să facă o ofertă de restituire prin echivalent.
Art. 36 alin. 2 din legea 10/2001 ( în forma în vigoare în luna august 2002) stabilea că notificările prin care se solicita acordarea de despăgubiri se adresau prefecturilor, iar alineatul 3 al aceluiași articol dispunea că dacă persoana îndreptățită a solicitat restituirea în natură dar nu a fost aprobată, unitatea deținătoare sau primăria trebuia să trimită decizia privind oferta de acordare a despăgubirilor bănești prefecturilor.
Din analiza celor două texte rezultă că ele porneau de la situații premisă diferite. Dacă prin notificare se solicitau direct despăgubiri bănești, competența de a soluționa notificarea aparținea prefecturilor, care urmau a stabili nu numai cuantumul despăgubirilor, ci și dacă solicitantul era persoană îndreptățită.
În cea de a doua ipoteză, dacă se solicita restituirea în natură, unitatea deținătoare sau primăria stabileau calitatea de persoană îndreptățită și, în cazul în care condițiile cerute de art. 2-4 din lege erau îndeplinite, înaintau cererea și întregul dosar prefecturii.
În speță, este incidentă situația reglementată prin art. 36 alin 1, deoarece prin notificarea 3390/2002 reclamantul a arătat că solicită acordarea de despăgubiri bănești, deoarece "terenul este ocupat de construcții publice". În cuprinsul notificării s-a solicitat expres înaintarea dosarului către prefectură.
Din modul în care a fost redactată dispoziția 6520/2002 este evident că și primăria a apreciat că se află în situația descrisă mai sus, deoarece nu a făcut nicio referire la admiterea notificării, la calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, ci a înaintat dosarul prefecturii cu propunerea de acordare a despăgubirilor bănești. Între primărie și reclamant nu s-a stabilit vreun raport juridic, primăria nu a soluționat pe fond notificarea, ci s-a dezinvestit, în condițiile art. 36 alin 1 din legea 10/2001.
După modificarea legii 10/2001 și abrogarea art. 36 prin Titlul VII din legea 247/2005, primăria a devenit competentă să soluționeze pe fond notificările prin care s-au solicitat despăgubiri bănești, dacă acestea nu au fost analizate de prefectură, căreia legea, în noua sa redactare, nu i-a mai stabilit vreo competență în materie. În atare condiții, în mod legal și pentru prima oară primăria s-a considerat competentă să soluționeze notificarea, fiind emisă dispoziția 22881/2007.
Mențiunea din respectiva dispoziție în sensul că își încetează efectele Dispoziția 6520/2002 nu are relevanță sub aspectul analizat, deoarece singurul efect legal produs de dispoziția ce și-a încetat efectele este acela de a constata că solicitarea reclamantului de a primi despăgubiri bănești urmează a fi analizată de prefectură.
Având în vedere aceste argumente, se apreciază că prima instanță a făcut o aplicare greșită principiului irevocabilității actelor, deoarece primăria nu a revocat prima sa dispoziție, pronunțându-se pentru prima oară asupra fondului cererii adresate de reclamant prin Dispoziția 22881/2007.
Prin emiterea acestei dispoziții nu s-a încălcat nici principiul stabilității raporturilor juridice, deoarece singurul raport juridic creat prin dispoziția din anul 2002 fost dreptul reclamantului de a i se analiza notificarea de către prefectură, instituție competentă cu soluționarea fondului cererii, potrivit legii în vigoare la data respectivă.
Deși tribunalul a avut ca principal argument pentru admiterea contestației nelegalitatea dispoziției emise în 2007 ca urmare a încălcării principiului irevocabilității actelor și a principiului stabilității raporturilor juridice, s-a făcut și o analiză a fondului cauzei, respectiv a calității reclamantului de persoană îndreptățită, astfel că nu se impune aplicarea în apel a dispozițiilor art. 297 alin. 1
Tribunalul considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 23.1 din HG 250/2007 și ale art. 24 din Legea 10/2001, însă a făcut o analiză trunchiată a textelor legale.
Astfel, potrivit art. 3 și art. 4 alin. 2 din legea 10/2001 beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de lege foștii proprietari ai imobilelor preluate de stat sau moștenitorii acestora.
Dreptul de proprietate, potrivit dreptului comun, se dovedește cu acte translative de proprietate însă, pentru a facilita sistemul probator în cadrul legii 10/2001, art. 23.1 din HG 250/2007 stabilește că dovada dreptului de proprietate se poate face și cu înscrisuri sub semnătură privată încheiate anterior intrării în vigoare a Decretului 221/6.09.1950 și în măsura în care acestea se coroborează cu alte înscrisuri. Așadar, legea specială cere ca, atunci când dovada dreptului de proprietate se face cu acte sub semnătură privată, să fie îndeplinite cumulativ două condiții: actul să fie încheiat înainte de 6.09.1950 și actul să fie coroborat și cu alte înscrisuri. Folosirea în text conjuncției "și" impune existența cumulativă a condițiilor.
Reclamantul pretinde că autorul său a încheiat cu un act sub semnătură privată la data de 10.04.1950. Acest act nu a dus la transmiterea dreptului de proprietate deoarece regimul juridic instituit de art. 475, 971 și 1295 civ. privind dobândirea dreptului de proprietate prin efectul consimțământului părților a fost modificat, în perioada 1947-1950 fiind adoptate succesiv mai multe acte normative care au instituit un control administrativ prealabil al înstrăinării terenurilor și s-a impus condiția formei autentice a actului de înstrăinare. Reclamantul nu însoțește actul său de nicio altă dovadă ( înscris) ceea ce înseamnă că nu se poate prevala de dispoziția favorabilă a art. 23.1 din HG 250/2001. Actul sub semnătură privată nu a fost transcris la grefa instanței, așa cum se obișnuia la vremea încheierii lui, nu a fost urmat de plata vreunor impozite de către cumpărător, nu fost urmat de mutarea cumpărătorului în locuința cumpărată, dovadă că la data naționalizării cumpărătorul nu a fost găsit în locuință și nu s-a consemnat acest aspect în procesul verbal încheiat.
Ca urmare, constatând că actul sub semnătură privată nu constituia un act translativ de proprietate și că dispozițiile art. 23.1 din HG 250/2007 nu pot fi incidente pentru că nu reclamantul nu a completat cu alte înscrisuri dovada proprietății sale, în mod corect autoritatea administrativă a reținut că reclamantul nu face dovada de persoană îndreptățită potrivit legii 10/2001, dispoziția atacată fiind legală.
Se are în vedere faptul că pentru același imobil au formulat notificare și moștenitorii fostului vânzător, cărora o parte din teren li s-a restituit în natură.
Potrivit art. 296 c, apreciind că tribunalul soluționata cauza cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, se va admite apelul, se va schimba sentința în sensul că se va respinge contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C - PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 244 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Civilă în dosarul -, în contradictoriu cu intimatul reclamant și pârâtele și.
Schimbă sentința civilă nr. 244 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul - în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul.
- act că apelantele pârâte și renunță la judecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 244 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul -.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 29 ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red /tehnored. GI.
7 ex./29.01.2009
Jud. Fond -
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Dan Spânu
