Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 293/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.293
Ședința publică din 11 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
GREFIER: - -
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamantul apelant și pârâta apelantă PRIMĂRIA COMUNEI REPREZENTATĂ DE PRIMAR împotriva sentinței civile nr.2633/01.07.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș - Secția civilă, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați PRIMARUL COMUNEI și, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamantul apelant, consilier juridic pentru pârâta apelantă Primăria și pârâtul intimat Primarul comunei și avocat pentru pârâta intimată, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Apel declarat în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reclamantul apelant, prin apărător, depune la dosar precizarea motivelor de apel, în sensul că în principal solicită restituirea imobilului în litigiu în natură, iar în subsidiar acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Reprezentanții părților învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat, în apărarea reclamantului apelant, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și precizat la acest termen de judecată. De asemenea, solicită în temeiul art.296 pr.civ. schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, iar în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar chitanță reprezentând onorariu avocațial în sumă de 1200 lei.
Consilier juridic, în reprezentarea pârâtei apelante Primăria și a pârâtului intimat Primarul comunei, solicită admiterea apelului Primăriei, instanța să se pronunțe asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive. A arătat că înțelege să mențină oferta de a expedia dosarul la Comisia Centrală pentru acordarea despăgubirilor prin echivalent A solicitat respingerea apelului reclamanmtului.
Acocat, în reprezentarea pârâtei intimate, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Comunei, solicită respingerea ei, iar pe fond solicită admiterea apelului Primăriei, menținerea dispoziției primarului, respingerea apelului reclamantului și obligarea acestuia din urmă la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.
Curtea, în deliberare asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei primăria comunei, o constată neîntemeiată, motiv pentru care o respinge și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată:
Prin sentința civilă nr.2633/01.07.2008 Tribunalul Timiș - Secția civilă a admis în parte acțiunea reclamanților și, a anulat Dispoziția nr.93/05.09.2002 emisă de Primarul comunie, a obligat emitentul să statueze asupra notificării înregistrate sub nr.30/21.11.2001, prin emiterea unei noi dispoziții motivate cu privire la imobilul din,--48, comuna, jud.T, din CF 1495, nr.top 482-483/b, l-a obligat pe contestatorul să plătească expertului suma de 720 lei, iar pârâtei suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin cererea înregistrată sub nr.5650/2004 la Tribunalul Timiș reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei, Primăria Comunei, anularea dispozițiilor nr.87/14.05.2004 și respectiv nr.93/05.09.2002, ambele emise de pârâtul Primarul Comunei; obligarea Statului Român la completarea în echivalent a despăgubirilor cuvenite pentru imobilul casă cu nr.48 înscris în F 1495, nr.top 482-483/b; restituirea în natură a cotei de 1/2 parte din imobilul casă cu nr.46 și teren aferent înscris în F sus-menționat, obligarea statului la plata despăgubirilor cuvenite pentru cota de 1/2 parte din grădina aferentă imobilului casă cu nr.48 înscrisă în același F, radierea dreptului de proprietate înscris în F asupra casei nr.46 și a terenului aferent.
Ulterior, acțiunea a fost precizată, reclamanții învederând că renunță la judecată în contradictoriu cu pârâta, urmând a chema în judecată pe pârâta.
Petitul V din acțiune a fost precizat în sensul că reclamanții solicită despăgubiri pentru casa cu nr.46, iar petitul VI a fost precizat în sensul că solicită rectificarea F nr.48 (87 dosar fond).
Totodată, reclamantul și-a justificat calitatea procesuală activă invocând calitatea sa de beneficiar al intenției de donație din partea reclamantului precum și calitatea sa de mandatar al acestuia (85 dosar fond).
În fine, la data de 22.11.2004 reclamanții au renunțat la judecata în contradictoriu cu pârâta (117 dosar fond).
Prin sentința civilă nr.549/PI/18.03.2005 Tribunalul Timiș a respins cererea precizata si completata a reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei și Primăria Comunei și a luat act de renunțare la judecata în contradictoriu cu ceilalți pârâți.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
În ceea ce privește pe reclamanta, cererea acesteia nu poate fi primită câtă vreme era decedată la data sesizării instanței.
Cererea reclamantului a fost respinsă cu motivarea că acesta nu este identic cu fostul proprietar tabular ci este nepotul acestuia și nici nu l-a moștenit pe acesta.
În ceea ce privește cererea reclamantului instanța a reținut-o a fiind tardivă față de dispozițiile art.24 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile fiind atacate cu depășirea termenului de 30 de zile de la data comunicării lor.
Astfel, deși reclamantul a indicat un domiciliu ales, nu a indicat și persoana însărcinată cu primirea corespondenței, în sensul art.93 Cod procedură civilă. Pe de altă parte, reclamantul a avut cunoștință de conținutul dispoziției nr.93, el criticând-o în cuprinsul cererii de chemare în judecată, înregistrată sub nr. 17824/2002 la Tribunalul Timiș.
În fine, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.246 Cod procedură civilă pentru a lua act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâții-persoane fizice.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții și, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii și, în subsidiar, desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivare s-a invocat greșita reținere a tardivității acțiunii, câtă vreme dispozițiile atacate nu i-au fost comunicate în conformitate cu prevederile legale.
Prin deciziei civilă nr. 469/16 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, s-a admis apelul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 549/PI/18.03.2005, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar 5650/2004, în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei, Primăria Comunei,; s-a desființat sentința civilă atacată în partea referitoare la respingerea cererii formulată de reclamantul și s-a trimis cauza la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea cererii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel examinând apelul prin prisma criticilor formulate și în baza art.295 alin.1 Cod procedură civilă, față de înscrisurile de la dosar și de dispozițiile legale incidente speței, a reținut următoarele:
În ceea ce privește dispoziția nr.87/14.05.2004, prin care s-a respins notificarea formulată de reclamantul s-a constatat că pârâtul a invocat lipsa calității acestuia de persoană îndreptățită, în sensul art.3 alin.1 lit.a, art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001 în forma avută în vedere la data emiterii dispoziției (10 dosar fond).
Deși și reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, acesta nu a motivat apelul declarat, acesta fiind motivat doar de reclamantul (19 dosar apel), care a criticat sentința exclusiv prin prisma respingerii ca tardive a notificării sale.
În consecință, procedând la examinarea apelului declarat de reclamantul, prin prisma art.282 alin.2 Cod procedură civilă, s-a apreciat că tribunalul a reținut în mod corect lipsa calității acestuia de persoană îndreptățită, câtă vreme fostul proprietar este alt (tatăl lui și bunic al lui ), reclamantul neavând calitatea de moștenitor al sus-arătatului proprietar tabular.
Astfel, această calitate o are celălalt apelant, conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar (113,114 dosar fond).
Înscrisul intitulat " Donație" pe care reclamantul l-a invocat pentru a-și justifica această calitate nu întrunește condițiile cerute de dispozițiile art.813 cod civil (89 dosar) iar cel intitulat " procură" ( 90 dosar fond) nu-i conferă acestuia decât calitatea de reprezentant al mandantului și nu pe cea de persoană îndreptățită.
În consecință, sub aspectul respingerii cererii formulate de hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, a apreciat instanța de apel păstrând-o ca atare.
În ce privește criticile celuilalt reclamant, s-au avut în vedere următoarele:
Adoptarea Legii nr.10/2001 a fost determinată de necesitatea reparării prejudiciilor cauzate foștilor proprietari, abuziv deposedați de drepturile lor în perioada 06.03.1945-22.12.1989.
S-a apreciat că această finalitate rezultă inclusiv din principiile de soluționare a notificărilor, principii enunțate în capitolul l al Normelor date în aplicarea legii.
S-a constatat că este adevărat că dispozițiile ce formează obiect al prezentului litigiu au fost emise la data de 05.09.2002, respectiv ia data de 14.05.2004 (9,19 dosar fond).
S-a mai reținut că: potrivit dispoziției nr.93/05.02.2002 aceasta i-a fost comunicată reclamantului, el putând să o conteste în termen de 30 de zile de la comunicare (9 dosar) și că din cuprinsul notificării (f.7 dosar fond) rezultă cu evidență că acesta și-a ales domiciliul în T,-.
Dispoziția nu a fost comunicată la această adresă ci în ia, (f.37 dosar fond), din conținutul actelor depuse la dosar nerezultând situația contrară ( corespondența purtată între Primarul Comunei și Cabinetul de avocați " " referindu-se la notificarea formulată de celălalt reclamant), a constatat instanța de apel.
S-a mai apreciat că este adevărat că notificatorul-reclamant nu a indicat în conținutul notificării persoana însărcinată cu primirea corespondenței, în sensul art.93 Cod procedură civilă.
S-a observat, însă, că textul reglementează domiciliul procesual ales de parte în cadrul procesului civil; or, persoana notificată acționează în cadrul unei proceduri administrative și nu are atribuții jurisdicționale, astfel că dispozițiile art.93 Cod procedură civilă nu sunt incidente.
Pe de altă parte, chiar dacă aceste dispoziții și-ar găsi aplicarea în procedura administrativă reglementată de Legea nr.10/2001, ele nu au fost, oricum, respectate de emitentul dispoziției, câtă vreme dispoziția a fost comunicată destinatarului în ia, la o adresă incompletă (f.37 dosar fond), a mai constatat Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a reținut că prima instanță a avut în vedere, oricum, reclamantul avea cunoștință de respingerea notificării din moment ce s-a referit la dispoziția nr.93/05.09.2002 în cadrul dosarului civil nr.17824/2002 al Judecătoriei Timișoara (63 și următoarele dosar fond).
Se constată că instanța reține un caz de echipolentă: referirea din cuprinsul dosarului cu nr. mai sus-menționat înlocuiește dovada comunicării dispoziției.
Această reținere nu est fondată: câtă vreme emitentul dispoziției nu a făcut în mod expres dovada acestei comunicări, acest fapt nu poate fi dedus din elemente extrinseci actului de comunicare.
După cum s-a arătat mai sus, dată fiind finalitatea Legii nr.10/2001, dispozițiile sale este necesar a fi interpretate în sensul realizării acestei finalității: repararea prejudiciului cauzat foștilor proprietari.
În consecință, orice dubiu trebuie interpretat în favoarea notificatorului. Cum în cauză, emitentul dispoziției nu a făcut dovada de netăgăduit că actul a fost comunicat persoanei îndreptățite, instanța va aprecia că acesta ( reclamantul) a contestat dispoziția cu respectarea dispozițiilor art.24 din Legea nr.10/2001.
În concluzie, văzând limitele în care a fost sesizată și față de considerentele mai sus - arătate, în baza art.297 alin.2 Cod procedură civilă instanța a admis apelul declarat de reclamanții și împotriva Sentinței civile nr.549/PI/18.03.2005, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5650/2004, în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei, Primăria Comunei, și, și reclamanta.
A desfiintat sentința atacată în partea referitoare la respingerea cererii formulată de reclamantul și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea cererii.
A menținut în rest hotărârea
Decizia nr. 467/16.11.2006 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- a rămas irevocabilă prin decizia nr. 6517/10.10.2007, pronunțată în dosar nr- de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a respins recursul promovat de Primarul Comunei.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului Timiș la data de 13.12.2007, în dosar nr-.
Prin concluziile scrise, depuse la dosar, reclamanții au reiterat cele solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Legal citată pârâta Primăria Comunei a formulat note de ședință (filele 18-19) prin care a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei Primăria comunei, invocând disp. art. 91 din Legea 215/2001 și art. 21 al. 1 și 4 din Legea 10/2001, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, reiterând apărările făcute și în primul ciclu procesual.
Legal citată pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a acțiunii întrucât a cumpărat imobilul înainte ca reclamanții să solicite restituirea în natură de la SA, contract de vânzare - cumpărare menținut ca fiind valabil prin sentința civilă nr. 21551/2001.
În privința terenului aferente, arată că reclamantul nu poate beneficia de acesta deoarece este cetățean.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În ce privește excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a Primăriei comunei, invocată de această pârâtă prin întâmpinare, aceasta va fi respinsă ca nefondata având în vedere următoarele:
Deși, potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale localității în care funcționează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art. 20 (3) din lege.
Acest text, anterior modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, dispunea "În cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului B".
Deoarece, potrivit textului citat, primăria era entitatea obligată la restituire, iar în cazul primăriei, prin lege, abilitat să emită dispoziția ca organ de conducere era numai primarul, notificările formulate de reclamant au fost adresate primăriei, iar aceasta, ca unitate deținătoare notificată, avea calitate procesuală pasivă în acțiunea formulată în temeiul art. 24 alin. (7) din lege.
Prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unității administrativ-teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Pe fondul cauzei se rețin următoarele:
Respectând limitele desființării dispuse prin decizia civilă nr.469/16.11.2006 a Curții de APEL TIMIȘOARA și disp.art 315.pr.civ. tribunalul, în rejudecare va analiza legalitatea și temeinicia Dispoziției nr. 93/05.09.2002 emisă de Primăria comunei (fila 52 dosar nr.5650/2004 al Judecătoriei Timișoara ), ca urmare a formulării notificării de către reclamantul contestator.
Prin această notificare, înregistrată sub nr.30/21.11.2001 contestatorul a solicitat restituirea în natura a cotei de din imobilul situat în sat,--48, com., jud T, în suprafață totală de 1813 mp, înscris în CF nr.1495, nr. top 482-483/
Mai arată ca imobilul a fost apartamentat și partajat de Consiliul Local care a încheiat contract de vânzare cumpărare pe din imobil, iar pentru cealaltă cota de a încheiat contract de închiriere.
Instanța reține că, după preluarea imobilului de către Statul Român, la data de 11.12.1985, prin aplicarea Decretului nr.223/1974, construcția a fost divizata în două unități locative distincte, casa cu nr.48 și casa cu nr.46, ultima( casa cu nr.46) fiind instrăinată de Statul român prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1723/E/R/01.10.1998, conform art.9 din Legea 112/1995 pârâtei, iar casa cu nr.48 fiind înstrăinată prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1879/E/R/14.03.2000 numitei.
Acest ultim contract de vânzare cumpărare a fost constatat ca fiind nul, prin sentința civilă nr.1346/13.02.2003 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă, în timp ce primul contract de vânzare cumpărare, încheiat cu pârâta a fost menținut, constatându-se doar faptul că preluarea întregului imobil a fost fără titlu valabil.
Din cuprinsul CF 1495, nr.top 482-483/b rezulta că, pe suprafața de teren de 1813 mp se află atât casa cu nr.46, cât și casa cu nr.48. Se mai reține că, la momentul divizării de către Statul român a imobilului în cele două unități locative înstrăinate conform Legii 112/1995 (din care una a revenit ulterior în patrimoniul Statului) nu s-a făcut delimitarea terenului aferent celor două construcții.
În rejudecare, deși reclamantul a propus proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcții (fila 70, încheierea din 15.04.2008), iar instanța a încuviințat administrarea probei, ulterior, după ce expertul a început lucrarea, reclamantul a renunțat la probă.
Ori, câtă vreme în prezent, în proprietatea Statului român se mai află doar casa cu nr.48 (susceptibilă de a fi restituită în natură), întrucât cea cu nr.46 se află în proprietatea pârâtei (contractul de vânzare-cumpărare, ce reprezintă titlul de proprietate al acesteia, fiind menținut în vigoare), expertiza în construcții era edificatoare cu privire la terenul aferent celor două construcții, dat fiind că reclamantul a solicitat restituirea în natură (întâi a casei cu nr.48, iar ulterior a întregului imobil (prin precizarea de acțiune de la fila 80).
la părerea unui specialist era necesară deoarece, prin înstrăinarea în condițiile Legii 112/1995, nu s-a înstrăinat și nici delimitat terenul ce incorporează construcția înstrăinată (casa cu nr.46).
Se mai reține că decizia ce face obiectul prezentei analize (cu nr. 93/05.09.2002 a fost emisă înainte de finalizarea demersurilor judiciare ce au purtat asupra celor două înstrăinări (sentința civilă nr.1345/13.02.2003, respectiv sentința civilă nr.1346/13.02.2003), în condițiile în care aceste acțiuni au fost promovate de reclamantul contestator la data de 29.07.2002. Astfel, în baza disp.art 46 alin.2 din Legea nr.10/2001(anterior art.47 alin 2) procedura de restituire trebuia suspendata până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, lucru care nu s-a aplicat în speță.
Având in vedere ca reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită, că în prezent în patrimoniul Statului se află casa cu nr.48, susceptibilă de restituire în natură (potrivit cotei de justificate de reclamant), precum și terenul în suprafață de 1813 mp, devin aplicabile atât disp.art. 25 în ref la art.1 alin 1 și art.2 lit.i din Legea nr.10/2001 (pentru casa cu nr.48 și terenul aferent), precum și disp.art.26 și 20, în corelație cu art.12 din același act normativ, pentru construcția care a fost înstrăinată în baza Legii nr.112/1995), însă, văzând că unitatea notificată nu s-a pronunțat cu privire la notificarea contestatorului, dat fiind că nu a suspendat procedura de restituire, în condițiile în care acest lucru se impunea, până la soluționarea acțiunilor promovate de reclamant ce vizau cele două contracte de vânzare cumpărare, urmează ca emitentul dispoziției să statueze asupra acestei notificări potrivit celor mai sus arătate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, atât reclamantul cât și pârâta Primăria comunei, ambii invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
În apelul său reclamantul a criticat sentința pentru aceea că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor pretențiilor sale, respectiv asupra acțiunii precizate conform actului de la fila 80, adică și în privința cererii de anulare a Dispoziției nr.87/14.05.2004 emisă de aceeași primărie, și în consecință, asupra restituirii întregului imobil.
Prin precizarea motivelor de apel, reclamantul a solicitat, în funcție de actele noi depuse în această fază procesuală, stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru întregul imobil.
Pârâta Primăria comunei și-a motivat apelul pe excepția lipsei calității sale procesuale pasive (pentru aceea că potrivit art.91 din Legea 215/2001 nu este decât o structură funcțională, lipsită de capacitate juridică) și pentru faptul că nu se putea statua asupra restituirii în natură a imobilului nici măcar parțial, întrucât cererile reclamantului pentru anularea ambelor contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la cele două construcții ce compun în prezent imobilul (respectiv ale pârâtei și ale numitei ) au fost irevocabil respinse de instanțe.
Prin concluziile verbale formulate în cauză, reprezentantul intimatei pârâte a solicitat admiterea apelului Primăriei, respingerea apelului reclamantului și obligarea acestuia din urmă la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit efectului devolutiv al apelului, sub toate aspectele temeiniciei și legalității și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că apelul pârâtei este fondat, nu însă și cel al reclamantului.
În primul rând în ceea ce privește apelul reclamantului, rezultă că criticile sale vizează omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra cererii de anulare a Dispoziției nr.87/14.05.2004 (prin care se ceruse retrocedarea celeilalte cote de din imobil) ceea ce - în accepția reclamantului - l-ar fi îndreptățit la restituirea în natură a întregului imobil iar nu la jumătatea lui, cum s-a dispus de către instanța de fond.
Examinarea probelor dosarului denotă că o astfel de critică este nefondată.
Curtea constată că reclamantul nu a formulat decât o notificare - respectiv cea cu nr.30/21.11.2001 - care a condus la emiterea de către Primarul comunei a Dispoziției nr.93/05.09.2002 prin care i-a fost recunoscut acestuia dreptul de a beneficia de despăgubiri pentru cota de din construcțiile ce i-au fost preluate de stat anterior anului 1989.
Dispoziția nr.87/14.05.2004 a aceluiași primar - în privința căreia se susține că instanța a omis să se pronunțe - a fost emisă, ca urmare a notificării formulate (pentru cealaltă cotă de din imobil) de o altă persoană decât reclamantul, respectiv de fiul său.
Discuțiile asupra acestei dispoziții au fost irevocabil tranșate în sensul că prin sentința civilă nr.549/18.03.2005 a Tribunalului Timiș (din dosar nr.5650/2004) s-a respins contestația formulată împotriva ei de către ca fiind formulată de o persoană ce nu justifică calitate procesuală activă, soluție care, în privința sa, a fost menținută atât prin decizia civilă nr.469/16.11.2006 a Curții de APEL TIMIȘOARA (dosar nr-) cât și prin decizia civilă nr.6517/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin urmare, constatarea că notificarea care a condus la dispoziția atacată nu a fost făcută de o persoană îndreptățită - în sensul dispozițiilor Legii 10/2001 - a intrat în puterea lucrului judecat, ea nemaiputând face, din nou, obiectul unei noi contestații, din partea celui care a formulat-o și cu atât mai puțin, din partea unei terțe persoane - chiar rudă de familie cu acesta - cum este reclamantul.
În consecință, apelul reclamantului prin care formulează pretenții asupra întregului imobil (fie în natură cum s-a solicitat inițial, fie în echivalent, cum s-a făcut prin precizări în apel) este nefondat, tribunalul neomițând a se pronunța pe fond asupra Dispoziției nr.87/2001 datorită unei erori ci datorită excepției absolute și peremtorii a autorității de lucru judecat care se opune unei noi cenzuri judiciare.
Ca atare, acest apel urmează a fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește apelul Primăriei comunei el este parțial fondat, respectiv în ceea ce privește susținerile ce vizează modul de soluționare în fond a acțiunii reclamantului.
Excepția lipsei calității sale procesuale pasive este neîntemeiată - și urmează să fie respinsă ca atare - întrucât deși este o structură fără personalitate juridică, primăria este instituția căreia trebuie să-i fie adresată notificarea în baza Legii 10/2001 și ea este cea care, prin serviciile sale specializate, procedează la analizarea ei urmând ca, tot potrivit legii, dispoziția/decizia motivată să fie emisă de persoana care o reprezintă, respectiv primarul.
În cauză, prezența sa este cu atât mai justificată cu cât în Dispoziția nr.93/05.09.2002 care-l privește pe reclamantul (dar și în Dispoziția nr.87/14.05.2004) figurează în antet, alături de primar, și Primăria comunei, ceea ce în mod legitim a condus la citarea sa ca pârâtă în proces.
În ceea ce privește susținerile de fond, apelul Primăriei este fondat deoarece, astfel cum o dovedesc și actele nou depuse în recurs contractul de vânzare-cumpărare al casei nr.48 (care prin apartamentare corespunde cotei de din imobilul din --48) în favoarea numitei a fost irevocabil validat de instanțe, acest bun nemaiputând face obiectul restituirii în natură către reclamant, așa cum a dispus tribunalul.
Astfel, deși prin sentința civilă nr.1346/13.02.2003 a Judecătoriei Timișoara (invocată de Tribunalul Timiș ca temei de restituire în natură către reclamantul a din imobil) s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare prin care a dobândit casa din,- (corespunzătoare fizic, prin dezmembrare, cotei menționate), prin decizia civilă nr.1202/19.09.2004 a Tribunalului Timiș - depusă ca act nou în recurs - apelul acestei cumpărătoare a fost admis, fiind respins petitul din acțiunea reclamantului pentru desființarea contractului antemenționat, hotărâre care a rămas irevocabilă ca atare prin decizia civilă nr.1359/16.11.2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA, prin care s-a respins ca nefondat recursul reclamanților.
Prin urmare, niciuna din părțile componente ale imobilului inițial nemaifiind posibil de retrocedat, în mod greșit prima instanță - care era datoare să verifice toate soluțiile pronunțate în privința solicitărilor reclamanților de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare și care toate erau anterioare judecării cauzei cu care a fost investită - a dispus ca instituția pârâtă să statueze asupra notificării reclamantului în considerarea unei cote libere de contract, de din imobil.
Înstrăinarea ambelor construcții rezultate din dezmembrarea imobilului inițial fiind confirmată în mod irevocabil de către instanțe, reclamantului nu-i putea fi recunoscut, ca efect al Legii 10/2001 dreptul de a-i fi retrocedată cota de din imobil (astfel cum solicitase prin notificare) ci doar dreptul de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent (despăgubiri), astfel cum în mod corect s-a și stabilit de către Primarul comunei prin Dispoziția nr.93/05.09.2002 ce face obiectul cauzei de față.
Ca atare, sentința Tribunalului Timiș se impune a fi parțial modificată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, urmând a fi menținute ca temeinice și legale celelalte dispoziții ale sale, respectiv cele privind obligația reclamantului la plata onorariului pentru expert (datorită solicitării efectuării unei expertize, aprobate de instanță și efectuate în cea mai mare parte dar la care reclamantul a dorit să renunțe înainte de finalizarea ei), precum și cele privind cheltuielile de judecată datorate pârâtei cu titlu de onorariu avocat.
Deși intimata pârâtă a solicitat cheltuieli de judecată și în recurs - constând în onorariu de avocat - ea nu a făcut dovada efectuării lor cu chitanță fiscală sau alt act, singurul act care atestă contractul său de asistență juridică fiind delegația avocatului ales (fila 19) care nu poartă însă nicio mențiune în acest sens, motiv pentru care cererea sa va fi respinsă pe cale de consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.2633/01.07.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă.
Admite apelul declarat de pârâta Primăria comunei reprezentată de primar împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte în sensul că respinge acțiunea reclamantului în ceea ce privește anularea Dispoziției nr.93/05.09.2002 emisă de Primarul comunei.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei pârâte de obligare a apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 decembrie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.DC/15.12.2008
Tehnored.MM/7 ex/19.12.2008
Instanță fond: Tribunalul Timiș - jud.
Se comunică:
Reclamant apelant - - Orăștie, str.-.- nr.5, jud.
Pârâta apelantă - Primăria - Com. jud.
Reclamant intimat - - Orăștie, str.-.- nr.3, jud.
Pârât intimat - Primarul comunei - Com. jud.
Pârâta intimată - - Com. sat,-, jud.
Emis 5 comunicări
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Daniela Calai
