Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 30/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 30/

Ședința publică din 13 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanta, domiciliată în S,-, -.3,.B,.6, județul S, împotriva sentinței civile nr.276 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr.--.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta- reclamantă - și intimata- pârâtă Primăria Municipiului Pitești prin consilier juridic -.

Procedura legal îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Părțile prezente susțin că nu au cereri prealabile de formulat.

Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui, punând în discuția părților excepția de tardivitate a introducerii acțiunii, față de data când i-a fost comunicată dispoziția atacată.

Apelanta- reclamantă, având cuvântul cu privire la excepția pusă în discuție solicită respingerea acesteia, întrucât consideră că a formulat în termen acțiunea.

Solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Argeș, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată pentru motivele invocate în scris.

Reprezentanta intimatei, având cuvântul solicită admiterea excepției invocată din oficiu de instanță, considerând că dispoziția a fost atacată peste termenul legal prevăzut de lege.

În situația în care se trece peste această excepție solicită respingerea apelului și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 8 iunie 2007, reclamanta - a formulat contestație împotriva Dispoziției nr.2554/2007, emisă de Primarul Municipiului Pitești prin care, urmare notificării nr.1996/17287/05.11.2001, a fost respinsă cererea reclamantei prin care solicita despăgubiri bănești pentru imobilul din Pitești,-, compus din 1400 teren și construcții în suprafață de 220,47, fiind propusă acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru teren în suprafață de 1190 afectat integral de construcții și 220,47 construcții demolate în prezent.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că dorește să primească teren în natură, întrucât intenționează să se stabilească în Pitești și să-și construiască o casă pe suprafața de teren restituită în natură, iar pentru diferența de teren ce nu poate fi restituită acceptă despăgubiri.

La termenul de judecată din 11 octombrie 2007, pârâta a invocat excepția de tardivitate a formulării acțiunii.

Prin sentința civilă nr.276 din 11 octombrie 2007, Tribunalul Argeșa respins acțiunea reclamantei ca tardiv formulată, reținând următoarele:

Cu adresa nr.18507/29.03.2007, Primăria Municipiului Pitești a înaintat reclamantei Dispoziția nr.2554/2007 emisă de Primarul Municipiului Pitești (3), iar prin adresa nr.24173/05.05.2007 aceeași instituție a învederat reclamantei prevederile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 privind termenul și instanța la care se depune contestația (5).

Potrivit art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 republicată, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

În speță, reclamanta a depus contestația la data de 8 iunie 2007, deși a primit dispoziția atacată în luna aprilie 2007, astfel cum a menționat la termenul din data de 11 octombrie 2007, când a fost prezentă personal la judecată.

Ca atare, în raport de textul de lege sus-citat și de prevederile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței civile nr.276/11 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, a formulat în termen apel reclamanta -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivând apelul, reclamanta susține că în mod greșit nu i-a fost soluționată favorabil cererea sa, întrucât o parte din terenul pentru care a formulat notificare, respectiv 500, în perioada 1989-2006 a fost liber. După acest interval de timp, pe teren a fost ridicată o construcție, așa încât cu rea-credință nu i-a fost restituită această suprafață de teren.

Consideră că acțiunea a fost introdusă în termen, astfel că nu se impunea a fi apreciată ca fiind tardiv formulată.

Se solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.

Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, se constată că nu este fondat.

În principal reclamanta nu critică decizia sub aspectul excepției ce a fost reținută de instanța de fond, respectiv aceea a formulării tardive a acțiunii, ci face susțineri ce țin de fondul cauzei.

Soluția pronunțată de tribunal este legală și temeinică, întrucât pârâta a respectat dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr.10/2001 și a comunicat dispoziția nr.2554/2007 reclamantei (3, 4, 5,6).

În cuprinsul dispoziției există mențiunea clară "prezenta dispoziție poate fi atacată în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Tribunalul Argeș - Secția civilă".

Reclamanta nu s-a conformat acestei dispoziții legale, prevăzută de art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată, întrucât deși a primit dispoziția emisă de pârâtă în aprilie 2007, a formulat acțiunea abia la data de 8 iunie 2007, peste termenul de 30 de zile.

Cum nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, urmează a se aprecia că apelul nu este fondat și în consecință, conform dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta, domiciliată în localitatea S,-, - 3,.B,.6, județul S, împotriva sentinței civile nr.276 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, intimată fiind pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI P, cu sediul în Pitești,-, județul

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

Pl.,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.4/15.02.2008.

Jud.fond:.

Președinte:Maria Ploscă
Judecători:Maria Ploscă, Irina Tănase

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 30/2008. Curtea de Apel Pitesti