Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 323/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 323
Ședința publică de la 25 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă cu domiciliul ales la din comuna, jud. D, împotriva sentinței civile nr.228 din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, având ca obiect Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta reclamantă, reprezentată de avocat și consilier juridic ta, pentru intimatul pârât Municipiul C prin Primar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Apărătorul apelantei reclamante precizezază că valoarea bunului este cea din acțiune.
Părțile prezente, pe rând având cuvântul, învederează instanței că nu solicită probe.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Avocat, susține că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art.24 din Legea nr.10/2001, potrivit căruia dacă dovada proprietății nu se poate face altfel, proprietatea se restituie către cel care figurează în decretul de naționalizare.
Precizează că în situația de față nu se impunea aplicarea dispozițiilor sus menționate, precizând că actul de proprietate de la nivelul anilor 1930 coroborat cu Buletinul Clădirii din anul 1948 din care rezultă că la parterul clădirii locuia familia, fac dovada dreptului de proprietate a autorilor reclamantei.
Susține de asemenea, că dreptul de proprietate se dovedește prin titlu translativ de proprietate.
Arată că până în prezent nu a fost nici o altă persoană care să conteste dreptul de proprietate al autorilor reclamantei asupra proprietății situate în C,-.
Pune concluzii de admiterea apelului, schimbarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic ta, pentru intimatul pârât Municipiul C prin Primar, arată că în mod corect instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada preluării abuzive de către stat a imobilului de la autorii reclamantei.
Solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de Tribunalul Dolj.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea formulată la data de 14.04.2008, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului C, obligarea acesteia de a-i lăsa deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în C,- (fost- în anul 1930, fost - -, nr.115 în anul 1950), compus din casă și teren, imobil a cărui valoare o estimează la 2.000.000 euro (7.400.000 RON).
În motivarea cererii, a arătat că în anul 1930 bunica sa a cumpărat imobilul format din casă și teren din- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de către Tribunalul Dolj, Secția a-III-a, sub nr.87/11 ianuarie 1930. a decedat în anul 1947, având ca moștenitori pe, tatăl reclamantei și, acesteia.
Imobilul a fost preluat abuziv de către Stat, în anul 1950, pe numele numitului, persoană care nu era proprietarul imobilului.
Reclamanta a arătat că a decedat în anul 1968, ca moștenitoare fiind reclamanta și, în calitate de fiice. sa, a decedat în anul 1984, fiind moștenită de către și, în calitate de nepoate de frate. sa, a decedat în anul 2002, reclamanta fiind unica moștenitoare.
A menționat că ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, reclamanta a solicitat pârâtei restituirea imobilului, însă, aceasta i-a comunicat că termenul până la care putea formula notificare privind retrocedarea imobilelor preluate abuziv a fost 14.02.2002, reclamanta invocând aplicabilitatea art.6 alin.1 din Legea nr. 213/1998.
A precizat că imobilul în cauză a fost preluat de către Stat în mod abuziv, de la o altă persoană decât proprietarul, prin urmare fără titlu valabil, astfel că nu poate face parte din domeniul public sau privat al Statului sau al unităților administrativ teritoriale și, conform art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.
A menționat că în cazul preluărilor făcute fără titlu valabil de către stat, atât Legea nr.10/2001, art.2 alin.2, cât și Curtea Constituțională prin deciziile sale ulterioare intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, au recunoscut faptul că dreptul proprietarului nu a încetat să existe.
Reclamanta a precizat că nu și-a pierdut calitatea de proprietar al imobilului și nu i se poate invoca faptul că nu a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001 și că acțiunea în revendicare imobiliară este imprescriptibilă extinctiv, iar prin limitarea exercitării acestui drept se încalcă dispozițiile art.20 din Constituție, precum și art.1 din Primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
La data de 29.09.2008, reclamanta a depus precizare la acțiune, prin care a solicitat a se lua act de rectificarea pe care înțelege să o facă cu privire la pârât, respectiv, din eroare a indicat Primăria mun. C prin Primar, în loc de Municipiul C prin Primar, astfel că prin încheierea din 29.09.2008 instanța a luat act de această solicitare, dispunând citarea în cauză, în calitate de pârât a Municipiului C prin Primar.
La data de 29.10.2008, a fost depus raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert, iar la 20.02.2009 s-a depus la dosar suplimentul la raportul de expertiză tehnică care a finalizat raportul, expertiză la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
La cererea reclamantei prin apărător, a fost încuviințată proba cu expertiză tehnică specialitatea construcții, raportul de expertiză întocmit de expert fiind depus la dosar la data de 24.03.2009, expertiză la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Au fost înaintate instanței relațiile și înscrisurile solicitate cu adresele nr. 7204/01.07.2008 și 10423/17.09.2008 emise de C, nr. -/21.10.2008, nr. -/24.09.200, nr. 60956/21.05.2009 emise de Primăria mun. C, nr.15135/20.11.2008 și nr.757/18.02.2009 a Consiliului Județean D, înscrisuri aflate la dosar.
Reclamanta a mai depus la dosar următoarele înscrisuri, în copie: adresa nr.51134/03.07.2006, nr.58002/31.07.2006 a Primăriei mun. C, nr. 7006/21.06.2006 a C, sentința civilă nr.7906/23.06.1992 a Judecătoriei Craiova, act de vânzare din 07.08.1930, pașaport.
Prin sentința civilă nr.228 din 15.06.2009 Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată așa cum a fost precizată, reținând că reclamanta a revendicat, un imobil ce a aparținut bunicii sale, a cărei unică moștenitoare este, pe care aceasta l-a dobândit prin actul de vânzare înregistrat de Tribunalul Dolj, secția a-III-a sub nr. 87/11.01.1930.
S-a mai reținut de instanță că în speță, întrucât se dispută dreptul de proprietate asupra bunurilor naționalizate, statul este reprezentat la nivelul unității administrativ-teritoriale, de Municipiul C prin Primar, care are calitate procesuală pasivă.
Cât privește imobilul în litigiu s-a reținut, potrivit înscrisurilor existente în arhiva Primăriei mun. C, buletinul clădirii din str. -, s-a reținut că această clădire formează de fapt un singur corp de clădire existent în 1949, realizat în 2 etape, având caracteristici constructive diferite, cu 2 apartamente, respectiv corpul C 1 cu demisol și parter și corpul C 2 numai parter. Din acest buletin rezultă că în 1948 doar parterul ar fi aparținut moștenitorilor, restul imobilului a aparținut (fila 153), deci în 1948 imobilul avea doi coproprietari.
Înscrisul invocat de reclamantă din 1930 este cu mult anterior momentului preluării de către stat și nu se coroborează cu prezumție relativă instituită prin art.24 din Legea nr. 10/2001, întrucât potrivit anexei Decretului nr. 92/1950, cu imobilele naționalizate, aflată la fila 44, figurează la poziția 41 numitul, moșier, cu imobilul din str. -, nr. 115, astfel imobilul a fost preluat de la o altă persoană, așa încât prezumția operează în favoarea acestuia.
Instanța de fond a constatat că în speță nu s-a dovedit preluarea abuzivă de către stat a imobilului de la autorii reclamantei, posesia autorilor reclamantei după anul 1930 asupra întregului imobil revendicat, proprietatea părții din imobil la momentul preluării de către stat, având în vedere că a existat o altă persoană pe numele căruia a fost naționalizat întreg imobilul, astfel că în lipsa unor probe care să combată aceste situații, acțiunea în revendicare nu poate fi primită, considerente pentru care a fost respinsă acțiunea civilă precizată.
Împotriva acestei sentințe a declarat și motivat apel în termen reclamanta considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului reclamanta a susținut că actul de preluare, respectiv Decretul nr.92/1950 conține greșeli privind numele proprietarului, fiind menționată o altă persoană, iar nu autoarea sa care era adevărata proprietară imobilului supus naționalizării.
Se mai invocă și faptul că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art.24 din Legea nr.10/2001, prevederi care în speță nu-și găsesc aplicabilitatea, întrucât cu actele depuse a făcut dovada referitor la dreptul de proprietate al autorilor săi asupra imobilului în litigiu, drept de proprietate care nu a fost contestat niciodată, după cum nici o persoană nu a pretins nici un drept asupra acestei proprietăți.
Apelul este nefondat.
Din verificarea actelor și lucrărilor cauzei se constată că rezolvarea pricinii deduse judecății s-a făcut de prima instanță prin respectarea dispozițiilor art.21 din Constituția României și art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectând dreptul apelantei reclamante la un proces echitabil.
Astfel, deși reclamanta nu a uzat de dispozițiile legii speciale de reparație, Legea nr.10/2001, cererea acesteia de chemare în judecată a fost analizată pe fond, prin prisma dispozițiilor invocate, art.480 cod civil, verificându-se dacă sunt întrunite condițiile necesare a fi indeplinite cumulativ în cadrul acțiunii in revendicare, acțiune definită ca fiind cererea formulată de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar.
Referirea reclamantei la dispozitiile art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale a fost de asemenea analizată de instanța de fond, reținăndu-se corect că această prevedere nu garantează dreptul la restituirea bunurilor preluate de stat în perioada totalitară.
Singura limitare importantă adusă protecției oferite de art.1 din Protocol este aceea că se întinde doar asupra bunurilor actuale, deja dobândite, spunându-se pe drept cuvânt că acest articol protejează dreptul de proprietate și nu dreptul la proprietate.
Or, în speță, reclamanta nu îndeplinește condițiile necesare pentru protecția dreptului la respectarea bunurilor, neaflându-se în situația de a afirma că are un bun, care să fie actual și a cărui titulară este, calitate care să fie determinată de o măsura legislativă care să-i confere cel puțin o speranță legitimă de redobândire.
În acest sens, se constată că actele de proprietate de care apelanta reclamantă se prevalează sunt din anul 1930, deci cu mult înaintea datei preluării imobilului, anul 1950, circulația juridică a bunului în acești 20 ani nefiind dovedită.
Împrejurarea că în buletinul clădirii din anul 1948 la parterul clădirii apar mentionați ca locatari moștenitorii, fără a fi nominalizați -ținând seama de faptul că persoana care cumpărase imobilul, respectiv reclamantei, decedase la data de 6.01.1947- și nefiind arătată calitatea acestora, de proprietari sau chiriași, nu poate constitui o dovadă care să conducă la concluzia că la data la care s-a înfăptuit naționalizarea imobilului, adică peste 2 ani, autorii reclamantei ar mai fi avut în proprietate vreo parte din acest bun.
Ca atare, incidența prevederilor art.24 alin.1 din Legea nr.10/2001 care arată că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, se constată că a fost corect reținută de instanța de fond.
Anexa la Decretul nr.92/1950 cu imobilele naționalizate îl menționează la poziția 41 pe numitul, moșier, cu imobilul în litigiu, situat în str. -, nr.115, situație în care prezumția prevăzută de textul de lege susmenționat operează în favoarea acestuia.
Așa fiind, constatându-se că sunt lipsite de temei legal criticile formulate de apelanta reclamantă, urmează ca potrivit art.296 cod proc. civilă apelul declarat să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă cu domiciliul ales la din comuna, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 228 din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Data red.: 08.12.2009/4 ex.
Red. jud. -
Tehn.
Președinte:Maria CumpănașuJudecători:Maria Cumpănașu, Costinela Sălan
