Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 324/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.324/A/2008
Ședința publică din 21 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina JUDECĂTOR 2: Denisa Livia Băldean
JUDECĂTOR:------președinte secție
GREFIER: - -
S-a luat în examinare-pentru pronunțare- apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 284 din 28 mai 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosarul nr- privind și pe pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI B și MUNICIPIUL B-PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune în baza Legii nr. 10/2001.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 14 noiembrie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 21 noiembrie 2008.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr.284/F din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-a espins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții ȘI, împotriva dispoziției nr. 98/31.01.2008 emisă de Primarul municipiului B, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI B ȘI MUNICIPIUL B, PRIN PRIMAR, având ca obiect Legea 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin acțiune reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții anularea în parte a dispoziției nr. 98/31.01.2008 astfel: anularea prevederilor art. 4 alin. 1 și 2 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a mansardei (acoperișul clădirii proprietatea reclamanților) și a terenului de 47. din nr. 2430 topografic 1877/13/b/1/IV, 1877/13/b/1/V; a cotei de 118/533 din nr. 2430 B, topografic 1877/13/b/2; a cotei de 12/533 părți din aceeași carte funciară topografic 1877/13/b/1, precum și a terenului de 51. corespunzător topograficului 1877/14/1/1/1; obligarea primarului să emită dispoziție de restituire în natură; anularea art. 5 alin. 1 și 5 și obligarea pârâților la restituirea integrală în natură a construcției care posedă și demisol și a terenului aferent de 1739. din B,-; obligarea pârâtului Municipiul B la plata sumei de 30.000 euro pentru sumele încasate de pe imobil de la momentul preluării abuzive și până la restituirea efectivă în natură, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut faptul că prin dispoziția nr. 98 din 31.01.2008 emisă de Primarul Municipiului B s-a restituit reclamanților imobilul situat în B,-, județul B-N, înscris în cartea funciară nr. 2430 B topografic 1877/13/b și 1877/14/1/1/2 reprezentând apartamentele I - III împreună cu cota aferentă din părțile comune terenul în suprafață de 220. din topograficul 1877/14/1/1/2/1, de 282. din topograficul 1877/14/1/1/2/3, cota de 403/533 părți din topograficul 1877/13/b/1, mai puțin apartamentele IV și V situate la mansardă și terenul de 47. din cartea funciară nr. 2430 B topografic 1877/13/b/2, cota de 12/533 părți din aceeași carte funciară topografic 1877/13/b/1 și suprafața de 51. din topograficul 1877/14/1/1/1, proprietatea tabulară a unor persoane fizice, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafețele de teren nerestituite în natură. În ceea ce privește apartamentele IV și V în privința cărora s-a respins cererea de restituire, conform art. 4 alin. 1 din dispoziția atacată, s-a reținut că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat în sensul că aceste apartamente, situate la mansarda imobilului din B,-, au fost construite din fondurile statului, neintrând sub incidența legii speciale reparatorii.
Astfel, prin Decizia nr. 2597/R din 17 noiembrie 2006 Curții de Apel Cluj în dosarul nr-, s-au menținut ca fiind valabile contractele de vânzare-cumpărare nr. 15.657/10.03.1998 încheiate cu cumpărătorul, având ca obiect apartamentul nr. V, respectiv nr. 16.053/21.12.2000 încheiat cu cumpărătorul, având ca obiect apartamentul nr. IV.
La pronunțarea soluției s-a reținut că au fost câștigate cauzei probe care relevă cu certitudine faptul că cele 2 apartamente de la mansardă au fost construite din fondurile statului, prin Întreprinderea Județeană de Gospodărie Locativă B, după preluarea imobilului de către stat,reținând că apartamentele de la mansardă, construite din fondurile statului, nu fac obiectul reglementării prin Legea nr. 10/2001, republicată.
Tribunalul a reținut că, față de statuările cuprinse într-o hotărâre irevocabilă în sensul construirii apartamentelor de la mansardă din fondurile statului este superfluă apărarea reclamanților în sensul că devizul din anul 1957 intitulat situație de lucrări privește altă construcție și este prea mare.
Pe de altă parte, s-a reținut faptul că situația de lucrări privește imobilul obiect al prezentului litigiu, aceasta relevând efectuarea de lucrări la imobilul de la nr. 24 și nu 28, așa cum greșit se susține de reclamanți. Or, nr. 24 este vechiul număr al imobilului, aspect relevat de martorii audiați în dosarul nr. 2233/1999 atașat la prezentul dosar și rezultat din actele aflate în prezentul dosar.
În condițiile în care s-a reținut cu autoritate de lucru judecat, printr-o hotărâre irevocabilă, valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu cumpărătorii și, pe considerentul că apartamentele înstrăinate s-au construit din fondurile statului și nu intră sub incidența legii speciale reparatorii, s-a apreciat în sensul că în prezenta cauză nu se mai poate aduce în discuție acest aspect, instanța nemaiputând analiza modalitatea de construire și nici contrazice decizia nr. 2597/R/2006 a Curții de Apel Cluj și prin urmare, față de aceste considerente în mod corect s-a respins cererea de restituire în natură a apartamentelor nr. IV și
În ceea ce privește terenul care nu s-a restituit în natură, ci prin echivalent în condițiile legii speciale reparatorii - titlul VII din Legea nr. 247/2005, s-a reținut faptul că acesta reprezintă cota tabulară de proprietate a numiților și, respectiv cota parte ocupată de construcția proprietate a numitului.
Prin sentința civilă nr. 2236/1997 pronunțată la data de 10 aprilie 1997 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 1504/1997 atașat la dosarul nr. 3916/2003 al Judecătoriei Bistrița și la prezentul dosar, s-a dispus reconstituirea colii de carte funciară nr. 2430 B, stabilindu-se suprafața topograficului 1877/13/b ca fiind de 580. și a topograficului 1877/14/1/1 ca fiind de 553. proprietate a Statului Român.
Din cuprinsul colii evolutive de carte funciară nr. 2430 B din dosarul nr. 6099/2004 al Judecătoriei Bistrița atașat la prezentul dosar, rezultă faptul că numitul, proprietar al apartamentului nr. V are în proprietate o cotă de 165/580 părți din teren, dobândită prin Ordinul prefectului nr. 374/1998, înscrisă în cartea funciară la 1 februarie 1999 sub B2. Această cotă este formată din cota de 118/580 părți de sub construcția proprietate, cuvenită raportat la suprafața imobilului său și din terenul de 47. pe care sunt amplasate 2 garaje. Întrucât suprafața de 165. constituie proprietate tabulară indiviză a proprietarului, s-a apreciat că în mod corect s-a reținut imposibilitatea restituirii sale în natură.
De asemenea, din aceeași coală funciară rezultă că topograficul 1877/14/1/1, a cărui suprafață este de 553. conform sentinței civile nr. 2236/1997 de reconstituire a colii de carte funciară, s-a dezmembrat în două topografice noi și anume: 1877/14/1/1/1 în suprafață de 392. și 1877/14/1/1/2 în suprafață de 161. Suprafața de 392. a devenit proprietatea tabulară a numitului, conform Ordinului prefectului nr. 351/2000, în timp ce în coala funciară nr. 2430 Bar ămas doar suprafața de 161. Prin urmare, rezultă că nu întreaga suprafață din topograficul inițial 1877/14/1/1 de 553. este liberă, ci o parte a acesteia se află în proprietatea unui terț, astfel că nu există posibilitatea restituirii în natură, situație în care în mod corect s-a respins această cerere pentru suprafața de 51.
Conform expertizei efectuate de expertul, suprafața construită aferentă apartamentului IV este de 45. astfel că raportat la suprafața totală de 580. proprietarul este îndreptățit la cota de 12/580 părți.
Potrivit situației de carte funciară, proprietarului îi revine cota de 165/580 părți), iar proprietarului îi revine cota de 12/580 părți (580 suprafața totală raportată la suprafața construită de 45.). S-a stabilit suprafața reținută ca fiind ocupată și pentru care s-a propus restituirea prin echivalent rămâne aceeași, chiar dacă art. 4 alin. 2 al dispoziției se referă la suprafața de 533. și nu la cea de 580. pe care s-au localizat construcțiile prin sentința civilă nr. 2236/1997 de reconstituire a colii de carte funciară nr. 2430
Ținând seama de faptul că interesele reclamanților au fost apărate în cauză prin apărător ales, situație în care rolul activ al instanței este mult diminuat, că apărătorul ales nu a propus alte obiective la expertiza tehnică solicitată, în afara celor indicate de reclamanți prin acțiunea introductivă: identificarea terenului și construcției în integralitatea sa; verificarea dacă suprafața mansardei reprezintă mai mult de 100% din suprafața inițială desfășurată, stabilirea valorii actuale de piață a imobilului în întregul său construcție și teren, privit ca fond unic, stabilirea diminuării de valoare a fondului unic prin atribuirea mansardei și terenului unor terți (chiriași și vecini), tribunalul a respins cererea de efectuare a expertizei și în privința terenului, apreciind că aceasta nu se impune raportat la cele solicitate, alte aspecte nefiind contestate.
Tribunalul a reținut că nu se impune efectuarea unei expertize pe obiectivele indicate pentru următoarele considerente:
- construcția și terenul în întregul său sunt identificate în cartea funciară nr. 2430 B topografici 1877/13/b și 1877/14/1/1, conform sentinței civile nr. 2236/1997, care se bucură de autoritate de lucru judecat;
- în condițiile în care mansarda cuprinzând apartamentele IV și V s-a reținut irevocabil că s-a construit din fondurile statului și nu intră sub incidența legii speciale reparatorii nu se impune a se verifica dacă aceasta reprezintă sau nu mai mult de 100% din suprafața inițială desfășurată a imobilului;
- stabilirea valorii de piață a imobilelor pentru care s-a reținut îndreptățirea reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent este de competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, singura entitate care dispune de evaluatori specializați în stabilirea de despăgubiri conform standardelor internaționale de evaluare.
- persoana nemulțumită de cuantumul stabilit poate contesta ecizia Comisiei Centrale, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
Reținând imposibilitatea restituirii suprafețelor care revin proprietarilor apartamentelor IV și V (cota de 12/580 părți și de 165/580 părți), respectiv cea de 51. întabulată pe numitul, vecin al imobilului, instanța a apreciat că în mod corect s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri acordate în temeiul legii speciale - titlul VII din Legea nr. 247/2005, în lipsa bunurilor care pot fi acordate în compensare.
S-a reținut că nu este întemeiată nici cererea de obligare a pârâților la plata chiriei de 30.000 euro calculată pe perioada cuprinsă între momentul preluării bunului și cel al restituirii efective a bunului, iar în ceea ce privește imobilele construcții și teren nerestituite în natură, problema restituirii chiriei nu intră în discuție.
Pentru imobilele restituite în natură (apartamentele I - III și terenul în suprafață totală de 905. - 220. și 282. precum și cota de 403/580 așa cum este corect și nu de 403/533,), potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, persoanele ale căror imobile au fost preluate abuziv, fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei de restituire.
Ca atare, conform acestui text legal, atributele dreptului de proprietate (folosința, în speță) se exercită nu imediat, ci numai după primirea hotărârii de restituire, desigur rămasă definitivă, astfel încât pornind de la acest text legal nu se pot acorda despăgubiri pentru lipsirea proprietarului de posibilitatea exercitării dreptului său, între data deposedării abuzive și fără titlu valabil și data primirii hotărârii de restituire și din acest considerent tribunalul a apreciat că nu este utilă cauzei efectuarea unei expertize contabile.
S-a apreciat că în mod corect, în temeiul dispozițiilor art. 13 din legea specială reparatorie, s-a instituit în favoarea reclamanților obligația de a respecta dispozițiile nr.OUG 40/1999 privitoare la protecția chiriașilor, aceasta constituind o obligație imperativă impusă de legea specială reparatorie.
Tribunalul nu a reținut în apărare cauza Weissman contra România, invocată de reclamanți în cuprinsul acțiunii introductive, deoarece în această cauză s-a reținut încălcarea dreptului la o instanță pe considerentul că instanța a anulat acțiunea promovată pentru restituirea chiriilor încasate de stat ca urmare a neachitării taxei judiciare de timbru. Or, în prezenta cauză cererea s-a soluționat pe fond.
Pe de altă parte, nu s-a reținut nicio încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, ca și în cauza mai sus amintită, întrucât restituirea imobilului nu s-a dispus pe calea unei acțiuni de drept comun, ci în temeiul prevederilor legii speciale reparatorii, ale cărei reglementări au prioritate în aplicare.
Ca atare, în temeiul principiului priorității legii speciale, dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată sunt aplicabile înaintea prevederilor Codului civil referitoare la restituirea fructelor de către posesorul de rea-credință.
Dacă în timp ce în cazul acțiunilor în revendicare promovate pe calea dreptului comun jurisprudența instanței supreme recunoaște un drept la restituirea chiriilor încasate de stat după introducerea unei acțiuni de revendicare, în materia Legii nr. 10/2001, jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că nu se pot acorda despăgubiri pentru lipsirea proprietarului de posibilitatea exercitării dreptului său, între data deposedării abuzive și fără titlu valabil și data primirii hotărârii de restituire.
În baza considerentelor exprimate și făcând aplicarea art. 1 alin. 1 și 2, art. 2 alin. 2, art. 10 alin. 2, art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții solicitând admiterea contestației, arătând că în mod greșit instanța a considerat că în privința restituirii integrale în natură a clădirii solicitate ar opera autoritatea de lucru judecat prin aceea că, anterior, prin decizia nr.2597/R/2006 din 17.11.2006 a Curții de Apel Clujs -a statuat că sunt valabile contractele de vânzare a mansardei către chiriași, greșeala constând în confundarea prezumției de adevăr a lucrului judecat, cu autoritatea de lucru judecat, a precedentului judiciar cu autoritatea de lucru judecat.
Susțin că din conținutul argumentării instanței se poate deduce că aceasta are în vedere prezumția de adevăr a Deciziei nr.2597/R/2006 a Curții de Apel Cluj, prezumție în privința căreia contestația reclamanților nu a vizat nici o răsturnare, ci numai respectarea drepturilor lor, prevăzute de Legea nr. 10/2001 în aplicarea art.41 din Constituție și a art. I alin. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In motivarea contestației, prin care au cerut restituirea integrală în natură a imobilului au invocat, reprodus și argumentat pe larg conținutul textului de lege (art.18, fost art19 din Legea nr.10/2001) în baza căruia orice instanță imparțială și independentă ar fi dispus restituirea integrală fără a aduce vreo atingere prezumției de adevăr a unei decizii irevocabile din 2006.
Susțin că în considerentele hotărârii nu se motivează de ce aplicarea textului de lege de mai sus a fost înlăturată, de asemenea, de ce cererea de efectuarea a unei expertize, prin care să dovedească proporțiile reale ale suprafețelor desfășurate, proporții care impuneau restituirea integrală în natură a imobilului.
In privința restituirii integrale a terenului solicitat, în loc să se verifice îndreptățirea la restituirea în natură a acestora, instanța a fost interesată de drepturile unor terți, drepturi ce nu constituiau obiect de judecată în prezenta cauză, și în privința cărora Legea specială nr.10/200l nu prevede că ar constitui cazuri de nerestituire în natură către proprietarul revendicant
Mai arată că instanța a extins tacit și în privința terenului autoritatea de lucru judecat. Consideră că împărțirea terenului reclamanților între vecinii acestora, constituie o încălcare vădită a respectului datorat de autoritățile statului bunurilor reclamanților proprietari; din 22. 12.1989, reclamanții au cerut în scris, autorităților deținătoare în baza tuturor legilor care s-au succedat din 1990 până în prezent restituirea proprietăților ajunse samavolnic în proprietatea statului, astfel că toate înstrăinările din proprietatea apelanților sunt făcute cu rea credință sistematică. Or, a conferi eficacitate relei credințe sistematice împotriva proprietății dovedite înseamnă a se situa în afara statului de drept.
În sfârșit, critică soluția de respingere a cererii de efectuare a unei expertize, așa cum s-a cerut prin contestație, pe motiv că avocatul părții n-ar fi cerut și alte obiective, susținând că dispozițiile art.181din Legea nr.l0/2001 sunt complet ignorate.
Referitor la capătul de cerere privind restituirea chiriilor încasate de prepusul statului, susțin că instanța l-a respins, cu ignorarea dispozițiilor art.482 și urm. Cod civil, pretinzând că se pronunță pe fondul cererii, ca să evite încălcarea dreptului de acces la un tribunal, dar încălcând prevederile art. I din Primul Protocol Adițional la Convenție, atunci când omite fundamentarea suficientă a cererii reclamanților în dreptul intern.
Examinând hotărârea apelată, prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor art. 295. proc. civ. Curtea reține următoarele:
Prin Dispoziția nr.98 din 3.01.2008 emisă de Primarul municipiului B privind soluționarea notificării formulate de reclamanți s-a admis în parte cererea acestora, astfel că prin acțiune au solicitat anularea în parte a dispoziției, respectiv anularea prevederilor art.4 alin.1 și 2 și a prevederilor art.5 alin.1 și 2, precum și obligarea pârâtului la despăgubiri pentru sumele datorate pentru imobil cu titlu de chirie.
Referitor la primul petit, instanța de fond corect a reținut că prin decizia civilă nr.2597/R din 17 noiembrie 2006 Curții de Apel Cluj ( dosar nr- ), s-a statuat în sensul că apartamentele nr. IV și V, situate la mansarda imobilului în litigiu au fost construite din fondurile statului.
Astfel, în considerentele deciziei instanței de recurs s-a reținut că "sunt sub incidența Legii nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 ( art. 1 alin. 1), nu și cele construite din fondurile statului, vizate prin Legea nr. 85/1992.
Este greșit așadar a considera că legalitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Decretului-lege nr. 61/1990 și Legii nr. 85/1992 poate fi cercetată prin prisma cauzei, respectiv a bunei sau relei-credințe a cumpărătorilor, conform dispozițiilor art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Este relevant, de altfel, faptul că, prin cererile introductive de instanță, reclamanții au solicitat aplicarea sancțiunii nulității pe temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, fără a-și circumscrie motivele de nulitate ale celor două contracte de vânzare menționate mai sus dispozițiilor Legii nr. 85/1992.
Cu toate acestea, au fost câștigate cauzei probe care relevă cu certitudine faptul că apartamentele din mansarda imobilului nr. 30, str. -, B, au fost construite din fondurile statului, prin Întreprinderea de Localuri B, după ce acest imobil a fost preluat de stat, respectiv în anul 1957. Este o situație relevată prin înscrisuri probatorii, prin raportul de expertiză întocmit de expertul (dosar nr. 2233/1999, acvirat), prin depoziții de martori și prin recunoașterea reclamanților care, în declarația de recurs ce face obiectul dosarului nr. 1795/R/2001 al Curții de Apel Cluj, arată textual: împrejurarea că la mansarda construcției s-au edificat spații de locuit ce s-au vândut chiriașilor nu este de natură să conducă la respingerea acțiunii, întrucât ceea ce se revendică este partea de construcție ce a aparținut autorilor noștri.
Această împrejurare esențială de fapt a fost reținută de altfel în considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele acvirate, hotărâri invocate de tribunal și care au stat la baza rezolvării actuale date litigiului, putându-se aprecia, așadar, că instanța de apel și-a însușit acele considerente, inclusiv în privința celor statuate în fapt de instanțe".
Prin urmare, constatarea instanței de recurs, cuprinsă în considerentele deciziei invocate, face fără echivoc concluzia că privitor la apartamentele situate la mansardă s-a decis în sensul că aceste spații nu fac obiectul reglementării prin Legea nr. 10/2001, republicată.
Așa fiind, fără temei susțin apelanții că în mod greșit instanța a considerat că în privința restituirii integrale în natură a clădirii solicitate ar opera autoritatea de lucru judecat prin aceea că, anterior, prin decizia nr.2597/R/2006 din 17.11.2006 a Curții de Apel Clujs -a statuat că sunt valabile contractele de vânzare a mansardei către chiriași,greșeala constândîn confundarea prezumției de adevăr a lucrului judecat, cu autoritatea delucru judecat, a precedentului judiciar cu autoritatea de lucru judecat, fiind de observat că legal a statuat prima instanță din prezentul proces că cele dispuse prin decizia civilă nr.2597/R din 17.11.2006 a Curții de Apel Cluj se impun cu putere de lucru judecat, împiedicând a se trece la o nouă cercetare pe fond a susținerii apelanților.
Trebuie precizat că, deși nu există identitate de obiect și de cauză între procesul de față și acela în care s-a pronunțat decizia civilă nr.2597/R/2006 a Curții de Apel Cluj, statuarea în sensul că spațiile în litigiu nu fac obiectul reglementării Legii nr.10/2001 apare ca o chestiune de fapt și de drept care nu poate fi ignorată, consecințele fiind cele ale efectului pozitiv al lucrului judecat, respectiv pe acel efect în raport de care o chestiune litigioasă odată tranșată, se impune într-un viitor proces în care este invocată.
Apelanții susțin că prima instanță nu a făcut o trimitere la textul de lege privind autoritatea de lucru judecat, pentru a se putea verifica semnificația acestei noțiuni. Observă însă, Curtea, că din cuprinsul considerentelor hotărârii nu rezultă că s-ar fi apreciat de către tribunal că ar exista identitate de obiect și de cauză pentru a se reține excepția însăși a puterii de lucru judecat, în litera art.1201 civ. ci doar identitatea de părți și invocarea chestiunii soluționate în procesul anterior.
Prin urmare, corect a fost acceptat de către instanță efectul pozitiv al lucrului judecat, apărând ca o necesitate juridică evidentă pentru a se evita pronunțarea de hotărâri judecătorești contradictorii cu privire la aceleași chestiuni de fapt și de drept.
Nici critica referitoare la nerestituirea integrală a terenului nu este întemeiată, câtă vreme potrivit probelor dosarului, terenul ce nu poate fi restituit în natură reclamanților reprezintă cotele părți de proprietate ale numiților, și. Prin urmare, corect au fost menținute și prevederile art.4 alin.2 ale dispoziției emisă de pârât și, implicit, propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafețele de teren ce nu pot fi restituite în natură.
Referitor la cererea de acordare de despăgubiri în sumă de 30.000 Euro, cu titlu de chirie, calculată pentru perioada cuprinsă între momentul preluării imobilului și cel al restituirii efective, corect s-a apreciat că reclamanții nu sunt îndreptățiți la despăgubiri întrucât drepturile acestora s-au stabilit în baza legii speciale reparatorii, iar nu pe calea dreptului comun, pentru pretinde despăgubiri în condițiile art.482 civ.
Față de cele expuse, reținând că hotărârea apelată este legală și temeinică sub aspectul tuturor criticilor aduse, Curtea va respinge apelul ca fiind nefondat, conform art.282, 296.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții ȘI împotriva sentinței civile nr.284 F din 28 mai 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red.AR
Dact./6ex.
19.12.2008
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Denisa Livia Băldean
