Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 34/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 34/
Ședința publică din 11 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea judecător
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelului civil declarat de către reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 1441 din 4.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul -, în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA PRIMARULUI MUN.G, în acțiunea civilă având ca obiect legea 10/2001.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 05.02.2008 fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi când, având nevoie de timp pentru a delibera Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 11.02.2008 când,
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub nr- la ribunalul Galați reclamanta a formulat contestație în contradictoriu cu Primăria Mun. G, jud. G, solicitând anularea Dispoziției nr. 3244/SR/12.01.2007 și restituirea în natură sau în echivalent a imobilului situat în G, str. -. -, nr. 10( fostă-) fără specifica suprafața de teren.
În motivarea acțiunii se arată că este moștenitoarea tatălui. După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a formulat notificarea nr. 52/20.06.2001 prin care a solicitat restituirea în natură sau în echivalent a imobilului situat în G, str. -.-, nr. 10 ( fostă-).
În dovedirea acțiunii, se folosește de proba cu înscrisuri.
În drept își întemeiază acțiunea pe baza disp.art. 26 din Legea nr. 10/2001 și art. 1 lit. e teza II din nr.HG 498 /18.04.2003 care instituie o prezumție relativă de preluare fără titlu a situației în care nu există o dovadă formală a preluării imobilului de către stat.
Prin întâmpinare( fila 29 la dosar) pârâta solicită respingerea acțiunii pe considerentul că imobilul situat în G, str. -. -, nr. 10 ( fostă-) nu figurează în patrimoniul Municipiului
În prezent, pe fostul amplasament din G, str. -. -, nr. 10 ( fostă--12) se află un complex de blocuri.
Prin sentința civilă nr. 1441 din 4.10.2007, Tribunalul Galați - Secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta, în baza Legii nr. 10/2001, ca nefondată, reținând, în esență, că pe fostul amplasament din G, str. -. - nr. 10 ( fostă--12) se află un complex de blocuri.
Deși reține că, din copia necrtificată a actului de vânzare-cumpărare nr. 3600/1937 autentificat de Tribunalul județului rezultă că ( autorul contestatoarei ) a cumpărat imobilul din G,-, în final, Tribunalul apreciază că se impune respingerea acțiunii ca fiind nefondată, întrucât pe de o parte, nu se cunoaște situația juridică a imobilului respectiv ( dacă a fost preluat abuziv sau înstrăinat de către proprietar) iar, pe de altă parte - că terenul din G, str. -. - nr. 10 este ocupat de un complex de blocuri.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține apelanta că, în virtutea rolului activ al judecătorului, principiu fundamental al dreptului procesual civil prev. de art. 129(pct.5) pr.civ. se impunea administrarea tuturor probelor necesare pentru elucidarea confuziei cu privire la adevărata adresă a imobilului în speță.
Că deși a solicitat constant să fie obligată pârâta la a depune planul de situație al imobilului, în timp intervenind mai multe schimbări ale denumirii străzii cât și a numerotației respective, instanța de fond - în lipsa oricărei probe certe, reține că imobilul solicitat ar fi ocupat de un complex de blocuri.
Pentru aceste considerente, solicită apelanta admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și admiterea contestației.
Apelul declarat este fondat pentru următoarele considerente;
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin contestația formulată împotriva Dispoziției nr. 3244/SR/12.01.2007 emisă de Instituția Primarului Mun. G, contestatoarea a solicitat a-i fi restituit în natură sau în echivalent imobilul situat în G, str. -. - nr. 10 ( fostă-) iar Tribunalul, fără a elucida confuzia cu privire la amplasamentul real al imobilului, respinge acțiunea ca nefondată, făcând însă referire la un alt imobil, cel situat în G, fostă--12.
Cum adresa inițială a imobilului nu coincide cu cea indicată de pârâtă și însușită de instanță, Curtea apreciază că în speță sunt aplicabile disp.art. 297 alin. 1 pr.civ. Tribunalul rezolvând procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Se impune, așadar, admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe - aceasta urmând a administra orice probă necesară cu privire la identificarea corectă a imobilului. În fine, deși prima instanța își însușește susținerea pârâtei cu privire la imposibilitatea restituirii în natură imobilului, nu se pronunță cu privire la restituirea prin echivalent, lăsând astfel nesoluționat fondul cauzei.
În drept, sunt aplicabile disp.art. 297 alin. (1) pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1441 din 4.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul -.
Desființează sentința civilă nr. 1441/4.10.2007 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 Februarie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red./06.03.2008
Tehnored.
4 exp./14.03.2008
Com. 2 exp./17.03.2008
Fond: Tribunalul Galați - jud.
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu