Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 373/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE instanță de apel
DECIZIA NR.373
Ședința publică de la 24 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paula Păun
JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 20 noiembrie 2008, privind judecarea judecarea apelului declarat de reclamanții și, domiciliați în C,-, jud.D, împotriva sentinței civile nr. 71 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- (număr în format vechi 371/2004), în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, str.- nr.4 și intimatul intervenient SC SA C, cu sediul în C,-, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat instanței că, ersul dezbaterilor și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 20 noiembrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, față de complexitatea actelor și lucrărilor de la dosar, având nevoie de timp pt. deliberări, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 24 noiembrie 2008.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
La data de 29.12.2003, reclamanții și M, au formulat contestație împotriva Dispoziției nr.9758/24.11.2003, a Primarului Mun.C, emisă în baza Legii 10/2001, solicitând instanței restituirea imobilului situat în C,- (fostă -i, nr.6), județul
Contestația nefiind motivată în fapt și în drept și neîndeplinind cerințele art.112 pr.civ. cauza a fost suspendată în temeiul art.155 ind.1 pr.civ. la data de 25.03.2004, fiind repusă pe rol la cererea reclamanților la data de 15.09.2004, care s-au conformat dispozițiilor instanței privind motivarea în fapt a contestației, de abia la data de 17.12.2004.
În motivarea contestației se arată că, autoarea reclamanților, decedată în anul 1971, dobândit imobilul în baza unei hotărâri judecătorești din anul 1940, imobilul fiind rechiziționat în anul 1945 de către, în baza adresei nr.293/18.04.1945.
Autoarea este moștenitoarea lui și și l-au avut drept moștenitor pe, tatăl reclamanților.
străzilor s-a schimbat de-a lungul timpului, astfel încât în 1927, imobilul a figurat în-, apoi în-, apoi în-, apoi în -, nr.32 și mai apoi - -, nr.32.
Se invocă dispozițiile art.2 alin.1 lit.f din Legea 10/2001 și se arată că imobilul este în proprietatea SC SA C, astfel încât Primăria C ar fi trebuit să îndrepte notificarea către actualul deținător.
A fost depus la dosar, în copie, dosarul de notificare al reclamanților.
S-a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice pentru individualizarea imobilului și pentru a se stabili dacă actualul imobil din- este același cu imobilul ce figura în actele vechi în-.
Raportul de expertiză a fost efectuat de expert, fiind depus la dosar la data de 16.11.2005.
Expertul a individualizat imobilul din C,-, actual nr.10, învederând că este deținut în prezent de SC SA C și că nu este în măsură să precizeze dacă există identitate între imobilul ce a aparținut autorilor reclamanților și imobilul solicitat de aceștia.
A fost efectuată o adresă către actualul deținător pentru comunicarea situației juridice actuale a imobilului solicitat de reclamanți, răspunsul fiind înaintat prin adresa nr.178/09.02.2006, a SC SA C, în care se arată că această societate deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0011/19.05.1995, în care este inclus și terenul aferent imobilului în litigiu și că prin hotărârea nr.462/1996, a Comisiei Județene D de aplicare a Legii 112/1995, s-au acordat despăgubiri pentru același imobil numiților și -.
S-au depus la dosar în copie: certificatul de atestare a dreptului de proprietate, tabel centralizator în care este inclus sediul central al societății din C,-, contract de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.1476/1997, hotărârea nr.462/1996 a Comisiei Județene D de aplicare a Legii 112/1995, anexa privind despăgubirile, sentința nr.362/2004 a Tribunalului Dolj -Secția Comercială și de contencios Administrativ, decizia nr.321/2004 a Curții de APEL CRAIOVA -Secția Comercială, sentința civilă nr.1163/2005 a Judecătoriei Craiova, certificat nr.1858/1998 eliberat de Arhivele Statului D, certificat nr.2250/1996, certificat de calitate de moștenitor nr.24/1996.
La data de 24.02.2006, reclamanții și-au precizat contestația, arătând că solicită doar cota de din imobil, întrucât imobilul a fost notificat și de numiții scu și.
Se arată că imobilul aparține străbunicului reclamanților, decedat în anul 1913, care a avut șase descendenți, una dintre aceștia fiind bunica reclamanților, căsătorită; scu și sunt descendenții lui, una din fiicele lui.
Se arată că la data deposedării de către stat imobilul se afla pe-, imobilul fiind preluat în baza Legii 139/1940 asupra rechizițiilor, încadrându-se în prevederile art.2 lit.g din Legea 10/2001.
S-a depus la dosar un raport de expertiză tehnică efectuat cu privire la același imobilul în cadrul dosarului nr.21296/1998 al Judecătoriei Craiova.
S-au mai depus: sentința civilă nr.7519/2001 a Judecătoriei Craiova, decizia civilă nr.1685/2003 a Tribunalului Dolj, decizia civilă nr.1650/2005 a Curții de APEL CRAIOVA, actele care au stat la baza emiterii hotărârii nr.462/5.12.1996 a Comisiei Județene de aplicare a Legii 112/1995.
La data de 03.04.2006, SC SA Caf ormulat cerere de intervenție în cauză, arătând că reclamanții din cauza de față au pierdut în cadrul litigiului având ca obiect recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr.530/COM/2003 al Tribunalului Dolj.
La termenul din 26 mai 2006, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie, formulată de SC SA în sprijinul pârâților, în temeiul art.52 alin.1 pr.civ. această calificare juridică a cererii fiind făcută conform art.84 pr.civ. după natura dreptului și scopul urmărit, ținând seama de faptul că intervenienta formulează doar apărări în cauză, fără a avea pretenții proprii.
Au fost efectuate adrese către Primăria Mun.C, pentru a se comunica modul de soluționare al notificării formulate de numiții scu și, cu privire la imobilul situat în C,-.
A fost audiat ca martor, numitul.
La termenul din 19.01.2007, a fost suspendată cauza prin acordul părților, în baza art.242 alin.1 pct.1 pr.civ.
a fost repusă pe rol la cererea reclamanților, la 14.12.2007, instanța dispunând ulterior repetarea adresei către Primăria Mun.C, răspunsul fiind depus la dosar la data de 29.02.2008, învederându-se că prin dispoziția nr.24025/21.02.2007, a Primarului Municipiului C, a fost înaintată spre competentă soluționare către SC SA notificarea formulată de numitul scu, cu privire la imobilul situat în C,- ( nr.32).
Prin sentința civilă nr.71 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins contestația precizată, formulată de reclamanții și -, împotriva Dispoziției nr.9758 din 24.11.2003 a Primarului Municipiului C, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului C și Primarul Municipiului
S-a admis cererea de intervenție accesorie formulată în sprijinul pârâților de intervenienta SC SA
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul, în baza probelor administrate în cauză, între care și expertiză a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr.9758/24.11.2003, a Primarului Municipiului C, a fost respinsă cererea formulată de și, privind imobilul situat în C,- (fostă -ii. nr.6), cu motivarea că petenții nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent.
Prin precizările depuse la dosar, reclamanții au învederat că adresa imobilului solicitat a suferit modificări în timp, fiind mai întâi-, apoi str.- -, nr.32, apoi -. nr.32 și apoi - -, nr.32 (fila 48).
Aceiași reclamanți au învederat că imobilul este deținut în prezent de intervenienta SC SA C, construcția nefiind demolată de la data preluării și existând în prezent în materialitatea sa.
Imobilul în litigiu a fost individualizat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert, fără a se contesta faptul că acest imobil, deținut de intervenientă, face obiectul notificării reclamanților, împrejurare ce prezintă relevanță în cauză, întrucât, așa cum se va arăta în continuare, imobilul a mai făcut obiectul aplicării unei legi reparatorii, mai multe persoane susținând că au drepturi cu privire la acesta.
Totodată, chiar în notificarea formulată de reclamanți în baza Legii 10/2001 (fila 44), este indicat și descris imobilul respectiv, arătându-se că de-a lungul timpului acesta a fost dat în folosința de Construcții
În consecință, instanța reține că imobilul ce reprezintă actualmente sediul central al SC SA C, situat în C,-, fost nr.8, este cel care face obiectul notificării, indiferent de schimbarea denumirii străzii și a evoluției numărului factorial în timp.
Reclamanții au susținut că imobilul respectiv a fost preluat fără titlu de către stat și s-au prevalat, în acest sens, de extrasul din " cu imobilele ocupate în prezent de de la particulari sau instituțiuni ", eliberat de Arhivele Statului D, din care rezultă că moștenitorii autorului au figurat cu un imobil parțial ocupat în februarie 1945, imobilul fiind situat în-.
Calitatea succesorală a reclamanților a fost dovedită prin actele de stare civilă și certificatul de moștenitor depus la dosar, ei fiind descendenții lui, fiul lui, care la rândul său a fost moștenitoarea lui.
Așa cum s-a arătat, imobilul în litigiu, deținut de intervenientă, a mai făcut obiectul aplicării unei legi cu caracter reparatoriu, prin hotărârea nr.462/05.12.1996 a Comisiei Județene D de Aplicare a Legii 112/1995, dispunându-se acordarea de despăgubiri numiților și --, despăgubiri ce au fost calculate prin Anexa la această hotărâre (filele 229, 230).
În cadrul procedurii administrative de acordare a despăgubirilor reglementate de Legea 112/1995, numiții și -- s-au prevalat de calitatea lor de moștenitori legali ai autoarei, care, la rândul său, a fost moștenitoarea lui.
Autorul a figurat în tabelul cu imobilele naționalizate în baza Decretului nr.92/1950, cu mai multe imobile, acestea fiind situate în-, str.-, nr.32,-,- - 9 și-.
Imobilul din str.-, nr.32, cu care a figurat în listele anexe la decretul de naționalizare, este imobilul ce face și obiectul prezentului litigiu, despre care reclamanții susțin că a aparținut autorului lor și că a fost preluat de la moștenitorii acestuia.
Același imobil mai face obiectul unei notificări formulată de un alt descendent al autorului, în baza Legii 10/2001, iar prin dispoziția nr.24025/21.02.2007, a Primarului Municipiului C, s-a dispus înaintarea notificării formulate de scu -, spre competentă soluționare către SC SA C, ca fiind actuala persoană juridică deținătoare a imobilului.
Se poate observa că Primarul Municipiului Cap rocedat în mod greșit, dând două soluții diferite celor două notificări formulate de descendenții autorului, cu privire la unul și același imobil.
În primul rând, o gestionare corespunzătoare a dosarelor de notificare în cadrul procedurii administrative ar fi impus conexarea acestora, în măsura în care notificările vizează același imobil, și pronunțarea unei soluții unitare printr-o dispoziție motivată.
În al doilea rând, este evident că soluția corectă, din punct de vedere al abilitării legale de a soluționa notificarea, este cea dată prin dispoziția nr.24025/21.02.2007, notificării formulării de scu -, care a fost înaintată spre competentă soluționare persoanei juridice deținătoare.
Imobilul în litigiu este în prezent evidențiat în patrimoniul SC SA și era și la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, așa cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0011/19.05.1995, emis de Consiliul Județean D, din tabelul centralizator ce a stat la baza acestuia și din încheierea de intabulare în Cartea Funciară nr.6172/2001 (filele 155, 159).
Primăriei îi revenea obligația legală de a- identifica pe deținătorul imobilului solicitat, potrivit art.28 alin.1 și 2 din Legea 10/2001, republicată, așa cum a procedat în cazul notificării formulate de scu -.
În cazul reclamanților însă, prin dispoziția anterioară, nr.9758/24.11.2003, a fost soluționată pe fond notificarea, fără a se face verificări legate de situația juridică actuală a imobilului și fără a fi identificat deținătorul.
Printr-una din precizările formulate în cauză, reclamanții au invocat acest aspect de nelegalitate a dispoziției contestate, mai precis prin punctul 2 al precizării formulate la 17.12.2005(fila 48).
Față de evoluția ulterioară a cadrului procesual, instanța constată că nu se impune anularea dispoziției contestate pe motiv de necompetența materială în soluționarea notificării și înaintarea notificării reclamanților spre a fi soluționată de unitatea deținătoare.
Astfel, cadrul procesual a fost lărgit prin încuviințarea în principiu a cererii de intervenție accesorie, formulate chiar de deținătorul imobilului SC SA, care și-a exprimat cu prisosință poziția procesuală prin cererea de intervenție și prin notele scrise depuse la dosar, arătând că notificarea și contestația sunt neîntemeiate și că imobilul a aparținut lui, autorul numiților și --.
În această situație, o soluție de anulare a dispoziției Primarului Municipiului C și de înaintare a dosarului către deținător, ar duce la o reluare pur formală a procedurii administrative de soluționare a notificării și la o tergiversare a acestei soluționări, astfel încât, în virtutea liberului acces la justiție și a dreptului la un termen rezonabil, garantată de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pretențiile formulate de reclamanți cu privire la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, se impun a fi soluționate pe fond.
Având în vedere particularitățile pe care le prezintă speța, instanța constată necesar a se stabili situația juridică a imobilului la data preluării abuzive, în raport de susținerile reclamanților și de apărările formulate de intervenienta deținătoare.
Reclamanții au indicat ca modalitate de preluare abuzivă, rechiziția făcută în baza Legii 139/1940, invocând dispozițiile art.2 alin.1 din lit.g din Legea 10/2001, republicată, prin ultima precizare a acțiunii, făcută la 24.02.2006 (fila 238 verso).
Textul de lege respectiv are în vedere "imobilele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile".
Din formularea enunțată rezultă că legea nu prezumă că orice imobil care a făcut, la un moment dat, obiectul unei rechiziții în timpul războiului, a fost preluat abuziv în mod automat, ci doar imobilele care nu au mai fost restituite proprietarilor, ori acelea pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile.
Înscrisul de care se prevalează reclamanții, în dovedirea preluării abuzive a imobilului, este, așa cum s-a arătat, un extras din " cu imobilele ocupate în prezent de de la particulari sau de la instituțiuni ", în care se atestă că moștenitorii lui au figurat în acest tablou cu un imobil parțial ocupat, în februarie 1945, imobil situat în-.
Acest înscris face dovada unei anumite stări de fapt, din anul 1945, fără a furniza însă vreo dovadă certă a preluării abuzive a imobilului.
Poziția procesuală a intervenientei, este în sensul că imobilul în litigiu a fost preluat în anul1950, de la, în baza Decretului de naționalizare nr.92/1950, și că moștenitorii acestui autor, numiții și --, au fost îndreptățiți la măsura reparatorie acordată în baza Legii 112/1995.
Prin această apărare, se susține încadrarea imobilului în dispozițiile art.2 alin.1 lit.a din Legea 10/2001, republicată, care vizează "imobilele naționalizate prin Decretul nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare".
Prin această prevedere legală expresă, se prezumă caracterul abuziv al preluării în baza decretului de naționalizare menționat, fiind suficient ca persoana care solicită măsuri reparatorii, să facă dovada înscrierii în anexele la decret.
a figurat cu imobilul din str.-, nr.32, în listele anexă la decretul de naționalizare, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Acest autor a decedat însă anterior naționalizării, prin jurnalul nr.3841/11.04.1946 al Tribunalului Dolj -Secția I, fiind făcut partajul averii sale succesorale, printre care nu figurează imobilul în litigiu.
În acest context, este evident că naționalizarea imobilelor s-a făcut de facto, de la moștenitorii lui, chiar dacă în listele anexă la decret, a fost trecut autorul decedat, eroarea de completare fiind specifică epocii, fiind cunoscut că, de reglă, se trecea fie numele autorului, fie o mențiune referitoare la moștenitorii autorului, fără ca aceștia să fie identificați prin nume și prenume, făcându-se, practic, o preluare "pe numele moștenirii".
În jurnalul de trimitere în posesie nr.3841/11.04.1946 al Tribunalului Dolj -Secția I și în actul de partaj voluntar din 1946, privind succesiunea defunctului, sunt menționate alte proprietăți imobiliare, fără a fi inclus și imobilul în litigiu în masa succesorală rămasă de pe urma acestui autor.
Imobilul situat în C, str.-, nr.32 este menționat însă în declarația globală de impunere pentru proprietățile imobiliare aparținând moștenitorilor lui din anul 1950 (filele 379, 380), împreună cu imobilele situate în-, - Poporului, nr.7,8 și 9 și - nr.159.
Toate aceste imobile au figurat pe numele lui în tabelul cu imobilele naționalizate, în baza Decretului nr.92/1950.
Dintre înscrisurile depuse la dosar, singurul care atestă situația juridică a imobilului în litigiu în anul naționalizării este această declarație de impunere a veniturilor proprietăților clădite, în care imobilele sunt descrise detaliat, existând mai multe rubrici ale fișei tipizate, imobilul în litigiu fiind descris ca având parter și etaj și mai multe încăperi și fiind ocupat de chiriași, fiind specificate și chiriile datorate de aceștia.
Acest înscris se coroborează cu mențiunile din listele anexă la decretul de naționalizare nu numai prin menționarea și descrierea fără echivoc a imobilului în litigiu, ci și prin faptul că în fișa de impunere au fost trecute toate imobilele menționate în lista anexă la decret, făcând prea puțin probabilă ipoteza ca în această listă să fi fost înscris, din eroare, un imobil care să nu fi aparținut moștenitorilor autorului.
Potrivit art.24 alin.1 din Legea 10/2001republicată, " în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive și s-au pus în executare măsura preluării abuzive".
De asemenea, art.24 alin.2 din aceeași lege statuează că "în aplicarea prevederilor alin.1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus, sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar".
Dispozițiile legale citate instituie o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care a figurat în actele de preluare abuzivă a unui imobil, prezumție ce poate fi, așadar, răsturnată prin proba contrară.
Rațiunea acestor norme de drept constă în faptul că, în sistemul de publicitate imobiliară personală, dovada dreptului de proprietate nu poate fi decât relativă, singurul mod de dobândire a proprietății cu forță probantă absolută fiind uzucapiunea, prin posibilitatea dovedirii faptului juridic al posesiei îndelungate,astfel încât chiar și actele juridice translative fac o dovadă relativă a proprietății.
În speță, modul de preluare abuzivă care a fost dovedit este naționalizarea în baza Decretului nr.92/1950, fapt ce atrage incidența prezumției relative de proprietate în favoarea moștenitorilor autorului la data naționalizării.
Această prezumție relativă nu a fost răsturnată de către reclamanți, întrucât nu s-au administrat dovezi concludente din care să rezulte că imobilul nu mai aparținea moștenitorilor lui în anul1950 și că fusese preluat în alt mod de la moștenitorii lui, care erau proprietarii acestuia.
Așa cum s-a arătat mai înainte, în considerentele prezentei sentințe, reclamanții nu au făcut dovada modalității de preluare abuzive pe care au invocat-o, respectiv art.2 alin.1 lit.g din Legea 10/2001 republicată, înscrisul de care se prevalează ei atestând doar o anumită stare de fapt din februarie 1945, și anume ocuparea imobilului de trupele sovietice. Pentru a se face dovada preluării abuzive, era necesar să se probeze, conform art.1169 civil, că deposedarea moștenitorilor lui a fost ireversibilă și că imobilul a fost efectiv preluat de stat. În cauză s-a administrat însă o probă concludentă contrară ipotezei enunțate, și anume declarația de impunere din 1950, anul naționalizării, când imobilul din -, nr.32 apare ca făcând parte din moștenirea lui și este ocupat de mai mulți chiriași nominalizați în fișa respectivă.
Acest din urmă înscris se coroborează cu prezumția de proprietate instituită de art.24 din Legea 10/2001 republicată, considerent pentru care în raport de probatoriul cauzei, instanța reține că imobilul în litigiu a aparținut moștenitorilor lui și că a fost preluat de la aceștia prin naționalizare, în baza Decretului nr.92/1950.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel contestatorii și, motivând, în esență, următoarele:
Instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Lg.10/2001, în ceea ce privește modalitatea de soluționare a celor două notificări, respectiv Dispoziția nr.9758/24 noiembrie 2003, emisă pentru reclamanți și Dispoziția nr.24025/21 febr.2007, pentru scu, în sensul că, în loc să anuleze dispoziția contestată, s-a pronunțat pe fond doar asupra uneia dintre dispoziții, în situația în care este evident că soluția corectă este cea de conexare a celor două notificări și pronunțarea unei soluții unitare, din moment ce a considerat că soluția corectă este cea dată prin Dispoziția nr.24025/21.02.2007;
Instanța de fond a interpretat în mod greșit înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate al contestatorilor, respectiv: Cartea Funciară nr.275/1940; Tabelul cu imobilele ocupate în 1945 de armatele sovietice, Matricola nr.2 - impozitul pe clădiri al imobilului (care atestă că proprietarii, moștenitorii și-au plătit impozitele până în anul 1951), dându-se eficiență Matricolei lui, decedat încă din 1946, când imobilul nu apare în patrimoniul acestuia, nefăcând parte din masa partajabilă;
Instanța a omis să ia în considerare dovezile indubitabile din care rezultă că în anul 1951, moștenitorii lui, aveau în proprietate imobilul litigiu și nu a dovedit rol activ în sensul neîncuviințării probei cu adresă la Primăria Mun.C, din care să rezulte evoluția nomenclaturii stradale din anul 1951 până în prezent, a imobilului din-;
S-a admis în mod greșit cererea de intervenție a SC SA C - deținătorul actual al imobilului - și în acest fel s-a eliminat un mijloc de apărare față de celălalt comoștenitor scu.
S-a susținut de asemenea că nu există identitate între cele două imobile (imobilul în litigiu și cel pentru care s-a recunoscut dreptul moștenitorilor lui ) și s-a solicitat completarea probatoriului cu dovezile de schimbare a nomenclaturii stradale pe perioada 1948-2008; de asemenea și atașarea dosarului comoștenitorului scu, în baza căruia a fost emisă Dispoziția nr.24025/21.02.2008, probă ce nu a mai fost solicitată pe parcursul procesului.
Intimata SC SA a depus la dosar mai multe hotărâri judecătorești, iar prin încheierea din 20 nov,2008, instanța a respins cererea de probatorii formulată de apelanți, constatând că instanța de fond a administrat probe în sensul celor solicitate de contestatori, existând la dosar adresa nr.40861/2005 a Primăriei Mun. C (92 dosar fond) și adresa nr.6654/2005 a C( 96 dosar fond).
Examinând apelul declarat de reclamanți, în raport de prev.art.295 pr.civ. se constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând se constată că instanța a fost investită numai cu contestație împotriva Dispoziției nr.9758/24 nov.2003 a Primarului Mun. C, privind modul de soluționare a notificării reclamanților, cu referire la imobilul în litigiu.
Ca atare, în raport de prev.art.129 alin.6 pr.civ. instanța avea obligația să examineze și să se pronunța numai asupra obiectului cererii dedusă judecății, respectiv a motivelor de anulare a Dispoziției nr.9758/24 nov.2003.
Reclamanții au motivat în sensul că primăria nu le-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în baza Lg.10/2001, deși sunt îndreptățiți, solicitând expres instanței să se pronunțe în sensul anulării Dispoziției și pe fond restituirea imobilului în litigiu.
Instanța a examinat și s-a pronunțat sub acest aspect, în esență, în sensul că reclamanții nu sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în baza Lg.10/2001, întrucât imobilul a fost naționalizat de la numitul, ai cărui moștenitori, și, sunt îndreptățiți la restituirea imobilului în litigiu, după cum s-a dispus prin Hotărârea nr.462/1996 a Comisiei județene de aplicare a Lg.112/1996;
Instanța a examinat și actele invocate de reclamanți, reținând că acestea nu fac dovada preluării abuzive a imobilului, de la autorul reclamanților.
Instanța a arătat în considerentele sentinței, că notificarea trebuia înaintată de Primărie, la SA - deținătorul imobilului - cum s-a dispus prin Dispoziția nr.24025/2007 privind notificarea formulată de scu - însă, în același timp a motivat, în mod corect că, față de poziția intervenientei SC SA, de nerecunoaștere a dreptului reclamanților, pentru respectarea liberului acces la justiție și a dreptului la un termen rezonabil, garantat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu se mai impune înaintarea notificării către această unitate (care evident, ar fi emis Decizie de respingere a notificării), ci soluționarea pe fond a cauzei.
În consecință, sub acest aspect, soluția instanței de fond este legală și temeinică, iar critica formulată de apelanții reclamanți este nefondată.
Cu referire la critica ce vizează modul de interpretare al înscrisurilor prezentate de apelanții reclamanți, în raport de dispoz.art.1 rap.la art.23 și 24 din Lg.10/2001, aceasta este de asemenea neîntemeiată.
Astfel, actele invocate de apelanți, chiar dacă fac dovada unei stări de fapt, respectiv a ocupării imobilului autorului reclamanților, în 1945, de armatele sovietice, nu dovedesc însă deposedarea ireversibilă și preluarea efectivă a imobilului, în mod abuziv de către stat, la acel moment. Cartea Funciară din 1940, poate face dovada dreptului de proprietate al autorului reclamanților la acea dată, însă, sub aspectul dovedirii calității de proprietar la momentul preluării abuzive de către stat, cum impune Lg.10/2001, această probă este irelevantă. În ceea ce privește Matricola nr.2 - privind plata impozitului, acesta nu constituie un act de proprietate și, mai mult decât atât, în condițiile în care reclamanții susțin că imobilul a fost preluat abuziv încă din 1945, nu justifică plata impozitului după această dată. Plata impozitului pentru imobil după 1945, poate fi interpretată, dimpotrivă, în sensul că imobilul nu a ieșit din patrimoniul autorului reclamanților, în 1945, respectiv nu a fost preluat de stat în 1945, cum susțin apelanții reclamanți.
În ceea ce privește actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr.462/1996, de acordare de despăgubiri, pentru același imobil, în favoarea moștenitorilor numitului, instanța nu este în măsură să le examineze și să se pronunțe, nefiind investită cu o cerere de examinare a condițiilor de validitate a Hotărârii nr.462/1996.
Prin urmare, instanța nu este investită să se pronunțe în ce măsură actele respective justifică sau nu recunoașterea dreptului la măsuri reparatorii, pentru același imobil, în favoarea moștenitorilor altui autor, decât cel al reclamanților, ci numai să constate, ca și probă a dosarului, această Hotărâre care, coroborată cu alte acte ale dosarului, dovedește că s-au acordat despăgubiri în baza Lg.112/1995, pentru același imobil, altor persoane - în calitate de moștenitori ai altui autor decât al reclamanților - reținându-se că imobilul a fost naționalizat în baza Decr.92/1950, deci a fost preluat abuziv de la acel autor,.
În consecință, coroborând toate probele dosarului, se constată că reclamanții nu au făcut dovada preluării abuzive a imobilului de la autorul lor și, ca atare, a dreptului la măsuri reparatorii în baza Lg.10/2001, așa încât, și sub acest aspect, sentința atacată este legală și temeinică.
Critica ce vizează pronunțarea instanței asupra cererii de intervenție formulată de SC SA, este de asemenea nefondată.
Cererea de intervenție a fost formulată în interesul pârâților, și nu în interes propriu, susținând numai apărările pârâților, iar soluția de admitere a acesteia, în condițiile în care s-a respins contestația și s-a menținut Dispoziția emisă de Primar, este legală și temeinică.
De altfel, investirea instanței cu orice cerere, impune, potrivit dispozițiilor codului d e procedură civilă, și pronunțarea asupra cererii, așa încât, și din acest punct de vedere hotărârea atacată este legală și temeinică.
Față de actele dosarului, este de asemenea nefondată și susținerea apelanților reclamanți, în sensul că nu ar exista identitate între imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, și imobilul pentru care s-a recunoscut dreptul la despăgubiri moștenitorilor lui prin Hotărârea nr.462/1996 a Comisiei de Aplicare a Lg.112/1995.
Astfel, reclamanții au solicitat prin notificare și respectiv prin contestație, restituirea imobilului situat în C,-, iar prin Hotărârea nr.462/1996 s-au acordat despăgubiri numiților și - -, pentru același imobil, situat în C,-.
Reclamanții au susținut, de asemenea că imobilul în litigiu este deținut de SC SA C, iar conform raportului de expertiză efectuat în cauză, (140 dosar fond) imobilul deținut de SC - și care face obiectul cererii de restituire a reclamanților - este situat în C,-.
De altfel, în măsura în care nu ar fi fost vorba de același imobil, nu se justifică susținerea reclamanților cu privire la dovedirea dreptului de proprietate și preluarea abuzivă a imobilului, de la autorul lor și nu de la.
Reclamanții au și atacat în justiție Hotărârea nr.462/1996 și prin sentința civilă nr.1963/19 aprilie 2005, definitivă și irevocabilă, acțiunea le-a fost respinsă.
Și celelalte hotărâri judecătorești depuse la dosar, pronunțate în alte litigii, fac dovada identității între imobilul solicitat de reclamanți și imobilul ce face obiectul Hotărârii nr.462/1996 a Comisiei Județene D de aplicare a Lg.112/1995 (decizia civilă nr.1650/20 iunie 2005 și decizia nr.321/1 sept.2004 pronunțate de Curtea de APEL CRAIOVA, 257 dosar fond și respectiv 47 dosar apel, ).
În consecință, și criticile formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate, astfel încât, în baza art.296 pr.civ. apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanții și, domiciliați în C,-, jud.D, împotriva sentinței civile nr. 71 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- (număr în format vechi 371/2004), în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, str.- nr.4 și intimatul intervenient SC SA C, cu sediul în C,-, având ca obiect Legea 10/2001.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 noiembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
02.12.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/7 ex.
Președinte:Paula PăunJudecători:Paula Păun, Ionela Vîlculescu
