Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 38/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 38/Ap
Ședințapublicădin 25 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Roxana Trif
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta, în contradictoriu cu reclamanții și; având ca obiect: "legea 10/2001", împotriva sentinței civile nr. 532/s din 26 noiembrie 2007, pronunțată de tribunalul Brașov în dsoarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Proceduralegal îndeplinită.
S-a făcutreferatul cauzei de cătregrefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 18 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, în vedere deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 25.03.2008.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 532/26.11.2007 Tribunalul Brașova respins excepția prematurității contestației, invocată de intimata B și a admis contestația formulată de contestatorii și obligând intimata să emită decizie motivată de restituire în natură a imobilului situat în B,-, identificat în CF nr. 29255 B sub nr. top 1353/a/2 și 1354/a/2 compus din casă, anexe gospodărești, cu teren construit și 70% din părțile de uz comun, cu reînscrierea dreptului astfel dobândit în favoarea contestatorilor.
Prima instanță a reținut că cei doi contestatori sunt proprietari tabulari asupra imobilului menționat în notificare, imobil ce a fost preluat de către stat în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 223/1974, cu plata de despăgubiri pentru cota de ce revenea contestatorului.
Pentru acest imobil contestatorii au depus notificare în data de 06.11.2001,iar timp de 5 ani s-a purtat corespondență între părți, vizând depunerea unor acte și efectuarea unei expertize vizând garajul.
La data de 08.12.2005, prin mandatarul lor, contestatorii au refuzat completarea documentației cu alte acte și efectuarea expertizei tehnice solicitând emiterea deciziei și, ulterior, introducând prezenta contestație.
Excepția prematurității, invocată de intimată, a fost respinsă de prima instanță în temeiul art. 25 din Legea nr. 10/2001 și a art. 25.1 din normele de aplicare a legii.
Ca o consecință a evidențelor de carte funciară contestația a fost admisă, existența contractelor de închiriere asupra imobilului și a garajului nefiind considerate un impediment la emiterea deciziei, eventualele litigii dintre proprietari și chiriași având căi legale de soluționare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata solicitând respingerea contestației ca prematur introdusă, iar hotărârea netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că prima instanță s-a aflat într-o continuă eroare, pentru că deși potrivit petitelor ne aflăm în fața unei acțiuni având ca obiect "obligația de a face" ea a fost caracterizată ca o contestație la Legea nr. 10/2001, ceea ce a dus la o analiză superficială a apărărilor invocate în întâmpinare și la obligarea emiterii unei decizii de restituire, dispunând ca o instanță de drept comun înscrierea dreptului de proprietate, ignorând astfel dispozițiile legii speciale.
Prin pronunțarea unei astfel de hotărâri apelanta consideră că s-au depășit limitele puterii judecătorești, legea specială prevăzând două etape de soluționare a notificărilor, iar prima etapă, respectiv procedura prealabilă administrativă, cu caracter obligatoriu, reglementată de art. 22 și 25 din lege nu a fost epuizată, ceea ce face ca instanța să nu poată dispune ea conținutul deciziei ce urmează a fi emisă,ci doar să oblige la emiterea deciziei.
Se critică și faptul că instanța s-a pronunțat în sensul restituirii în natură, deși dosarul cauzei nu este complet prin faptul că nu s-a efectuat expertiza necesară în cauză, privind garajul aflat pe teren, care să lămurească dacă acesta este o construcție nouă sau este o amenajare a unei anexe gospodărești mai vechi, întrucât el nu apare în evidențele de carte funciară. Așa fiind se consideră că, până la lămurirea acestui aspect, acțiunea este prematur introdusă, iar intimata-apelantă este în imposibilitate de a respecta hotărârea judecătorească atâta timp cât există neconcordanțe între construcțiile existente pe teren și înscrierile din cartea funciară.
Examinând cauze, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că apelul este neîntemeiat.
În ceea ce privește depășirea limitelor puterii judecătorești critica apelanților este neîntemeiată. Este adevărat că legea specială de reparație prevede două etape obligatorii pentru restituirea imobilelor ce intră sub incidența sa, însă tot legiuitorul a prevăzut și termenele în care trebuie derulată prima etapă, respectiv procedura administrativă prealabilă. Art. 23 din Legea nr. 10/2001 dispune că unitatea deținătoare este obligată să răspundă la notificare în termen de 60 de zile de la primire. În speța de față au trecut 5 ani de la depunerea notificării și, în afara unor cereri de depunere a unor acte și de efectuare a unei expertize nu s-a dat nici un răspuns notificatorilor.
Prelungirea cu mult peste termenul prevăzut de lege și chiar peste orice termen rezonabil a răspunsului intimatei îndrituiește contestatorii să se adrese instanței judecătorești pentru a fi obligată unitatea să emită decizia, faza administrativă prelungită nelegal neputând să împiedice accesul la justiție al contestatorilor.
În interpretarea aceluiași art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi primită nici excepția prematurității introducerii acțiunii, întrucât această excepție era admisibilă în condițiile în care acțiunea era introdusă înainte de împlinirea celor 60 de zile și nu după trecerea a 5 ani.
Pe fondul cauzei este nerelevantă critica care se referă la caracterizarea acțiunii ca o contestație, prin denumirile date de instanță părților, întrucât acest lucru nu impietează asupra modului de soluționare.
Soluția pronunțată de prima instanță este una legală, prin obligarea apelantei la restituirea în natură, având în vedere că absența răspunsului persoanei juridice deținătoare este asimilată cu refuzul de restituire al imobilului, iar acesta trebuie cenzurat de instanță în condițiile legii. Speciale, ceea ce instanța de fond a și făcut.
Divergențele cu privire la componența actuală a construcțiilor aflate pe teren nu este de natură a împiedica dispunerea restituirii în natură, atâta timp cât art. 9 din Legea nr. 10/2001 dispune că imobilele preluate abuziv se restituie în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, iar imobilul în cauză a fost preluat abuziv în temeiul Decretului nr. 223/1974, fapt necontestat de nici o parte.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul urmează a fi respins și sentința primei instanțe păstrată.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, întrucât apelanta a căzut în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de SC""SRL B împotriva sentinței civile nr. 532/s/26.11.2007 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Obligă apelanta să plătească intimaților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțare în ședința publică din 25.03.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Grefier șef sectie, |
Red. -/18.04.2008
Dact. /21.04.2008
Jud. apel:
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Trif
