Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 38/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 38/
Ședința publică din 22 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-au luat în examinare:
A) Apelurile civile formulate de:
1) apelanții reclamanți, domiciliată în C,-, -.A,.2,.11, domiciliat în C,-, domiciliată în C,-, -.28,.C,. 43, domiciliată în C,-, -.A,. 97,
2) apelanții pârâți CONSILIUL LOCAL C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-,
3) apelanta pârâtă -, domiciliată în C,-, - 13,.A,.4,. 17,
4) apelanta pârâtă, domiciliată în C,-,. 10,.D,. 40,
în contradictoriu cu:
- intimații reclamanți, domiciliate în C,-,. 18,.A,. 8 și, deținut în Penitenciarul Tulcea,
- intimata pârâtă EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT C, cu sediul în C,-, -. 18, parter,
- intimații intervenienți în nume propriu și, domiciliați în C,-,
împotriva sentinței civile nr. 633 din 7.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
B) Cererea de intervenție în interes alăturat apelanților pârâți Municipiul C prin Primar, Consiliul Local C și Primarul Municipiului C formulată de intervenienta, domiciliată în C,-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 8 februarie 2010 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată a amânat pronunțarea la 15 februarie 2010 și respectiv 22 februarie 2010, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra prezentelor apeluri, reține:
Prin sentința civilă nr. 633/07.05.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă a fost respins capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.27418/31.10.1996 pentru autoritate de lucru judecat, urmare admiterii excepției autorității de lucru judecat.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a intervenienților forțați și (persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanții) formulată de reclamanții, și.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.27418/31.10.1996, nulitate întemeiată pe nevalabilitatea contractului de închiriere nr.843/04.06.1982, urmare a neprelungirii acestuia.
A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Municipiul C prin Primar, Consiliul Local C și Primarul Municipiului C și s-a dispus obligarea acestora să restituie în natură către reclamanți, în indiviziune și în cote egale ( pentru reclamanții, și și pentru reclamanții, și ) imobilul situat în C,-, fostă nr.60, format din teren în suprafață de 158,59 mp și construcție,cu excepțiaapartamentului nr.3 situat la etajul 1, compus din 4 camere și dependințe, predat numitei prin protocolul de predare-primire nr.6896/16.07.1999 potrivit Hotărârii nr.584/28.04.1998 date în baza Legii nr.112/1995 de către Consiliul Județean C și a apartamentului ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.27418/31.10.1996 încheiat între C și și C, cu terenurile aferente acestor construcții, respectiv a suprafeței de 36,56 mp, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr.27418/31.10.1996 și respectiv 37,73 mp, astfel cum rezultă din Hotărârea nr.584/28.04.1998 pronunțată în baza Legii nr.112/1995 de către Consiliul Județean
Pârâtul Primarul Municipiului C a fost obligat la înaintarea
notificărilor formulate de reclamanții, și și înregistrate sub nr.63/05.06.2001 la BEJ și nr.72/08.06.2001 la BEJ, către Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru acordarea de despăgubiri pentru apartamentul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.27418/31.10.1996 încheiat între C și (în prezent decedat) și C (în prezent decedată) precum și pentru terenul în suprafață de 36,56 mp aferent apartamentului ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.27418/31.10.1996, pentru reclamanții, și și pentru reclamanții, și.
A fost respinsă cererea reclamanților de restituire în natură și acordarea de despăgubiri pentru apartamentul nr.3 situat la etajul 1 ce a fost predat numitei prin protocolul de predare primire nr.6896/20.07.1999 în baza Hotărârii nr.584/28.04.1998 pronunțată în baza Legii nr.112/1995 de către Consiliul Județean C și pentru terenul aferent acestuia, precum și de restituire în natură a apartamentului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.27418/31.10.1996 încheiat între C și și C și a terenului aferent acestuia.
A fost respinsă cererea pârâtului Primarul Municipiului C de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, dar reclamanții, și au fost obligați la plata sumei de 952 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâții - - și, precum și a sumei de 300 lei către pârâtul
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul fondului a avut în vedere că imobilul în litigiu, format din teren în suprafață totală de 158,59 mp și construcție în suprafață de 137 mp, și care se compune din subsol, parter, etaj și terasă cu o garsonieră, a fost dobândit în proprietate și în indiviziune de către numitele și prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3364/25.08.1948 de Tribunalul Jud. C și transcris sub nr. 11394/25.08.1948 în Registrul de la Grefa Tribunalului Constanța.
Numita, decedată în anul 1983, fost căsătorită cu numitul, decedat în anul 1981, căsătorie din care au rezultat trei copii, respectiv numiții, și, aceștia fiind moștenitorii legali ai numiților și, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.115/22.08.1996. a decedat în anul 1998, moștenitoare legale ale acestuia fiind reclamanta, în calitate de fiică și numita, în calitate de soție supraviețuitoare ( certificatul de moștenitor nr.17/12.02.1999 emis de BNP a ); după decesul numitei, singura moștenitoare a rămas reclamanta (certificatul de moștenitor nr.11/11.04.2006 emis de BNP ).
Numitul a decedat la data de 22.08.1997, moștenitorii acestuia fiind reclamantul, în calitate de fiu dintr-o căsătorie anterioară, numitul, în calitate de fiu din a doua căsătorie și numita, în calitate de soție supraviețuitoare (certificatul de moștenitor nr.229/29.06.1998 emis de BNP ).
Numita, decedată în anul 1978, fost căsătorită cu numitul, decedat în anul 1976, căsătorie din care au rezultat trei copii, respectiv, și. Numitul a decedat în anul 2000, moștenitorii acestuia fiind reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare și reclamantul,în calitate de fiu din prima căsătorie, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.73/15.05.2000. a decedat în anul 2001, nu a avut copii, moștenitorii acestuia fiind și.
Reclamantul a decedat, moștenitorii acestuia fiind numiții și, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.37/14.10.2008 emis de BNP.
În consecință, moștenitorii numitei sunt, și.
Dintre aceștia, numiții, și au calitatea de reclamanți iar numiții și au calitatea de intervenienți în nume propriu în condițiile art.57 cod procedură civilă.
Moștenitorii numitei sunt reclamanții și.
Cu privire la situația juridică, tribunalul a arătat că imobilul - teren în suprafață de 158,59 mp și construcție - situat în C,-, fostă nr.60, a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950, fiind menționat la poziția 223 din acest decret, pe numele proprietarilor, respectiv și.
Având în vedere modalitatea de preluare a imobilului în litigiu în proprietatea statului, s-a reținut incidența dispozițiilor art.2 alin.1 lit. a din Legea nr.10/2001, în sensul că imobilul menționat a fost preluat de către stat în mod abuziv.
Cât privește pe intervenienții și, instanța de fond a reținut că aceștia nu pot pretinde aceleași drepturi ca și reclamanții întrucât deși sunt moștenitori ai fostului proprietar, nu au urmat procedura instituită de art.22 și urm. din Legea nr.10/2001 și nu au notificat unitatea deținătoare pentru restituirea imobilului.
Asupra cererii reclamanților având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.27418/31.10.1996, nulitate întemeiată pe nevalabilitatea contractului de închiriere nr.843/04.06.1982 datorită neprelungirii acestuia, instanța de fond l-a apreciat ca neîntemeiat. S-a apreciat că la încheierea contractului au fost respectate dispozițiile Legii nr.112/1995, astfel încât nu se pot reține cauzele de nulitate referitoare la fraudarea legii sau la cauza ilicită ori la lipsa obiectului sau la lipsa consimțământului prev. de art. 949, art.953, art.962 și art.966 cod civil.
Prin încheierea din 05.03.2009, instanța de fond a respins ca fiind neîntemeiată excepția prescrierii dreptului material la acțiune referitoare la capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.27418/31.10.1996 încheiat între C și soții și C, dar a admis excepția autorității de lucru raportat la motivele de nulitate constând în încheierea acestui contract înainte de emiterea Hotărârii nr.584/28.04.1998 și vânzarea bunului de către un non proprietar. S-a arătat că deși prin art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 se instituie un termen de prescripție, prin derogare de la dreptul comun, de un an, prelungit succesiv prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001, reclamanții au invocat motive de nulitate de drept comun, alegând așadar calea dreptului comun; în aceste condiții, nu se poate reține incidența acestui text, regimul nulităților fiind cel de drept comun.
Cât privește excepția autorității de lucru judecat, instanța de fond a avut în vedere că prin sentința civilă nr.6408/24.06.2005 pronunțată de Judecătoria Constanțas -a soluționat, prin respingere, acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții, C, Consiliul Local C, Municipiul C și C având ca obiect nulitatea contractelor de vânzare cumpărare nr.27418/31.10.1996 și nr.27239/25.10.1996, nulitatea protocolului nr.6898/1999 și a ordinului prefectului nr.190/2002. Prin decizia civilă nr.284/18.04.2006 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a schimbat, în parte sentința civilă mai sus menționată, în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.27239/25.10.1996 încheiat cu numita și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe, decizie ce a fost menținută prin decizia civilă nr.514/31.10.2006 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA.
Tribunalul a reținut că pentru a pronunța această soluție, instanțele au avut în vedere cauzele de nulitate invocate de către reclamanți, respectiv încheierea contractului de vânzare cumpărare nr.27418/31.10.1996 înainte de emiterea Hotărârii nr.584/28.04.1998, contrar art.9 din Legea nr.112/1995 cât și vânzarea bunului de către un non proprietar, respectiv Statul Român care nu avea un titlu valabil.
S-a constatat așadar, pe fond, că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, precum și că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, motiv pentru care se impune restituirea imobilului în natură și măsuri reparatorii prin echivalent sau despăgubiri în condițiile în care restituirea în natură nu este posibilă, cu aplicarea art.4 alin.1 din Legea nr.10/2001, având în vedere că solicitarea de restituire a bunului a fost formulată de mai mulți moștenitori.
Judecătorul fondului a apreciat, însă, că în raport de art. 7 alin.11și alin. 5 din Legea nr.10/2001 nu se poate dispune restituirea în natură a apartamentului nr. 3 situat la etajul 1, compus din 4 camere și dependințe, care a fost predat numitei prin protocolul de predare-primire nr.6896/16.07.1999 potrivit Hotărârii nr.584/28.04.1998 emise în baza Legii nr.112/1995 de Consiliul Județean C, precum și a apartamentului ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.27418/31.10.1996 încheiat între C și și C, împreună cu terenurile aferente acestor construcții, respectiv, a suprafeței de 36,56 mp, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr.27418/31.10.1996 și respectiv 37,73 mp, astfel cum rezultă din Hotărârea nr.584/28.04.1998 emisă în temeiul Legii nr.112/1995 de Consiliul Județean.
Prin acest ultim act s-a dispus restituirea către, ca persoană îndreptățită la restituire conform actului normativ menționat, a apartamentului nr. 3 situat la etajul 1, compus din 4 camere și dependințe; nu s-a obținut în instanță de către reclamanți anularea acestei hotărâri, astfel încât, la data formulării notificării, imobilul ce a fost predat numitei nu se mai afla în proprietatea unității administrativ-teritoriale.
Prin aceeași hotărâre s-a dispus acordarea către ceilalți reclamanți de despăgubiri, în condițiile Legii nr. 112/1995, astfel că acest apartament a fost restituit moștenitorului fostului proprietar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, reclamanții, și, care prin motivele depuse la termenul din 19.10.2009 au arătat că această cale de atac vizează partea de imobil ce nu s-a obținut la fond, respectiv, apartamentul 3 situat la etajul 1, compus din patru camere și dependințe, aflat în posesia lui și în baza Hotărârii nr. 584/28.04.1998 emise în temeiul Legii nr. 112/1995 de către Consiliul Județean C, precum și respingerea capătului de cerere având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418/31.10.1996 încheiat pentru apartamentul nr. 4.
Apelanții reclamanți au arătat că solicitarea de restituire în natură a apartamentului nr. 3 fost respinsă de tribunal pe considerentul că intervenienții introduși în cauză în condițiile art. 57 cod proc. civilă și nu pot pretinde aceleași drepturi ca și reclamanții întrucât, deși sunt moștenitori ai fostului proprietar, nu au urmat procedura instituită de art. 22 și urm. din Legea nr. 10/2001 și nu au notificat unitatea deținătoare. Instanța de fond a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 57 cod proc. civilă de chemare în judecată a altor persoane, formulată de reclamanți, dar că în conformitate cu art. 4 al. 4 din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura legii speciale profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Apelanții reclamanți au susținut că în raport de aceste dispoziții, profită de cotele intervenienților și - care nu au acționat pe tărâmul Legii nr. 10/2001, astfel că reclamanții urmau să dobândească, în virtutea dreptului de acrescământ, dreptul de proprietate asupra întregului imobil.
S-a invocat practica instanțelor în sensul că succesorii nu dobândesc în nume propriu dreptul de restituire a bunului, ci doar în calitatea lor de moștenitori ai antecesorului, motiv pentru care soluția urma a fi de admitere a cererii de restituire în natură a apartamentului nr. 3 și pentru cei doi intervenienți.
Cât privește nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat pentru apartamentul nr. 4, apelanții reclamanți au susținut că nu s-a observat că înscrisul depus în fața instanței de fond ( contractul de închiriere nr. 843/04.06.1982 ) nu a fost semnat pentru conformitate și nu a fost prezentat originalul pentru a putea fi considerat un act valabil; că în realitate contractul de închiriere nu fusese prelungit la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, pentru că ultima prorogare a termenului de valabilitate a operat până la 31.12.1994, iar ștampila cu mențiunea de prelungire a termenului până la 01.05.1999 conduce la concluzia că raporturile juridice au continuat 5 ani și 5 luni; că există o încheiere de legalizare din 24.06.1996 care nu clarifică situația acestui contract.
S-a solicitat să se rețină că la data depunerii documentației ce a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418/31.10.1996, acest contract de închiriere nu era prelungit.
S-a arătat, în final, că în raport de art. 2 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanții sunt considerați proprietari ai întregului imobil, conform legii, că prevederile Legii nr. 112/1995 sunt inaplicabile pentru persoanele care au deținut imobilul ( soții ) și care pe timpul vieții au fost protejați de lege prin lăsarea lor în posesia imobilului până la deces. În prezent, însă, apartamentul nr. 4 revenit succesorilor celor doi soți, iar dobândirea lui constituie o modalitate de îmbogățire fără just temei, în detrimentul proprietarilor de drept.
Împotriva sentinței civile nr. 633/2009 au formulat apel, în termen legal, pârâtele și -, care prin motivele depuse la 30.11.2009 au arătat că înțeleg să conteste atât soluția pronunțată pe fond, cât și dezlegarea dată prin încheierea interlocutorie din 5 martie 2009, de respingere ca neîntemeiată a excepției prescrierii dreptului material la acțiune invocate de aceste pârâte pentru capătul de cerere privitor la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418/31.10.1996.
Au fost evocate dispozițiile art. 45 al. 5 din Legea nr. 10/2001, termenul fiind de un an pentru formularea acțiunii, prin derogare de la dreptul comun; textul stabilește un termen de prescripție în interiorul căruia persoanele interesate pot exercita dreptul la acțiune în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare, indiferent de cauza nulității, iar nerespectarea termenului atrage sancțiunea prescrierii dreptului la acțiune.
Apelantele pârâte au arătat că legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea dreptului, instituind limitări rezonabile în valorificarea dreptului subiectiv garantat.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției invocate a prescrierii dreptului la acțiune formulată de reclamanți pentru cererea vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418/31.10.1996.
Pârâții PRIMARUL MUN. C, MUNICIPIUL C și CONSILIUL LOCAL AL MUN. au formulat, la rândul lor, apel împotriva sentinței civile nr. 633/7.05.2009 a Tribunalului Constanța, motivele de nelegalitate și de netemeinicie invocate prin considerentele depuse la termenul din 19.10.2009 vizând ignorarea de către instanța de fond a neconcordanțelor de nume, nerectificate conform legii și care conduc la concluzia că și nu au calitatea de persoane îndreptățite.
Apelanții pârâți autorități locale au considerat că această speță nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001 întrucât naționalizarea imobilului s-a anulat printr-un act administrativ necontestat, intrat în circuitul civil.
S-a susținut totodată că pârâtul Consiliul Local C nu are calitate procesuală pasivă în cauză pentru nici unul din capetele de cerere, iar Primarul în cel vizând restituirea în natură a imobilului și că s-a ignorat soluționarea irevocabilă a litigiului în sfera Legii nr. 112/1995. În fine, că nu s-a avut în vedere culpa reclamantului în faza administrativ jurisdicțională, constând în nedepunerea întregii documentații.
Prin încheierea din 11.01.2010 a fost admisă în principiucererea de intervenție în interesul alăturat pârâțilorMunicipiul C, Consiliul Local C și Primarul Mun. C, formulată de intervenienta, care a afirmat că justifică un interes legitim și actual prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare nr. 27239/25.10.1996 încheiat cu
Intervenienta a arătat că prin sentința civilă nr. 521/15.06.1999 a Tribunalului Constanța (dosar nr. 2493/1999) a fost respinsă acțiunea în revendicare și a admis cererea de intervenție în interes propriu a lui, hotărârea nefiind apelată.
Având în vedere criticile formulate, în raport de disp. art. 296 cod proc. civilă, se constată următoarele:
Asupra excepției inadmisibilității apelului declarat de apelantele pârâte - - și, invocate de apelanții reclamanți, Curtea va reține că această apărare este neîntemeiată.
Calea de atac promovată de părțile menționate nu a vizat doar nelegalitatea încheierii interlocutorii pronunțate la 5.03.2009, ci și a soluției în ansamblu date asupra fondului, astfel că nu se poate susține inadmisibilitatea apelului prin prisma disp. art. 282 al. 2 cod proc. civilă.
II. Apelul apelantelor pârâte - - și este întemeiat.
Norma instituită prin art. 45 al. 5 din Legea nr. 10/2001 statuează fără echivoc că:,Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Legiuitorul a stabilit așadar o normă acoperitoare din punctul de vedere al temeiurilor de nulitate ce ar putea fi ridicate în contestarea valabilității contractului de vânzare-cumpărare încheiat asupra bunului solicitat a fi restituit în natură, fiind fără relevanță dacă ele se pot înscrie formal în prevederile dreptului comun ori în cele ale legii speciale.
Prin urmare, în mod greșit prima instanță a tranșat excepția tardivității formulării acestui capăt de cerere pe considerentul că au fost deduse judecății, în susținerea nulității actului de înstrăinare, motive de nulitate noi, circumscrise dreptului comun, așa încât nu se poate reține incidența art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001.
Textul enunțat nu distinge, în ce privește termenul de prescripție a dreptului la acțiune, după cum temeiul nulității se fundamentează pe normele dreptului comun ori pe cele ale legii speciale, iar în raport de promovarea acțiunii în nulitate în aprilie 2008, corectă urma a fi soluția admiterii excepției prescrierii dreptului la acțiune pentru acest capăt de cerere și a respingerii acestui petit, ca fiind prescris.
Astfel fiind, apelul apelantelor pârâte urmează a fi admis.
III. Apelul apelanților reclamanți este nefondat.
Calea de atac promovată de reclamanți se raportează la două critici de nelegalitate și se referă la:
- respingerea cererii de restituire în natură a apartamentului nr. 3;
- respingerea capătului de cerere legat de nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418/31.10.1996, pe autoritate de lucru judecat.
Motivul pentru care Tribunalul Constanța a respins cererea reclamanților
de restituire în natură și a apartamentului nr. 3, care a făcut obiectul Hotărârii nr. 584/28.04.1998 a Consiliului Județean C emise în temeiul Legii nr. 112/1995 și ulterior Protocolului de predare-primire încheiat între și, s-a raportat la împrejurarea că reclamanții au inițiat anterior un proces având ca finalitate anularea acestui protocol și a Ordinului Prefectului nr. 190/2002, demers procesual în urma căruia nu au obținut satisfacție.
Astfel, prin decizia civilă nr. 284/18.04.2006 a Tribunalului Constanța, irevocabilă conform deciziei civile nr. 514C/31.10.2006 a Curții de APEL CONSTANȚA ( dosar nr- ) s-a menținut soluția Judecătoriei Constanța de respingere a acestui petit, împrejurare față de care reclamanții nu mai pot pretinde că este posibilă restituirea în natură a acestui apartament. Soluția irevocabilă dată asupra regimului juridic al apartamentului nr. 3, pentru care prin Hotărârea Consiliului Jud. C nr. 584/1998 s-a stabilit dreptul de proprietate în exclusivitate în beneficiul numitei, exclude evocarea unui drept de restituire în natură în favoarea celorlalți succesori de pe urma autoarei. În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a constatat că pentru această parte de construcție și pentru terenul aferent operează dispozițiile art. 7 alin.11și alin. 5 din Legea nr.10/2001.
Deși criticile de nelegalitate a sentinței au făcut referire la soluția pronunțată de instanța de fond asupra cererii de chemare în judecată a altor persoane pe temeiul art. 57 cod proc. civilă, în considerarea vocației și a numiților și la restituirea întregului imobil - cu referire la faptul că nu operează regula unanimității, în sensul că și aceste persoane au dreptul la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001, deși nu au făcut notificare - Curtea va reține că în realitate reclamanții invocă și pretind un drept de proprietate în contra persoanelor menționate, câtă vreme urmăresc restituirea în natură a apartamentului nr. 3, deținut de aceștia din urmă în temeiul Legii nr. 112/1995 ( intervenienții forțați și neatacând de altfel cu apel soluția instanței de fond ). Nu are așadar nici o relevanță invocarea dreptului de acrescământ dedus din dispozițiile art. 4 al. 4 din Legea nr. 10/2001, câtă vreme ceea ce se pune în discuție este situația juridică a apartamentului nr. 3, iar nu prezumtiva vocație a actualilor deținători ai acestui spațiu locativ la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001.
Cât privește soluția pronunțată asupra excepției autorității de lucru judecat, Curtea va reține succint - având în vedere dezlegarea dată motivelor de apel formulate de apelantele pârâte - - și - că nu sunt fondate criticile apelanților reclamanți în sensul că nu ar fi operat autoritatea de lucru judecat, având în vedere că analizarea intervenirii puterii lucrului judecat se putea realiza doar în condițiile promovării în termen a unei asemenea pretenții ( art. 45 al. 5 din Legea nr. 10/2001 ).
IV. Apelul pârâților PRIMARUL MUN. C, MUNICIPIUL C prin Primar și CONSILIUL LOCAL urmează a fi respins ca nefondat.
Nu se poate susține că situația juridică a acestui imobil nu permite supunerea lui față de dispozițiile Legii nr. 10/2001 pe considerentul că actul de preluare a fost anulat, bunul reintrând,în circuitul civil.
Astfel cum s-a demonstrat prin probele administrate, cu toate că în urma contestării incidenței Decretului nr. 92/1950 asupra imobilului proprietatea numitelor și, s-a recunoscut de către autoritatea locală a vremii că imobilul nu putea fi preluat în temeiul acestui act normativ (adresele nr. 12522/24.06.1950 și 12901/01.11.1950), Statul nu a renunțat nici un moment la posesia bunului, identificat și ulterior acestei date în patrimoniul său ca afectat unor funcțiuni locative.
Apelanții pârâți autorități locale nu au contestat această situație de fapt, devreme ce Primăria Mun. Caa testat includerea bunului imobil în domeniul privat al municipalității și administrarea lui de către C, care a și închiriat și ulterior înstrăinat părți din construcție, chiriașilor.
Privit din această perspectivă, bunul a făcut obiectul unui act de preluare sine die, de facto, abuzivă, prorogat ca termen prin simplul act de voință al autorităților vremii, motiv pentru care în mod corect instanța de fond a stabilit incidența art. 2 din Legea nr. 10/2001 ( cu aplicarea lit. a prin raportare la Decretul nr. 92/1950, care a generat aparența preluării bunului pe temeiul acestui act normativ, dar și a lit. i - cu trimitere la recunoașterea autorității a inaplicabilității decretului, dar cu menținerea în continuare a bunului în patrimoniu ).
Apelul este nefondat și sub aspectul criticilor privitoare la faptul că nu au fost sesizate neregularitățile legate de numele moștenitorilor, în dosar fiind depuse certificatul de calitate de moștenitor nr. 62/12.03.2002 și certificatul de moștenitor nr. 73/15.05.2000 eliberate de BNP, care fac dovada deplină a calității de succesori legali a reclamanților și.
Nu se poate susține nici că pârâtul Consiliul Local C nu ar avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, pentru nici una dintre pretențiile reclamanților, precum și că Primarul nu are calitate procesuală pasivă în cererea privitoare la restituirea în natură.
Obiectul principal al cererii de chemare în judecată l-a constituit restituirea în natură a imobilului în litigiu, asupra căruia Municipiul C are un drept de proprietate transpus de Legea nr. 213/1998, bunul aflându-se în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.
Atribuțiile privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului revin, însă, în virtutea art. 36 din Legea nr. 215/2001,Consiliului Local, primarul având doar obligațiile legale de aducere la îndeplinire a hotărârilor organului deliberativ.
În jurisprudența instanței supreme s-a arătat în mod constant că deși chemat în judecată în considerarea normei speciale a art. 21 al. 4 din Legea nr. 10/2001, Primarul acționează ca reprezentant al entității cu personalitate juridică ( oraș, comună, municipiu ), prin similitudine cu situația organelor de conducere ale altor unități deținătoare ( al. 1 al textului ) și că stă în proces atât în această calitate, cât și ca titular al obligației de emitere a dispoziției motivate asupra notificării.
În speță, pentru imobilul - teren și construcții - s-au contestat atât includerea lui în domeniul privat al municipiului, cât și actele de înstrăinare operate asupra unor părți ale acestuia, motiv pentru care în raport de dispozițiile legale arătate, ambii pârâți întrunesc condițiile calității procesuale pasive.
Nefondate sunt și criticile punctuale legate de nesocotirea dezlegării date prin aplicarea Legii nr. 112/1995, întrucât stabilirea măsurilor reparatorii constând în despăgubiri potrivit Hotărârii nr. 584/28.04.1998 a Consiliului Județean C - Comisia Jud. de aplicare a Legii nr. 112/1995 pentru, și nu exclude, astfel cum se statuează prin art. 20 din Legea nr. 10/2201, incidența acestui din urmă act normativ (chestiunea admisibilității cererii de restituire în natură ținând de judecata fondului cererii).
În fine, nu se poate invoca netemeinicia soluției Tribunalului prin strictă trimitere la prezentarea parțială, de către reclamanți, a documentației în faza administrativă de soluționare a notificării, întrucât acest aspect nu justifică absența emiterii unei dispoziții față de notificările transmise la 5 și respectiv, 8.06.2001.
Asupra cererii de intervenție în interes alăturat apelanților pârâți autorități locale, formulate de intervenienta, Curtea va reține că aceasta este nefondată, atât prin raportare la soluția procesuală dată apelului părților în interesul cărora se intervine, cât și în ansamblul dreptului invocat de intervenientă.
Sub acest ultim aspect, se va reține că prin decizia civ. nr. 284/18.04.2006 a Tribunalului Constanța pronunțată în dosarul nr. 3435/2005, irevocabilă conform deciziei civile nr. 514C/31.10.2006 a Curții de APEL CONSTANȚA ( dosar nr- ), a fost schimbată în parte sentința nr. 6408/24.06.2005 a Judecătoriei Constanța, în sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de această parte cu C sub nr.27239/25.10.1996. Prin urmare, intervenienta în interesul alăturat apelanților pârâți nu se mai poate prevala de un drept propriu, opozabil reclamanților și care să poată pune în discuție legalitatea soluției instanței de fond sub aspectul restituirii în natură a apartamentului astfel înstrăinat, după cum nu poate susține pe acest temei apărările părților pentru care a intervenit în proces.
În raport de toate aceste considerente, vor fi admise apelurile formulate de apelantele pârâte - și, cu consecința schimbării în parte a sentinței civile apelate, în sensul că se va admite excepția prescrierii dreptului la acțiune privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418/1996 și se va respinge acest capăt de cerere, ca prescris.
Se vor respinge ca nefondate apelurile formulate de apelanții reclamanți, și și respectiv, de apelanții pârâți CONSILIUL LOCAL C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI
Va fi respinsă cererea de intervenție în interes alăturat apelanților pârâți Municipiul C prin Primar, Consiliul Local C și Primarul Municipiului C formulată de intervenienta.
Va fi menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
În raport de disp. art. 274 cod proc. civilă, apelanții reclamanți urmează a fi obligați, pe temeiul culpei procesuale a părții care a căzut în pretenții, la plata către intimata Cas umei de 200 de lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile formulate de apelantele pârâte -, domiciliată în C,-, - 13,.A,.4,. 17 și, domiciliată în C,-,. 10,.D,. 40, împotriva sentinței civile nr. 633 din 7.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința civilă apelată, în sensul că admite excepția prescrierii dreptului la acțiune privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418/1996 și respinge acest capăt de cerere ca prescris.
Respinge apelul apelanților reclamanți, domiciliată în C,-, -.A,.2,.11, domiciliat în C,-, domiciliată în C,-, -.28,.C,. 43, domiciliată în C,-, -.A,. 97, formulat împotriva sentinței civile nr. 633 din 7.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Respinge apelul apelanților pârâți CONSILIUL LOCAL C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, formulat împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.
Respinge cererea de intervenție în interes alăturat apelanților pârâți Municipiul C prin Primar, Consiliul Local C și Primarul Municipiului C formulată de intervenienta, domiciliată în C,-.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Respinge excepția inadmisibilității apelului formulat de - - și.
Obligă apelanții reclamanți la plata către intimata Cas umei de 200 de lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2010.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond
Tehnored.dec.jud.
5.03.2010
Dact.disp.gref.
19 ex./5.03.2010
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase
