Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 39/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 39/A/2009
Ședința publică de la 13 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de către pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr.1022/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr- având ca obiect Legea 10/2001, în contradictoriu cu reclamantul intimat .
Având în vedere că titularii completului de judecată apeluri civile de vineri, d-na judecător se află în concediu de odihnă și dl. judecător și-a încetat activitatea, completul a fost alcătuit din doamnele judecători - - și - - din lista de permanență, fiind întocmit proces verbal în acest sens.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este motivat, scutit de taxă, iar la dosar s-au depus prin registratură motive de apel din partea pârâtului și concluzii scrise din partea reclamantului intimat.
Având în vedere că motivele de apel depuse la termenul de azi reprezintă o reiterare a motivelor invocate odată cu declararea apelului iar apelantul solicită judecarea cauzei în lipsă, față de actele și lucrările dosarului instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Sibiu - Secția civilă, contestatorul a chemat în judecată Primarul Orașului, solicitând anularea Dispoziției nr. 321/19.03.2008 emisă de intimat, și obligarea acestuia să înainteze cererea de restituire în natură a imobilelor din, înscrise în CF 239, nr. top. 6385, 6366 - teren în suprafață de 2455 mp, în vederea soluționării de către Comisia de Aplicare a Legii 18/1991.
În motivarea contestației se arată că prin Notificarea înregistrată la Primăria, sub nr. 128/28.02.2002, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului iar intimata deși a reținut că terenul nu intră sub incidența Legii 10/2001 a emis decizia contestată, această decizie este nelegală, pentru că nu este emisă de Comisia competentă, respectiv Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991.
În drept s-a invocat Legea nr. 247/2005.
Prin sentința civilă nr. 1022/29.10.2008, Tribunalul Sibiua admis contestația formulată de contestatori, și anulând dispoziția atacată a obligat intimatul să înainteze Comisiei Locale de aplicare a Legii 18/1991, Notificarea nr. 127/12.02.2002 împreună cu întreaga documentație depusă de contestator.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că, la data de 12.02.2002, prin Biroul Executorului Judecătoresc, cu Notificarea nr. 127, petentul a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul înscris în CF 239. Cu adresa din 13.03.2003, contestatorul a depus la Primăria, un set de acte. Notificarea a fost respinsă prin Dispoziția nr. 301/19.03.2008, cu motivarea că terenul revendicat nu intră sub incidența Legii Fondului Funciar. Față de actele depuse la dosar, Tribunalul a constatat că este întemeiată contestația de față, și că intimata nu avea competență să se pronunțe asupra notificării contestatorului, întrucât imobilul în litigiu intră sub incidența Legii nr. 18/1991, modificată și completată, iar competența soluționării revine Comisiei Locale de aplicare a Legii Fondului Funciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii contestației.
În motivarea apelului, intimatul a arătat că prin dispoziția atacată s-a conformat art. 21 alin. 4 rap. la art. 25 din Legea 10/2001 modificată, soluționând notificarea formulată de. Notificarea a fost respinsă față de prevederile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora nu intră sub incidența Legii 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităților, la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat de Legea 18/1991 sau de Legea 1/2000. Nefiind aplicabile dispozițiile Legii 10/2001, instanța trebuia să respingă contestația și să mențină dispoziția atacată.
Intimatul a depus concluzii scrise, solicitând respingerea apelului, cu motivarea că Primarul nu a calificat corect cererea sa, și că trebuia să o trimită Comisiei de Fond Funciar.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de apel, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. V alin. 1 din Legea nr. 247/2005, coroborat cu alin. 2, notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, având ca obiect terenuri care fac obiectul Legii 18/1991, republicată, și care au fost solicitate de persoanele îndreptățite în temeiul Legii 10/2001, urmează să fie trimise Comisiei Locale pentru aplicarea Legii Fondului Funciar, în vederea soluționării.
Din chiar motivarea Dispoziției nr. 321/2008 emisă de intimat, și care a fost atacată în prezenta speță, rezultă că terenurile revendicate de reclamant se află în extravilan și intră sub incidența legilor fondului funciar, respectiv Legea 18/1991 și Legea 1/2000. Față de Legea nr. 247/2005, intimatul trebuia să trimită Comisiei competente spre soluționare, notificarea formulată de reclamantul.
Față de dispozițiile legale sus - menționate, se constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, iar apelul de față este nefondat, și în temeiul art. 296 cod procedură civilă, urmează să fie respins.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de intimatul Primarul orașului împotriva sentinței civile nr.1022/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehn.
4ex/22.04.2009
Jud.fond
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Anca Neamțiu