Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.40/
Ședința publică din 13.02.2008
PREȘEDINTE: Anica Ioan
JUDECĂTOR 2: Simona Bacșin
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea apelului civil declarat de pârâta Primăria, cu sediul în localitatea - județul V împotriva sentinței civile nr.704/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns pentru intimații lipsă, -, apărătorul acestora av., lipsă fiind apelanta-pârâtă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că prin serviciul registratură s-au mai depus 4 ex. motive de apel, se solicită judecarea și în lipsă, după care;
Apărătorul intimaților precizează că a luat cunoștință despre conținutul motivelor de apel și solicită să se judece astăzi.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimaților av. având cuvântul consideră că hotărârea pronunțată de Tribunalul Vrancea este legală și temeinică, a dispus să se dea despăgubiri sub aspectul proprietății în dosar s-a depus de intimați că autoarea acestora a avut 15,1 ha și de asemeni exista și o casă și o monografie din care reiese ce a avut autoarea, că a fost comasată fără a primi alta în schimb iar pentru a face dovada s-a luat de la Primăria din 1968 o schiță care este autentică și din care reiese o schiță a cramei. Actul principal este actul de donație, act din 1946 în care sunt menționate toate construcțiile existente pe acest teren și cu care s-a căutat să se dovedească amplasamentul actual ori cum construcțiile ce au aparținut autoarei au fost preluate abuziv de către stat și demolate solicită respingerea apelului cu menținerea sentinței civile nr.704/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea, ca legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanța nr.-/21.01.2008.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința civilă nr.704/06.12.2007 Tribunalul Vranceaa admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta Primăria și a anulat dispoz. nr.1899/02.08.2007 constatând că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii in baza Legea 10/2001 in calitate de moștenitori ai defunctei pentru o cramă din cărămidă,acoperită cu tablă cu dimensiunile de 32/45 mp, în prezent demolată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat anularea dispoziției primarului orașului nr.1899/2007 și constatarea că sunt îndreptățiți șa măsuri reparatorii pentru imobilul cu destinația "cramă" ce a aparținut autoarei lor,.
Instanța a constatat ca fiind întemeiate susținerile reclamanților cu actele depuse și cu declarația martorei audiate,coroborate cu concluziile raportului de expertiză efectuat.
S-a mai constatat că in prezent terenul pe care a fost amplasată această cramă este ocupat de Stația de pompare a apei potabile a orașului și că reclamanților li s-a dat un alt amplasament.
Cum construcțiile ce au aparținut autoarei reclamantei au fost preluate abuziv de către stat și demolate,iar restituirea lor în natură nu mai este posibilă reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Primăria Oraș susținând că în cauză nu s-a făcut dovada proprietății autorului reclamanților,declarația unicului martor audiat în instanță nu poate complini lipsa actelor de proprietate,iar actele depuse in cauză nu pot certifica exact proprietatea solicitată.
În al doilea rând nu s-a făcut dovada preluării de către stat a imobilului și din actele depuse nu rezultă nici dimensiunile reținute de instanță.
În concluzie pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii ca nefondată.
Apelul declarat nu poate fi primit.
Soluția primei instanțe este temeinică și legală,apreciindu-se in mod corect dreptul de proprietate al autoarei ca fiind dovedit.
Astfel, din actul depus la fila 13 dosar fond intitulat "monografie" și prin care s-a hotârât menținerea acesteia in categoria chiaburilor rezultă că deținea 10,5 ha. vie zestre de la părinți precum și 4,5 ha arabil. S-a mai menționat in acest act că a fost comasată fără a primi altă vie în schimb precum și terenul arabil care era în același corp cu.
De asemenea din copia extras a tabelului nominal de proprietari impozabili pentru orașul reiese că figura in 1941 cu 15,5 ha vie.
In actul de donație încheiat la data de 16.11.1946 autoarea a identificat lotul de vie donat ca fiind megieș cu curtea "unde se afla toate construcțiunile ce servesc pentru exploatare, ca case de locuit pentru proprietar,idem pentru chelar,cramă,magazie etc. împrejmuită cu gard".
Aceste acte se coroborează și cu declarația martorului care a susținut că prin anii 1970-1971 când lucra la IAS exista o crama era in stare de ruină despre care se spunea că aparținea unui anumit și era folosită ca reper în muncile agricole. Apoi s-au defrișat viile și crama a fost demolată. In prezent pe această suprafață este stație de pompare apă.
Expertul ce s-a deplasat la fața locului a identificat terenul in raport cu descrierea din actul de donație din declarația martorei și din schița registrului agricol,neconstatând nici o inadvertență nici cu privire la amplasament și nici cu privire la dimensiuni. De altfel pârâta nu a avut obiecțiuni la acest raport.
Cu privire la preluarea imobilului de către stat este adevărat că nu există nici un document cu privire la această trecere,însă tot la fel de adevărat este că imobilul teren și cramă nu se mai află in posesia autoarei sau a moștenitorilor acesteia ci in cea a pârâtei care era datoare să facă dovada titlului său asupra imobilului.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelulcivil declarat de pârâta Primăria, cu sediul în localitatea - județul V împotriva sentinței civile nr.704/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Obligă pe apelantă la 900 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.AI-28.02.2008
Dact.28.02.2008/6 ex.
Fond:
Președinte:Anica IoanJudecători:Anica Ioan, Simona Bacșin