Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 409/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 409/
Ședința publică din 23 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcarița
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
Pentru azi s-a fixat termen de pronunțare asupra recursului de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 320/A/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. -, în contradictoriu cu pârâții intimați PRIMĂRIA COMUNEI, - -, AGROINDUSTRIALA - prin lichidator A, ASOCIAȚIA FAMILIALĂ -, MAȘINI SRL O, SOCIETATEA AGROINDUSTRIALĂ - prin lichidator juridic - GRUP cu sediul în A,-,. 1, - MAȘINI S și, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică au fost lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii de ședință din data de 09 aprilie 2009 care face parte integrantă din prezenta decizie, dată la care s-a amânat pronunțarea cauzei la data de 16 aprilie 2009 și la data de 23 aprilie 2009.
C A,
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr. 22067/26.03.2008, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. 754/2006, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
S-a respins acțiunea civilă exercitată de reclamanta, împotriva pârâtelor - - prin lichidator judiciar - Grup, în calitate de reprezentant legal al AF, - - prin lichidator judiciar, - Mașini SRL și - -, având ca obiect constatarea nulității absolute a Încheierii de Carte Funciară nr. 2150/7.02.1995 din Carte Funciară nr. 7757 și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr.2519/3.07.2000, nr.4331/15.06.2001 și nr.3201/20.06.2001.
S-a admis acțiunea reclamantei exercitată împotriva pârâtelor - prin lichidator judiciar și - - și în consecință s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr.4313/29.08.2001, în privința terenului în suprafață de 2880 mp înscris în CF 8066, nr.top.281 și nr. top.282. S-a dispus restabilirea situației anterioare de Carte Funciară sub 9.
S-a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate că imobilul situat în Com. FN înscris în CF 333, nr. top.281, nr. 282 - compus din intravilan cu două case, în întindere de 2880 mp-, a fost preluat de către Statul Român fără titlu valabil.
S-a luat act de renunțarea la judecata capetelor de cerere privind revendicarea imobilului.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei 700 lei cheltuieli de judecată și pârâtei - Mașini SRL suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Arada reținut în fapt că imobilul înscris în CF 333 top.281, 282 compus din intravilan în suprafață de 2880 mp cu 2 case, a aparținut Comunității și a fost preluat de către Statul Român prin prescripție extinctivă în baza Decretelor 218/1960 și 712/1966; prin Încheierea CF nr. 3529/9.07.1970 Statul Român și-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului, iar acesta a fost transcris în CF 7757.
Imobilul a fost dat în administrarea fostului, din care, în anul 1991, prin divizare, au luat naștere cele două societăți comerciale pârâte: - - - și - -, imobilul în litigiu fiind inclus în patrimoniul primei societăți.
În baza adeverinței nr.63/30.01.1995 emisă de Consiliul Local, - - a notat în CF construcția-sediu administrativ, asupra căreia și-a întabulat dreptul de proprietate cu titlu de construire prin Încheierea CF 2150/7.02.1995.
În baza Sentinței civile nr. 2406/2.04.1997 pronunțată de Judecătoria Arad, imobilul în litigiu a fost transcris în CF 8066, a fost radiat dreptul de proprietate al - -, iar asupra construcțiilor s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea - -.
Prin Încheierea de CF 11227/21.08.2001, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 2163/2001 asupra terenului de 2880 mp s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea - --cu titlu de atestare în baza HG nr.834/1991.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2519/3.07.2000 - a înstrăinat clădirile din litigiu către AF.
Prin contractul autentificat sub nr. 4331/15.06.2001, AF a vândut construcțiile pârâtei - Mașini SRL, iar această societate le-a vândut către - - prin contractul autentificat sub nr. 3201/20.06.2001.
Terenul în suprafață de 2880 mp înscris în CF 8066 a fost vândut de pârâta - - pârâtei - - prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4313/29.08.2001.
Analizând cu precădere în condițiile art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta - -, prima instanță a avut în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art.3 din titlul II din Legea nr. 247/2005, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiunea în constatarea nulității actelor de înstrăinare a imobilelor ce fac obiectul OUG 94/2000, se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Prin urmare, față de data intrării în vigoare a Legii nr.247/22.07.2005-respectiv 25.07.2005, acțiunea reclamantei înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 18.01.2006, a fost considerată ca exercitată în termenul legal și în consecință excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată.
Față de dispozițiile art.2 alin.1 și 4 din Legea nr.300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent, conform cărora "asociațiile familiale se pot înființa la inițiativa unei persoane fizice și este reprezentată în relațiile cu terții de către persoana din inițiativa căreia s-a înființat", apreciind că nu are relevanță faptul că în prezent asociația a fost desființată, în condițiile în care, drepturile și obligațiile acesteia au fost preluate de către persoana fizică,instanța a respins ca neîntemeiată și excepție lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta.
Analizând condițiile încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3201/20.06.2001, prin care - Mașini SRL Oav ândut pârâtei - - clădirile în litigiu, prima instanță a reținut că la data vânzării-20.06.2001- clădirile se aflau în proprietatea unei societăți comerciale private-- Mașini SRL O, iar în CF 8066 nu era înscrisă vreo notificare a reclamantei privind restituirea acestora.
La data intrării în vigoare a OUG 94/2000 (inclusiv la data vânzării), art.1 din acest act normativ a prevăzut că se retrocedează foștilor proprietari imobilele ce au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, existente în natură și deținute de Statul Român sau de unitățile administrativ-teritoriale la data intrării în vigoare a ordonanței.
Și în forma actuală, art.1 prevede că se restituie imobilele aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei regii autonome, unei societăți sau companii naționale, unei societăți comerciale la care statul sau o unitate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar.
Prin urmare, imobilele aflate în proprietatea unei societăți comerciale private nu au intrat și nu intră sub incidența acestor dispoziții legale, și implicit, nici sub incidența dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.10/2001 care interziceau înstrăinarea imobilelor ce au aparținut cultelor religioase; interdicția viza în exclusivitate entitățile juridice prevăzute la art.1 din OUG 94/2000.
În conformitate cu dispozițiile art.31 din Legea nr.6/1997 republicată, conform cărora, cuprinsul cărții funciare, în afara îngrădirilor și excepțiilor legale, s- considerat exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu titlul legal, a dobândit cu bună-credință un drept real înscris în cartea funciară, s-a apreciat că dobânditorul este considerat de bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu a reieșit vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.
Față de cele reținute, instanța a apreciat că încheierea contractului analizat s-a făcut în condiții de legalitate și chiar în ipoteza în care s-ar constata nulitatea actelor de înstrăinare anterioare, în speță ar opera excepția de la principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis- respectiv cazul subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros a unui imobil.
În consecință, capătul de cerere privind constatarea nulității acestui contract de vânzare cumpărare a fost respins pe motiv că nu mai este posibilă restabilirea situației anterioare de CF - respectiv reîntoarcerea clădirilor în patrimoniul - - (situație ce ar deschide posibilitatea pentru reclamantă de a obține restituirea în natură), instanța a respins ca lipsite de interes capetele de cerere privind anularea Încheierii de CF nr. 2150/7.02.1995 din CF 7757 și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2519/3.07.2000, nr. 4331/15.06.2001 și nr. 3201/20.06.2001. Soluția pronunțată a făcut inutilă analiza cauzei ilicite invocată de reclamantă la încheierea contractelor nr. 2519/3.07.2000 și nr. 4331/15.06.2001.
În ceea ce privește contractul autentificat sub nr. 4313/29.08.2001 prin care - - a vândut pârâtei - - terenul în suprafață de 2880 mp, judecătoria a stabilit că la data vânzării, - - a fost o societate cu capital majoritar de stat, iar în CF 8066 a fost înregistrată notificarea reclamantei privind restituirea imobilului (prin încheierea CF nr.9292/4.07.2001).
Prin urmare, terenul a intrat sub incidența dispozițiilor art.1 din OUG 94/2000 precum și a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea 10/2001, neavând nici o relevanță faptul că s-a urmat procedura prevăzută de HG 834/1991.
Instanța a reținut frauda la lege, prin încălcarea interdicției de înstrăinare și în consecință a constatat nulitatea acestui contract în ceea ce privește terenul în suprafață de 2880 mp, pe motiv că, terenul nu a fost dobândit cu bună credință de către pârâta - -, pentru a putea invoca în favoarea sa excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art.36 din Legea nr.7/1996 republicată,
Dimpotrivă, s-a reținut de către instanță reaua-credință la încheierea acestui act și în consecință, excepția a fost respinsă ca lipsită de temei legal.
Referitor la capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român fără titlu valabil, instanța a avut în vedere că reclamanta a formulat o cerere de retrocedare, în termenul și în condițiile prevăzute de art.1 din OUG 94/2000 la Comisia specială de retrocedare constituită potrivit art.3 din Ordonanță, iar în prezent procedura de retrocedare este suspendată până la soluționarea irevocabilă a cererii de constatare a nulității actelor de înstrăinare.
Potrivit art.1 alin.1 din OUG 94/2000, imobilele ce au aparținut cultelor religioase și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, se retrocedează foștilor proprietari, iar în conformitate cu art.2, Comisia specială de retrocedare verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.1.
Prin urmare, cenzura asupra valabilității actului de preluare s-a realizat prin procedura administrativă reglementată de ordonanță și HG1164/2002.
În consecință acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.
În baza art.274 Cod procedură civilă a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei 700 lei cheltuieli de judecată și pârâtei - Mașini SRL suma de 2000 lei cu acest titlu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta și pârâta - -.
Reclamanta a solicitat admiterea apelului său astfel cum fost formulat și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, apelanta a susținut că în mod greșit a fost respinsă cererea privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu, cu motivarea că cenzura asupra valabilității actului de preluare s-ar realiza numai prin procedura administrativă prevăzută de nr.HG1164/2002, că procedura de retrocedare a imobilelor care au aparținut cultelor religioase este reglementată de o lege specială, fiind soluționată greșit, că situația este similară cu cea a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/01,că în continuare sunt admisibile acțiunile de drept comun fondate pe art. 6 alin3 din Legea 213/98, privind constatarea nevalabilității titlului Statului, asupra imobilelor preluate abuziv. A mai susținut că procedura de restituire reglementată de OUG 94/2000 este una preponderent administrativă, toate atribuțiile legate de analiza modului de preluare a imobilului de către stat și de legitimitatea cererii de retrocedare revenind Comisiei speciale de retrocedare după caz, unității deținătoare a imobilului, ori a nega fostului proprietar dreptul de a formula o acțiune în justiție pentru constatarea nevalabilității titlului echivalează cu o îngrădire a accesului liber la justiție, că din analiza art. 6 alin3 din Legea nr.213/98, rezultă că legea nu limitează competența instanțelor de judecată de a stabili valabilitatea titlului statului, numai la procedurile reglementate de legile speciale de reparație.
S-a mai aratat că potrivit CF 333 cu nr. top 281 și 282 imobilul teren în suprafață de 2880 mp cu 2 case a aparținut Comunității, reprezentând vechea școală lă și că acesta a trecut în proprietatea Statului prin prescripție extinctivă, în baza Decretelor 218/66 și 712/66 imobilul fiind transcris în CF 7757, ori având în vedere temeiul juridic al preluării Statul nu a devenit niciodată proprietarul acestuia.
Referitor la constatarea nulității actelor succesive de înstrăinare s-a susținut că în ciuda faptului că actul de înstrăinare dintre - - în favoarea pârâtei AF s-a realizat cu o zi înainte de intrarea în vigoare a OG 24/2000, există cauze de drept comun care determină nulitatea absolută a acestui act, că vânzarea s-a perfectat după ce adresase nenumărate cereri Primăriei pentru restituirea în natură a imobilului, și o notificase pe vânzătoare privind intenția de a recupera imobilul, astfel că în aceste condiții contractul este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită, edificator fiind și prețul modic de vânzare, contractul fiind autentificat sub nr. 2519/03.07.2000, OG 24 a fost adoptată la 29.06.2000 și Publicată în MO la 04.07, situație în care trebuie desființate toate actele subsecvente, că terenul de sub clădiri a rămas proprietate de stat, că potrivit art. 1898 cod civil cumpărătoarele subsecvente aveau obligația să verifice valabilitatea titlului vânzătoarei și că se putea observa vechimea clădirilor, fiind anterioare anului 1970, anul preluării.
În legătură cu constatarea nulității încheierii de Carte Funciară nr. 2150/07.02.1995, s-a susținut că la 22.12.1989 imobilul era în detenția precară a Statului, că potrivit art. 20 din Legea nr.15/1990 fost trecut în patrimoniul - -, care a notat în CF a treia construcție - sediul administrativ, că la vechile construcții s-au adăugat mici extinderi, care pot fi considerate doar investiții, că nu se poate stabili cine a realizat aceste modificări, că din expertiză rezultă că nu s-au executat după preluarea de către stat clădiri noi, înscrierea din CF nu corespunde realității, astfel că potrivit art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 se impunea radierea încheierii de Carte Funciară.
Reclamanta - - a formulat apel prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii reclamantei de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare privitor la teren, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a susținut că argumentele primei instanțe, privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, sunt eronate și nefundamentate pe probe care să le confirme; că art. 1 din OUG 24/2000 se referea la clădirile preluate, care erau deținute de Statul Român sau de unitățile administrativ teritoriale la data intrării în vigoare acestei OUG, ori terenul nu era în această situație.
În cauza de față terenul a fost dobândit de - - conform Dispozițiilor HG 834/1991.
Deși, în privința construcțiilor, s-a constatat că nu există cauze de nulitate a actelor juridice încheiate,prima instanță a concluzionat că sunt lipsite de interes capetele de cerere referitoare la anularea încheierilor de Carte Funciară și a omis să constate că aceeași lipsă de interes vizează și cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare referitor la teren, că în cazul terenului ocupat de construcții acestea nu pot fi restituite în natură.
Prin întâmpinare, intimata - - a solicitat respingerea apelului formulat de CA ca nefondat
Intimata a formulat întâmpinare și a solicitat admiterea apelului declarat de - -, pe motiv că instanța de fond, în mod greșit a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.4313/20.08.2001. A solicitat respingerea apelului reclamantei și menținerea dispozițiilor hotărârii atacate în privința valabilității contractelor succesive de vânzare-cumpărare a construcțiilor în cauză.
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pârâtei - - ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe sub aspectul constatării nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4313/29.08.2001, în ce privește terenul în suprafață de 2880 mp înscris în CF 8066, top 281,282 și a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a disp. art. 1 din OUG nr. 94/2000 și art.8 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr.320 din 29.10.2008 Tribunalul Arad a respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2067/26.03.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul - (format vechi 754/2006).
A admis apelul formulat de către pârâta - -,a schimbat sentința civilă în sensul că a respins cererea reclamantei de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare -cumpărare 4313/29.08.2001, în privința terenului de 2880 mp înscris în CF 8066 top 281,282.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Arada reținut că imobilul înscris în CF 333 nr. top.281, 282, compus din intravilan în suprafață de 2880 mp cu 2 case, aparținând Comunității, a fost preluat de către Statul Român prin prescripție extinctivă în baza Decretelor 218/1960 și 712/1966,iar conform încheierii de Carte Funciară nr. 3529/9.07.1970, Statul Român și-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului.
Tribunalul a considerat că, față de temeiul de drept al preluării, reclamanta avea posibilitatea să revendice imobilul prin acțiune de drept comun înainte de apariția legislației speciale privind retrocedările.
Pe parcursul timpului, imobilul a fost dat în administrarea fostului și ca urmare a reorganizării acestuia, în baza art. 20 din Legea 15/1990, a intrat în patrimoniul - - care, în baza adeverinței nr.63/30.01.1995 emisă de Consiliul Local, a notat în CF construcția-sediu administrativ, asupra căreia și-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de construire prin Încheierea de Carte Funciară nr. 2150/7.02.1995, situație în care nu se poate reține că această construcție nu ar fi fost de sine stătătoare ci doar o extindere a unei clădiri vechi.
În anul 1997 imobilul în litigiu a fost transcris în CF 8066, iar asupra construcțiilor a fost intabulat dreptul de proprietate al pârâtei - -, cu titlu de construire. Prin Încheierea de CF nr.11227/21.08.2001, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 2163/2001 asupra terenului de 2880 mp s-a intabulat dreptul de proprietate, cu titlu de atestare în baza HG nr.834/1991, al aceleiași pârâte.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2519/3.07.2000 - a înstrăinat clădirile din litigiu către AF, iar terenul în suprafață de 2880 mp înscris în CF 8066 a fost vândut pârâtei - - prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4313/29.08.2001. Chiar dacă acest contract a fost perfectat după adoptarea OG 94, la data de 29.06.2000 și înainte de publicarea în MO la 04.07.2000, acest fapt nu poate duce la concluzia că părțile contractante au fost de rea credință.
Prin contractul autentificat sub nr. 4331/15.06.2001 AF a vândut construcțiile pârâtei - Mașini SRL O iar aceasta, prin contractul autentificat sub nr. 3201/ 26.06.2001, le-a vândut pârâtei - -. La data vânzării în Cartea Funciară nu era înscrisă vreo notificare privind revendicarea imobilului, iar în privința prețului nu există nici o dovadă că ar fi preț neserios.
Art.1 din OUG 94/2000 (inclusiv la data vânzării), nu se referea la imobilele aflate în proprietatea unor societăți comerciale, iar art.8 alin.2 din Legea nr.10/2001 ce interziceau înstrăinarea imobilelor ce au aparținut cultelor religioase; ci viza în exclusivitate entitățile juridice prevăzute la art.1 din OUG 94/2000, situație în care după apariția OUG nu se mai poate discuta despre nevalabilitatea titlului.
Chiar dacă la data vânzării, - - a fost o societate cu capital majoritar de stat, iar în CF 8066 a fost înregistrată notificarea reclamantei privind restituirea imobilului, întrucât la acea dată intraseră în vigoare Legea nr. 15/1990 și HG 834/1991, terenul nu mai era sub incidența art.1 din OUG 94/2000 precum și a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea 10/2001, astfel că greșit s-a reținut frauda la lege.
Față de această stare de fapt instanța de apel a considerat că apelul formulat de către reclamantă este neîntemeiat astfel că în baza art. 296 Cod procedură civilă l-a respins, iar apelul pârâtei ca întemeiat situație în care tot în baza art.296 cod pr civilă l-a admis în modalitatea arătată.
Împotriva deciziei civile nr. 320/A/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.- în termen legal a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă admiterea recursului modificarea ambelor hotărâri și admiterea în totalitate a acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a susținut că în mod greșit instanța de apel a respins cererea privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu pe motiv că a existat posibilitatea revendicării imobilului, printr-o acțiune de drept comun, numai înaintea apariției legislației speciale, în prezent fiind inadmisibilă o astfel de acțiune.
Recurenta consideră că această susținere reprezintă o îngrădire nepermisă a accesului liber la justiție, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în acest sens a solicitat ca instanța să aibă în vedere dispozitivul deciziei în interesul legii, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție B la 09.06.2008 precum și art. 20 alin.2. din Constituția României.
S-a arătat că HG 1146/ 2002 reglementează procedura esențialmente administrativă a cererilor de retrocedare însă nu asigură accesul liber la justiție în vederea constatării nevalabilității titlului de preluare, context în care recurenta apreciază ca admisibilă această cerere.
Referitor la titlul statului reclamanta a susținut că Decretele 218/1960 și 712/1966 au fost declarate neconstituționale, că statul nu a exercitat o posesie utilă ci viciată, prin violență morală, astfel că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil.
În ce privește cererile privind constatarea nulității actelor succesive de înstrăinare a construcțiilor în litigiu, reclamanta apreciază că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii deoarece contractul de vânzare cumpărare nr. 2519/2000 prin care pârâta - - a vândut construcțiile în litigiu către pârâta AF, a fost încheiat înaintea apariției OUG 94/2000 și a Legii nr. 10/2001 însă acest contract a avut o cauză imorală, care rezultă din faptul că reclamanta, încă din anul 1998 notificat-o direct pe pârâtă. Atât în anul 1998 cât și în anul 2000 funcția de director era îndeplinită de numitul care avea cunoștință de revendicarea imobilului și totuși a înstrăinat construcțiile socrilor săi asociați în cadrul AF.
Referitor la contractele de vânzare cumpărare nr.4331 /2001 și 3201/2001 prin care construcțiile în litigiu au fost vândute în mod succesiv pârâtor - Mașini SRL și - -, recurenta apreciază că aceste contracte trebuie să fie desființate, întrucât sunt acte subsecvente contractului de vânzare nr.2519/2000, care este lovit de nulitate absolută. Aceasta pentru că la data încheierii ambelor contracte de vânzare cumpărare, terenul aferent construcțiilor înscrise în CF 8066 era proprietate de stat nefiind inclus în patrimoniul - -.
Considerând că pârâtele, dacă ar fi verificat la primăria din localitate, ar fi luat cunoștință despre multiplele cereri de retrocedare depuse, că neprocedând în acest fel, potrivit art.1898 Cod Civil pârâtele au fost de rea credință la încheierea contractelor de vânzare cumpărare, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestora, reclamanta a solicitat admiterea recursului.
Cu privire la cererea de anulare a încheierii de Carte Funciară nr.2150 din 7.02.1995, recurenta susține nevalabilitatea acestei înscrieri care rezultă din expertiza în construcții efectuată în cauză și care atestă că cele două clădiri principale au o vechime de peste 75 de ani, fiind anterioare preluării imobilului. Că la aceste clădiri s-au realizat doar investiții, nicidecum nu s-a edificat o construcție nouă.
În ce privește nulitatea înscrierii în Cartea Funciară au fost invocate dispozițiile cuprinse în art. 34 pct. 1 și 4 din Legea nr. 7/1997.
A fost criticată soluția tribunalului referitoare la terenul înscris în CF nr. 8066 nr. top.281 și 282 în sensul că la data vânzării terenului tribunalul în mod greșit a considerat că nu mai erau incidente dispozițiile cuprinse în art. 1 din OUG 94/2000, dispozițiile art. 8 alin.2 din Legea nr.10/2001 ci dispozițiile Legii nr. 15/1990 și cele cuprinse în HG 834/1991.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art.304 și urm. Cod pr.civilă, Curtea stabilește că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la valabilitatea titlului prin care Statul Român a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 333 top.281, 282 compus din intravilan în suprafață de 2880 mp cu 2 case care a aparținut Comunității și care a fost preluat de către Statul Român prin prescripție extinctivă, în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr.712/1966.
A solicitat de asemenea constatarea nulității absolute a tuturor operațiunilor și actelor de înstrăinare a acestor imobile.
Tribunalul Arada respins demersul reclamantei pe motiv că aceasta avea posibilitatea să revendice imobilul în litigiu doar înainte de apariția legislației speciale în materie, și că, după această dată, era obligată să urmeze procedura administrativă prevăzută de OUG nr. 94/2000, procedură pe care a și urmat-o și care în prezent este suspendată.
Soluția pronunțată de Tribunalul Arad este greșită în raport de dispozițiile cuprinse în art. 20 din Constituția României și întreaga jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Art. 20 din Constituția României stabilește că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Se menționează că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Ca urmare a aderării, spune art.148 pct.2 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Altfel spus, dreptul comunitar are prioritate față de reglementările naționale indiferent de natura sau rangul textului național.
În acest sens art. 6 din Convenție a stabilit în mod constant că accesul la justiție nu este asigurat în măsura în care persoana interesată nu-și poate deduce cererea unei instanțe de judecată independente.
Chiar dacă OUG 94/2000 prevede o procedură specială de retrocedare a imobilelor preluate de stat, care au aparținut cultelor religioase, în virtutea plenitudinii de jurisdicție, instanțele judecătorești aveau obligația de a analiza și de se pronunța asupra valabilității sau nevalabilității titlului de proprietate al Statului Român, asupra legalității actelor de înstrăinare succesive, iar trimiterea făcută de către instanță la autoritățile administrative echivalează cu refuzul judecării cauzei și implicit cu încălcarea a dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, situație de natură să compromită caracterul efectiv al puterii judecătorești, instanțele fiind sesizate de către reclamantă tocmai în scopul protejării dreptului de proprietate pretins.
În dreptul internațional principiul respectării proprietății este enunțat în Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede, în art.17 că: "(1)" Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; (2) Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa; De asemenea, Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului dispune în art.1 alin. 1 că "orice persoană fizică sau morală are dreptul să i se respecte bunurile sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale de drept internațional".
Având în vedere principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern, faptul că instanțele naționale pot să invoce din oficiu exigența aplicării directivelor dreptului comunitar se constată că soluția pronunțată de Tribunalul Arad este nelegală urmând a fi reformată pe calea recursului.
Constatând că instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului,în temeiul art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă urmează să admită recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 320/A/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, să caseze decizia civilă recurată și să dispună trimiterea cauzei la ribunalul Arad pentru rejudecarea apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 320/A/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează decizia recurată și dispune trimiterea cauzei la ribunalul Arad pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 23 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. CO/ 18.05.2009
Dact.NF/ 18.05.2009
Ex.2
Tribunalul Arad Președinte,
Judecător.
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcarița, Lucian Lăpădat
