Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 41/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 41/
Ședința publică din 19 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: George Popa judecător
JUDECĂTOR 2: Valentina Gabriela Baciu
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea apelului civil declarat de către reclamanții, - și -, împotriva sentinței civile nr. 1502 din 12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Primăria Mun.G, în acțiunea civilă formulată în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal au răspuns:apelantele-reclamante și, ambele personal și asistate de avocat în substituirea d-nei av., reprezentând pe apelantul-reclamant -, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Av., depune la dosarul cauzei un set de acte, indicate cu opis și precizează că nu are alte cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av., solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare motivat de faptul că instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei, nepronunțându-se asupra ambelor capete de cererea formulate prin acțiunea promovată de reclamanți.
CURTEA
Asupra apelului civil de față,
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului Curtea a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- la ribunalul Galați - Secția civilă, reclamanții, - și -, au formulat în contradictoriu cu pârâtul Primarul Mun.G contestație împotriva Dispoziției nr. 2735/SR din 10.05.2006 emisă de pârât solicitând anularea parțială a acestei dispoziții în sensul de a li se restitui în natură terenul în suprafață de 364,56. situat în G,str.-, nr. 9, precum și despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate de pe acest teren.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin dispoziția sus-menționată le-a fost recunoscut dreptul material la restituirea imobilului din-, preluat abuziv de stat de la autorul lor, respectiv.
S-a învederat, de asemenea, faptul că dispoziția sus-menționată este nelegală deoarece prin aceasta nu se dispune restituirea în natură către reclamanți a imobilului.
S-a mai precizat că terenul este liber de construcții și poate fi retrocedat.
Pentru construcțiile demolate, reclamanții au solicitat evaluarea acestora în vederea acordării de despăgubiri.
A fost depusă la dosar dispoziția nr. 2735/10 mai 2006 prin care s-a propus reclamanților acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 ( Titlul VII) pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în G,-.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii întrucât terenul în litigiu se află amplasat între blocuri și este afectat de lucrări de sistematizare și utilități.
La termenul de judecată din 9 ianuarie 2007, apărătorul reclamanților a solicitat efectuarea unei expertize pentru identificarea și evaluarea terenului.
Ulterior, la solicitarea reclamanților, expertul desemnat în cauză a depus la dosar și precizări privind planurile urbanistice din zonă și împrejurarea dacă utilitățile specifice traversează suprafața de teren propusă a fi restituită în natură reclamanților.
S-a concluzionat de către expert că suprafața restituită nu este traversată de rețele subterane tehnico-edilitare.
Cu adresa nr. 91895/3 octombrie 2007 ( filele 111-112), Primăria municipiului Gap recizat următoarele:
- că întreaga zonă în care se află și terenul din litigiu este afectată de lucrări de sistematizare și de utilitate publică;
- că amplasamentul identificat în raportul de expertiză, potrivit Planului Urbanistic Zonal al Municipiului G este traversat de canal colector, rețele de alimentare cu apă și canalizare, rețele termice și de termoficare, rețele de gaze naturale, rețele electrice și de telefonie;
- că una din suprafețele identificate și propusă a fi restituită prin compensare reprezintă calea de acces către centrala termică, prin destinație aceasta fiind de utilitate publică;
- că deși terenul identificat de expert este imposibil de restituit în natură fiind afectat în întregime de lucrări de sistematizare, expertul a arătat prin precizările depuse la dosar că toate utilitățile sunt poziționate în afara suprafeței de teren reconstituit.
S-a mai precizat de către pârâtă că expertul nu demonstrează și nu convinge modalitatea prin care a concluzionat că terenul din litigiu este liber.
Analizând probele administrate în cauză prin sentința civilă nr. 1502/2007 a Tribunalului Galația fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților reținându-se că dispoziția emisă de pârâtă este legală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții care au susținut că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală întrucât a ignorat concluziile raportului de expertiză și nu s-a pronunțat cu privire la acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul demolat.
Analizând motivele de apel invocate de reclamanți Curtea le consideră întemeiate.
Prin acțiunea adresată Tribunalului Galați reclamanții au solicitat anularea parțială a dispoziției emisă de pârâtă și restituirea în natură a terenului în suprafață de 364,562și despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate de pe acest teren.
În finalul cererii petenții au solicitat evaluarea construcțiilor demolate în vederea acordării de despăgubiri.
Ignorând cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a administrate probe doar cu privire la terenul în suprafață de 364,562revendicat de reclamanți, limitându-se a arăta în considerentele hotărârii pronunțate că această cerere nu a fost dovedită.
Reclamanții în dovedirea susținerilor făcute în acțiune au înțeles să se folosească de proba cu acte ce se află în dosarul nr. 894/2005 și care a fost atașat la dosarul de față.
Potrivit disp.art.297 din pr.civ. în cazul în care se constată că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, hotărârea se va desființa și cauza va fi trimisă primei instanțe spre rejudecare.
Considerăm că în speță, instanța de fond nu a analizat acțiunea în totalitatea ei, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei privind cel de-al doilea capăt de cerere motiv pentru care se impune desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Cu ocazia rejudecării instanța va analiza și cel de-al doilea capăt de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru imobilul demolat, punând în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize tehnice care să stabilească valoarea acestui bun.
De asemenea se impune administrarea și a altor probe pentru stabilirea reală a situației de fapt cu privire la terenul revendicat și anume dacă acesta este afectat de lucrări de sistematizare sau traversat de rețele subterane tehnico-edilitare.
Pentru aceste considerente, instanța în baza disp.art. 296 pr.civ. va admite apelul reclamanților în sensul celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul reclamanților, - și -, împotriva sentinței civile nr. 1502 din 12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.
Desființează sentința civilă nr. 1502/2007 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la această instanță.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 19 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red./21.02.2008
Tehnored.
6 exp./29.02.2008
Com. 4 exp./3.03.2008
Fond: Tribunalul Galați - jud.
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Valentina Gabriela Baciu