Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 44/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 44/A/2008
Ședința publică din 7 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Angela Alb
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare apelurile declarate de reclamanta - și de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C- împotriva sentinței civile nr. 410 din 22.04.2003, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 614/2003, privind și pe intervenienta în interesul pârâtului, având ca obiect acțiune în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare, se prezintă reprezentantul reclamantei apelante, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Instanța, pentru a da posibilitatea reprezentantei intervenientei în interesul pârâtului, de a se prezenta la judecarea pricinii, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, se prezintă reprezentantul reclamantei apelante, avocat, și reprezentanta intervenientei în interesul pârâtului, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelurile au fost declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 ianuarie 2008, prin registratura instanței, pârâtul apelant Primarul municipiului C-N a depus la dosar documentația de dezmembrare a imobilului din litigiu, într-un singur exemplar.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită fie amânarea cauzei pentru o dată ulterioară datei de 29 mai 2008, dată la care pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție are termen de judecată contestația în anulare împotriva deciziei pronunțată în dosarul nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect constatarea nulității deciziei prin care imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 4/1973, fie suspendarea prezentei cauze până la soluționarea contestației în anulare.
Reprezentanta intervenientei arată că se opune cererii de amânare a cauzei, iar în ceea ce privește cererea de suspendare a prezentei cauze arată că instanța s-a pronunțat deja, neputând să revină asupra acestei dispoziții.
Reprezentantul reclamantei apelante arată că judecarea prezentei cauze a fost deja suspendată până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 7647/2003 al Judecătoriei Cluj -N, iar prin promovarea contestației în anulare care este o cale extraordinară de atac, ciclul procesual al primului dosar nu a fost finalizat, și pentru identitate de rațiune se impune suspendarea sau cel puțin amânarea cauzei pentru o dată ulterioară datei de 29 mai 2008, când este fixat termenul de judecată pentru contestația în anulare.
Curtea, după deliberare, respinge atât cererea de amânare a cauzei, cât și cererea de suspendare a judecării prezentei cauze formulată de către reprezentantul reclamantei apelante, cu motivarea că asupra cererii de suspendare, fundamentată pe dispozițiile art. 244.proc.civ. instanța s-a pronunțat deja la termenul de judecată din data de 10 ianuarie 2008, prin respingerea acestei cereri, iar în ceea ce privește cererea de amânare a cauzei, constată că aceasta este neîntemeiată, dat fiind că, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi promovată strict pentru motivele limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318.pr.civ. admisibilitatea unei contestații în anulare fiind circumscrisă acestor texte legale.
Nemaifiind alte cereri în probațiune de formulat, probe de administrat, excepții ori chestiuni prealabile de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea propriului apel, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță așa cum a cum a fost formulată, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de apel depus la dosar, cu cheltuieli de judecată, conform împuternicirii depuse la dosar. De asemenea, pune concluzii de respingere a apelului declarat de Primarul municipiului C-N, întrucât acesta tinde să restabilească o situație care parțial a fost analizată de prima instanță.
Reprezentanta intervenientei în interesul pârâtului solicită respingerea apelului formulat de reclamanta apelantă, și menținerea hotărârii atacate, și pune concluzii în sensul admiterii apelului declarat de pârâtul apelant, Primarul municipiului C-N, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin cererea de intervenție depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 410/22.04.2003, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 614/2003, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului Primarul municipiului C-N și, în consecință, s-a anulat în parte dispoziția nr. 5607/19.12.2002, în ceea ce privește terenul în suprafață de 400 mp, situat în-, înscris în CF nr. 19678 C, nr. top. 21334/1/2; s-a dispus restituirea în natură a acestui teren în favoarea reclamantei, cu condiția restituirii valorii actualizate a despăgubirii de 900 lei primite pentru suprafața de teren menționată; s-a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei, ca bun propriu, cu titlu de lege; au fost menținute restul dispozițiilor deciziei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, imobilul din CF 19678, nr. top. 21334/1, constând din casă din cărămidă cu două camere și dependințe, și teren în suprafață de 483 mp, situat în C-N,-, a constituit proprietatea reclamantei cu titlu de moștenire și partaj. Ulterior, prin decizia nr. 229/08.07.1981 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al jud. C, emisă în baza Legii nr. 4/1973, s-a dispus trecerea în proprietatea statului, cu plată, a acestui imobil, motivat pe faptul că reclamanta mai avea în proprietate un apartament, despăgubirile cuvenite fiind stabilite la suma de 47.838 lei. După preluarea imobilului de către Statul Român, acesta a fost dezmembrat în două parcele cu nr. top. noi, 21334/1/1, teren cu construcție în suprafață de 183 mp și 21334/1/2, teren în suprafață de 400 mp, prima parcelă fiind transcrisă în CF - C în favoarea vechiului proprietar, Statul Român, iar mai apoi în favoarea lui, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceasta, în temeiul Legii nr. 112/1995. Prin sentința civilă nr. 3339/2000 a Judecătoriei Cluj -N, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă pentru constatarea nulității deciziei nr. 229/1981, apreciindu-se că titlul statului este valabil. Câtă vreme reclamanta nu a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de în baza Legii nr. 112/1995, nu este posibilă restituirea în natură a construcției și terenului de 83 mp, însă, în virtutea caracterului prioritar al restituirii în natură, consacrat de art. 1 și art. 7 din Legea nr. 10/2001, este posibilă restituirea în natură a terenului de 400 mp.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pe de o parte reclamanta, iar pe de altă parte pârâtul Primarul municipiului C-N, iar numita a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului apelant Primarul municipiului C-
Prin propriul apel, reclamanta a solicitat modificarea sentinței ca fiind parțial nelegală și netemeinică, cu consecința admiterii în totalitate a acțiunii introductive de instanță.
S-a arătat de către reclamanta apelantă că este corectă reținerea primei instanțe, conform căreia imobilul în litigiu a fost proprietatea reclamantei cu titlu de moștenire și partaj, însă, instanța a făcut aplicarea art. 18 lit. d din Legea nr. 10/2001, fără a verifica dacă vânzarea imobilului către s-a făcut în condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 sau nu. În opinia reclamantei se impune ca instanța să anule integral dispoziția primarului și să analizeze dacă vânzarea imobilului în litigiu către a fost legală sau nu. Pe de altă parte, starea de fapt a speței constituie o situație atipică atât sub aspectul aplicării Legii nr. 112/1995, cât și sub aspectul aplicării Legii nr. 10/2001, în primul rând pentru că imobilul a trecut în proprietatea statului cu un titlu emis în baza unei legi neconstituționale, respectiv Legea nr. 4/1973; în al doilea rând, Statul Român l-a vândut unei moștenitoare a defuncților proprietari, care la rândul ei și-a vândut cota de moștenire reclamantei, care și ea era comoștenitoare a acelorași defuncți; în al treilea rând vânzarea imobilului de către stat în favoarea lui a creat o gravă inechitate, pe de o parte pentru că prețul vânzării era derizoriu, iar pe de altă parte pentru că a fost o cumpărătoare de rea-credință, cunoscând că a cumpărat acel imobil în frauda intereselor legitime ale surorii sale, în favoarea căreia și-a înstrăinat cu ani în urmă cota de moștenire pentru a-și rezolva atunci anumite interese stringente. S-a mai arătat de către reclamanta apelantă că întreaga apărare formulată de primar prin întâmpinarea depusă la dosar se bazează pe o argumentare prin care se justifică legalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, deși temeiul legal al trecerii în proprietatea statului a imobilului a fost Legea nr. 4/1973.
Prin propriul apel, pârâtul Primarul municipiului C-N a reprodus solicitările formulate de reclamantă prin cererea introductivă de instanță, cele dispuse de prima instanță, arătând că în mod nelegal a fost admisă acțiunea reclamantei, printr-o interpretare eronată a probatoriului din dosar și prin interpretarea greșită a normelor juridice incidente în speță. Astfel, instanța de fond s-a pronunțat plus petit atunci când a dispus restituirea în natură a terenului de 400 mp, precum și atunci când a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei. În plus, instanța nu a verificat dacă într-adevăr restituirea în natură este posibilă sau imposibil de realizat, în opinia pârâtului apelant restituirea în natură nefiind posibilă, întrucât casa și întregul teren formează un tot unitar.
Prin cererea de intervenție accesorie, în favoarea pârâtului apelant, intervenienta a arătat că se impune admiterea apelului pârâtului, întrucât instanța s-a pronunțat mai mult decât s-a cerut de către reclamantă prin notificarea făcută în baza Legii nr. 10/2001, respectiv, a dispus restituirea în natură a terenului de 400 mp, fără să verifice dacă acest teren poate fi restituit, și aceasta în condițiile în care Legea nr. 10/2001 prevede în mod imperativ că restituirea în natură se poate face numai prin procedură administrativă prevăzută de art. 24 din lege. S-a mai solicitat respingerea apelului reclamantei, întrucât intervenienta a dobândit acest imobil prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, contractul de vânzare-cumpărare este în vigoare și nu a fost desființat în vreun fel, iar reclamanta nu a solicitat în termenul de prescripție, prevăzut de art. 46 din Legea nr. 10/2001, constatarea nulității acestui contract.
Examinând prezentele apeluri prin prisma motivelor invocate și din oficiu, raportat la actele dosarului, Curtea constată că apelul reclamantei este nefondat, iar apelul pârâtului este fondat în parte, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cu privire la circumstanțele de fapt ale cauzei.
Inițial, așa cum rezultă din xerocopia colii funciare nr. 19678 C, asupra imobilului cu nr. top. 21334/1, constând din casă din cărămidă, pe fundație din beton, acoperită cu țiglă, cu două camere, bucătărie, pivniță și teren în suprafață de 483 mp, din-, proprietar a fost reclamanta, cu titlu de moștenire și partaj, dreptul său de proprietate fiind întabulat sub ( 28-32,. 51-54 dosar fond).
Prin decizia nr. 229/08.07.1981, emisă de Comitetul Executiv al fostului Consiliu Popular al jud. C, s-a dispus trecerea în proprietatea statului, cu plată, ca reprezentând a doua locuință, a acestui imobil sus menționat, proprietatea lui, cuantumul despăgubirilor cuvenite fiind stabilit la suma de 47.838 lei, prin procesul-verbal de evaluare nr. 14.827/1981 ( 58,. 92-96 dosar fond), din care, 1.077 lei reprezentând despăgubiri pentru terenul în suprafață de 479 mp intravilan, Statul Român întabulându-și dreptul de proprietate sub, în administrarea operativă a GIGCL C, sub.
La baza emiterii acestei decizii nr. 229/1981, au stat prevederile Legii nr. 4/1973, motivat pe faptul că reclamanta mai deținea în proprietate un imobil, respectiv apartamentul nr. 6 din C-N, - apartament în care reclamanta locuiește în și în prezent.
Ulterior trecerii imobilului în proprietatea statului acesta a fost dezmembrat în două parcele cu nr. top. noi, 21334/1/1, teren cu construcții în suprafață de 83 mp, transcris în CF nr. - C, în favoarea vechiului proprietar, Statul Român, și 21334/1/2, teren în suprafață de 400 mp, rămas în CF 19678 C, în favoarea Statului Român ( 69-75 dosar apel, 63, 65-68 dosar apel).
Mai apoi, imobilul cu nr. top. nou 21334/1/1 constând din casă și teren de 83 mp, a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 intervenientei accesorii, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 31434/04.12.1996 ( 42-43 dosar apel), aceasta întabulându-și dreptul de proprietate, împreună cu soțul său, numitul, sub B 3 și 4, în CF nr. - C, la data de 09.02.1998 ( 45 dosar apel).
Prin sentința civilă nr. 3339/26.04.2000, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr. 10948/1999, rămasă definitivă prin respingerea apelului reclamantei, prin decizia civilă nr. 1679/A/12.10.2000, dosar nr. 6721/ 2000 al Tribunalului Cluj și irevocabilă prin respingerea recursului aceleiași reclamante, prin decizia civilă nr. 183/31.01.2001 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr. nr. 104/2001 ( 34-35, 46, 47, 49-50, 64-65 dosar fond) s-a respins acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea nulității absolute a deciziei nr. 229/08.06.1981, constatare preluare fără titlu valabil a imobilului de către Statul Român și restabilirea situației anterioare de CF, cu motivarea că respectiva decizie a fost emisă în deplină concordanță cu art. 5 și art. 52 din Legea nr. 4/1973, titlul prin care Statul Român a preluat acest imobil fiind întemeiat pe o prevedere legală în vigoare la acea dată.
Prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat să i se restituie în natură, sau să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul preluat abuziv în virtutea Legii nr. 4/1973, înscris în CF 19678, nr. top. 21334/1/2, constând din casă și teren de 483 mp ( 23 dosar fond), această notificare fiind soluționată prin dispoziția nr. 5607/19.12.2002, emisă de Primarul municipiului C-N, în sensul respingerii cererii de restituire în natură și a stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii ( 20, 21 dosar fond).
Prin plângerea formulată împotriva acestei dispoziții reclamanta a solicitat să se anuleze dispoziția și să se reanalizeze cererea sa de restituire în natură a imobilului ( 2 dosar fond).
Cu privire la dispozițiile legale aplicabile în speță.
Legea nr. 10/2001 republicată, lege specială privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada de referință indicată de această lege - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - prezumă în art. 2 alin. 1 lit. h caracterul abuziv al preluării imobilelor în baza unui titlu valabil, astfel cum acest titlu este definit în art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
Art. 1.4 lit. A din nr.HG 250/2007 prevede că în situația imobilelor preluate în temeiul Legii nr. 4/1973, pentru procedura administrativă de restituire urmează a se considera că, în ipoteza în care locuința fost trecută în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri, preluarea se prezumă a fi fost abuzivă, și ca atare persoana îndreptățită va avea beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de lege, cu următoarele distincții: în ipoteza în care locuința respectivă nu a fost înstrăinată de către stat, se va dispune restituirea în natură cu obligația rambursării de către persoana îndreptățită a despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare, prevăzut la art. I alin. 1 al Titlului II din nr.OUG 184/2002; în ipoteza în care locuința a fost legal înstrăinată, se acordă persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, pentru diferența dintre despăgubirea primită, actualizată cu coeficientul de actualizate mai sus menționat și valoarea de piață a locuinței preluate, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Art. 9 din Legea nr. 10/2001, consacră principiul conform căruia imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, iar în ipoteza în care persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată, conform art. 12 din aceeași lege, de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit.
Legea nr. 10/2001 așadar, astfel cum a fost modificată și republicată, ca de altfel și nr.HG 250/2007, consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, cu titlu sau fără titlu, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent - reglementată de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată - reprezentând doar excepția de la regula conform căreia imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură în condițiile acestei legi, regulă instituită de art. 1 alin. 1 și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin urmare, în toate situațiile în care este posibilă restituirea în natură, aceasta primează măsurilor reparatorii prin echivalent.
Nu poate fi primită susținerea pârâtului apelant și a intervenientei accesorii, în sensul că reclamanta nu ar fi solicitat restituirea în natură a terenului de 400 mp și că prin dispunerea restituirii în natură a acestui teren de către prima instanță, aceasta ar fi pronunțat un plus petit, având în vedere că atât prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, cât și prin plângerea formulată împotriva dispoziției prin care a fost soluționată notificarea, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului casă și teren de 483 mp, înscris în CF 19678 ( 23,. 2 dosar fond).
Împrejurarea că prin notificare reclamanta a indicat nr. top. 21334/1/2, număr topografic care este aferent doar terenului de 400 mp, ca urmare a dezmembrării efectuate de Statul Român, nu împietează în nici un fel asupra îndreptățirii reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii pentru întregul imobil înscris inițial în CF 19678, deci și pentru casa și terenul de 83 mp ce au dobândit nr. top. nou 21334/1/1, ca urmare a dezmembrării operate de Statul Român.
Câtă vreme reclamanta și-a manifestat clar intenția de a redobândi în natură întregul imobil ce a fost inițial înscris în CF 19678 C, solicitând expres restituirea acestuia în natură, atât prin notificare, cât și prin plângerea formulată împotriva dispoziției de soluționare a notificării, în nici un caz nu se poate vorbi despre o pronunțare plus petit a primei instanțe, așa cum nefondat susține pârâtul apelant și intervenienta accesorie, instanța de fond nefăcând altceva decât să se pronunțe asupra a ceea ce i s-a cerut, conform art. 129 alin. final pr.civ.
În mod legal, cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 7 alin. 1 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, prima instanță a dispus restituirea în natură a terenului de 400 mp, aferent nr. top. 21334/1/2 din CF 19678
Nefondată este și susținerea pârâtului apelant conform căreia reclamanta nu ar fi dovedit posibilitatea restituirii în natură a acestui teren, câtă vreme, pârâtul este cel care a invocat faptul că acest teren nu poate fi restituit în natură, invocare raportat la care, conform art. 1169. civ. pârâtului îi incumba sarcina de a dovedi această imposibilitate a restituirii în natură.
Or, prin nici un mijloc de probă pârâtul nu a dovedit faptul că acest teren de 400 mp nu ar fi susceptibil de restituire în natură.
Prin urmare, acest motiv de apel invocat de pârât, urmează să fie respins de către C ca vădit nefondat.
În ceea ce privește însă motivul de apel invocat de pârât, referitor la pronunțarea de către prima instanță a unui plus petit atunci când a dispus întabularea reclamantei în CF, Curtea constată că acesta este fondat, având în vedere că nicăieri în fața primei instanțe, nici prin plângerea formulată împotriva dispoziției, nici verbal la vreunul din termenele de judecată, reclamanta nu a solicitat instanței să dispună întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului ce se va restitui în natură.
Strict sub acest aspect și în aceste limite, Curtea constată că apelul pârâtului este fondat, urmând să fie admis în temeiul art. 295, art. 296.pr.civ. raportat la art. 129 alin. final pr.civ. conform dispozitivului prezentei decizii, prima instanță pronunțându-se plus petit atunci când a dispus întabularea reclamantei în CF.
În ceea ce privește apelul reclamantei, Curtea constată că acesta este nefondat, având în vedere următoarele:
Caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu de către Statul Român este prezumat prin însuși textul Legii nr. 10/2001, art. 2 alin. 1 lit. h și art. 1.4 lit. A din nr.HG 250/2007, însă, valabilitatea titlului de preluare a statului a fost consfințită pe cale judecătorească, ca urmare a respingerii acțiunii reclamantei, de constatare a nulității deciziei nr. 229/1981 și, respectiv, de constatare a preluării fără titlu valabil a imobilului.
Chiar dacă Legea nr. 10/2001 prezumă caracterul abuziv al preluării imobilelor ce fac obiectul acestei legi, se impune a fi făcută distincție între preluarea cu titlu valabil sau fără titlu valabil, în speță stabilindu-se, printr-o hotărârea judecătorească irevocabilă, că trecerea imobilului în litigiu a fost făcută cu titlu valabil.
Prin urmare, nu se mai poate rediscuta în prezenta cauză valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către Statul Român, fără ca prin această rediscutare să nu se aducă atingere autorității de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 3339/2000, rămasă definitivă și irevocabilă.
Apoi, câtă vreme reclamanta nu a atacat în termenul legal de prescripție prevăzut de art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, redevenit art. 45 alin. 5 după republicarea legii, contractul de vânzare-cumpărare prin care a dobândit în baza Legii nr. 112/1995 casa și terenul de 83 mp, cu nr. top. 21334/1/1, orice contestare a acestui contract de vânzare-cumpărare în actualul cadru procesual, ori printr-o acțiune separată, de drept comun, este inadmisibilă, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 și care vizau imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, putând fi atacate doar în condițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, redevenit art. 45 după republicarea legii.
Prin urmare, nu poate fi primită susținerea reclamantei apelante, conform căreia, hotărârea primei instanțe ar fi nelegală întrucât nu a analizat valabilitatea acestui contract de vânzare-cumpărare, respectiv, dacă, cu ocazia încheierii acestui contract au fost sau nu respectate dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Câtă vreme reclamanta nu a atacat în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 acest contract de vânzare-cumpărare, este evident că nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului ce a format obiectul acestui contract de vânzare-cumpărare, pentru simplul motiv că restituirea în natură nu este posibilă, reclamanta fiind însă îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest imobil, așa cum corect a reținut și prima instanță.
Raportat la faptul că nu a fost atacat de către reclamantă contractul de vânzare-cumpărare încheiat de intervenientă, este irelevant prețul pe care intervenienta accesorie l-a plătit, preț care, chiar dacă este derizoriu în raport cu valoarea imobilului, este prețul legal stabilit de Legea nr. 112/1995, după cum irelevantă este calitatea intervenientei, de soră a reclamantei, și tot irelevantă este și împrejurarea că intervenienta, cu ocazia dezbaterii succesiunii după antecesorii părților, și-a vândut cota sa parte de moștenire reclamantei.
Nefondată este susținerea intervenientei accesorii, conform căreia instanța nici nu putea să dispună restituirea în natură a terenului, întrucât această restituire poate fi făcută numai prin procedură administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, câtă vreme, printr-o decizie în interesul Legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că: "În aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care, s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".
Așa fiind, în temeiul considerentelor anterior expuse și a prevederile art. 295, art. 296.pr.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat apelul reclamantei.
Față de soluțiile date celor două apeluri, Curtea, în temeiul art. 274.pr.civ. urmează să respingă solicitarea reclamantei și a intervenientei de acordare a cheltuielilor de judecată. Chiar dacă apelul pârâtului a fost admis în parte, intervenientei accesorii, care a intervenit în cauză în favoarea pârâtului apelant, și care a susținut apelul acestuia, nu-i pot fi acordate cheltuieli de judecată, întrucât nu i se poate imputa reclamantei greșeala comisă de către prima instanță, respectiv pronunțarea acesteia asupra a ceva ce nu s-a solicitat prin petitul cererii introductive de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, admite în parte cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta, împotriva sentinței civile nr. 410/22.04.2003 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. 614/2003, pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură dispoziția de întabulare în CF a dreptului de proprietate, ca bun propriu.
celelalte dispoziții din sentință.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta - împotriva aceleiași sentințe.
Respinge cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
Red./dact.
6 ex./07.02.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Alexandrina Angela Alb
