Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 445/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(775/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 445
Ședința publică de la 28.09.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 144 din 04.02.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, A 35 și DE.
Cauza are ca obiect anulare dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelanta-reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 11.05.2009, emise de Baroul București - Cabinet de avocat, intimatul-pârât Statul Român prin Miniusterul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, în baza delegației de la dosar, intimata-pârâtă A 35, prin consilier juridic, în baza delegației de la dosar și intimatul-pârât de, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 84930/7.01.2008, emise de Baroul București - Cabinet de avocat, lipsind intimatele-pârâte Administrația Fondului Imobiliar și Primăria Municipiului B prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, prin reprezentanți, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, din oficiu, invocă excepția de necompetență materială a primei instanțe și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra acestei excepții și asupra apelului.
Apărătorul apelantei-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea excepției necompetenței materiale și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 1 B, întrucât obiectul dedus judecății este constatarea nulității absolute a Dispoziției Primarului care este asimilată unui act juridic autentic și este de competența judecătoriei ca instanță de fond, conform art. 1 și 13 din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, solicită respingerea acesteia, având în vedere faptul că reclamanta justifică un interes în promovarea acțiunii, întrucât a fost beneficiara unui contract de închiriere până la apariția Legii nr. 10/2001, iar prin emiterea dispoziției și a procesului verbal de punere în posesie i s-a adus o vătămare a dreptului locativ și a intereselor sale legitime care i-au fost încălcate prin vânzarea apartamentului fără știința sa și cu nerespectarea dreptului de preemțiune la cumpărare, astfel încât aceasta a fost lipsită de un drept locativ propriu al său și familiei sale.
Pe fond, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei-pârâte A 35 solicită respingerea excepției necompetenței materiale, ca nefondată, având în vedere faptul că în mod corect instanța de fond a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, solicită admiterea acesteia, dat fiind faptul că reclamanta nu a demonstrat că are calitatea de a pretinde recunoașterea unui anumit drept, aceasta fiind terț față de raportul juridic dedus judecății.
Pe fond, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicită respingerea excepției necompetenței materiale, ca nefondată, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond, respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii apelate, ca fiind legală și temeinică.
Apărătorul intimatului-pârât de solicită respingerea excepției necompetenței materiale ca nefondată, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond, respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii apelate, ca fiind legală și temeinică.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 29.11.2007 și înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B sub nr-, reclamanta - a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Municipiului B prin Primar, Administrația Fondului Imobiliar, "A 35" și de, ca instanța. 1. să constate nulitatea absolută a Dispoziției nr. 699/11.12.2002, a procesului verbal de predare primire din 10.01.2004 și a Dispoziției nr. 7590/28.03.2007 eliberate de Primăria Municipiului B; 2. să constate că Statul Român are titlu de proprietate valabil pentru imobilul din șos. - nr. 51; 3. să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 511 din 21.08.2003 și 4. să oblige Administrația Fondului Imobiliar să încheie cu reclamanta un contract de închiriere pentru imobilul din șos. - nr. 51,. 1, sector 1, cu cheltuieli de judecată.
La data de 10.01.2007, reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare, privind stabilirea cadrului procesual, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât și a Municipiului
La data de 25.02.2008, reclamanta a depus o altă cerere precizatoare, privind capătul 3 de cerere, care urmează să aibă următorul conținut: să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 511/21.08.2003, încheiat între de, în calitate de vânzător și A 35, în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul din șos. - nr. 51, sector 1, B, cu număr cadastral provizoriu 13633/1, conform fișei bunului imobil, compus din construcție () și 1.226,67. teren în folosință specială din totalul de 1.616. bun ce se află înscris în cartea funciară individuală nr. 35716 și cartea funciară colectivă nr. 30306 ale localității B, Biroul de cartea funciară al Judecătoriei Sectorului 1
Prin sentința civilă nr. 8889 din 29.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, s-a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă, invocându-se dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și art. 17 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 11.07.2008, a declarat recurs reclamanta -, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr-.
Prin decizia civilă nr. 1893 R din 31.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, s-au respins, ca neîntemeiate, atât excepția nulității recursului, cât și cererea de repunerea în termenul de recurs și s-a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta - reclamantă -.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 05.01.2009, sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 144 din 04.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta -, constatându-se lipsa calității procesuale active a acesteia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Dispoziția Primarului General nr. 699 din 11.12.2002 emisă în baza Legii nr. 10/2001 o parte din imobilul în litigiu a fost restituit în proprietatea pârâtului de, ulterior încheindu-se procesul verbal de predare - primire nr. 31020 din 10.01.2003.
Prin Dispoziția nr. 7590 din 28.03.2007 emisă de Primarul General, aceluiași pârât i-au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent pentru partea din imobil ce nu i-a fost restituită în proprietate, întrucât pentru aceasta fuseseră încheiate contracte de vânzare - cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995.
Reclamanta din prezenta cauză a deținut în imobil un apartament în baza contractului de închiriere nr. 23504/09.02.2000 încheiat cu Primăria Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, titular de contract fiind fostul soț, căsătoria acestora fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 82/2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, iar beneficiul contractului de închiriere fiind atribuit reclamantei.
Cu adresa nr. 31020 din 10.01.2003, Administrația Fondului Imobiliar a făcut cunoscut chiriașilor din imobil (inclusiv reclamantei) că, urmare Dispoziției nr. 699 din 11.12.2002, imobilul mai sus menționat a fost restituit pârâtului de, situație în care contractele de închiriere încheiate de chiriași cu Administrația Fondului Imobiliar își încetează aplicabilitatea, urmând ca noul proprietar să respecte dreptul la locațiune conform nr.OUG 40/1999.
În aceste condiții, reclamanta fiind terț în raport de cele două Dispoziții emise, potrivit art. 26 pct. 3 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată, nu are calitatea să solicite nulitatea acestora în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, care menționează expres în textul de lege menționat că dispozițiile emise în baza acestui act normativ pot fi atacate în justiție doar de persoanele care se pretind îndreptățite la restituire, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât reclamanta nu invocă acest aspect, ci contestă calitatea titularului dispozițiilor emise de persoana îndreptățită la restituire.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 13.02.2009, a declarat apel reclamanta -, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 03.04.2009.
În motivarea cererii sale, apelanta reclamantă a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală și a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză, față de calitatea de terț a reclamantei în raporturile juridice cu ceilalți pârâți, deoarece acest articol de lege face referire la "contestația" formulată în termenul de 30 de zile de la comunicare, pe care o poate face persoana îndreptățită la restituire și care nu este mulțumită de soluția dată prin Dispoziția Primarului General.
Văzând dispozițiile legii speciale, completate cu cele ale dreptului comun, raportate la cauza de față, deși terț față de raportul juridic determinat prin emiterea dispoziției în temeiul Legii nr.10/2001, reclamanta are calitate procesuală activă în acțiunea vizând anularea acesteia, privită ca act juridic civil, de drept privat, cu caracter patrimonial, ce face dovada proprietății și are forța probantă a unui înscris autentic.
Terțul chiriaș în imobil are un interes juridicește ocrotit pentru a invoca nulitatea absolută a dispoziției ( Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă - decizia nr. 4936 din 21.11.2003).
Apelanta reclamantă a mai arătat că, în calitate de terț chiriaș, justifică interesul în promovarea acestei acțiuni, implicit calitatea procesuală activă, dată fiind împrejurarea că prin emiterea Dispoziției nr.699 din 11.12.2002 și a procesului verbal de punere în posesie din 10.01.2003 i s-a adus o vătămare a dreptului locativ propriu și a intereselor sale legitime, care i-au fost încălcate prin vânzarea apartamentului către "A 35", cu nerespectarea dreptului de preemțiune la cumpărare și a celorlalte prevederi ale nr.OUG 40/1999, ceea ce atrage drept sancțiune prevederile art. 17 (4) din Legea nr. 10/2001 - privind nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat, dar și prejudicierea sa prin faptul că prin vânzarea fără știință a apartamentului către "A 35", a fost lipsită de un drept locativ propriu al său și al familiei sale (practică judiciară - ÎCCJ- Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, decizia nr. 1073 din 1.02.2006).
Pe de altă parte, reclamanta, care își justifică în prezenta cauză calitatea procesuală și interesul prin invocarea unor drepturi locative asupra imobilului restituit pârâtului - persoană fizică, nu are calea procedurii speciale în justiție, prevăzută de art. 26 din Legea nr.10/2001.
În același timp însă, reclamantei nu i se poate îngrădi accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituția României, prin negarea dreptului de a ataca dispoziția de restituire în natură care, conform prevederilor art. 25 (4) din Legea nr.10/2001 constituie titlu de proprietate, cu forța probantă a unui înscris autentic.
În acest context, indiferent de modul cum este intitulată, potrivit dispozițiilor art. 84 Cod procedură civilă, instanțele de judecată au obligația să interpreteze adecvat cererea de chemare în judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în speță cererea reprezentând o acțiune de drept comun, formulată potrivit dispozițiilor art.109 alin.1 și art. 112 Cod procedură civilă.
Reclamanta solicită instanțe să constate că a indicat ca temei de drept al cererii art. 25 (4) actualizat din Legea nr.10/2001 - care asimilează dispoziția primarului general ca fiind un act autentic și a invocat ca motiv de nulitate absolută dispozițiile art. 968 cod civil privind cauza ilicită.
Cauza este ilicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice (art.968 Cod civil).
Chiar dacă în motivarea cererii reclamanta a folosit termenul de fraudă la lege, susținerea sa nu trebuie interpretatăstricto sensu, cât timp a indicat în mod clar temeiul de drept.
Legea, jurisprudența și doctrina sunt unanime în aprecierea că orice convenție încheiată cu rea credință și cu respectarea dispozițiilor art.9 48 (4) este lovită de nulitate absolută, în temeiul art. 968 Cod civil.
La data de 17.06.2009, intimata pârâtă CAS. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, a arătat că la emiterea dispoziției nr. 699/11.12.2002 au fost respectate dispozițiile imperative ale Legii nr. 10/2001.
Astfel, dispoziția a fost emisă cu respectarea art. 1, art. 2, art. 4 alin. 2, art. 5, art. 9 alin. 1, art. 20 alin. 3, art. 21 și art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Față de împrejurarea că petentul nu avea cetățenie română, în temeiul dispozițiilor nr.OUG 184/2002 - art. II, acestuia i-a fost atribuit un drept de folosință special asupra terenului în suprafață de 1226,67. fiind astfel întrutotul dispozițiile legale aplicabile.
Intimata pârâtă a mai arătat că, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. 7 din Legea nr. 10/2001, aplicabilă la momentul emiterii dispoziției (precum și în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată) singurul care putea contesta dispoziția emisă era petentul, legea conferindu-i numai acestuia dreptul de a contesta, ataca, actul final al procedurii administrative.
La termenul din 28.09.2009, Curtea a invocat din oficiu excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei în primă instanță de către Tribunalul București.
Examinând sentința apelată prin prisma excepției de ordine publică invocate din oficiu și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Acțiunea cu care reclamanta a învestit instanța, astfel cum a fost precizată ulterior, are mai multe capete de cerere: 1. să constate nulitatea absolută a Dispoziției nr. 699/11.12.2002, a procesului verbal de predare primire din 10.01.2004 și a Dispoziției nr. 7590/28.03.2007 eliberate de Primăria Municipiului B; 2. să constate că Statul Român are titlu de proprietate valabil pentru imobilul din șos. - nr. 51; 3. să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 511 din 21.08.2003 și 4. să oblige Administrația Fondului Imobiliar să încheie cu reclamanta un contract de închiriere pentru imobilul din șos. - nr. 51,. 1, sector 1.
1. Referitor la primul capăt din acțiune, Curtea reține, cu titlu preliminar, că în vederea stabilirii competenței, nu poate fi avută în vedere decâtcalificarea dată cererii de către reclamant, singurul element cert la data sesizării instanței, deoarece aplicarea legii la situația de fapt reținută pe baza probelor administrate constituie un raționament pe care judecătorul este îndreptățit să îl facă numai la momentul pronunțării hotărârii.
Se constată astfel că principala solicitare enunțată la punctul 1 din acțiune constituie ocerere formulată de o terță persoană de anulare a unor dispoziții emise în temeiul Legii nr. 10/2001 de unitatea deținătoareprin care s-au soluționat notificările persoanei îndreptățite privind restituirea imobilului situat în B, șos. - nr. 51, sector 1, preluat abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Cererea a fost motivată pe lipsa calității intimatului pârât de de persoană îndreptățită și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, fără indicarea vreunui articol, precum și pe prevederile art. 948 pct. 4, 966 și 968 Cod civil.
În aceste condiții, cererea nu poate fi calificată drept o contestație îndreptată împotriva deciziilor de respingere a notificării întemeiată pe dispozițiile 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, ci ca o acțiune de drept comun în constatarea nulității unor acte juridice civile.
Pe cale de consecință, trebuie stabilit dacă și unei asemenea acțiuni îi este incidentă norma juridică specială de competență instituită de același text de lege menționat anterior.
Potrivit art. 26 alin 3 din Legea nr. 10/2001 "decizia sau, după caz, dispoziția motivată derespingerea notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacatăde persoana care se pretinde îndreptățităla secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Dispoziția legală citată este suficient de clară și precisă pentru a fi susceptibilă de a fi supusă unei interpretări logico-juridice sau teleologice.
În realitate, a admite că sunt de competența tribunalului în primă instanță și cererile terțelor persoane de anulare a dispoziției prin care s-a admis notificarea sau cererea de restituire în natură formulată de persoana îndreptățită înseamnă a adăuga la lege prin argumentul deanalogie. Pentru a nu conduce la crearea unei alte norme de drept sau la denaturarea sensului normei de drept interpretate, acest procedeu nu poate fi însă folositdecât pentru a acoperi lacunele legii, adică atunci când legea nu reglementează anumite situații care se pot ivi în practică.
O asemenea ipoteză nu se regăsește însă în cazul de față, întrucât competența soluționării cererii unei terțe persoane de anulare a dispoziției prin care s-a admis notificarea sau cererea de restituire în natură formulată de persoana îndreptățită este reglementată de dispoziții legale exprese, chiar dacă acestea au un caracter general, respectiv art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, potrivit căruia judecătoria este instanță de drept comun pentru judecarea cererilor în primă instanță și art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă, conform căruia tribunalele judecă procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu anumite excepții enumerate de textul de lege.
Un argument în plus în favoarea acestei soluții îl constituie chiar prima dintre cele trei reguli de interpretare logică și anume aceea potrivit căreia excepția, în speță competența tribunalului în judecarea unei cereri în primă instanță, este de strictă interpretare și aplicare.
Cât privește justețea acestor soluții diferite pe categorii de persoane, ea nu poate constitui temei pentru încălcarea unui text de lege.
2. Pe de altă parte, dispoziția de restituire în natură a unui imobil emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 nu constituie un act administrativ, pentru ca cererea de anulare a sa să atragă competența instanțelor de contencios administrativ, în speță a tribunalului conform art. 2 alin. 1 lit. d Cod procedură civilă.
Astfel, potrivit art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Or, dispoziția de restituire nu este emisă de unitatea deținătoare în regim de putere publică, ci în calitate fie de proprietar al imobilului a cărui restituire s-a solicitat, în cazul în care imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, fie de detentor în cazul în care imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, deci ca participant la circuitul civil.
Această concluzie este întărită de faptul că nu întotdeauna unitatea deținătoare este o autoritate publică, iar natura actului juridic în discuție nu poate fi diferi în funcție de persoana juridică care îl emite.
3. Reținând neincidența în cauză a dispozițiilor art. 26 alin 3 din Legea nr. 10/2001 și nici a prevederilor art. 2 alin. 1 lit. d Cod procedură civilă, trebuie rezolvată problema dacă primul capăt de cerere cu care reclamanta a învestit instanța intră sau nu în categoria celor neevaluabile în bani.
Prin decizia în interesul legii nr. XXXII din 9 iunie 2008, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 830 din 10.12.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: "Dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821alin. 1 din Codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac,sunt evaluabile în banilitigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, reziliereaunor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare", dezlegarea dată problemei de drept în discuție fiind obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Se reține astfel caracterul evaluabil în bani al acestui capăt de cerere, situație în care delimitarea competenței tribunalului - conform art. 2 Cod procedură civilă - de cea a judecătoriei - stabilite potrivit art. 1 Cod procedură civilă - se face după criteriul valorii obiectului litigiului, menționate în cuprinsul actului juridic a cărui nulitate se solicită sau, în lipsa unei asemenea mențiuni, a celei stabilite probele administrate în cauză sau a celei precizate de reclamant, conform art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă și necontestate de cealaltă parte.
În cauza de față, cele două dispoziții emise în temeiul Legii nr. 10/2001 de Primarul General al Municipiului B nu cuprind nicio referire la valoarea părții din imobilul restituite în natură intimatului pârât de (dispoziția nr. 699/11.12.2002) și nici la valoarea părții din imobil nerestituite în natură și pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent (dispoziția nr. 7590/28.03.2007), reclamanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă de a evalua obiectul celor două acte juridice unilaterale a căror nulitate a solicitat a se constata și nici din probele administrate în cauză nu rezultă respectivele valori.
În aceste condiții, singura soluție rezonabilă este aceea de a se da eficiență normei juridice cu caracter general în materie de competență a instanțelor, respectiv art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, iar nu dispoziției speciale cuprinse în art. 2 pct. 1lit. b din același act normativ, al cărei caracter derogatoriu implică justificarea aplicării sale.
4. Cât privește cererea de anulare a procesului verbal de predare-primire din 10.01.2003, aceasta are un caracter accesoriu, fiind astfel în căderea instanței competente să judece cererea principală, conform art. 17 Cod procedură civilă.
II. Solicitarea de la punctul 2 al acțiunii vizează constatarea valabilității titlului statului pentru imobilul din șos. - nr. 51, sector 1.
În mod similar acțiunii în constatarea nevalabilității/nulității titlului statului, și această cerere are un caracter evaluabil în bani, astfel că, raportat la considerațiile anterioare privitoare la modalitatea de stabilire a valorii bunului și la consecințele imposibilității determinării sale, expuse la pct. 3, se reține competența judecătoriei d e soluționare a cauzei în primă instanță și referitor la acest capăt de cerere.
III. Cu privire la cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 511 din 21.08.2003, care nu are un caracter accesoriu, de vreme ce este întemeiată și pe prevederile nr.OUG 40/1999 (art. 18 alin. 1), se are în vedere împrejurarea că prețul stabilit prin contract este de 24.180 USD, echivalentul a 815.059.440 ROL, sub limita minimă a valorii obiectului litigiului care atrage competența tribunalului d e judecare a cauzei în primă instanță, conform art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă.
IV. Prin ultimul capăt de cerere apelanta reclamantă a solicitat să fie obligată Administrația Fondului Imobiliar să încheie cu aceasta un contract de închiriere pentru imobilul din șos. - nr. 51,. 1, sector 1.
Ținând seama de faptul că nici de această dată nu a fost indicată valoarea chiriei ce ar urma să fie plătită în temeiul contractului respectiv, Curtea urmează să ia în considerare din nou și din aceeași rațiune norma juridică cu caracter general în materie de competență a instanțelor, respectiv art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, iar nu dispoziția specială cuprinsă în art. 2 pct. 1lit. b din același act normativ.
Față de aceste considerente, având în vedere și caracterul imperativ al normelor juridice care reglementează competența materială, potrivit art. 159 pct. 2 Cod procedură civilă, Curtea urmează ca, în temeiul art. 296 și 297 alin. 2 Cod procedură civilă, să admită apelul, să anuleze sentința civilă apelată și să trimită cauza spre soluționare Judecătoriei Sectorului 1 B, care este instanța învestită inițial de reclamantă, fără ca pârâții să ridice vreo excepție în termenul legal în legătură cu acest aspect. Întrucât judecarea în continuare a cauzei intră în competența unei alte instanțe, Curtea nu va mai analiza celelalte motive de apel, cele invocate de către apelanta reclamantă.
Constatând potrivit art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă ivit un conflict negativ de competență, născut între o judecătorie și un tribunal, în temeiul art. 22 alin. 3 Cod procedură civilă urmează să înainteze dosarul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția Civilă în vederea soluționării acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta - reclamantă -, cu domiciliul în B, șos. - nr. 51,. 1, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 144 din 04.02.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civil, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți STATUL ROMÂN, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, sector 5, ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, cu sediul în B,-, sector 5, "A 35", cu sediul în B, de nr. 13, parter, cam. 6, sector 1 și DE, cu domiciliul ales în B, str. -. - nr. 4, sector 5, la. ", și Asociații".
Anulează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 1
Va constata ivit conflictul negativ de competență materială ivit între Tribunalul București și Judecătoria Sectorului 1 B, după rămânerea irevocabilă a deciziei prezente, când va înainta dosarul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția Civilă în vederea soluționării acestuia.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. /Tehnodact.,
Ex.8/10.2009
Secția a III-a Civ. -
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe
