Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 448/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1174/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 448
Ședința publică de la 29.09.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții reclamanți, și - decedat pe parcursul procesului și continuat de succesibilul, precum și de către apelantul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 69 din 23.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a a Civilă.
are ca obiect - cerere de restituire în natură teren, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul pentru apelanții reclamanți și, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, eliberată de Baroul București (fila 10 dosar), consilierul juridic, în calitate de reprezentant al apelantului pârât Municipiul B prin Primarul General, în baza delegației depuse la dosar, lipsind apelantul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul apelanților reclamanți solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul obligării pârâtului să restituie, în natură, terenul în suprafață de 43,90 mp, situat în B,-, sector 2.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat să se constate refuzul nejustificat al primăriei de a se emite dispoziție motivată pentru restituirea în natură a terenului ce face obiectul litigiului și, soluționând cauza pe fond, să oblige pârâtul să predea în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul constituind obiectul material al procesului.
În mod corect, instanța tribunalului a reținut că imobilul, în integralitatea lui, a trecut în mod abuziv în proprietatea statului și că reclamanții sunt persoane îndreptățite să solicite revendicarea acestui bun. Însă, în mod nelegal, a dispus obligarea pârâtului să emită dispoziție de restituire în natură prin procedura administrativă, critică ce se întemeiază pe dispozițiile Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007.
Întrucât Municipiul B nu a respectat obligațiile stabilite prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, în termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării, se impunea ca prima instanță să evoce fondul cauzei și să dispună, pe baza materialului probator administrat, restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului de față.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul apelantului pârât Municipiul B, în ceea ce privește apelul declarat de către reclamanții, pune concluzii de respingere ca nefondat. Pe fondul pricinii, arată că nu există un refuz nejustificat al unității deținătoare de a restitui terenul în suprafață de 43,90 mp, pentru a putea fi invocate dispozițiile Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007.
Referitor la apelul declarat de pârâtul Municipiul B, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat.
Avocatul apelanților reclamanți, cu privire la apelul declarat de partea adversă, solicită respingerea acestuia, ca nefondat, întrucât lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de apel d e față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.07.2008, pe rolul Tribunalului București, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâtul, Municipiul B prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului sa le predea în deplină proprietate și liniștită posesie terenul ce constituie curtea imobilului situat în B,- sector 2.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin notificarea nr.2658/2001, în baza căreia s-a constituit dosarul nr.9466/08.07.2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în B,-, sector 2, compus din teren și construcție, însă pârâtul a refuzat să răspundă notificării.
Au mai susținut reclamanții că cele 3 apartamente ce intră în compunerea construcției le-au fost restituite pe cale judecătorească, iar terenul în suprafață de 147,29. aferent imobilului de la numărul 7 pe aceeași stradă a fost restituit prin Dispozițiile Primarului General nr.536/18.09.2002 și nr.589/16.10.2002, modificate prin dispozițiile nr.3324 și 3325 din 10.09.2004.
Reclamanții au arătat că atât imobilul de Ia numărul 7, cât și imobilul de Ia numărul 9 au aparținut aceluiași proprietar, curtea celor două imobile fiind comună, trecerea acestor imobile în patrimoniul statului "fără titlu" fiind stabilită cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătorești definitive și irevocabile pronunțate asupra cererilor de revendicare formulate de reclamanți.
În susținerea cererii întemeiată pe dispozițiile art.480 și urm. Cod civil, art.6 alin.2 și 3 din Legea nr.213/1998, art.2 alin.2 și 22-27 din Legea nr.10/2001, reclamanții au depus Ia dosar un set de înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.69/23.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B reprezentat prin Primarul General, l-a obligat pe pârât să emită dispoziție de restituire în natură a suprafeței de 43,90. din-, sector 2, în favoarea reclamanților, precum și să plătească reclamanților suma de 595 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții au făcut dovada legitimării procesuale active, întrucât terenul ce face obiectul acțiunii reprezintă parte din terenul aferent imobilului din-, sector 2, imobil ce a aparținut autoarei reclamanților conform actului dotal nr.25735 din 12.07.1938.
Imobilul în integralitatea lui a trecut în mod abuziv în patrimoniul statului prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr.92/1950, lipsa titlului valabil al statului asupra imobilului fiind reținută cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr.2034/06.12.2006 a Tribunalului București, Secția a III-a Civilă, pronunțată în dosar nr.30663/l/2005.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză a rezultat că suprafața de 43,90 mp teren, situat în-, sector 2, este reprezentată de curtea acestui imobil, deservind accesul în locuință.
Cum în cauză s-a făcut dovada faptului că reclamanții s-au adresat pârâtului cu notificarea nr.2658/08.08.2001, fără ca pârâtul să răspundă acesteia în acord cu dispozițiile art.25 din Legea nr.10/2001, tribunalul a constatat că cererea reclamanților este întemeiată, aceștia sunt proprietarii construcției din-, sector 2, iar prin dispozițiile art.7 din Legea nr.10/2001 se instituie regula restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul acestei legi, în speță nefiind făcută dovada imposibilității acordării de măsuri reparatorii în această modalitate, astfel că în raport de cele reținute, tribunalul a admis cererea, a obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură a suprafeței de 43,90 mp (curtea imobilului) din-, sector 2, către reclamanți.
Cum pârâtul a căzut în pretenții în cererea reclamanților, acestuia aparținându-i culpa procesuală, în baza art.274 Cod procedură civilă, a fost obligat Ia plata către reclamanți a sumei de 595, cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu avocat.
Împotriva sentinței civile nr.69/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, la data de 09.03.2009, au declarat apel reclamanții, și (solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond, să se dispună restituirea în natură a imobilului în litigiu) și pârâtul Municipiul B reprezentat prin Primarul General.
În motivarea apelului, apelanții-reclamanți au arătat că, prin cererea introductivă, au solicitat instanței de judecată să constate refuzul nejustificat al pârâtului Municipiul B de a emite dispoziție motivată pentru restituirea în natură a terenului ce face obiectul litigiului și, soluționând pe fond cauza, să oblige pârâtul să le predea în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 43,90. situat în B,-, sector 2.
Soluționând cauza, Tribunalul Bucureștia admis cererea și a obligat pârâtul Municipiul B să emită dispoziție de restituire în natură a suprafeței de 43,90 mp din-, sector 2, către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că imobilul, în integritatea lui, a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, lipsa titlului valabil fiind reținută cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 2034 din 6 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a III-a civilă, definitivă și irevocabilă, prin care s-a reținut că preluarea fără titlu valabil a imobilului din-, reținând că, în cauză, s-a făcut dovada faptului că reclamanții s-au adresat pârâtului cu Notificarea nr. 2658 din 8 august 2001, iar aceștia sunt proprietarii construcției din-, sector 2.
Prin sentința apelată, prima instanță a admis cererea și a obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire potrivit procedurii administrative, această modalitate de soluționare a cererii fiind nelegală, întrucât instanța de fond ar fi trebuit să oblige pârâtul Municipiul B la lăsarea imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie, astfel cum au solicitat prin cererea introductivă.
S-a arătat că această critică este în conformitate cu Decizia nr.XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, asupra recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, astfel încât instanța de fond trebuia să soluționeze acțiunea recurenților-reclamanți pe fond, așa cum au solicitat în petitul acțiunii, iar nu numai contestația împotriva refuzului nejustificat al intimatului Municipiul B de a soluționa cererea de restituire.
În raport cu spiritul reglementarilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001,atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva refuzului nejustificat al Municipiului B de a soluționa cererea de restituire"nu este restrânsă doarla o prerogativă formală de a dispune emiterea unei dispoziții, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului", astfel cum s-a motivat prin Decizia nr.XX din 19 martie 2007 mai sus amintită.
Întrucât Municipiul B nu a respectat obligațiile stabilite prin dispozițiile Legii nr. 10/2001,de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, în termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării, se impunea ca prima instanță să evoce fondul cauzei și să dispună, pe baza materialului probator administrat, restituirea în natură a imobilului ce face obiectul material al procesului.
De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art.6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, la care România este parte.
Prin apelul declarat la data de 19.03.2009 pârâtul Municipiul B prin Primarul General a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.282-298 Cod procedură civilă, apelantul-pârât a arătat că sentința civilă apelată este netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea și a obligat-o să emită dispoziție de restituire în natură pentru o suprafață de 43,90 mp, reprezentând curtea imobilului din-, sector 2.
A arătat apelantul pârât în motivarea cererii, că reclamanții au susținut că prin notificarea nr.2658/2001 și în baza dosarului administrativ constituit cu nr.9466/08.07.2001 au solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, compus din teren și construcție, că în compunerea construcției intră 3 apartamente ce le-au fost restituite pe cale judecătorească, iar pentru terenul în suprafață de 147,29 mp aferent imobilului a fost restituit printr-o Dispoziție a Primarului General nr.536/2002 și 589/2002, modificate prin Dispozițiile nr.3324 și 3325 din data de 10.09.2004, astfel că instanța de judecată nu se putea subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare și nu putea soluționa fondul notificării atât timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată.
S-a mai arătat că notificarea reclamantei nr.2658/2001, urma să fie analizată pe cale administrativă și că, dacă s-ar fi stabilit că imobilul face obiectul Legii nr.10/2001, solicitanta nu se numără printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificarea în termen legal și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, s-ar fi emis o dispoziție de restituire în natură.
Dispoziția emisă de către unitatea deținătoare putea fi cenzurată de către instanța de judecată doar în condițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Așadar, în speță, instanța de judecată se putea pronunța numai în condițiile art.21-23 din Legea nr.10/2001, în sensul de a obliga pârâtul la a emite o dispoziție ca urmare a notificării cu care a fost sesizat și nu a soluționa notificarea în sensul voit de parte.
Astfel, instanța de judecată trebuia să aibă în vedere la pronunțarea sentinței toate actele aflate la dosarul administrativ, Nota de reconstituire a Directiei de Evidenta Imobiliară și Cadastrală, și expertiza extrajudiciară efectuată.
Cu referire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 595 lei, apelantul pârât a solicitat a se avea în vedere art.274 (1), potrivit căruia partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Acesta a susținut că în speță nu erau îndeplinite condițiile acestui text legal, iar în subsidiar a solicitat diminuarea cheltuielilor de judecată acordate reclamanților de prima instanță.
Cu privire la apelul promovat de pârâtul Municipiul B, apelanții reclamanți au arătat că este evident faptul că nu pot fi primite aserțiunile acestuia referitoare la imposibilitatea instanței de judecată de a se"subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare și nu putea soluționa fondul notificării atâta timp cât procedura administrativă nuafost finalizată,întrucât, într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unitarii deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră neîndreptățit de a se adresa instanței de judecată competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art.21 alin. (2) că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, susținerile părților, înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține următoarele:
Apelanții reclamanți, și (în calitate de succesibil al reclamantului, decedat pe parcursul procesului) au făcut dovada că au formulat notificarea nr.2658/07.08.2001 transmisă Primăriei Municipiului B, prin care au solicitat restituirea în natură a terenului liber de construcție, în suprafață de 43,903. situat în B,-, sector 2, având destinația de curte.
De asemenea, apelanții reclamanți au justificat calitatea de persoane îndreptățite la restituirea acestui teren care a aparținut autoarei lor, precum și împrejurarea că, astfel cum rezultă din raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul tehnic, terenul este liber de construcții și are destinația de "curte pentru accesul în locuința din-".
Apelantul pârât Municipiul B nu a contestat calitatea apelanților reclamanți de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii (în natură sau prin echivalent) nici faptul că terenul ce face obiectul cererii de chemare în judecată este liber și poate fi, prin urmare, restituit în natură conform dispozițiilor art.7 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001, republicată și modificată.
Apelantul-pârât a susținut însă că instanța de judecată nu se putea subroga în dreptul unității deținătoare de a soluționa notificarea și a apreciat că fondul notificării nu poate fi analizat de instanța de judecată atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată.
În opinia apelantului pârât, prima instanță avea doar posibilitatea de a pronunța o hotărâre judecătorească prin care în temeiul dispozițiilor art.21 - 23 din Legea nr.10/2001 să-l oblige pe pârât să emită o dispoziție ca urmare a notificării cu care a fost sesizat, dispoziție care, ulterior, putea fi cenzurată de instanța de judecată în condițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Curtea reține că susținerile apelantului pârât sunt în totală contradicție cu dispozițiile Deciziei nr.XX/19.03.2007 pronunțată de în Secțiile unite, prin care a fost admis recursul declarat în interesul legii de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În speță, apelantul pârât nu a făcut dovada unor motive întemeiate, care l-au împiedicat să soluționeze în termenul prevăzut de lege (60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare), astfel că sunt nefondate susținerile apelantului pârât în ceea ce privește abilitarea instanței de judecată de a soluționa acțiunea apelanților reclamanți sub aspectul măsurilor reparatorii (în cazul de față restituire în natură).
Prin aplicarea acelorași dispoziții ale Deciziei nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea reține că sunt fondate criticile aduse de apelanții reclamanți, în sensul că instanța de judecată, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru restituirea în natură a terenului în litigiu, trebuia să dispună ea însăși prin hotărâre obligarea pârâtului la lăsarea în deplină proprietate și posesie a terenului în suprafață de 43,90. situat în B,-, sector 2, B, identificat conform raportului de expertiză judiciară efectuat de expertul, motiv pentru care apelul formulat de apelanții reclamanți urmează a fi admis.
În ceea ce privește criticile aduse sentinței apelate de apelantul pârât Municipiul B, sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, la judecata în primă instanță, în cuantum de 595 lei reprezentând onorariu de avocat, Curtea reține că sunt vădit nefondate, întrucât culpa sa procesuală rezultă din nesoluționarea notificării formulate de apelanții reclamanți vreme de peste opt ani; pentru aceleași considerente, Curtea apreciază că nu se impune nici reducerea acestor cheltuieli prin raportare la complexitatea cauzei și la munca depusă de avocat.
Curtea reține, de asemenea, că deși a avut calitate de parte în proces (reclamant), acesta în calitate de avocat i-a reprezentat pe ceilalți doi reclamanți conform împuternicirii avocațiale depuse la fila 5 din dosarul Tribunalului București.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge apelul formulat de apelantul pârât, ca nefondat, și va admite apelul formulat de apelanții reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.69/23.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu apelanții-reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la, în B,-, sector 1.
Admite apelul formulat de apelanții-reclamanți, decedat pe parcursul procesului și continuat de succesibilul, și, împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că obligă pe pârâtul MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL să restituie reclamanților, în natură, terenul în suprafață de 43,90. situat în B,-, sector 2, identificat conform raportului de expertiză judiciară efectuat de expertul.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
--- - --- - - -
Red.
Tehnodact. /
6 ex./02.11.2009
- Secția a V-a Civ. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
