Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 45/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 45
Ședința publică de la 27 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Mona Maria Pivniceru
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de B, și împotriva sentinței civile nr 1690 din 29.10.2008 a Trib.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru apelanți, lipsă fiind reprezentantul intimatului Primarul Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au comunicat intimatului motivele de apel.
Interpelat, avocat arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.
Precizează că Tribunalul Iași nu a făcut nici o referire cu privire la susținerile reclamanților prin care au făcut referire la temeiul de drept invocat respectiv Legea numărul 247/2005 raportat la Legea numărul 18/1991, apreciind greșit că sunt aplicabile dispozițiile articolului 22 din Legea numărul 10/2001 iar termenul prevăzut de lege în care persoanele îndreptățite erau în măsură să notifice persoana juridică deținătoare a imobilului a fost până la data de 14.02.2002. Arată că terenul, la data intrării în vigoare a Legii numărul 10/2001, era deținut de primar ce a emis titlul de proprietate pentru o suprafață de teren mai mică și în mod netemeinic și nelegal a apreciat instanța că nu a fost formulată cerere, dar, în realitate ea a fost depusă în anul 1991.
Susține că s-a formulat o cerere în baza Legii numărul 18/1991 și nu în baza Legii numărul 10/2001 modificată prin Legea numărul 247/2005.Instanța urma să aprecieze că atribuirea terenului să se facă în baza Legii numărul 18/1991, să completeze suprafața de teren atribuită inițial din suprafața deținută anterior.
Interpelat dacă tribunalul era competent să judece cauza, avocat arată că tribunalul trebuia să admită cererea, să oblige Comisia Locală să înainteze dosarul la Comisia de fond funciar.Instanța nu se putea pronunța în baza Legii numărul 18/1991.
Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței apelate, anularea Dispoziției numărul 548/2008 emisă de Municipiul I și obligarea acestuia din urmă la emiterea unei noi decizii prin care să admită cererea de acordare de despăgubiri sau obligarea de a înainta cererea la Comisia de aplicare a Legii numărul 18/1991.
Nu solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față;
Reclamantele B, și au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului I solicitând anularea dispoziției nr. 548/ 2008 emisă de acesta.
În fapt, arată reclamantele în motivarea cererii, în anul 1991, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 18/1991 - Legea Fondului Funciar au formulat cerere pentru retrocedarea următoarelor suprafețe de teren: 3.500. din I,- și 2.000. p. -.
Ca urmare a solicitării lor, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor le-a emis două titluri de proprietate numai pentru o parte a suprafețelor solicitate, și anume: titlul de proprietate nr. -/06.03.1995 pentru 0, 1076 ha. (1.076.) în I,-, titlul de proprietate nr. -/ 06.03.1995 pentru 0,0777 ha. (777.) în I,-.
Ulterior, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin cererile înregistrate la Primăria Municipiului I cu nr. 55183/28.07.2005 și 91023/29.11.2005 au reiterat cererile anterioare (din anul 1991) prin care li s -au emis cele două titluri de proprietate.
Municipiul Iac onsiderat că cererea înaintată de către petente a fost formulată în temeiul Legii 10/2001, însă acesta trebuia să aibă în vedere voința reală a petentelor, și nu voința declarată, prin modul cum au denumit cererea.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr.1690 din 29.10.2008 a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamantele B, și în contradictoriu cu Municipiul I, prin primar.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că Legea 10/2001 a fost modificată și completată prin Legea 247/2005, dar modificările nu au vizat și prevederile art. 22 care reglementează termenul în care persoanele îndreptățite erau în măsură să notifice persoana juridică deținătoare a imobilului.
Termenul prevăzut de lege în acest sens a fost până la 14 februarie 2002.
Întrucât art. 22 din Legea 10/2001 nu a fost prelungit prin Legea 247/2005 și persoanele îndreptățite nu au fost repuse în termenul de formulare a notificărilor, cererea formulată de reclamante în noiembrie 2005 este tardivă.
În realitate, natura juridică a acestui termen este aceea a unui termen de decădere care nu este susceptibil nici de întrerupere, nici de suspendare și în care persoana îndreptățită trebuie să-și exercite dreptul conferit de lege care se pierde după această dată.
Termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 vizează data până la care se poate face notificarea și în care cel îndreptățit trebuie să se hotărască dacă își exercită prerogativele conferite.
Reclamantele B, și au declarat apel considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului, ele susțin că tribunalul nu a luat în considerare și nu a făcut nicio referire la temeiul de drept invocat de ele și anume Legea nr.247/2005 raportat la Legea nr.18/1991.
Astfel, în mod eronat și fără nicio justificare, tribunalul a apreciat în mod eronat că, în speță, ar fi aplicabile dispozițiile art.22 din Legea nr.10/2001 care a instituit un termen de depunere a notificărilor și care s-a împlinit la 14.02.2002.
Apelantele arată că, prin intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005, prin Titlul IV s-a modificat și completat Legea nr.18/1991, articolul 24 prevăzând că foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, în extravilan, acceptată de ei, iar dacă nu mai există teren, se vor acorda despăgubiri.
Învederează apelantele că, în situația în care cererea lor ar fi fost greșit îndreptată, în conformitate cu dispozițiile art.33 alin.1 teza a II-a din Legea 18/1991, Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001 avea obligația de a trimite cererea comisiei de fond funciar.
Apelantele arată că o parte din terenul situat în I,- este ocupată de Școala " " I, însă o altă parte este liberă, fiindu-le închiriată din anul 2005, de către Primarul Municipiului
Legal citat, Primarul Municipiului I nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de susținerile apelantelor, de ansamblul materialului probator și de prevederile legale incidente, Curtea reține că apelul este întemeiat.
Potrivit dispoziției înscrise în art.129 alineat 6 Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Acest text instituie principiul disponibilității în procesul civil, conform căruia reclamantul fixează în cererea sa de chemare în judecată limitele și obiectul acțiunii, iar instanța nu poate depăși limitele acțiunii stabilite de reclamant, în sensul de a-i acorda mai mult decât a cerut sau altceva decât obiectul indicat în cerere.
Este adevărat că, în raport de acest principiu, instanța nu este legată de calificarea juridică pe care părțile o dau cererilor și apărărilor lor, ea fiind obligată să califice juridic pretenția dedusă judecății corespunzător intenției litigioase a părții, iar nu potrivit terminologiei folosite în cerere.
În prezenta cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au precizat în mod clar că dispoziția nr.548 din 4.03.2008 este nelegală, deoarece a fost soluționată în baza Legii nr.10/2001, modificată și completată prin Legea nr.247/2005 și nu în baza Legii nr.18/1991 care, de asemenea, a fost modificată și completată de Legea nr.247/2005.
Neținând cont de intenția litigioasă a reclamantelor, care și-au exprimat voința ca cererea de restituire a celor două suprafețe de teren și respectiv, dispoziția emisă de Primarul Municipiului I să fie soluționate în raport de prevederile Legii nr.18/1991, tribunalul a pronunțat hotărârea apelată prin care a analizat pricina în raport de prevederile Legii nr.10/2001.
Procedând în acest mod, tribunalul a încălcat principiul disponibilității în procesul civil, iar hotărârea dată, în aceste condiții, este nelegală.
Față de cele ce preced, se va admite apelul declarat de reclamante și se va desființa sentința atacată.
Având în vedere că tribunalul, urmare schimbării fundamentului juridic al cererii de chemare în judecată, nu a soluționat fondul litigiului dedus judecății, în baza art.297 alin.1 teza I Cod procedură civilă, se va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de B, și împotriva sentinței civile nr.1690 din 29.10.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o desființează.
Dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Iași pentru rejudecare.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi - 27.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
17.III.2009.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Mona Maria Pivniceru
