Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 46/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie
DECIZIA CIVILĂ NR.46/ApDosar nr.-
Ședința publică din data de:-16 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Carmen Maria Tică- - -- JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
- - - - președinte secție civilă
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de contestatorul, împotriva Sentinței civile nr.560/S din data de 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr.-, având ca obiect "contestație Legea nr.10/2001".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în apel în ședința publică din 3 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 9 aprilie 2008, când, având aceeași componență și pentru aceleași motive, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16 aprilie 2008.
Față de actele, lucrările și probele administrate la dosar, instanța, în urma deliberării, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16 aprilie 2008.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin contestația înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr-, contestatorul a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Primarul Comunei, anularea Dispozițiilor nr.4, nr.5 și nr.6, emise de intimat la data de 19 ianuarie 2007, restituirea în natură a bunurilor preluate în mod abuziv de la autorii săi, și, iar pentru bunurile care nu pot fi restituite în natură, acordarea despăgubirilor prin echivalent, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001.
Prin Sentința civilă nr.560/7 decembrie 2007, Tribunalului Brașova admis în parte contestația formulată în temeiul Legii nr.10/2001, de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Comuna, reprezentată legal de Primar, cu privire la Dispozițiile nr. 4, nr.5 și nr.6, emise de intimată, la data de 29.01.2007, și, în consecință:
A anulat în parte Dispoziția nr. 6/29.01.2007 emisă de intimata Comuna, prin reprezentantul său legal, și a obligat-o pe aceasta să procedeze la emiterea unei noi Dispoziții, în condițiile reglementate de Legea nr.10/2001, prin care să restituie în natură contestatorului imobilul cu destinația de moară, situat în Comuna, la numărul administrativ 326.
A menținut celelalte prevederi ale dispoziției mai sus arătată și a respins restul pretențiilor formulate de contestator în contradictoriu cu intimata Comuna, reprezentată legal de Primar.
A respins contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimatul Primarul Comunei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
A anulat contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Primăria Comunei, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a acestei intimate.
A respins cererea contestatorului de obligare a intimatei Comuna, reprezentată legal de Primar, la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin notificarea înregistrată sub nr.761/24.07.2001, pe rolul intimatei Comuna, contestatorul a solicitat a-i fi restituit, în temeiul Legii nr.10/2001, imobilul terenul extravilan, în suprafață de 200 mp. pe care se afla amplasată, la data preluării lui de către stat, un ștrand cu cabină. ( fila 4 dosar de fond).
Prin notificarea nr.762/24.07.2007, înregistrată pe rolul intimatei Comuna, contestatorul a solicitat a-i fi restituit în natură imobilul înscris în nr.2248, sub nr.top 11916/a/i, în suprafață totală de 576 mp. pe care s-au aflat la data preluării următoarele imobile: o casă de locuit, compusă din două camere, bucătărie, dependințe și anexe gospodărești, o moară și un gater. (fila 5, dosar de fond).
Prin notificarea nr.763/24.07.2007, înregistrată de contestator pe rolul intimatei menționate, acesta a solicitat restituirea în natură a imobilului în suprafață de 500 mp. pe care s-a aflat amplasată la data preluării de către stat o moară. (fila 6 dosar de fond).
Prin Dispozițiile nr.4, nr.5 și nr.6, emise de intimata Comuna, prin reprezentantul său legal, au fost respinse notificările formulate de contestator în sensul celor mai sus arătate, motivat de faptul că acesta nu a identificat bunurile revendicate administrativ și în regim de carte funciară și nici nu a depus acte doveditoare ale existenței dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate. (filele 19-24 dosar de fond).
Art.1, alin(1) și alin.(2) din Legea nr.10/2001 stipulează că imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Art.3, alin (1), lit.a din Legea nr.10/2001 stipulează: "sunt îndreptățite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora", iar art.4, alin (2) din același act normativ dispune că "de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite".
În ceea ce privește dovada dreptului de proprietate și, după caz, a calității de moștenitor a persoanei îndreptățite, instanța de fond a reținut că aceasta poate fi făcută cu orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă, iar în regimul de publicitate al cărților funciare, prin extrasul de carte funciară.
Sub acest aspect, este de menționat că, art.24 din Legea nr.10/2001 republicată statuează că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive și că, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Obligația de a proba atât faptul că imobilul revendicat face parte din categoria imobilelor ce formează obiectul de reglementare al Legii nr.10/2001, cât și îndreptățirea de a beneficia de măsurile reparatorii instituite de actul normativ menționat revine titularului notificării, astfel cum stipulează și art.1 lit.E din Capitolul 1 al nr.250/2007, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară Legii nr.10/2001.
În speță, așa prima instanță a arătat, contestatorul nu a identificat administrativ și în regim de carte funciară imobilele în litigiu, singura excepție în acest sens constituind-o imobilul indicat în cuprinsul notificării nr.762/24.07.2001, care a fost identificat în regim de carte funciară.
În ceea ce privește dovada deținerii proprietății de către antecesorii săi asupra imobilelor în litigiu și a preluării acestora de către stat în perioada de referință a Legii nr.10/2001, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
Din înscrisul intitulat proces-verbal, întocmit la data de 6 februarie 1946, rezultă că, în temeiul dispozițiilor legii de reformă agrară a fost preluată de la numitul, la data de 15 mai 1945, o moară țărănească situată în Comuna. ( fila 50 dosar de fond)
Prin răspunsurile date la interogatoriu administrat ca probă în cauză, intimata Comuna a recunoscut că, în localitatea nu a existat și nu există o altă moară decât cea care a fost trecută în proprietatea statului cu titlu de naționalizare.
De asemenea, prin răspunsurile la interogatoriu, intimatul menționat a arătat că această moară este situată la numărul administrativ 326 și că suprafața aferentă acesteia este de 426 mp. (filele 140-141 dosar de fond).
Având în vedre faptul că în cauză nu au fost administrate probe care să ateste că la data preluării de către stat a imobilului cu destinația de moară, menționat în procesul - verbal de preluare, încheiat la data de 6 februarie 1946, dreptul de proprietate asupra acestuia era deținut de o altă persoană decât ce menționată în actul de preluare, tribunalul va reține incidența în speță a prezumției instituită de art. 24 din Legea nr.10/2001.
În ceea ce privește pretențiile formulate de contestator cu privire la celelalte imobile, tribunalul a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Conform mențiunilor existente în nr.2248, administrată ca probă în condițiile reglementate de art.129, alin.(5) din Codul d e procedură civilă, imobilul înscris sub nr.top.11926/a/i, în suprafață de 160 stânjeni, constituie obiectul dreptului de proprietate al numitului, fiind dobândit de acesta cu titlu de cumpărare, la data de 11.11.1941 ( filele 122-1249 dosar de fond).
Așa cum am arătat, pentru a se putea statua că un bun imobil face parte din categoria imobilelor ce constituie obiectul de reglementare al Legii nr.10/2001, este necesar ca persoana care se pretinde îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii instituite de acest act normativ să facă dovada preluării imobilului de către stat sau de către alte persoane juridice în perioada de referință a Legii nr.10/2001, respectiv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În speța dedusă judecății, o probă în sensul celor mai sus arătate nu a fost făcută, contestatorul neprobând că bunul imobil mai sus identificat a fost preluat de stat sau de alte persoane juridice în perioada de timp la care se referă Legea nr.10/2001.
Mai mult decât atât, conform evidențelor de carte funciară, ultimul proprietar tabular al imobilului mai sus descris este. Din actele de stare civilă, aflate la filele 110-117 din dosarul de fond, rezultă că contestatorul are calitatea de succesor în drepturi al acestuia, în calitate de fiu, astfel că, potrivit prevederilor art.26 din Decretul-Lege nr.115/1938, în urma decesului antecesorului său dreptul de proprietate asupra acestui imobil s-a transmis în patrimoniul contestatorului.
Or, în calitatea sa de proprietar al imobilului înscris în F nr.2248, sub nr.top 11926/a/i, contestatorul poate promova o acțiune în revendicare în condițiile dreptului comun în situația în care, un atribut al dreptului său este uzurpat, însă, el nu poate beneficia de măsurile reparatorii instituite de Legea nr.10/2001, în condițiile în care nu a dovedit că acest imobil face parte din categoria imobilelor, ce constituie obiectul de reglementare al acestui act normativ.
În legătură cu celelalte imobile pentru care contestatorul a formulat notificare în condițiile reglementate de Legea nr.10/2001, astfel cum acestea au fost identificate de contestator, tribunalul a reținut că, în privința acestora, nu a fost administrată nicio probă de natură a dovedi existența dreptului de proprietate al antecesorilor contestatorului asupra lor și nici împrejurarea preluării acestora de către stat.
Contestatorul nu a fost în măsură să realizeze o identificare administrativă și în regim de carte funciară a acestor imobile și nici să depună un act cu valoare probantă în ceea ce privește deținerea dreptului de proprietate, respectiv, în ceea ce privește preluarea acestor imobile de către stata sau de către alte persoane juridice.
Sub acest aspect, prima instanță a înlăturat susținerea contestatorului făcută în sensul că și imobilelor cu destinația de casă de locuit și gater le este aplicabilă prezumția instituită de art.24 din Legea nr.10/2001, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prezumția instituită de textul de lege menționat este de strictă interpretare, astfel că ea poate fi aplicată doar situației avute în vedere de această prevedere legală, respectiv, situației în care atât întinderea dreptului de proprietate cât și titularul acestuia sunt menționați în actul de preluare.
În cauză, actul invocat de contestator în susținerea afirmației sale, făcută în sensul celor mai sus expuse, se constituie într-o foaie de inventar, datată 16 mai 1945, în cuprinsul căreia sunt menționate și o casă de locuit, precum și un gater. Deși, în foaia de inventar apar și aceste imobile, în procesul verbal de preluare, încheiat la data de 6 februarie 1946, este specificat în mod expres că este preluat de către stat doar imobilul cu destinația de moară, astfel că, numai cu privire la acesta poate fi aplicată prezumția instituită de art.24 din Legea nr.10/2001, nu și cu privire la alte imobile care nu sunt menționate în actul de preluare.
Mai mult decât atât, din analiza foii de inventar la care contestatorul a făcut referire, rezultă că ea nu cuprinde o identificare administrativă și în regim de carte funciară a imobilelor inventariate și nici nu individualizează persoanele care dețin dreptul de proprietate asupra acestor imobile, astfel că ea nu poate produce efectele juridice urmărite de contestator.
Raportat la considerentele ce preced, tribunalul, în temeiul art.26 alin.(3) din Legea nr.10/2001 coroborat cu dispozițiile legale menționate, a admis în parte contestația formulată de contestator în contradictoriu cu intimata Comuna, reprezentată legal de Primar, și, în consecință, a anulat Dispoziția nr.6/29.01.2007, emisă de aceasta prin reprezentantul său legal, cu consecința obligării părții menționate la emiterea unei noi dispoziții prin care să restituie în natură contestatorului, imobilul cu destinația de moară, situată la numărul administrativ 326.
Sub aspectul modalității de restituire a imobilului menționat, tribunalul a reținut că, în speță, nu s-a făcut dovada existenței vreuneia dintre excepțiile instituite de lege de la principiul prevalenței restituirii în natură, astfel că, contestatorul este îndreptățit să obțină restituire în natură a acestuia.
Sub aspectul identificării în regim de carte funciară a imobilului mai sus menționat, prima instanță a reținut că, în cadrul prezentului proces, contestatorul a învederat, prin reprezentantul său în instanță, că nu înțelege să suplimenteze probatoriul cu proba cu expertiză tehnică, astfel cum rezultă din nota de ședință aflată la fila 127 din dosarul de fond, astfel că, o asemenea de identificare va fi realizată în cadrul procedurii de emitere a noii dispoziții de restituire, pe cheltuiala contestatorului, în vederea punerii în executare a dispozițiilor prezentei sentințe.
În ceea ce privește restul pretențiilor formulate de contestator în contradictoriu cu intimata Comuna, acestea au fost respinse de instanță.
Contestația promovată de contestator, în contradictoriu cu intimata Primăria Comunei, a fost anulată, în conformitate cu prevederile art.43 alin.(2) coroborat cu art.161, alin.(2) din Codul d e procedură civilă, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a acestei intimate.
Contestația formulată de contestator în contradictoriu cu intimatul Primarul Comunei, a fost respinsă de instanță, ca o consecință a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui intimat.
În ceea ce privește cererea contestatorului de obligare a intimatei Comuna la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, tribunalul a apreciat că ea este neîntemeiată, astfel că a respins-o pentru următoarele considerente:
Acordarea cheltuielilor de judecată are la bază culpa procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile de judecată făcute în mod justificat de partea care a câștigat procesul.
În speță, pretențiile formulate de contestator au fost apreciate de instanță ca fiind întemeiate numai în ceea ce privește imobilul cu destinația de moară, în privința căruia a aplicat prezumția instituită de art. 24 din Legea nr.10/2001, pe baza probelor cu care a fost suplimentat probatoriul cu ocazia judecării prezentei contestații, în conformitate cu prevederile art. 23 și 26 alin.(4) din Legea nr.10/2001, astfel că în aceste condiții nu poate fi reținută culpa procesuală a intimatei menționate, ca temei al obligării la plata cheltuielilor de judecată
Împotriva sentinței, a declarat apel contestatorul, solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul obligării intimatei de a emite dispoziția de restituire cu privire la toate bunurile revendicate imobile și mobile, iar pentru acele bunuri care nu mai există și nu pot fi restituite în natură, a solicitat acordarea de despăgubiri.
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că, în mod greșit, prima instanță a reținut că în procesul-verbal din 6 februarie 1946, doar imobilul cu destinație de moară a fost specificat ca fiind preluat de către stat, întrucât moara era privită în ansamblul său de către autorități, constând în totalitatea bunurilor imobile și mobile enumerate în inventarul morii țărănești, întocmit la 15 mai 1945.
Se evidențiază faptul că odată cu "clădirea morii, locuința și gaterul, Statul a preluat și terenul aferent construcțiilor, împrejurare care rezultă și din interogatoriul luat intimaților, care recunoaște că acest teren se află în administrarea intimatei, are o suprafață de 426 mp. și se află la numărul administrativ 326 al comunei ".
Cu privire la terenul din nr.2248 al Comunei, nr.top 11926/a/i, în suprafață de 160 stânjeni (576 mp.), se invocă extrasul CF 2248, top.11926/a/i, iar referitor la moara situată la marginea localității, se invocă decizia privind autorizația de funcționare care dovedește calitatea de proprietar a lui, situarea morii în afara satului, pe hotarul comunei, precum și faptul că atât construcția, cât și terenul aferent se află în administrarea intimatei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1, alin.1 și alin.2, art.221 din Legea nr.10/2001, Normele metodologice aprobate prin HG250/2007, Capitolul I, punctul 2, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.11, art.20, art.41 și art.42 din Constituția României.
Anterior primei zile de înfățișare, contestatorul a depus o precizare a cererii de apel, prin care, pe lângă motivele invocate în cererea inițială de apel, se solicită acordarea de despăgubiri pentru toate bunurile mobile prevăzute în " morii țărănești ", datat 15 mai 1945, precum și pentru cele cu care a fost echipată moara, pretins a fi situată la marginea Comunei.
Analizând sentința în raport cu actele, lucrările dosarului și cu motivele de apel, Curtea reține următoarele:
Din cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 6 februarie 1946 (aflat la fila 50 dosar de fond), rezultă preluarea de către Statul Român doar a imobilului cu destinația de moară, fără a se menționa preluarea și a altor bunuri mobile sau imobile.
Pe de altă parte, pentru a intra sub incidența Legii nr.10/2001, bunurile mobile revendicate de contestator, trebuie să îndeplinească condiția prevăzută de art.6, alin.1, respectiv să devină imobile prin încorporare în construcția preluată abuziv sau să reprezinte utilaje și instalații preluate odată cu imobilul.
Această condiție nu este îndeplinită în cauză, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză.
Cu privire la construcțiile reprezentând casă de locuit și gater, la terenul aferent acestora și la terenul aferent construcției cu destinația de moară, contestatorul nu a realizat o identificare a acestora în cartea funciară, nu a făcut dovada dreptului de proprietate al său sau al antecesorilor săi și nici a preluării imobilelor de către Statul Român. Menționarea acestor imobile în foaia de inventar, datată 16 mai 1945, nu este de natură a proba aceste împrejurări, întrucât imobilele menționate nu se regăsesc în procesul-verbal de preluare, încheiat în 6 februarie 1946.
Conform extrasului CF nr.9225/1977, proprietar al imobilului înscris în CF 2248, nr.top.11926/a/i, în suprafață de 576 mp. este, antecesorul contestatorului, fiind dobândit de acesta cu titlul de cumpărare la data de 11 noiembrie 1941. Pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr.10/2001, contestatorul trebuie să facă dovada preluării imobilului de către stat sau de către alte persoane juridice în perioada de referință a legii, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Mențiunea din cuprinsul cărții funciare, de la foaia de proprietate, în sensul că "Statul Român nu este întabulat în baza legii de reformă agrară asupra acestui imobil", nu face această dovadă. Ca urmare, pretențiile contestatorului privind restituirea acestor imobile va fi respinsă.
Prima instanță a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății, în baza probatoriului administrat, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul declarat de apelantul contestator, împotriva Sentinței civile nr.560/7 decembrie 2007 Tribunalului Brașov.
În baza prevederilor art.274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a apelantului contestator, instanța urmează a-l obliga la plata către intimata Comuna prin Primar a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul contestator,împotriva Sentinței civile nr.560/7 decembrie 2007 Tribunalului Brașov.
Obligă apelantul contestator la plata către intimata Comuna prin Primar, a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 Aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Alina
- - - - -
Grefier,
-
Red.:- /15.05.2008
Dact.:-/6 ex./28.05.2008
Jud.fond:-
Președinte:Carmen Maria TicăJudecători:Carmen Maria Tică, Camelia Juravschi, Alina
