Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 47/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 10/2001 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 47
Ședința publică din 08 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Rață Gabriela
JUDECĂTOR 2: Dumitraș Daniela
Grefier - -
Pe rol se află judecarea apelului declarat de reclamanta -, domiciliată în municipiul B, str. -, nr. 78, județul B, împotriva sentinței nr. 1471 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefierul de ședință lipsesc părțile, respectiv reclamanta apelantă și reprezentanții pârâților intimați Primăria Municipiului B și Ministerul Economiei și Finanțelor
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care instanța, constatând că apelul se află în stare de judecată, rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani la data de 16 aprilie 2007, înregistrată sub nr-, reclamanta - a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice să se dispună obligarea pârâtei Primăria municipiului B să emită o decizie de restituire în natură a suprafeței de 67. teren aferent casei de locuit pe care a deținut-o în municipiul B,-, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 853 din 15 august 1983 cumpărat imobilul compus din casă cu teren aferent situat în municipiul B,-, care a făcut obiectul exproprierii în anul 1988, iar în baza Legii 10/2001 a fost despăgubită numai pentru imobilul casă nu și pentru terenul aferent de 67. reclamanta precizând de asemenea că nu a emis o decizie/dispoziție motivată ca răspuns la notificarea formulată la data de 25 ianuarie 2007.
Prin întâmpinare, Primăria municipiului Bas olicitat, în principal, respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că prin Dispoziția Primarului nr. 5095 din 31 martie 2004 s-au stabilit în favoarea reclamantei măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în cuantum de 170.548.316 lei, dispoziția fiind comunicată reclamantei la data de 5 aprilie 2004, iar ulterior, în răspunsul vizând solicitarea sa de restituire în natură a terenului aferent casei s-a precizat că la data dobândirii imobilului, acel teren era în proprietatea statului din anul 1975. În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea ca tardivă a acțiunii introdusă peste termenul prevăzut de art. 26 al. 3 din Legea 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 1471 din 27 noiembrie 2007 Tribunalul Botoșania respins ca nefondată acțiunea, reținând în motivare faptul că reclamanta nu a dovedit calitatea de proprietar asupra terenului de 67. pentru care solicită aplicarea dispozițiilor Legii 10/2001 și nu este îndreptățită la măsuri reparatorii, întrucât, la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare pentru imobilul casă cu anexe, terenul era în proprietatea statului încă din anul 1975, în baza legilor speciale 58 și 59/1974.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta -, care a criticat soluția ca fiind nelegală și netemeinică și a solicitat schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Dezvoltând motivul de apel, reclamanta arată că nelegal instanța de fond s-a pronunțat pe fondul cauzei și nicidecum pe obiectul acțiunii, respectiv obligarea intimatei de a emite o dispoziție în ceea ce privește restituirea terenului aferent construcțiilor dobândite în anul 1983 prin contract de vânzare-cumpărare, teren care în prezent este liber de construcții și nu face parte din domeniul public.
Examinând apelul prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 853 din 15 august 1993 la notariatul de Stat al Județului B, reclamanta - a cumpărat de la vânzătoarea proprietatea sa situată în B,- construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din două camere, bucătărie, magazie, anexă corp comun, precizându-se expres că imobilul casă a fost cumpărat de soțul vânzătoarei, prin actul autentificat sub nr. 1522 din 8 august 1975, dată la care "terenul aferent a devenit proprietate de stat" (fila 18 dosar fond).
Acest imobil a fost expropriat în baza Decretului nr. 103-1987, poziția 87, reclamanta fiind despăgubită cu suma de 21.329 lei pentru 76,52. construcții, fapt relevat în adresa nr. 2092 din 29 martie 2002 emisă de Consiliul Local al municipiului B (fila 19 dosar fond).
Urmare a notificării formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 la data de 29 mai 2002, prin Dispoziția nr. 5095 emisă la data de 31 martie 2004 de către primarul municipiului B, s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în cuantum de 170.548.316 lei reprezentând despăgubiri pentru suprafața de 76,52. teren care a fost ocupat de construcțiile ce au făcut obiectul exproprierii, demolate ulterior și pentru care reclamanta a fost despăgubită la acea dată (fila 51 dosar fond).
În considerarea faptului că, pe de o parte, reclamanta apelantă nu a dovedit existența unei cereri formulate cu respectarea cerințelor imperative ale Legii nr. 10/2001, respectiv o altă notificare posterioară celei din anul 2002, care a fost soluționată prin Dispoziția nr. 5095/2004 iar, pe de altă parte, constatând din actele dosarului că în mod cert terenul de 67. aferent construcțiilor cumpărate de reclamantă în anul 1983 era la acea dată în proprietatea statului în baza legilor speciale nr. 58/1974 și nr. 59/1974, Curtea apreciază că soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii este legală, așa încât, în baza dispozițiilor art. 296 din Codul d e Procedură Civilă, va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta -, domiciliată în municipiul B, str. -, nr. 78, județul B, împotriva sentinței nr. 1471 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
TehnoS..
5 ex. / 08.05.2008
Președinte:Rață GabrielaJudecători:Rață Gabriela, Dumitraș Daniela