Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 475/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1324/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 475
Ședința publică de la 08.10.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanții contestatori, și, împotriva sentinței civile nr. 459 din 31.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția III a Civilă, în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GEENRAL și PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
are ca obiect - contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, pentru apelantul contestator, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/8.10.2009, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind apelanții contestatori, și și intimații Municipiul B prin Primarul General și Primarul General al Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul apelantului arată că nu are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul apelantului contestator solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a hotărârii apelate și, pe fond, solicită admiterea contestației, pentru următoarele considerente:
Consideră vădit greșită susținerea instanței de fond sub aspectul că, deși reține faptul că, apelanții nu ar avea cale în justiție pentru a solicita acordarea de despăgubiri, ceea ce atrage inadmisibilitatea acțiunii, constată totuși că acțiunea ar fi neîntemeiată.
În speță, nu sunt incidentele dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul în litigiu nu a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, fără titlu valabil, ci a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică. Pe de altă parte, dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu reglementează modalitatea de acordare a despăgubirilor în natură, această lacună a legii fiind împlinită prin apariția Legii nr. 247/2005. Ca atare, a li se imputa apelanților contestatori că nu ar fi formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, câtă vreme dispozițiile art. 33 din Legea nr.247/2005 le dădea posibilitatea formulării unei noi notificări, contravine dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, refuzându-li-se practic accesul la justiție.
Astfel, este inadmisibil să se susțină că neurmând procedura administrativă, contestatorii ar fi pierdut dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată pentru dobândirea drepturilor legitime de reparare cu privire la imobilul în litigiu.
Depune la dosar, ca jurisprudență, o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a Civilă, la data de 16.07.2008, sub nr-, reclamanții, i-au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului B și Primarul General Al Municipiului B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea dispoziției nr.10766/04.06.2008 și obligarea pârâților să înainteze dosarul către Comisia Centrală în vederea calculării despăgubirilor, deoarece notificarea lor a fost depusă în termen legal.
În motivarea cererii, se arată că, la data de 23.11.2005, au depus la Primăria Municipiului B, notificarea nr.652, prin care au solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 200. situat în B,-, sector 6, teren ce a fost expropriat prin Decretul nr.158 din 28.04.1978.
Se arată, de asemenea, că prin Dispoziția nr.0766 din 04.06.2008, Primarul General a respins notificarea cu motivarea că a fost tardiv formulată, în sensul că termenul limită de depunere a notificării a fost 14.02.2007, aceasta fiind greșită față de prevederile Legii nr.247/2005 Titlul I, conform căruia pot cere reconstituirea dreptului de proprietate persoanele care au formulat o astfel de cerere, operând repunerea în termen.
Prin Sentința civilă nr. 459/31.03.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamanții,.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 23.11.2005, reclamanții au formulat notificare prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 200. situat în B,-, sector 6, notificare ce a fost respinsă prin Dispoziția nr.10766/04.06.2008 a Primăriei Municipiului B, ca tardiv formulată.
Potrivit art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
La alin.5 al aceluiași articol, se arată că nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin G nr.109/2001 și prin G nr.145/2001, prin apariția Legii nr.247/2005 nefiind prelungit termenul prevăzut de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Întrucât notificarea a fost formulată de către reclamanți cu încălcarea termenului prevăzut de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001, aceștia au pierdut dreptul de a mai solicita în justiție, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Față de cele reținute, tribunalul a respins notificarea ca tardiv formulată, respingând în totalitate acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, contestatorii au formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece numai prin interpretarea greșită a dispozițiilor legale și reglementărilor internaționale, s-a putut respinge contestația.
Astfel sub un prim aspect, în condițiile în care tribunalul a reținut că nedepunerea în termen a modificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, ceea ce atrage inadmisibilitatea acțiunii, cu toate acestea, acțiunea este respinsă ca neîntemeiată.
S-a ignorat precizarea în sensul că apelanții au formulat o cerere în baza Legii nr.18/1991, încă din 23.02.1998, prin care solicitau despăgubiri pentru acest teren, iar Comisia de Aplicare a Legii nr.18/1991 avea obligația să trimită cererea către Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001.
În virtutea art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a art.46 din aceasta și a art.21 din Constituția României, se constată că nu au avut parte de un proces echitabil, fiind încălcat art.6 evocat. Reprezentativ în acest sens, este cazul împotriva României, prin care se arată că art.6 instituie garanții pentru ca orice persoană să aibă dreptul de a sesiza instanța cu orice litigiu referitor la drepturile și obligațiile de natură civilă, limitarea acestui drept neputându-se realiza decât atunci când există un scop legitim și dacă există o relație rezonabilă - de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. În speță, nu poate fi vorba despre o astfel de relație rezonabilă de proporționalitate, cât timp Legea nr.10/2001 nu reglementa modalitatea de acordare a despăgubirilor în natură, lacună complinită prin apariția Legii nr.247/2005 care prin art.33, dă dreptul la posibilitatea formulării unei noi notificări și li s-a refuzat practic, accesul la justiție.
Art.2 din Legea nr.10/2001, în prezent abrogat, le recunoaște calitatea de proprietari avută la data preluării abuzive, fiind inadmisibil a se susține că ar fi pierdut dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată, pentru apărarea drepturilor lor legitime asupra imobilului.
Procedura administrativă a Legii nr.10/2001 a fost concepută pentru a se rezolva mai rapid, situația imobilelor preluate abuziv, și nu ca un obstacol în calea realizării drepturilor lor legitime.
Au solicitat în consecință, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea cererii formulate.
Și-au întemeiat apelul pe prevederile art.282-298 Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare în cauză, deși aveau această obligație, potrivit art.289 lin.2 Cod procedură civilă.
În cursul judecării apelului, nu s-au administrat probe noi, conform art.292 alin.2 Cod procedură civilă sau art.295 alin.2 Cod procedură civilă, cu excepția unei decizii de practică judiciară, depusă de apelanți.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material și soluționează prezentul apel, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și art.282 Cod procedură civilă.
Verificând în limitele cererii de apel, conform art.295 Cod procedură civilă, corecta stabilire a situației de fapt și aplicare a legii de către prima instanță de judecată, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca premise necesare realizării controlului său judecătoresc, Curtea constată în prealabil, două aspecte:
- în primul rând, faptul că obiectul prezentei cauze îl reprezintă verificarea legalității dispoziției nr.10766/4.06.2008 a Primarului Municipiului B, prin care notificarea reclamanților nr.652/23.11.2005, formulată "în baza art.52 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005" (notificare fila 5 dosar fond), a fost respinsă ca tardiv formulată;
- în al doilea rând, împrejurarea că temeiul juridic al prezentei acțiuni îl reprezintă prevederile art.21, 22, 26 din Legea nr.10/2001 și art.33 din Legea nr.247/2005, alături de art.44 din Constituția României, art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO, potrivit mențiunii contestatorilor înșiși, din plângerea formulată precizată (fila 34 dosar fond).
Potrivit prevederilor art.129 al. final Cod procedură civilă, " n toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății". Așadar, principiul disponibilității guvernează procesul civil, sub toate aspectele sale:procedural- calea aleasă de reclamant în general, substanțial - pretenția concretă dedusă judecății.
Reținând așadar, temeiul juridic invocat de contestatori - Legea nr.10/2001 (pe care instanța de apel îl apreciază ca fiind corect indicat și calificat de către tribunal, inclusiv în urma precizării verbale din data de 3.02.2009 - (fila 36 dosar fond) când reclamanții au arătat că obiectul cauzei îl reprezintă plângerea împotriva dispoziției administrative, capătul de cerere privind constatarea dreptului la despăgubiri nefiind decât consecința anulării dispoziției), temei juridic de care este ținută, Curtea constată faptul că într-adevăr, raportat la prevederile art.22 al.1 "(1) Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni*) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil", în mod corect notificarea a fost respinsă ca tardiv formulată, deoarece în conformitate cu art.22 al.5 din lege:"(5) Nerespectarea termenului de 6 luni*) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent".
Termenul de 6 luni prevăzut de acest articol este un termen de decădere ( a se vedea în acest sens,;,;, - "Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv. Legea nr. 10/2001 comentată și adnotată. Volumul I, a II", B, Editura, 2002, pag. 225). El reprezintă un termen procedural, imperativ (înăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul de procedură al notificării), legal și absolut, deoarece, în caz de nerespectare, afectează validitatea actului de procedură al notificării.
Sancțiunea care intervine pentru neglijența de care a dat dovadă partea care nu și-a îndeplinit obligația de a depune notificarea în termenul legal evocat, este decăderea - sancțiune procedurală care constă în pierderea dreptului de a mai solicita în justiție, așa cum specifică expresis verbis art.22 al.5 din legea specială, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Așadar, cum legea specială stabilește un termen pentru trimiterea notificării, iar reclamanții au lăsat să expire acest termen, fără a beneficia de el în mod necesar, intervine sancțiunea decăderii, cu consecința respingerii notificării ca fiind tardiv formulată.
, pentru a opera sancțiunea decăderii este necesar să fie îndeplinite și celelalte condiții care rezultă din prevederile de principiu ale art.103 al.1 Cod procedură civilă: inexistența unei derogări exprese de la sancțiunea decăderii și nedovedirea împiedicării printr-o împrejurare mai presus de voința părții, de a acționa pe întreaga durată a termenului.
În cauză, cea de-a doua teză învederată nu a fost invocată de reclamanți ce însă, au invocat în apărare, prima teză evocată, prin aserțiunea că art.33 din Legea nr.247/2005 le permite formularea notificării și ulterior datei de 14.02.2002.
Apărarea este nefondată, deoarece prevederile invocate - art. 33 din Legea 1/2000 în forma modificată în urma Legii 247/2005 - arată:"(1) Pot cere reconstituirea dreptului de proprietate și foștii proprietari cărora li s-au respins cererile sau li s-au modificat sau anulat adeverințele de proprietate, procesele-verbale de punere în posesie sau titlurile de proprietate prin nesocotirea prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997. Cererile de reconstituire a dreptului de proprietate se consideră a fi depuse în termen chiar dacă acestea au fost depuse la alte comisii decât cele competente potrivit legii; aceste comisii vor trimite cererile, din oficiu, comisiilor competente, înștiințând despre acest lucru și persoanele îndreptățite. Persoanele fizice și persoanele juridice, care nu au depus în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 și de prezenta lege cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare, pot formula astfel de cereri în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. În cazul formelor asociative prevăzute la art. 26 alin. (1) din lege aflate în curs de constituire, cererea poate fi formulată de comitetul ad-hoc de inițiativă.
(2) În situația în care după depunerea cererilor de reconstituire s-au administrat probe care atestă alte terenuri ce au aparținut petenților în proprietate, ele se restituie acestora pe vechile amplasamente, dacă sunt libere."
Textul are în vedere evident, notificările aferente Legii 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, Legea nr.247/2005 neprevăzând nici o prelungire a termenului de depunere a notificării emise în baza Legii 10/2001 și nici repunerea în termenul legal prevăzut.
Așadar, apărarea privitoare la formularea în termen, a unei asemenea notificări, nu este fondată. Într-adevăr, din cuprinsul adresei nr.34848/31.03.1999 a Primăriei Sectorului 6 - Comisia de Aplicare a Legii Fondului Funciar, rezultă că autorul Gaf ormulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, în temeiul Legii nr.18/1991 republicată, cerere înregistrată sub nr.34848/23.02.1998 (fila 8 dosar fond).
Curtea constată însă, că respectiva cerere a fost formulată în temeiul Legii nr.18/1991, așa cum rezultă din conținutul adresei respective. Calea procedurală aleasă la acel moment a fost una total diferită de cea prevăzută de Legea nr.10/2001, cu reguli distincte, termene distincte, chiar dacă efectul celor două proceduri ar fi putut coincide în anumite situații. Din acest motiv, nu se poate aprecia ca fiind justă afirmația echivalenței cererii formulate în 1998, în temeiul Legii nr.18/1991, cu notificare administrativă impusă de procedura Legii nr.10/2001. Un argument în plus al acestei concluzii generale, de independență și distincție între cele două proceduri, îl reprezintă și împrejurarea că potrivit art.8 al Legii nr.10/2001, imobilele al căror regim juridic este guvernat de legile speciale funciare, nu formează obiectul procedurii legii din 2001.
În consecință, indiferent dacă obiectul material al dreptului de proprietate invocat în cauză, face parte din domeniul de aplicare al legilor funciare sau din cel al Legii nr.10/2001, cererea din 1998 nu poate echivala cu o notificare formulată în temeiul Legii nr.10/2001, lege care, de altfel nici nu era în vigoare la acel moment. Fiind formulată în temeiul Legii nr.18/1991, cererea urma a fi soluționată în concordanță cu prevederile acestei legi funciare (conform și paragrafului final al adresei menționate), reclamanții având deschisă calea contestării judiciare, în condițiile Legii nr.18/1991, a dispoziției de soluționare a sa sau a refuzului de soluționare. Mai mult, dacă apreciau că imobilul din str. - - nu se includea în domeniul de aplicare al Legii nr.18/1991, reclamanții aveau deschisă calea formulării notificării, în termenul legal imperativ, în temeiul Legii nr.10/2001, neputându-se solicita o recalificare a temeiului juridic al cererii din 1998, de către autoritatea publică din oficiu, atât timp cât aceasta era obligată a avea în vedere temeiul juridic precizat de autorul cererii.
Sub un al doilea aspect, Legea nr.10/2001 prevede și anumite cazuri particulare, când termenul de 6 luni nu va începe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ci de la o altă dată:
- de la data când persoana notificată a comunicat faptul că deține numai în parte ori, după caz, nu deține deloc imobilele solicitate (art.25 al.4 și art.26 al.1 din Legea nr.10/2001)
- de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care, după intrarea în vigoare a prezentei legi, persoanei îndreptățite i s-a respins acțiunea privind restituirea în natură a imobilului solicitat sau, după caz, acțiunea privind anularea actului juridic prin care fusese înstrăinat (art.47 al.3).
Aceste cazuri care ar fi putut fi subsumate primei teze a art.103 al.1 Cod procedură civilă, anterior evocate, nu sunt însă, incidente în cauză, astfel încât, pentru ansamblul argumentelor expuse, această condiție a decăderii este îndeplinită.
În consecință, Curtea apreciază că în mod corect, a fost respinsă notificarea ca fiind tardivă, sancțiunea nerespectării termenului de 6 luni, fiind decăderea, astfel cum ea a fost reglementată și expres, prin prevederile art.22 al.5 din Legea nr.10/2001.
În motivele lor de apel, apelanții realizează o evidentă confuzie între sancțiunea decăderii menționată și sancțiunea inadmisibilității acțiunii. Evocarea literală a prevederilor art.22 al.2 din Legea nr.10/2001 de către tribunal, nu echivalează cu aprecierea inadmisibilității contestației prezente, al cărei obiect îl reprezintă legalitatea și temeinicia dispoziției administrative emise. Efectul juridic al tardivității, a fost analizat de către tribunal, care a stabilit că în procedura Legii nr.10/2001, depunerea ulterior datei de 14.02.2002, a notificării, împiedică notificatorii să obțină eventuale măsuri reparatorii, în justiție, evident fiind vorba despreetapa judiciară a procedurii Legii nr.10/2001. Nu există așadar, nici o neconcordanță între dispoziția de respingere a acțiunii ca neîntemeiată și conținutul referitor la efectul tardivității notificării.
Sancțiunea decăderii constatate se raportează exclusiv la cadrul procesual prezent, întemeiat pe dispozițiile Legii nr.10/2001 modificate, astfel încât toate celelalte critici ale apelanților, referitoare la îngrădirea accesului la o instanță, pentru apărarea drepturilor lor legitime, în conformitate cu art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, sunt nepertinente cauzei, ele urmând a fi invocate și analizate în consecință în cadrul unor alte eventuale demersuri inclusiv judiciare, pentru restituirea bunului sau obținerea de măsuri reparatorii prin echivalent. De altfel, posibilitatea formulării și admisibilității unor asemenea alte demersuri judiciare, a fost recunoscută prin cauza contra României invocată sau prin Decizia în interesul legii nr.33/2008 a instanței supreme, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, însă aceste aspecte nu formează obiectul prezentei cauze deduse judecății, reprezentat de o contestație întemeiată pe Legea nr.10/2001 și guvernată de regulile speciale ale acestei proceduri aparte. Ele vor constitui obiect al analizei în eventualele alte acțiuni, întemeiate pe alte prevederi normative. Ele exced practic, obiectului cauzei prezente, indiferent de carențele recunoscute ale Legii nr.10/2001, sub aspectul dispozițiilor sale substanțiale (modalități concrete de despăgubire, modificate și prin Legea nr.247/2005 sau efectivitate propriu-zisă).
Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea va respinge apelul, ca nefondat, în baza prevederilor art. 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți și, ambii domiciliați în B,-, -.1,.4,.135, sector 6, și, domiciliați în B,-,.16,.1,. 1,.6, sector 6 și, domiciliată în B,-,.207,.3,.97, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 459 din 31.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI, ambii cu sediul în B,-, sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A
GREFIER,
A
Red. /2.11.2009
Tehnodact. / 2 ex. 8.11.2009
- Secția a III-a Civ. -
*****
Dosar nr- (Număr în format vechi 1324/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 475
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe
apelant, apelant, apelant, apelant, apelant, apelant
și pe intimat MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, intimat PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, având ca obiect
legea 10/2001
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
- intimat Pârât - MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL
- intimat Pârât - PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
- apelant Reclamant -
- apelant Reclamant -
- apelant Reclamant -
- apelant Reclamant -
- apelant Reclamant -
- apelant Reclamant -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
INSTANȚA
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința nepublică de la 08 Octombrie 2009
11 2009
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Mariana Haralambe
