Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 55/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 55

Ședința publică de la 09 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Gheorghiu

JUDECĂTOR 2: Valeria Stanciu Cormanencu

GREFIER: -

Pe rol judecarea cererii de apel formulată de Primarul Municipiului I, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.2034 din 31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iași; cauza având ca obiect anularea dispoziției nr.476/15.03.2007 emisă de Primarul Municipiului

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde av. pentru intimatul; lipsă fiind apelantul Primarul Municipiului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată.

Av. nu are cereri de formulat.

Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul apelantei.

Av. pentru intimatul solicită respingerea apelului, menținerea sentinței tribunalului și să se observe că motivele de apel privesc fondul cauzei. Ori, intimatul susține că procedural nu se mai poate reveni cu privire la o dispoziția dată de primar la data de 09.02.2006, dispoziție neatacată de către nici una dintre părți, deci din punct de vedere al intimatului definitivă, irevocabilă, care nu mai poate fi revocată. Ca urmare, nu se poate reveni cu privire la această dispoziție, așa cum a procedat Primarul Municipiului I, prin dispoziția atacată, nr.476/15.03.2007. Nu se cunosc ce considerente a avut apelantul când, pur și simplu, a revenit la poziția pe care o avusese. Apreciază că nu ar fi normal, bănuiește că este vorba de o adresă din partea Comisiei centrale de stabilire a despăgubirilor, dar această comisie nu are caracterul unui organ jurisdicțional, nu poate să verifice legalitatea unor dispoziții care se emit doar pentru a se stabili despăgubirile și consideră că ar fi un precedent primejdios să se permită, printr-o eventuală admitere a apelului, autorității să revină oricând, pur și simplu, la dispozițiile deja emise. Din acest punct de vedere și fără a intra pe fond se impune respingerea apelului și menținerea soluției instanței de fond, soluție care, într-adevăr, se justifică și prin probele administrate în litigiul având ca obiect anularea de donație. respingerea apelului. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 2034 din 31.10.2007 a Tribunalului Iașis -a hotărât:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul, domiciliat în-, --3,. A,. 1,. 3, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului

Dispune anularea dispoziției nr. 476/15.03.2007 emise de pârâtul Primarul municipiului

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 476 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, se reține, în esență, că, urmare a notificării reclamantul, prin dispoziția nr. 350/09.02.2006, emisă de pârâtul Primarul municipiului I, s-a constatat că acesta are calitate de persoană îndreptățită în condițiile legii speciale și s-a propus acordarea de despăgubiri bănești în condițiile legii speciale.

Cea de-a doua dispoziție nr. 476/2007 este nelegală în condițiile în care reclamantul - cu decizia nr. 477/2006 a Tribunalului Iași rămasă definitivă și irevocabilă a făcut dovada anulării actului de donație iar din declarația de martor depusă la dosar rezultă că acesta nu a consimțit de bunăvoie la demolarea imobilului.

Față de aceste considerente, tribunalul va admite acțiunea reclamantului și va dispune anularea dispoziției nr. 476/2007 emisă de Primarul municipiului

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Primarul municipiului I pentru următoarele motive:

- În mod greșit instanța de fond a considerat nelegală dispoziția contestată, în condițiile în care imobilul construcție a fost demolată din propria inițiativă de către proprietarii imobilului. pentru acest imobil a fost emisă și autorizația nr. 66/18.05.1976 în care se precizează că la cererea numiților și se autorizează dărâmarea imobilului.

Se poate observa astfel că situația invocată nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 și că în mod legal și temeinic a dispus Primarul municipiului respingerea cererii de acordare măsuri reparatorii pentru construcția demolată.

Nu are relevanță în speță faptul că prin hotărâre judecătorească s-a constatat nul contractul de donație, deoarece acesta se referă la teren și nu imobil.

Declarația martorului trebuia înlăturată deoarece preluarea abuzivă a unor imobile se poate face numai prin înscrisuri.

Apelul este nefondat.

Astfel, prin dispoziția nr. 350 din 09.02.2006 Primarul municipiului Ias tabilit că imobilul - construcție demolată ce a fost situat în I,- ce a format obiectul notificării formulată de, este un imobil preluat abuziv prin această dispoziție.

S-a tranșat însăși esența procedurii instituită de Legea nr. 10/2001, respectiv natura abuzivă a preluării.

Această dispoziție a produs efecte, a intrat în circuitul civil și este de principiu că nu mai putea fi revocată printr-o dispoziție ulterioară la peste un an de la emiterea ei.

Așa fiind, în mod corect această a doua decizie a fost anulată, susținerile apelantului neputând fi primite, deoarece în cauză nici nu se mai impunea administrarea vreunui probatoriu.

Drept urmare se va respinge apelul formulat de Primarul municipiului

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul formulat de Primarul Municipiului I împotriva sentinței civile nr. 2034 din 31.10.2007 a Tribunalului Iași pe care o păstrează.

Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 9.04.2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

-

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

15.05.2008

2 ex.-

Președinte:Elena Gheorghiu
Judecători:Elena Gheorghiu, Valeria Stanciu Cormanencu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 55/2008. Curtea de Apel Iasi