Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 55/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 55
Ședința publică de la 25 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Spânu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu
Grefier: - - -
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta, cu domiciliul în C, cart., bd. -, - 8,. 1,. 3,. 15, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 308 din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apelanta reclamantă personal și asistată de av., lipsind intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat a învederat că nu are cereri de formulat și din punctul său de vedere dosarul este în stare de judecată.
Nemaifiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat pentru apelanta reclamantă a pus concluzii de admitere a apelului, schimbarea sentinței apelate și pe fondul cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul anulării Dispoziției emisă de Primarul mun.C, deoarece la emiterea acestei dispoziții a fost încălcat principiul irevocabilității actelor administrative.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 18 mai 2009, reclamanta a formulat în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI - PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUN. C, contestație împotriva dispoziției nr. 19508/2009 emisă de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
În motivare, a arătat că la data emiterii dispoziției erau în vigoare disp. pct. 22.1 din HG nr. 498/2003 care prevăd că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțeleg înscrisurile translative de proprietate, inclusiv o chitanță sub semnătură privată.
Prin sentința civilă 308 din 29 septembrie 2009 Tribunalului Doljs -a respins contestația.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că din coroborarea dispozițiilor art. 24 din legea nr. 10/2001, ale pct. 22.1. din HG nr. 498/2003 și art. 23.1 din normele metodologice ale lg. nr. 10/2001, actul sub semnătură privată încheiat după intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/06.09.1950 atestă că proprietar al imobilului în cauză era promitentul vânzător, întrucât acea chitanță este echivalată cu o promisiune de vânzare cumpărare, iar nu cu un contract de vânzare cumpărare.
S-a arătat că în procesul-verbal de preluare a imobilului, petenta apare cu calitatea de chiriaș, iar nu ca proprietar, iar în actul de expropriere este înscris ca proprietar numitul, adică promitentul vânzător, petenta fiind doar împuternicită de să încaseze despăgubirile oferite în numele său.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea, motivând că la emiterea dispoziției atacate s-a încălcat principiul irevocabilității actelor administrative, deoarece prin două dispoziții anterioare se recunoscuse calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii. Aceste dispoziții au produs efecte juridice, astfel că organul administrativ emitent nu avea posibilitatea de revoca propriile hotărâri.
Apelanta a susținut că dispoziția este nelegală și pentru faptul că a fost dată cu încălcarea competenței Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care nu avea posibilitate legală de a se pronunța cu privire la dispoziția anterioară.
Apelul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente.
Reclamanta a adresat primăriei notificarea nr. 1243/2001, solicitând măsuri reparatorii pentru terenul expropriat prin Decretul 64/1981, invocând că a dobândit imobilul prin înscris sub semnătură privată încheiat la 14.02.1979.
Prin Dispoziția 2128/29.03.2002 primăria a înaintat dosarul Prefecturii D, cu propunerea de a acorda despăgubiri pentru imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură, fiind aplicabile dispozițiile art. 30 din legea 10/2001, în vigoare la data respectivă.
După modificarea legii, dosarul a fost restituit aceleiași primării, care, prin Dispoziția 8420/4.05.2003 a dispus acordarea de măsuri reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală în cuantum de 837 000 000 lei.
Dosarul și actele doveditoare au fost înaintate Comisiei Centrale, competentă să stabilească și să acorde despăgubirile, potrivit Titlului VII din legea 247/2005.
În urma examinării dosarului, Comisia a înaintat Prefecturii D și apoi Primăriei C adresa 10907/2009, prin care a solicitat să se reanalizeze situația imobilului reclamantei, să se identifice acest imobil și să se atașeze acte din care să rezulte dovada proprietății.
Prin Dispoziția 19508/4.05.2009 s-a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii, cu motivarea că petenta nu este persoană îndreptățită în sensul legii, deoarece a dobândit imobilul prin înscris sub semnătură privată.
Această ultimă dispoziție a fost atacată de petentă.
În ședința publică de la 29 septembrie 2009 instanța a pus în discuție, din oficiu, împrejurarea dacă prin dispoziția atacată este respectat principiul irevocabilității actelor administrative, însă, ulterior, în cuprinsul sentinței nu a făcut referire la aplicabilitatea acestui principiu, considerând că are obligația de a se pronunța în limitele principiului disponibilității.
Procedând astfel, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală.
Deși contestatoarea nu a invocat în acțiunea formulată încălcarea principiului irevocabilității actelor iar apărătorul său nu a răspuns corespunzător excepției pusă în discuție de instanță, judecătorul avea obligația de a examina excepția pusă în discuție, ca fiind una de ordine publică. Această excepție a fost, de altfel, invocată prin motivele de apel.
Astfel, prin Dispoziția 8420/4.05.2003 s-a recunoscut calitatea petetei de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii și s-a dispus acordarea acestora sub forma titlurilor de valoare nominală, fiind stabilit chiar cuantumul măsurilor reparatorii.
Dispoziția respectivă a intrat în circuitul civil, fiind comunicată petentei și apoi înaintată Comisiei Centrale de Stabilire și Acordare a măsurilor reparatorii. Potrivit art. 16 din Titlul VII al legii 247/2005, Comisia are competența de a analiza dosarele ce i-au fost trimise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor numai în ceea ce privește legalitatea respingerii cererii de restituire în natură( alineatul 4 al articolului 16). Dosarele se transmit de către Comisie unui evaluator care evaluează imobilul și transmite Comisiei Centrale raportul cuprinzând cuantumul despăgubirilor în limita cărora se acordă titlurile de despăgubire( alineatul 6).
Potrivit alineatului 7, Comisia are posibilitatea de a emite decizia sau de trimite dosarul spre reevaluare.
Din analiza acestor texte de lege rezultă că nu intră în competența Comisiei posibilitatea de a trimite dosarul entității investite cu soluționarea notificărilor pentru a se analiza modalitatea de stabilire a calității de persoană îndreptățită, ci doar aceea de a trimite dosarul evaluatorului pentru reevaluare, limitele competenței fiind strict determinate de art. 16 alineat 7.
Evident, nu intră în discuție, nefiind aplicabilă în speță, dispoziția cuprinsă în art. 21 din Titlul VII privind competența Comisiei de a dispune restituirea în natură a imobilului, dacă se constată că acesta poate fi restituit.
În mod greșit tribunalul a ignorat aceste prevederi legale și efectul pe care Dispoziția 8420/4.05.2003 l-a avut în planul dreptului de proprietate al contestatoarei, dispoziție în temeiul căreia contestatoarea a devenit titularul unei valori patrimoniale în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1. Prin emiterea dispoziției atacate, reclamanta a fost privată de dreptul de proprietate, după ce validitatea titlului său a fost confirmată într-o procedură administrativă anterioară.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat încălcarea dreptului de proprietate în spețe similare, în cauza Demetrescu vs. Romania, nr. 5046/02 din 10 noiembrie 2009, stabilind că neexecutarea unei decizii prin care este recunoscut un drept de proprietate, constituie o ingerință în sensul primei fraze, a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1. O motivare similară a fost dată în cauza Iluțiu vs. România, (hotărârea din 6 decembrie 2007, cererea nr. 18898/02), în cauza Ichim vs. România (cererea 9164/02, hotărârea din 10.03.2009).
Concluzia care se impune este aceea că emiterea dispoziției atacate s-a făcut cu încălcarea principiului irevocabilității actelor administrative ceea ce duce la nelegalitatea dispoziției și menținerea celei anterioare.
Apreciind că tribunalul a ignorat în mod nelegal aplicabilitatea acestui principiu, potrivit art. 296 se va admite apelul, se va schimba sentința în sensul că se va admite acțiunea și se va constata nulitatea dispoziției 19508/4.05.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta, cu domiciliul în C, cart., bd. -, - 8,. 1,. 3,. 15, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 308 din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI
Schimbă sentința civilă nr. 308 din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.
Admite acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUN. C și PRIMARUL MUN.
Constată nulitatea dispoziției 19508/4.05.2009 emisă de Primarul Municipiului
Cu recurs în termen de 15 zile de al comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./tehnored. GI
5ex/25.02.2010
Jud. fond
Președinte:Dan SpânuJudecători:Dan Spânu, Gabriela Ionescu
