Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 56/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 56/
Ședința publică din 12 martie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Costea Monica
Grefier - - -
S-a luat în examinare apelul civil formulat de reclamanții -, și G, toți cu domiciliul procesual ales în C,-, -.51, împotriva sentinței civile nr. 2740, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 19.12.2006, în dosarul nr. 3590/2005, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în C,-, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 5 martie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânarea pronunțării din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea asupra cauzei la 12 martie 2008.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 22 decembrie 2005 reclamanții, și G au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului C și Municipiul C anularea dispoziției nr. 3877 din 25.11.2005 emisă de primarul Municipiului C prin care s-a restituit parțial în natură terenul proprietatea lor din C,-.
În motivarea cererii se susține că prin decizia contestată s-a dispus restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 974,37 mp, pentru diferența până la 2800 mp care a aparținut reclamanților propunându-se acordarea de măsuri reparatorii de către Comisia Centrală.
Au considerat reclamanții că măsurile dispuse prin dispoziția contestată nu sunt corespunzătoare deoarece, pe de o parte, terenul restituit în natură nu poate fi folosit pentru construcții din cauza apropierii considerabile de blocurile de locuințe din zonă, iar pe de altă parte pentru că exista posibilitatea despăgubirii reclamanților prin echivalent, prin acordarea unui teren liber aflat în aceeași zonă.
Prin precizările la acțiune depuse la 31 ianuarie 2006, primul termen de judecată, reclamanții, și G au solicitat instanței, în principal, constatarea nulității absolute totale a dispoziției nr. 3877 din 25.11.2005 și obligarea pârâtului Municipiul C să atribuie în compensare o suprafață de 2800 mp cu aceleași caracteristici cu cel preluat, iar în subsidiar, constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției nr. 3877 și obligarea Municipiului C să atribuie în compensare o suprafață de 1853 mp.
Au arătat reclamanții în cererea precizatoare că dispoziția emisă de Primarul Municipiului C este nelegală pentru că nu s-a arătat care este suprafața de teren pentru care reclamanților li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent, nu s-a arătat în ce constau măsurile reparatorii ce urmează a se acorda pentru diferența de teren care nu poate fi restituită în natură, dispoziția contestată nu a fost semnată de primar, nu a fost avută în vedere cererea notificatorilor de a se evalua construcția demolată, pentru care nu s-au primit despăgubiri și nu s-au avut în vedere situațiile limitativ prevăzute de lege în care se poate dispune restituirea în natură.
S-a mai arătat că terenul de 947 mp restituit în natură se găsește de jur împrejurul blocului și este împărțit în loturi neconstruibile, are destinația de spațiu, situație în care, se apreciază, acest teren nu putea fi restituit în natură.
Printr-o cerere depusă la termenul din 25 aprilie 2006, reclamanții au formulat din nou precizări la acțiune solicitând, pe lângă constatarea nulității absolute a dispoziției emisă de Primarul Municipiului C, și obligarea pârâtului să facă propunere de despăgubiri pentru construcția demolată.
La 23 mai 2006, luând în discuție cererea precizatoare din 25 aprilie 2006, Tribunalul Constanțaa respins-o ca tardivă, soluție întemeiată pe dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 2740 din 19 decembrie 2006 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamanților și i-a obligat la 400 lei cheltuieli de judecată către pârâtul Primarul Municipiului
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că nu sunt motive de anulare a dispoziției contestate, reclamanților fiindu-le restituită în natură partea din terenul liber conform art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, iar diferența este imposibil de restituit în echivalent în condițiile impuse de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, și G, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, sub următoarele aspecte:
1. Respingerea cererii de restituire în natură a diferenței de 1825,63 mp și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent nu a fost motivată prin dispoziția contestată și nemotivarea este un motiv de nulitate a dispoziției.
2. Suprafața de 974,37 mp restituită în natură nu a fost delimitată prin vecinătăți, după schițele depuse în instanță fiind evident că terenul este compus din mai multe bucăți de teren, aflate împrejurul blocului H 17, pe care nu se poate edifica nici o construcție. În plus, pe sub terenul restituit în natură trec o serie de țevi de canalizare și apă potabilă, rețele de electricitate și telefonie. Acest teren nu putea fi restituit în natură pe același amplasament, dată fiind afectarea sa de utilități, astfel că solicitarea notificatorilor se putea realiza numai prin compensare cu un alt teren.
3. Greșit nu s-a dispus restituirea în natură și a suprafeței din terenul reclamanților care, conform referatului de documentare întocmit pentru emiterea dispoziției, era afectat de niște garaje, construcții provizorii care puteau fi demolate.
4. Restituirea prin echivalent se putea face prin acordarea unui teren aflat în vecinătatea terenului reclamanților, teren care are o suprafață de 4000 mp și care este liber.
5. Prin dispoziție s-a omis acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată, iar cererea prin care s-a solicitat obligarea primarului să facă propunere de despăgubiri pentru construcția demolată a fost respinsă ca tardivă de către instanță.
Această soluție a instanței este greșită, pentru că cererea aflată la fila 170 din dosarul de fond nu este o cerere de modificare a acțiunii, ci o cerere de mărire a câtimii obiectului cererii, notificarea adresată primarului vizând obținerea unei soluții pentru întreg imobilul preluat de la reclamanți, respectiv teren și casa demolată.
6. Neîntemeiat a considerat instanța de fond că în Legea nr. 10/2001 nu sunt prevăzute cauze care să atragă nulitatea absolută a actelor emise în temeiul acestei legi, exemplu în acest sens fiind art. 10 alin. 1, art. 21 alin. 5, art. 43 alin. 2 și art. 45 alin. 3 și 4.
7. Sub aspectul soluției date în cererea de restituire a unui teren în compensare, instanța de fond a respins cererea fără să solicite de la pârâți relații în legătură cu existența altor terenuri libere. Prin refuzul instanței de a atribui în natură întreaga suprafață de teren cerută de reclamanți, de 2800 mp, instanța a încălcat principiul repunerii părților în situația anterioară și principiul justei reparații.
8. Nelegal instanța de fond a refuzat să restituie în compensare terenul liber aflat în vecinătatea terenului reclamanților, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 stabilind obligația deținătorului de a acorda persoanei îndreptățite alte bunuri sau servicii în compensare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate de reclamanți în raport de criticile formulate Curtea constată:
Autorul reclamanților, a cumpărat în anul 1946, cu actul autentificat sub nr. 989 din 18 aprilie 1946 un imobil situat în C, pe-, compus din teren în suprafață "de circa 2800 mp" și construcție cu 5 camere, hol, marchiză, bucătărie și baie.
Imobilul a fost preluat de stat prin expropriere în temeiul Decretului Consiliului de Stat nr. 141/13.05.1985, construcția fiind demolată după preluare în baza procesului verbal nr. 25 din 11 iunie 1985.
După apariția Legii nr. 10/2001 moștenitorii lui, reclamanții din cauza de față, au notificat la 20 martie 2001 Primăria Municipiului C, solicitând restituirea în natură a imobilului compus din suprafața de teren de 2800 mp. Printr-o completare la notificare din 8 august 2001 reclamanții au solicitat "pe lângă terenul de 2800 mp și reevaluarea corespunzătoare a casei".
Solicitarea reclamanților de a se proceda la reevaluarea despăgubirilor pentru construcția demolată a fost depusă în termenul legal prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, astfel încât prin această completare la notificare unitatea deținătoare a fost investită de reclamanți cu acordarea de măsuri reparatorii prevăzute de legea specială pentru întreg imobilul, teren și construcție.
Deși investită prin notificare pentru întreg imobilul din-, unitatea deținătoare a soluționat prin dispoziția nr. 3877 din 25.11.2005 numai o parte din cererea reclamanților, restituind o porțiune din terenul solicitat pe vechiul amplasament, iar pentru diferența de teren s-a propus înaintarea notificării la Comisia Centrală pentru acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Reclamanții au contestat această dispoziție. Ei au investit instanța cu analiza legalității și temeiniciei dispoziției, contestația fiind actul care declanșează faza a doua a procedurii de restituire, cea judecătorească.
Investirea s-a făcut așadar prin notificare, actul declanșator al procedurii administrative, care se finalizează în faza administrativă prin emiterea unei decizii sau dispoziții în conformitate cu art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001. Decizia sau dispoziția este supusă controlului judecătoresc în condițiile art. 26 alin. 3 din lege, în această fază actul administrativ fiind verificat din perspectiva legalității și temeiniciei sale, evident cu respectarea celorlalte principii ale procesului civil, printre care și cel al disponibilității părților.
Sub acest ultim aspect, al disponibilității părților, este real că prin contestația adresată tribunalului la 22 decembrie 2005 reclamanții au solicitat controlul de legalitate al dispoziției nr. 3877 din 25.11.2005 numai sub aspectul măsurilor reparatorii acordate pentru terenul în suprafață de 2800 mp.
Prin precizările depuse de reclamanți la primul termen de judecată, respectiv la 31 ianuarie 2006, în condițiile art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a criticat însă omisiunea primarului de a avea în vedere solicitarea notificatorilor de a se evalua construcția demolată. Prin aceeași cerere reclamanții au solicitat chiar efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a construcțiilor demolate.
Această cerere nu a fost avută în vedere de instanța de fond atunci când a considerat că o cerere de stabilire a dreptului reclamanților de a primi despăgubiri pentru construcție a fost tardiv formulată.
Chiar dacă dispoziția contestată nu soluționează cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru construcția demolată iar Legea nr. 10/2001 nu face nici o precizare la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia ori dispoziția prevăzută de textul de lege menționat, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente, respectiv tribunalului, pe motiv că plângerea ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă. În această privință, absența răspunsului persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot în condițiile procedurii speciale.
Neluând în considerare notificarea din 8 august 2001 și precizările la cerere depuse la prima zi de înfățișare din 31 ianuarie 2006, considerând, dimpotrivă, că modificarea cererii de chemare în judecată a avut loc mai târziu, prin cererea precizatoare din 25 aprilie 2006, prin admiterea excepției tardivității, tribunalul a soluționat greșit, cu încălcarea art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea reclamanților de stabilire a măsurilor reparatorii pentru construcția demolată.
Pentru a nu fi lipsiți reclamanții de un grad de jurisdicție în privința cererii lor de acordare de măsuri reparatorii pentru construcția demolată și pentru o soluționare unitară a notificării acestora, în temeiul art. 297 Cod procedură civilă se va admite apelul și se va desființa sentința apelată, cu consecința trimiterii spre rejudecare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de reclamanții -, și G, toți cu domiciliul procesual ales în C,-, -.51, împotriva sentinței civile nr. 2740, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 19.12.2006, în dosarul nr. 3590/2005, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în C,-, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Pentru grefier - -,
conform art. 261(2) Cod procedură civilă, pensionată,
semnează grefier șef
Red.hot.jud.fond
Red./tehnored.jud.PD/13.06.2008
Gref.AB/9 ex./17.06.2008
Emis 5 com.
azi, 17.06.2008
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Costea Monica
