Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 571/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2147/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 571
Ședința publică din 11.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 816 din 12.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Cauza are ca obiect acțiune civilă formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al intimatei reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, eliberată de Baroul București; și lipsește apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, iar intimata a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare.
Avocatul intimatei arată că nu are alte cereri sau probe de solicitat.
Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de probe, iar apelantul a solicitat judecarea în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocatul intimatei reclamante solicită respingerea cererii de apel, ca nefondată și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.816/12.06.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 220 mp și a apartamentului situat la etajul corpului de clădire "B" al imobilului din B,-, sector 1, către reclamanta, în calitate de persoană îndreptățită.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin notificarea nr.418/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului din B,-, compus din teren în suprafață de 220 mp și casă de locuit.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, care a avut ca obiectiv identificarea imobilului situat în B,-, sector 1, respectiv a terenului și a construcției, cu excepția apartamentelor ce au fost vândute în baza Legii nr.112/1995, pentru care reclamanta a fost pusă în posesie în urma câștigări acțiunilor în revendicare formulate împotriva chiriașilor cumpărători, așa cum rezultă și din sentința civilă nr.12780/8.09.2006, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, imobilul în cauză este compus din două corpuri de clădire.
Corpul de clădire A se compune din două apartamente, aflate în posesia reclamantei, iar corpul de clădire B se compune dintr-un apartament la parter, aflat în posesia reclamantei și un apartament la etaj închiriat de către Primăria Municipiului în ceea ce privește terenul aferent construcției, are o suprafață totală de 220 mp, astfel că apartamentul închiriat împreună cu terenul aferent pot fi restituite în natură reclamantei, față de situația juridică actuală a imobilului.
Tribunalul a constatat că apartamentele înstrăinate în baza Legii nr.112/1995, se află deja în posesia reclamantei ca urmare a acțiunilor în revendicare formulate și câștigate de către aceasta și în prezent, nu s-a restituit de către stat un singur apartament închiriat aflat în acest imobil și nici terenul aferent la care reclamanta este îndreptățită să obțină restituirea în natură.
Tribunalul a avut în vedere Decizia nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, prin care s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde persoanei îndreptățite.
În prezenta cauză, în mod evident reclamanta are calitate de persoană îndreptățită, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești irevocabile prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat calitatea procesuală activă a reclamantei, fost proprietar al imobilului, iar pârâtul nu a soluționat până la momentul judecății cererii reclamantei, notificarea formulată.
Potrivit art.25 alin.1 din Legea br.10/2001, astfel cum a fost modificată, Primarului General al Municipiului B, ca reprezentant al unității deținătoare a imobilului amintit, îi incumba obligația de a pronunța asupra cererii reclamantei formulate pe calea respectivei notificări, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare. Însă pârâtul nu s-a pronunțat asupra notificării în cauză (nefiind depusă nici o dovadă în sens) cu toate ca termenul de 60 de zile, socotit de la înregistrarea notificării, ce e prevăzut de art.25 (fost 23) din Legea nr.10/2001 s-a împlinit. Acest termen se poate calcula pornind de la două date de referință, în funcție de specificul fiecărui caz în parte, data înregistrării notificării (în ipoteza în care toate înscrisurile doveditoare necesare soluție prin notificării au fost depuse odată cu aceasta) sau, data la care au fost depuse toate înscrisurile doveditoare menționate anterior.
Este incontestabil că Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată, permite, după cum reiese din analiza coroborată a art.22 și 23, depunerea înscrisurilor doveditoare până la data soluționării notificării. Această dispoziție are însă caracter de favoare pentru reclamantă, oferindu-i posibilitatea de a completa materialul probator adus în sprijinul cererii ei, chiar și după introducerea acesteia, mergându-se până la momentul soluționării ei. Însă această dispoziție de favoare pentru reclamantă nu poate fi invocată de pârât ca un motiv al nesoluționării cererii, căci altfel respectiva dispoziție ar fi golită de conținut, sau mai bine zis, dintr-un beneficiu acordat persoanei îndreptățite ar fi transformată într-o obligație, într-un impediment plasat în calea soluționării cererii adresate pârâtului. Evident, o asemenea denaturare a scopului și spiritului actului normativ în discuție nu este posibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- instanța de fond trebuia să rețină că după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 ca lege specială de reparație, reclamanta nu putea introduce acțiune pe drept comun pentru redobândirea imobilului, ci trebuia să urmeze procedura administrativă specială a legii de reparație și numai dacă Comisia înființată în baza acestei legi ar fi dat un răspuns negativ reclamanta ar fi putut solicita pe calea dreptului comun pretenții;
- nu se încalcă dreptul la justiție al reclamantei dacă aceasta este obligată să meargă pe calea administrativă specială întrucât dispoziția pe care persoana deținătoare o emite cu privire la notificarea persoanei îndreptățite poate fi ulterior atacată în instanța de judecată;
- prin Decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interesul legii s-a statuat că după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 acțiunile având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv de către stat nu mai pot fi întemeiate pe dreptul comun;
- în mod greșit instanța de fond a considerat că poate fi restituit reclamantei imobilul în litigiu ca fiind liber atâta timp cât acest aspect nu rezultă dintr-o adresă emisă de o posibilă societate vânzătoare în calitate de mandatară a pârâtului.
Potrivit dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, Curtea va găsi nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Nu pot fi primite criticile formulate de apelantul - pârât referitoare la imposibilitatea soluționării acțiunii de restituire a imobilului formulată pe dreptul comun atâta vreme cât nu a fost urmată procedura administrativă prevăzută de legea specială de reparație, pe motiv că legea specială înlătură dispozițiile legii generale întrucât în cauză nu s-a aplicat dreptul comun, ci dispozițiile Legii nr.10/2001.
Astfel, instanța de fond a constatat în mod corect că reclamanta a formulat notificarea nr.418/2001 în baza Legii nr.10/2001, notificare ce nu a fost soluționată până în prezent de către pârât.
În raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr.10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art.25 și 26 din Legea nr.10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art.21 alin.2, că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii, nr.XX din 09 martie 2007, care a stabilit că, în cazul în care unitatea deținătoare a refuzat nejustificat, să soluționeze notificarea, instanța este competentă să dispună ea, direct asupra restituirii imobilului sau acordarea măsurilor reparatorii, ceea ce este cazul în speță.
Independent de natura termenului de 60 de zile, este evident că, în speță suntem în prezența unui refuz nejustificat de a răspunde notificării, formulate de intimata - reclamantă în 2001, în condițiile în care, la acest moment pârâtul nu a soluționat notificarea și, nici nu a depus nici un fel de dovezi în ceea ce privește necesitatea depunerii de acte sau dovezi suplimentare.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Deciziei în interesul legii nr.XXXIII/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât, așa cum s-a reținut mai sus, prezenta acțiune nu este întemeiată pe dreptul comun, ci pre prevederile Legii nr.10/2001, incidente fiind, așa cum s-a reținut, dispozițiile Deciziei nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Nu este fondat nici ultimul motiv de apel care vizează netemeinicia sentinței instanței de fond întrucât în cauză s-au administrat probe ce au fost corect interpretate de instanța de fond, din care rezultă că partea de imobil ce a fost restituită reclamantei este în proprietatea privată a statului și poate fi restituită persoanei îndreptățite.
În acest sens sunt și concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză.
În mod eronat apelantul susține că singurul mijloc de a proba situația juridică a imobilului ar fi o adresă care să fie emisă chiar de apelant sau o societate vânzătoare mandatară a acestuia, întrucât un act care este emis chiar de partea în proces nu poate avea valoare juridică doveditoare absolută reprezentând voința subiectivă a părții.
În consecință, Curtea va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul - pârât Municipiul B prin Primarul General.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul - pârât MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.816 din 12.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în B,-, -.6.A,.26, sector 1 și cu domiciliul ales la mandatar, în B, str.-.- nr.95,.17,.B,.45, sector 1.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.
.
5 ex./11.02.2010
TB-3 -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
