Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 580/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (2012/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.580
Ședința publică de la 12.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
GREFIER - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului formulat de apelanții - reclamanți, -, -, împotriva sentinței civile nr. 623/29.04.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 05.11.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 12.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 623 din 29 aprilie 2009, Tribunalul București - Secția a III a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice; a respins acțiunea formulată de reclamanții, și - împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III a Civilă la data de 26 martie 2009, și - au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata prețului de piață al apartamentului nr. 1 situat în B, sectorul 2,-, apartament ce a fost cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 de către chiriașii și prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1473 din 28 noiembrie 1996 încheiat cu Primăria Municipiului B prin SC - SA, apartament ce a rămas în proprietatea acestora, valoarea de piață a acestui apartament urmând a fi stabilită pe baza unei expertize de specialitate - conform prevederilor art. 501alin. 2 din Legea nr. 10/2001, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea acțiunii s-a arătat că imobilul din B, sectorul 2,-, a fost cumpărat de autorii reclamanților și - prin actul de vânzare - cumpărare din 10 octombrie 1944 autentificat sub nr. 21488 și transcris sub nr. 6023 din 10 octombrie 1944 la Tribunalul Ilfov - Secția notariat - fiind compus dintr-un imobil parter și etaj.
Imobilul a fost abuziv și ilegal naționalizat de către regimul comunist, iar după anul 1990 - copii soților și (decedați anterior), și - - au revendicat pe cale judecătorească acest imobil - obținând o primă hotărâre de retrocedare sentința civilă nr. 5827 din 08 iunie 1994 Judecătoriei Sectorului 2 B, definitivă și irevocabilă - urmată de Dispoziția Primăriei Municipiului B de restituire în natură nr. 169 din 10 februarie 1995 și de punerea în posesie cu procesul - verbal din 10 martie 1995.
În pofida faptului că această retrocedare a proprietății nu afecta cu nimic familia - a căror locațiune nu le era contestată sau periclitată - aceștia au profitat de perioada anilor 1995 - 1996 când Procurorul General a atacat cu "recursuri în anulare" aceste hotărâri de retrocedare și la cererea lor s-a promovat un astfel de recurs în anulare - soldat cu desființarea acestei hotărâri judecătorești - prin decizia civilă nr. 8919 din 15 martie 1996, și - deși cunoșteau că reclamanții au revendicat acest imobil - și că sunt în litigiu - precum și faptul că, la rândul lor - reclamanții formulaseră o cerere de restituire în natură a acestui imobil - conform prevederilor Legii nr. 112/1995 (înregistrată sub nr. 384 din 09 mai 1996 la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, sector 2), locuind în imobilul revendicat - au cumpărat apartamentul nr. 1 în care locuiau - cu contractul nr. N 01473 din 28 noiembrie 1996.
În anul 1997 reclamanții au redobândit fostul imobil din- sectorul 2 - prin sentința civila nr. 16492 din 18 decembrie 1997 - care a constatat "greșita naționalizare a imobilului - exceptat conform art. II din Decretul-lege nr. 92/1950" - hotărâre definitivă, irevocabilă și transcrisă sub nr. 2949 din 27 februarie 1998 la Judecătoria Sectorului 2
Cu ocazia "punerii în posesie" - s-a constatat că apartamentul nr. 1 fusese vândut chiriașilor, familia, fapt ce nu a fost adus nici la cunoștința reclamanților și nici a instanței de judecată, în cadrul relațiilor trimise în cursul procesului de SC - SA privitoare la situația juridică a imobilului.
În aceste condiții, reclamanții au fost nevoiți a promova un proces pentru constatarea nulității acestui contract nr. 01473 din 28 noiembrie 1996 - acțiune admisă inițial prin sentința civilă nr. 17472 din 03 decembrie 1999 - dar respinsă prin decizia civilă nr. 1713 din 23 mai 2000 măsură definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 344 din 08 februarie 2001 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV a Civilă.
La apariția Legii nr. 10/2001 - reclamanții au formulat notificarea pentru restituirea în natură a acestui apartament, notificare nesoluționată nici la această dată - și o nouă acțiune de anulare a contractului nr. N 01473/1996 - dar și aceasta din urmă a fost respinsă, prin sentința civilă nr. 10203 din 12 decembrie 2002 Judecătoriei Sectorului 2 B și decizia civilă nr. 1094 din 29 mai 2003 Tribunalului București - Secția a IV a Civilă - situație ce a determinat că. 1 din- să rămână definitiv în proprietatea soților, iar foștii proprietari fără niciun echivalent material urmare a acestei deposedări.
Au mai arătat reclamanții că la data de 09 iunie 2004 intervenit decesul lui - în cauză fiind emis CM 114 din 20 octombrie 2004 - moștenitori ai acestuia fiind fiul său, -, și soția supraviețuitoare,.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2009 - art. 50 alin. 3 Ministerul Finanțelor Publice este obligat a plăti sumele ce se vor stabili prin hotărâri judecătorești la valoarea de piață a imobilelor în cauză din fondul special extrabugetar constituit în temeiul prevăzut Legii. 112/1995, art. 13 alin. 6, acesta având și calitatea procesuală pasivă în aceste litigii.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 1/2009.
La primul termen de judecată tribunalul a ridicat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Examinând actele dosarului în raport de excepția procedurală ridicată în cauză, conform art. 137 Cod de procedură civilă, tribunalul a admis această excepție pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 1/2009, art. 50 alin. 2 și 21"cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile" și "cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile" sunt scutite de taxe de timbru.
Prin art. 50 alin. 3 se stabilește totodată că "restituirea prețului prevăzut la alin. 2 și 21se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".
Aceste prevederi legale trebuie corelate cu cele cuprinse în art. 501din același act normativ, introdus de asemenea, prin Legea nr. 1/2009, conform cărora "Proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare".
Din interpretarea acestor prevederi legale a rezultat fără echivoc că Ministerului Finanțelor Publice (fostul Minister al Economiei și Finanțelor) i se conferă prin lege legitimarea procesuală pasivă numai în privința cererilor având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor sau, după caz, restituirea prețului actualizat achitat de chiriașii care au încheiat contracte de vânzare - cumpărare privind imobilele preluate abuziv de stat, în temeiul Legii nr. 112/1995, situație ce se explică (parțial) și prin împrejurarea că aceste sume au fost virate în fondul extrabugetar constituit potrivit art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Tribunalul a reținut însă că prin acțiunea dedusă judecății reclamanții solicită în contradictoriu cu acest pârât ca instanța să stabilească despăgubirile și să-l oblige pe acesta la plata acestora către reclamanți, despăgubiri reprezentând măsurile reparatorii în echivalent solicitate de aceștia din urmă, în baza Legii nr. 10/2001 și a notificării formulate în conformitate cu acest act normativ special de reparație pentru imobilul situat B, sectorul 2,-,. 1 - invocându-se deci calitatea de persoane îndreptățite la restituire a imobilului preluat abuziv, prin Decretul nr. 92/1950.
Or, în această situație Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții conferite de lege nici în ceea ce privește obligarea de a răspunde la notificarea pentru restituirea imobilului (adresată, de altfel, Primăriei Municipiului B) și stabilirea calității reclamanților de persoane îndreptățite la restituire prin echivalent, conform Legii nr. 10/2001, nici în ceea ce privește stabilirea cuantumului și a plății eventualelor despăgubiri, care se realizează în conformitate cu procedura specială prevăzut de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (art. 16 și următoarele, nemodificate prin Legea nr. 1/2009).
În consecință, constatând că nu există o identitate dintre pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății la stabilirea și plata despăgubirilor solicitate de reclamanți, conform dispozițiilor legale invocate și de aceștia, tribunalul a admis excepția procesuală având acest obiect și a respins acțiunea împotriva Ministerului Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel, - și -.
În esență, au motivat apelul în sensul că, apelanții în calitate de succesori ai foștilor proprietari nu au primit nicio despăgubire; era obligatoriu administrarea unei probe cu expertiza pentru evaluarea apartamentului, greșit s-a reținut că deși există obligația de plată aceasta nu revine Ministerului Finanțelor Publice, care nu are calitate procesuală pasivă; dosarul a fost soluționat în lipsa apelanților astfel hotărârea fiind lovită de nulitate absolută (filele 2 - 5 motive de apel, dosar curte).
Apelul este fondat.
Cadrul procesual stabilit de apelanți la fond a fost o acțiune civilă în pretenții, având ca obiect, obligarea pârâtei la plata prețului de piață a apartamentului nr. 1 situat în Municipiul B, sectorul 2,- (fila 1 dosar fond) întemeiat în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 1/2009 (fila 4 dosar fond) conform acțiunii, așa cum a fost motivată la fond (filele 1 - 4 dosar fond).
Raționamentul primei instanțe s-a materializat pe faptul că în conformitate cu Legea nr.10/2001 pe baza cărora apelanții au cerut despăgubirile Ministerului Finanțelor, care în cadrul procesual indicat nu are calitate procesuală activă.
Analizând criticile formulate în apelul scris (filele 1 - 4 dosar curte) cât și considerentele deciziei apelate se reține că în cauză nu s-a analizat cu temeinicie, raportul juridic dedus judecății, chiar dacă în drept apelanții au invocat Legea nr. 10/2001 coroborată cu Legea nr. 1/2009.
Prima instanță, greșit a motivat sentința prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001 (modificată prin Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 1/2009) care reglementează modalitățile de plată ale chiriașilor, nu face referire la aceste despăgubiri, care au alt regim juridic.
Așa cum corect, instanța de fond a reținut că foștii proprietari urmează să fie despăgubiți (titlul VII din Legea nr. 247/2005) dar a reținut pe cale de identitate de rațiune în ce privește despăgubirile acestea urmând a fi plătite de Ministerul Finanțelor Publice, care însă, în cadrul Legii nr. 10/2001 (cu modificările ulterioare) nu are calitate procesuală pasivă (soluționând cauza pe excepție).
Or, foștii proprietari (este justificat de a fi despăgubiți) dar această despăgubire nu trebuie făcută, însă după procedura prevăzută în acest act normativ (Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare).
Ca atare motivele de apel sunt întemeiate.
În consecință, constatându-se, că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, potrivit art. 297 Cod de procedură civilă se va admite apelul, se va desființa sentința apelată și se va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Văzând și art. 298 Cod de procedură;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții - reclamanți, -, - toți cu domiciliul ales la av. în B,-,. 4,. 14, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 623 din 29 aprilie 2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B,-, sector 5.
Desființează sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - - -
Red.
.
6ex./04.01.2010
-3.--
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Ionelia Drăgan